Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 1555/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1555/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 10782/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA a II-a Civilă
Sentință nr. 1555/2013
Ședința publică de la 29 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. R.
Grefier G. C. E.
**********
Pe rol fiind analiza situației actuale privind pe debitorul ., cu sediul social în C., .. 3, ., înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_ și având cod unic de înregistrare_ și, examinarea cererii lichidatorului judiciar B. C. SPRL – desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului, privind închiderea procedurii de insolvență în conformitate cu dispozițiile art. 174 alin. 1 din O.U.G. nr.. 91/2013 (fost art. 131 din Legea nr. 85/2006), precum și a cererii de eliberarea către lichidatorul judiciar din fondul de lichidare aflat la dispoziția UNPIR a sumei de 3.000 lei reprezentând remunerația lichidatorului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: practician în insolvență I. R., pentru lichidatorul judiciar B. C. SPRL – desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului ., lipsind creditorii.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La interpelarea instanței, părțile prezente arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Reprezentantul lichidatorului judiciar solicită admiterea cererii de închidere a procedurii de insolvență în conformitate cu dispozițiile art. 174 alin. 1 din O.U. G. nr.. 91/2013 ( fost art. 131 din Legea nr. 85/2006), motivat de faptul că societatea debitoare nu are bunuri în patrimoniu; de asemenea, solicită eliberarea către lichidatorul judiciar din fondul de lichidare aflat la dispoziția UNPIR a sumei de 3.000 lei reprezentând remunerație.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
La data de 15.10.2013, lichidatorul judiciar B. C. SPRL – desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului ., a depus la dosarul cauzei cerere de închiderea procedurii de insolvență în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, motivat de faptul că debitoarea nu figurează cu bunuri mobile sau imobile în evidențele fiscale (adresa nr. 2523/2013 a Primăriei C.), nu au fost identificate elemente care să ducă la formularea unei cereri de antrenare a răspunderii patrimoniale, situație ce a reieșit și din evidența contabilă a societății falite. S-a mai arătat că nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare acoperirii cheltuielilor administrative.
Creditorii fiind citați conform dispozițiilor legii speciale privind procedura insolvenței nu au precizat poziția față de cererea de închidere și nici dacă înțeleg să avanseze sumele necesare continuării procedurii (anexă la dovada nr._).
Analizând actele și lucrările dosarului, și observând rapoartele depuse de lichidatorul judiciar în cursul desfășurării procedurii, instanța reține că în cauză s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitorului ., fiind numit în calitate de lichidator judiciar B. C. SPRL, care a procedat la evidențierea creanțelor în mod corespunzător în ordinea priorității prevăzută de art. 161 din O.U. G. nr.. 91/2013 (fost art. 123 din Legea nr. 85/2006) și a întreprins toate demersurile necesare pentru a aduce bunuri în patrimoniul debitoarei în vederea valorificării și îndestulării creditorilor, dar debitoarea nu figurează cu bunuri mobile sau imobile în evidențele fiscale și nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare acoperirii cheltuielilor administrative.
Având în vedere dispozițiile art. 174 alin. 1 din O.U.G. nr.. 91/2013 (fost art. 131 din Legea nr. 85/2006) privind procedura insolvenței, lipsa bunurilor în averea debitorului, cât și poziția creditorilor cu privire la închiderea procedurii de insolvență, instanța urmează a încuviința cererea lichidatorului judiciar B. C. SPRL și a dispune închiderea procedurii și radierea debitorului din registrul comerțului..
Constatând ca lichidatorul judiciar nu a încasat sumele cuvenite ca remunerație pentru activitatea desfășurata și nici cele avansate din fonduri proprii, în temeiul art. 39 din O.U.G. nr. 91/2013 (fost art. 4 din Legea nr. 85/2006), va fi admisă cererea lichidatorului judiciar și se va dispune eliberarea către lichidatorul judiciar din fondul de lichidare aflat la dispoziția UNPIR a sumei de 3.000 lei reprezentând remunerație.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea lichidatorului judiciar B. C. SPRL.
În temeiul art. 174 alin. 1 din OUG nr. 91/2013,
Dispune închiderea procedurii falimentului debitorului ..
Dispune radierea debitorului din registrul comerțului.
În temeiul art. 180 din OUG nr. 91/2013,
Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
În temeiul art. 179 din OUG nr. 91/2013,
Dispune notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului comerțului de pe lângă Tribunalul D., pentru efectuarea din oficiu a mențiunilor de închidere a procedurii și de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
În temeiul art. 39 din OUG nr. 91/2013, dispune eliberarea sumei de 3.000 lei către lichidatorul judiciar din fondul de lichidare aflat la dispoziția U.N.P.I.R., sumă reprezentând remunerația acestuia.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Octombrie 2013.
Președinte, C. R. | ||
Grefier, G. C. E. |
Redactat de judecător C.R./grefier C.E.
29 Octombrie 2013
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 1115/2013.... | Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 1230/2013.... → |
|---|








