Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 1490/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 1490/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 8036/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA A II-A CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 1490

Ședința publică de la 23 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. D.

Grefier A. U.

x.x.x.x

Pe rol derularea procedurii simplificate de insolvență prevăzută de Legea 85/2006 împotriva debitoarei .>

La apelul nominal a răspuns lichidatorul jud. CII D. G. lipsă fiind creditorii.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se dosarul în stare de judecată s-a acordat cuvântul părților.

Lichidatorul judiciar solicită închiderea procedurii insolvenței privind pe debitorul . temeiul art. 131 din lege și plata onorariului.

INSTANTA

Constată că la data de 18.09.2013 lichidatorul judiciar CII D. G. desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului . solicitat să se dispună închiderea procedurii, întrucât debitoarea nu deține bunuri valorificabile în patrimoniu .

Constată că prin Incheierea din 17.04.2013 s-a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei . cu care a fost desemnat lichidator judiciar CII D. G. și o . măsuri în consecință.

Se constată că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea nr. 85/2006.

Din ultimul raport de activitate al lichidatorului judiciar reiese că debitorul nu figurează cu bunuri mobile sau imobile supuse impozitării, așa cum rezultă și din adresa Primăriei C. nr._/10.05.2013, debitoarea nu a depus actele prevăzute de art. 28 din lege și prin urmare nu s-a putut identifica elemente care să conducă la formularea cererii de antrenare a răspunderii în conformitate cu art. 138 din lege, iar creditorii nu înțeleg că avanseze sume de bani pentru continuarea procedurii.

Având în vedere că societatea debitoare nu mai deține bunuri în patrimoniu, urmează a se face aplicarea disp. art. 131 din Lg. 85/2006 în sensul că se va dispune închiderea procedurii insolvenței privind pe debitoarea . se va radia aceasta din registrul comerțului.

În temeiul art.4 și art.73 indice 2 din Statutul de organizare și funcționare a UNPIR instanța având în vedere activitatea desfășurată de lichidatorul judiciar și cheltuielile de procedură avansate de acesta va dispune eliberarea către lichidatorul judiciar a sumei de 3000 lei reprezentând remunerația precum și a sumei de 47 lei cheltuieli de procedură, din fondul de lichidare aflat la dispoziția U.N.P.I.R. –Filiala D., în temeiul art. 4 din Legea 85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea lichidatorului judiciar CII D. G..

În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței,

Dispune închiderea procedurii insolvenței debitorului .

Dispune radierea debitorului din registrul comerțului.

În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței,

Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței,

Dispune notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D., pentru efectuarea din oficiu a mențiunilor de închidere a procedurii și de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Încuviințează plata către lichidatorul judiciar a sumei de 3000 lei reprezentând remunerația ,precum și a sumei de 47 lei cheltuieli de procedură, din fondul de lichidare aflat la dispoziția U.N.P.I.R. –Filiala D., în temeiul art. 4 din Legea 85/2007

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Octombrie 2013

Președinte,

L. D.

Grefier,

A. U.

Red. Jud. L.D.

A.U. /6ex/25.10 2012

ROMANIA

Tribunalul D.

Secția a II CIVILA

.

Dosar nr._

COMUNICARE

Sentința nr. 1490/23.10.2013

Emisă la 25.10.2013

Către,

1. debitor .>

2. lichidator judiciar- CII D. G.

3. creditor AJFP D. – DGRFP C.

4. creditor A. București

4. Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D., C., .

Se comunică, alăturat, copia Sentinței nr. 1490/23.10.2013 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul D. Secția II Civilă, privind pe debitorul .>

Parafa președintelui instanței,

(semnătura si ștampila)Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 1490/2013. Tribunalul DOLJ