Procedura insolvenţei. Sentința nr. 1483/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 1483/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 22-10-2013 în dosarul nr. 491/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA A II-A CIVILĂ

Sentința nr. 1483/2013

Ședința publică de la 22 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. R.

Grefier C. G. E.

******

Pe rol analiza situației actuale privind pe debitoarea ., cu sediul social în loc. Filiași, ., ., nr. de ordine în registrul comerțului J_ și CUI_.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns lichidatorul judiciar A.C.M. INSOLV CORPORATE SPRL, prin reprezentant M. M. și creditoarea . avocat M. R..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Practician în insolvență M. M., pentru lichidatorul judiciar, depune la dosarul cauzei tabelul definitiv al creanțelor, precum și cerere de închidere a procedurii de insolvență în conformitate cu dispozițiile art. 131 din legea insolvenței, motivată de lipsa bunurilor din averea debitoarei, precum și de faptul că singurul creditor al debitoarei nu înțelege să avanseze sumele necesare continuării procedurii.

Avocat M. R., pentru creditoarea . că lichidatorul judiciar a notificat creditoarea în sensul avansării de sume pentru continuarea procedurii dar, aceasta nu este de acord, motiv pentru care nu opune cererii lichidatorului judiciar privind închiderea procedurii.

Practician în insolvență M. M., pentru lichidatorul judiciar, solicită admiterea cererii de închidere a procedurii, precum și eliberarea sumei de 3000 lei către lichidatorul judiciar din fondul de lichidare aflat la dispoziția U.N.P.I.R, sumă reprezentând remunerația acestuia și suma de 67 lei reprezentând cheltuielile de procedură avansate de lichidatorul judiciar pentru administrarea curentă a procedurii de insolvență.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:

La data de 22.10.2013, lichidatorul judiciar lichidatorul judiciar A.C.M. INSOLV CORPORATE SPRL – desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului ., a depus la dosarul cauzei cerere de închidere a procedurii de insolvență în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, motivat de faptul că nici un creditor nu se oferă să avanseze sume pentru continuarea procedurii, iar în averea debitoarei nu există bunuri care ar putea fi vândute (adresa nr._/2013 a Primăriei Filiași).

Creditorul debitorului . altfel singurul creditor, prezent în ședința de la 22.10.2013, a învederat că nu înțelege să avanseze sumele necesare continuării procedurii, dar nici nu s-a opus la cererea lichidatorului judiciar de închidere a procedurii de insolvență.

Analizând actele și lucrările dosarului, și observând rapoartele depuse de lichidatorul judiciar în cursul desfășurării procedurii, instanța reține că în cauză s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitorului ., fiind numit în calitate de lichidator judiciar A.C.M. INSOLV CORPORATE SPRL, care a procedat la evidențierea creanțelor în mod corespunzător în ordinea priorității prevăzută de art. 123 din Legea nr. 85/2006 și nu a identificat elemente care să ducă la formularea unei cereri de antrenare a răspunderii patrimoniale.

Având în vedere dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, insuficiența bunurilor în averea debitorului pentru acoperirea cheltuielilor de procedură și a creanțelor, cât și poziția creditorilor cu privire la închiderea procedurii de insolvență, instanța urmează a încuviința cererea lichidatorului judiciar A.C.M. INSOLV CORPORATE SPRL și a dispune închiderea procedurii și radierea debitorului din registrul comerțului.

Constatând ca lichidatorul judiciar nu a încasat sumele cuvenite ca remunerație pentru activitatea desfășurata și nici cele avansate din fonduri proprii, în temeiul art. 4 din Legea nr. 85/2006, va fi admisă cererea lichidatorului judiciar și se va dispune eliberarea sumei de 3000 lei către lichidatorul judiciar din fondul de lichidare aflat la dispoziția U.N.P.I.R, sumă reprezentând remunerația acestuia și suma de 67 lei reprezentând cheltuielile de procedură avansate de lichidatorul judiciar pentru administrarea curentă a procedurii de insolvență.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea lichidatorului judiciar ACM INSOLV CORPORATE SPRL.

În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței,

Dispune închiderea procedurii falimentului debitorului .> SRL.

Dispune radierea debitorului din registrul comerțului.

În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței,

Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței,

Dispune notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D., pentru efectuarea din oficiu a mențiunilor de închidere a procedurii și de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

În temeiul art. 4 din Legea 85/2007, dispune eliberarea sumei de 3000 lei către lichidatorul judiciar din fondul de lichidare aflat la dispoziția U.N.P.I.R, sumă reprezentând remunerația acestuia și suma de 67 lei reprezentând cheltuielile de procedură avansate de lichidatorul judiciar pentru administrarea curentă a procedurii de insolvență.

Definitivă.

Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Octombrie 2013.

Președinte,

C. R.

Grefier,

C. G. E.

Redactat de judecător C.R./grefier C.E.

22 Octombrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Sentința nr. 1483/2013. Tribunalul DOLJ