Alte cereri. Sentința nr. 1277/2014. Tribunalul GALAŢI

Sentința nr. 1277/2014 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 28-10-2014 în dosarul nr. 9178/121/2012/a11

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECȚIA A II-A CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1277

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 28.10.2014

JUDECĂTOR SINDIC – R. M.

GREFIER – M. S.

Pentru astăzi fiind amânată soluționarea cererii de restituire a bunurilor formulată de reclamanta F. L. ROMÂNIA IFN S.A. cu sediul ales în București, .. 40-44, Partea A etaj 1 sector 1, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. C. S.R.L. G. prin administrator judiciar FIVE I.P.U.R.L., cu sediul în București, . nr. 33.A sector 1.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 20.10.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, când judecătorul sindic având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 28.10.2014.

JUDECĂTORUL SINDIC

Deliberând în condițiile art. 256 Cod procedură civilă, constată:

Prin cererea înregistrată la data de 15 septembrie 2014 F. L. ROMÂNIA IFN S.A. a solicitat în contradictoriu cu administratorul judiciar al A. C. S.R.L. restituirea bunurilor ce au format obiectul ”contractelor de leasing”.

În fapt motivează F. L. ROMÂNIA IFN S.A. cererea de față prin aceea că în conformitate cu Ordonanța de Guvern nr. 51/1997 între părți au fost încheiate Contracte de leasing având ca obiect bunurile cuprinse în tabelul regăsit în acțiunea introductivă.

Susține reclamanta că pârâta nu și-a respectat obligațiile de plată astfel încât a aplicat pactul comisoriu de gradul IV, reziliind contractul de leasing, iar pârâta A. era obligată să restituie bunurile ce au format obiectul leasingului în termen de 24 de ore de la data rezilierii, să plătească ratele scadente și neachitate, penalizările aferente, precum și daune interese ce constau în valoarea totală a ratelor de leasing rămase de plată și a valorii reziduale.

Precizează reclamanta că A. nu și-a îndeplinit nici una din aceste obligații, prin Decizia civilă nr. 203 din 24 aprilie 2014 pronunțată în dosar nr._ 2/a9 fiind statuat irevocabil că din motive imputabile A. contractele de leasing sunt reziliate.

Mai arată reclamanta că bunurile care au făcut obiectul contractelor de leasing nu fac parte din patrimoniul A. pentru a fi valorificate pe calea procedurii insolvenței, acestea fiind proprietatea reclamantei, iar sustragerea A. de la predarea acestor bunuri este un act ilegal, de natură a aduce atingere exercitării depline de către reclamantă a tuturor atributelor dreptului de proprietate asupra bunurilor date în leasing.

În drept, reclamanta a indicat ca temei dispozițiile art. 90 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței și ale art. 8 și art. 13 din Ordonanța de Guvern nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing.

Probe. Reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri.

Întâmpinarea. Pârâta A. C. S.R.L. a solicitat respingerea acțiunii atât pe cale de excepție, cât și pe fondul cauzei.

Astfel, în opinia pârâtei administratorul judiciar nu poate fi obligat la predarea bunurilor debitoarei nefiind persoana care are o astfel de obligație raportat la atribuțiile administratorului judiciar, în fapt reclamanta făcând o confuzie între administratorul judiciar și debitoare.

Totodată, în opinia pârâtei cererea de față este inadmisibilă, în esență administratorul judiciar FIVE S.P.R.L. arătând că măsurile administratorului judiciar de menținere a contractului din luna decembrie 2012 și nici Răspunsul la Notificarea de reziliere din data de 29.01.2013 nefiind contestate de F., în fapt, contractele de leasing financiar fiind în derulare, facturile emise în timpul procedurii au fost achitate de către debitoare, iar la masa credală reclamanta este înscrisă cu sumele anterioare deschiderii procedurii.

Totodată în opinia pârâtei cererea este netemeinică dat fiind că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 86 și nu cele ale art. 93 alin. 1 din lege, cu motivarea că debitoarea nu deține un bun al altuia, ci deține bunurile în temeiul unor contracte de leasing care îi conferă, prin natura sa, un drept de folosință – art. 1 alin. 1 din O.G. nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing.

Analiza Tribunalului G. – Secția a II-a Civilă.

Analizând cu precădere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă de la 1865, excepția lipsei calității procesuale pasive a administratorului judiciar FIVE S.P.R.L. de a reprezenta debitoarea în cauza de față urmează a constata că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr. 1001/CC/06.12.2012 la cererea debitoarei S.C. A. C. S.R.L Galati, urmare constatării ca fiind admisibilă această cerere, s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență a debitoarei, numirea în calitate de administrator judiciar a FIVE S.P.R.L. Bucuresti cu toate consecințele ce decurg.

Ori atribuțiile administratorului judiciar sunt expres reglementate de dispozițiile art. 20 din Legea nr. 85/2006, prin numirea administratorului judiciar de către judecătorul sindic, acestuia conferindu-i-se și calitatea de a reprezenta debitoarea atât în raporturile cu terții, cât și în instanțele judecătorești.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă cu motivarea potrivit căreia pasivitatea creditorului care nu a contestat nici măsura de menținere a ”contractelor de leasing financiar”, nici Răspunsul la notificarea de reziliere din data de 29.01.2013, urmează a constata că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

În cadrul procedurii insolvenței părțile sunt obligate să se supună întocmai termenelor de formulare contestații, măsuri ale practicianului în insolvență prevăzute expres însă în cauza de față reclamantul nu a stabilit cadrul procesual invocat de intimată în motivarea excepției invocate ci, în opinia acestuia, acțiunea de față este de sine stătătoare.

Așa fiind, excepția inadmisibilității este nefondată, întrucât practic a considera o atare acțiune inadmisibilă nu s-ar crea decât premisele îngrădirii liberului acces la justiție.

În ceea ce privește fondul cauzei urmează a constata că ambele părți din prezenta cauză au arătat că cererea de față a intrat în puterea lucrului judecat – cu motivările diferite arătate mai sus.

Verificând susținerile părților acestea sunt fondate.

Astfel, prin Decizia civilă nr. 203/24.04.2014 pronunțată de Curtea de Apel G., atacată de administratorul judiciar atât cu o cerere de revizuire cât si cu o contestatie în anulare, aspectele referitoare la rezilierea contractelor de leasing au fost reținute cu putere de lucru judecat.

Față de cele mai sus reținute judecătorul sindic urmează a constata că aspectele învederate de reclamant nu mai pot fi supuse unui nou control judiciar.

Așa fiind, acțiunea de față este nefondată urmând a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive ca nefondată.

Respinge acțiunea de restituire a bunurilor formulată de reclamanta F. L. ROMÂNIA IFN S.A. cu sediul ales în București, .. 40-44, Partea A etaj 1 sector 1, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. C. S.R.L. G. prin administrator judiciar FIVE I.P.U.R.L., cu sediul în București, . nr. 33.A sector 1, ca nefondată.

Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 28.10.2014.

JUDECĂTOR SINDIC,GREFIER,

R. MironMirela S.

Red. R.M./ 06.12.2014

Dact. M.S./ 09.12.2014

5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte cereri. Sentința nr. 1277/2014. Tribunalul GALAŢI