Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Sentința nr. 350/2014. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 350/2014 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 17-03-2014 în dosarul nr. 2698/121/2013/a1
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECȚIA A II-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 350
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 17.03.2014
JUDECĂTOR SINDIC – R. M.
GREFIER – M. S.
La ordine fiind soluționarea cererii formulată de reclamanta MG EXPERT S.P.R.L. G., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. I. I. S.R.L., cu sediul social în comuna Ivești, . G. nr. 563 camera 1, județul G., J_, CUI_, împotriva pârâtei C. P., domiciliată în Giurgiulești, raion Cahul, Republica moldova, în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006.
La apelul nominal au răspuns reclamantul – lichidator judiciar prin reprezentant legal practician în insolvență L. G., lipsă fiind pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de ridicat, judecătorul sindic acordă cuvântul pe fond.
Reclamantul solicită anularea cererii reconvenționale ca netimbrată și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând în condițiile art. 395 din Noul Cod de procedură civilă asupra cererii de atragere a răspunderii patrimoniale de față, a reținut următoarele:
Cererea de chemare în judecată.
Obiect.
Prin cererea de antrenare răspundere patrimonială, înregistrată la data de 15 noiembrie 2013, reclamantul MG EXPERT S.P.R.L. G., în calitate de lichidator judiciar al S.C. I. I. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei C. P. în calitate de fost administrator, la plata sumei de 553.756 lei, reprezentând pasivul neîndestulat în cadrul procedurii falimentului debitoarei S.C. I. I. S.R.L.
În fapt, motivează reclamantul cererea de față, prin aceea că deși li s-a solicitat să prezinte și să depună la dosar actele constitutive ale societății și celelalte documente contabile, asociatul unic și în același timp administrator nu s-a conformat dispozițiilor legale și nici hotărârii judecătorului sindic.
Notificarea nr. 712/24.05.2013 a fost restituită cu mențiunea ”refuză primirea, refuză să facă mențiunea”.
Conform celor stabilite prin sentința de deschidere lichidatorul judiciar ar fi trebuit, în 40 de zile de la desemnare, să prezinte raportul amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la starea de insolvență a falitei. Deoarece firma debitoare nu a prezentat actele și documentele contabile prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar prin raportul nr. 1194/07.10.2013 privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență a debitorului S.C. I. I. S.R.L.
Analiza economico – financikară ar fi trebuit analizată pe baza situațiilor financiare puse la dispoziția lichidatorului judiciar de către conducerea debitoarei. Aceste documente nu numai că nu au fost predate, dar ele nici nu există, administratorul C. P. nedepunându-le la organele fiscale în termenii prevăzuți de Legea contabilității nr. 82/1991. Conform art. 11 alin. 1 din Legea nr. 82/1991 republicată răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art. 1 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective. Ultima raportare anuală este din anul 2008, neexistând documente pentru anii 2009 – 2012.
Mai mult, prin actul de control nr. 7435/19.04.2011, inspectorii fiscali constată că debitoarea nu a evidențiat corect în contabilitate veniturile impozabile realizate, declarând că a livrat S.C. BIACOR OIL S.R.L. marfă în valoare de 699.401 lei, în timp ce S.C. BIACOR OIL S.R.L. a declarat că a primit marfă în valoare de 1.499.914 lei.
În anul 2013 D.G.F.P. G. se înscrie la masa credală cu suma de 435.213 lei din care debit 233.163 lei, majorări 202.050 lei.
Lichidatorul judiciar consideră că administratorul nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, faptă prevăzută de art. 138 litera d. Starea de insolvență este imputabilă administratorului care, prin faptele sale, a dus societatea în situația de a nu mai putea achita penalitățile și majorările acumulate.
În drept, reclamantul a invocat art. 138 alin. 1 litera d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, depunând copii certificate conform art. 112 Cod procedură civilă, după: notificarea privind deschiderea procedurii nr. 712/24.05.2013; plicul cu mențiunea refuză primirea; raportul nr. 1194/07.10.2013 asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la starea de insolvență a falitei; tabelul definitiv consolidat al creanțelor din care rezultă pasivul de acoperit; informațiile eliberate de O.N.R.C. în data de 03.10.2013 din care rezultă calitatea și domiciliul pârâtei.
