Contestaţie. Sentința nr. 698/2014. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 698/2014 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 20-05-2014 în dosarul nr. 6242/121/2013/a1
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2949
ROMANIA
TRIBUNALUL G.
SECȚIA A II A CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR. 698
SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 20.05.2014
JUDECĂTOR SINDIC: S. M. L.
GREFIER: E. L. L.
Pentru astăzi fiind amânata soluționarea cererea formulată de contestatoarea . ș.a. in contradictoriu cu debitoarea S.C. N. 2003 S.R.L. cu sediul în G. B.dul Siderurgiștilor nr. 31 . ._, CUI_ prin lichidator judiciar C.I.M. O.-L..
Din actele si lucrările dosarului, precum si din susținerile parților ce au fost consemnate in încheierea de ședința din data de 06.05.2014 care face parte integranta din prezenta, JUDECATORUL SINDIC, in urma deliberării a pronunțat următoarea hotărâre:
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin cererea înregistrata pe rolul instanței la data de 24.01.2014, N. SRL a formulat contestație la tabelul preliminar al debitoarei N. 2003 SRL, întocmit de C.I. M. O. L..
In motivarea contestației a precizat ca a emis pe numele debitoarei mai multe facturi, din care 4 au rămas neachitate, acestea datând din 2005. Pentru plata lor, cumpărătorul a solicitat in mod repetat prelungirea termenelor de plata, acceptata prin confirmări de sold periodice, ultima datând din 10.01.2013. In aceste condiții, creditoarea s-a înscris la masa credala cu suma de 28.797 lei. Creanța a fost acceptata sub condiția depunerii documentelor care sa ateste întreruperea prescripției.
A invocate art.16 lit.a din decretul nr.167/1958 si art.2537 n.c.civ., care sunt lipsite de echivoc. Prescripția a fost întrerupta întrucât in fiecare an debitoarea a recunoscut dreptul creditoarei asupra creanței restante, convenindu-se amânarea la plata.
A solicitat admiterea contestației si înscrierea sa in tabelul definitiv.
In dovedirea contestației a depus înscrisuri.
La aceeași data si cu o motivare identica in fapt si in drept au formulat contestație si C. SRL pentru doua facturi neachitate, emise in 2009 si S. SRL, pentru o factură emisa in 2006 si neachitata parțial.
Tot la data de 24.01.2014 a formulat contestație la tabel si N. C., care a arătat ca a împrumutat societatea cu diferite sume de bani, pentru acoperirea nevoilor curente. Contractul de împrumut s-a încheiat pe durata nedeterminata, iar restituirea sumelor trebuia făcuta in 15 zile de la solicitare.
Suma de 588.454 lei rezulta atât din preluarea creanțelor fostului asociat N. D. C., pentru care s-au emis 82 de dispoziții de încasare, cat si din fisa asociatului 455, existent in evidenta contabila a societății. Pentru aceste sume au fost emise dispoziții de plata in perioada 2006-2010. Ele au fost parțial restituite, suma solicitata a fi înscrisa la masa credala reprezentând diferența.
F. de prevederile contractuale, prescripția dreptului la acțiune al creditorului începe sa curgă după 30 de zile de la data notificării de restituire, fiind afectat atât de o condiție suspensiva- a existentei notificarii- cat si de un termen suspensiv-30 de zile de la notificare. Or, dreptul la acțiune al creditorului nu a început sa curgă, acesta având împotriva debitorului o creanța certa, lichida si exigibila. In dovedirea contestației a depus înscrisuri.
Lichidatorul judiciar a formulat întâmpinare, arătând ca in privința creditorului N. C., arătând ca in privința contractului de împrumut, acesta este semnat doar de creditor, nu si de debitoare, pentru care s-a aplicat doar stampila. Având in vedere lipsa totala a consimțământului debitoarei, a apreciat contractual ca fiind lovit de nulitate absoluta.
Cu privire la dreptul la acțiune, a precizat ca nu a fost in posesia actelor contabile, pe care nu le-a putut verificat. Dispozițiile de încasare invocate au fost prezentate doar “fata”, nu si “verso”, iar dispozițiile de plata nu poarta stampila societății. A lăsat la aprecierea instanței cu privire la înscrierea sau neînscrierea creanței in tabel.
Cu privire la ceilalți creditori, creanțele lor au fost înscrise sub condiție deoarece fostul administrator nu a predate in timp util actele contabile ale societății. Verificările efectuate ulterior confirma întreruperea cursului prescripției, astfel ca solicita respingerea contestațiilor ca fiind ramase fără obiect.
