Procedura insolvenţei. Sentința nr. 620/2014. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 620/2014 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 06-05-2014 în dosarul nr. 1671/121/2013
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2949
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECȚIA A II A CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR. 620
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 06.05.2014
JUDECĂTOR SINDIC - S. M. L.
GREFIER - E. L. L.
La ordine fiind soluționarea cererii formulate de debitoarea S.C. S. S.R.L. cu sediul în G. B.dul Henri C. nr. 13 . ., J_ , C.U.I._, în temeiul Legii nr. 85/2006, modificată.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns lichidatorul judiciar prin practician în insolventa, lipsa fiind participanții.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Lichidatorul judiciar prin practician în insolvența depune la dosar dovada îndeplinirii procedurilor de publicare în Buletinul procedurilor de insolvența cu privire la actele procedurale.
Judecătorul sindic constata cauza in stare de judecata si acorda cuvântul pentru dezbateri.
Lichidatorul judiciar prin consilier juridic solicita închiderea procedurii falimentului debitoarei, radierea acesteia din registrul comerțului, cu aprobarea decontului de cheltuieli.
JUDECATORUL SINDIC
Constatând că la data de 01.04.2014 lichidatorul C.I. F. M. G., desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului S.C. S. S.R.L. a solicitat prin raportul final să se dispună închiderea procedurii ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului, că nu dispune nici de sume care să fie distribuite creditorilor.
Constatând că procedura concursuală a fost deschisă prin încheierea nr. 387 din data de 23.04.2013.
Constatând că s-a întocmit și comunicat notificare în condițiile art.61 și 107 din Legea nr.85/2006.
În temeiul art.131 din Legea 85/2006,va dispune închiderea procedurii insolvenței și radierea debitorului.
În ceea ce privește decontul de cheltuieli de procedură, instanța îl va admite, având în vedere prevederile art.89 alin.1 lit. a din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență, care stipulează că, în cazul închiderii procedurii insolvenței în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006 pentru lipsa bunurilor, se va limita accesarea fondului special de lichidare la pragul de 3.000 lei a onorarului practicianului în insolvență.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite raportul întocmit de lichidatorul judiciar CC.I. „F. M.” G. cu sediul in G. . nr.4 ., în calitate de lichidator al debitoarei S.C. S. S.R.L. G., aflată în procedură de faliment și în consecință:
În temeiul art.131 din Legea nr.85/2006 dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei S.C. S. S.R.L. cu sediul în G. B.dul Henri C. nr. 13 . ., J_ , C.U.I._.
Dispune radierea debitoarei din registrul comerțului.
În temeiul art.136 din Legea nr.85/2006 descărca lichidatorul judiciar de orice îndatoriri si responsabilități.
În temeiul disp.art.135 din legea nr.85/2006 dispune notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorului, lichidatorului judiciar, D.G.F.P. G. si O.R.C. de pe lângă Tribunalul G. pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea in Buletinul Procedurilor de Insolventa.
Aprobă decontul de cheltuieli.
Dispune plata către lichidator a sumei de 3.000 lei reprezentând onorariu din fondul de lichidare.
Cu recurs in termen de 7 zile de la comunicare.
Pronunțata in ședința publică azi, 06.05.2014.
JUDECĂTOR SINDIC GREFIER
S. M. LUCHIANE.L. L.
RED.E.L.L.
5 EX/29.05.2014
| ← Cererea debitorului - L85/2006 art.27 alin.5. Sentința nr.... | Procedura insolvenţei. Sentința nr. 619/2014. Tribunalul GALAŢI → |
|---|