Pârâta C. P. a solicitat pe calea cererii reconvenționale a declara nule actele de constituire a societății debitoare, a respinge cererea reclamantului, cerere netimbrată cu suma de 120 de lei, astfel cum s-a dispus prin Încheierea din ședința publică din data de 6 ianuarie 2014, ceea ce atrage dispozițiile legale în materie, privind anularea cererii reconvenționale.
Analiza Tribunalului G. – Secția a II-a Civilă.
Prin sentința comercială nr. 411/29.04.2013, s-a admis cererea înregistrată la Tribunalul G. – Secția Comercială – Lichidări Judiciare sub nr._ 13 formulată de creditoarea D.G.F.P. G. pentru declanșarea procedurii simplificate a falimentului debitoarei S.C. I. I. S.R.L. și dizolvarea societății debitoare și s-a desemnat la cererea creditoarei ca lichidator provizoriu MG EXPERT S.P.R.L. G., cu toate consecințele ce decurg.
Din raportul întocmit de lichidatorul judiciar în baza art. 59 din Legea nr. 85/2006 rezultă că debitoarea S.C. I. I. S.R.L. nu a depus la organul fiscal nici o declarație privind impozitele și taxele datorate și nici un bilanț contabil, urmând să formuleze cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a fostului administrator statutar, în baza art. 138 alin. 1 litera d din Legea nr. 85/2006, pentru neținerea evidenței contabile și prejudicierea creditorului D.G.F.P. G. cu suma de 553.756 lei.
Din tabelul definitiv consolidat rezultă că debitoarea are o creanță generală în cuantum de 553.756 lei, din care creanțe bugetare de 78,59 %.
Potrivit art. 138 lit. D din Legea nr. 85/2006 fapta avută în vedere de legiuitor pentru antrenarea răspunderii patrimoniale, constă în aceea că administratorul societății a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, prin omisiune nu a ținut contabilitatea în condițiile legii, nu a depus la organele fiscale abilitate raportările contabile, dovada legăturii dintre fapta ilicită culpabilă a pârâtului.
Din înscrisurile de la dosar rezultă că nu s-a depus bilanțul contabil așa cum prevede art. 27 alin. 1, art. 30 alin. 1 din Legea nr. 82/1991 republicată, art. 73 litera c din Legea nr. 31/1990 republicată, obligații ce reveneau pârâtei în calitate de administrator al societății debitoare, astfel cum prevede art. 72 din Legea nr. 31/1990 republicată.
În conformitate cu prevederile art. 10 din Legea nr. 82/1991, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele juridice revine administratorului.
D. fiind că potrivit art. 71 din Legea nr. 31/1990 republicată, obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, urmează a avea în vedere și dispozițiile art. 1540 Cod civil, potrivit căruia mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului.
Ori, potrivit art. 374 Cod comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, fiind acceptat prin semnarea în registrul comerțului, fiind astfel stabilit un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, faptele ilicite atrăgând astfel răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit.
Urmează a constata că fapta ilicită a pârâtului a condus la starea de insolvență a societății și este o stare de fapt care a îndreptățit lichidatorul judiciar să solicite antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului în baza art. 138 lit. D din Legea nr. 85/2006.
Față de cele mai sus reținute urmează a anula cererea reconvențională ca netimbrată, a admite cererea și a dispune atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului, pentru suma de 553.756 lei reprezentând pasiv neîndestulat în urma lichidării S.C. I. I. S.R.L.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Anulează cererea reconvențională ca netimbrată.
Admite cererea formulată de reclamantul MG EXPERT S.P.R.L. G., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. I. I. S.R.L., cu sediul social în comuna Ivești, . G. nr. 563 camera 1, județul G., J_, CUI_, împotriva pârâtei C. P., domiciliată în Giurgiulești, raion Cahul, Republica moldova, în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Dispune ca pasivul neîndestulat în urma lichidării debitoarei S.C. I. I. S.R.L. să fie suportat din averea personală a pârâtei C. P., în cuantum de 553.756 lei.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 17.03.2014.
JUDECĂTOR SINDIC,GREFIER,
R. M. M. S.
Red. R.M./25.04.2014
Dact. M.S./29.04.2014
5 ex.
| ← Contestaţie. Sentința nr. 351/2014. Tribunalul GALAŢI | Procedura insolvenţei. Sentința nr. 344/2014. Tribunalul GALAŢI → |
|---|