Analizând si coroborând înscrisurile depuse la dosar, instanța reține următoarele:
Potrivit tabelului preliminar al debitoarei N. 2003 SRL, publicat in BPI din 17.01.2013, N. SRL, S. SRL si C. SRL au fost înscrise in tabel cu întreaga creanța solicitata, dar sub condiția depuneri documentelor care atesta întreruperea prescripției.
Procedând astfel, lichidatorul judiciar nu a respectat dispozițiile legale întrucât, in lipsa unor documente justificative care sa ateste o anumita situație, obligația sa este de a le solicita debitorului sau creditorului respectiv, conform disp.art.67 al.2 din legea insolventei. D. in lipsa documentelor suplimentar solicitate lichidatorul judiciar poate lua o decizie finala privind cuantumul si rangul creanței pe care o va înscrie.
In cauza de fata, lichidatorul judiciar nu a făcut dovada solicitării acestor documente suplimentare. In lipsa lor, Soluția ar fi fost de respingere a creanței, iar nu de admitere integral, dar sub condiție. “Condiția” menționata in tabel nu este o veritabila condiție (ca si modalitate a actului juridic), ci are sensul comun, obișnuit al cuvântului.
Cele 3 societăți creditoare au atașat contestațiilor formulate extrasele de cont confirmate anual ale debitelor, înscrisuri care reprezintă in fapt recunoașterea lor de către debitoare .
Creanțele fiind născute in perioada 2005-2008, sunt supuse regulilor prescripției reglementate de decretul 167/1958, care prevede la art.16 ca si cauza de întrerupere a prescripției, recunoașterea dreptului creditorilor de către debitor, adică de cel in folosul căruia curge. Prin urmare, creanțele nu sunt prescrise, iar lipsa înscrisurilor justificative la momentul verificării creanței nu constituie motiv de înscriere a acestora sub condiție.
In ceea ace privește creanța creditorului N. C., aceasta rezulta din contractual de împrumut/creditare societate nr.9/10.01.2006. Contractul s-a încheiat pe durata nedeterminata, iar obligația de rambursare a împrumutului a fost prevăzuta . 30 de zile de la notificarea împrumutătorului. La expirarea acestuia începe sa curgă termenul de prescripție a dreptului material la acțiune, având ca obiect cererea de restituire. Cum aceasta notificare creditorul nu a făcut-o, contractul fiind încă in derulare (fără termen), termenul de prescripție nici nu a început sa curgă.
In ceea ce privește valabilitatea contractului, acesta este semnat o singura data de N. C., având in vedere ca are dubla calitate, de împrumutător si administrator al societății împrumutate. Ar fi un formalism excesiv sa se retina nevalabilitatea contractului pe motivul lipsei consimțământului reprezentantului societății, materializat in semnătura acestuia, in condițiile in care exista identitate intre el si partea cocontractanta.
Suma solicitata a fi înscrisa la masa credala a fost dovedita cu fisa contului 4554-asociati din contabilitatea debitoarei si dispozițiile de încasare pentru suma totala de 610.000 lei, cu titlu de aport asociat. Din aceasta, împrumutătorului i-a fost restituita suma de 25.000 lei, conform chitanțelor de la fila 75 dosar, rămânând doar suma solicitata.
Pentru aceste motive, instanța va admite contestațiile astfel cum au fost formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite contestațiile formulate de contestatoarea . cu sediul în G. . ., . cu sediul în G. . . ap.69, . cu sediul în G. . . . C. domiciliat în G. . . . cu debitoarea S.C. N. 2003 S.R.L. cu sediul în G. B.dul Siderurgiștilor nr. 31 . ., J_, CUI_ prin lichidator judiciar C.I.M. O.-L. cu sediul social în București sector 4 . . ..
Dispune înscrierea in tabelul definitiv al debitoarei N. 2003 SRL a creanțelor deținute de N. SRL, C. SRL si S. SRL ca si creanțe pure si simple, nu sub condiție.
Dispune înscrierea creditorului N. C. in tabelul definitiv al debitoarei cu suma de 585.454 lei.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare.
Pronunțata in ședința publica azi, 20.05.2014.
JUDECĂTOR SINDIC GREFIER
S. M. LUCHIANE.L. L.
Red. 10.07.2014
Tehnored.E.L.L.
5 EX/22.07.2014
| ← Alte cereri. Sentința nr. 1277/2014. Tribunalul GALAŢI | Procedura insolvenţei. Sentința nr. 630/2014. Tribunalul GALAŢI → |
|---|








