Contestaţie. Sentința nr. 1158/2014. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1158/2014 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 06-10-2014 în dosarul nr. 4802/121/2009*/a6
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECȚIA A II-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1158
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE 06.10.2014
JUDECĂTOR SINDIC – R. M.
GREFIER – M. S.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea contestației la tabelul definitiv al debitoarei S.C. C. BLUETELECOM S.A. G., formulată de contestatoarea C. L. TULCEA – DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE PATRIMONIU, în contradictoriu cu intimata S.C. C. B. TELECOM S.A. G., prin lichidator judiciar LICHIDATOR COMPANY S.P.R.L. G., în baza Legii nr. 85/2006.
Dezbaterile au avut loc în ședința din camera de consiliu din data de 15.09.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, când judecătorul sindic având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 06.10.2014.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând în condițiile art. 256 alin. 1 Cod procedură civilă de la 1865, asupra contestației formulată la data de 30.01.2014 sub nr._, constată:
Prin contestația de față, C. L. Tulcea prin Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu a solicitat în contradictoriu cu S.C. C. B. TELECOM S.A. G. prin lichidator judiciar LICHIDATOR COMPANY S.P.R.L. G. admiterea contestației și să se dispună înregistrarea în tabelul definitiv al debitoarei S.C. C. B. TELECOM S.A. G. a creanței în sumă de 287.339 lei conform cererii de admitere a creanței nr. 6952/2013 și a titlurilor executorii anexate.
În motivarea contestației, C. L. Tulcea a arătat că prin sentința civilă nr. 1189/12.10.2009 pronunțată de Tribunalul G. în dosar nr._ 9 s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței debitoarei S.C. C. B. TELECOM S.A. G., una din obligațiile lichidatorului judiciar desemnat fiind aceea de a notifica toți creditorii, termenul limită de înregistrare a cererii de admitere a creanței fiind data de 11 decembrie 2009, însă intimata nu a transmis această notificare instituției contestatoare, astfel încât nu a avut cunoștință despre starea de insolvență a debitoarei.
În drept. Contestatoarea a invocat dispozițiile art. 75 din Legea nr. 85/2006.
Probe. În dovedirea cererii a solicitat proba cu înscrisuri ( filele 10 – 60 ).
Întâmpinarea. Legal citată, intimata nu a depus întâmpinare solicitând prin ”note de concluzii” respingerea contestației pe cale de excepție, ca fiind tardivă.
Analiza Tribunalului G. – Secția a II-a Civilă.
Analizând cu precădere conform art. 137 Cod procedură civilă excepția tardivității invocată de intimată urmează a constata că aceasta este fondată pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr. 1189/12.10.2009 pronunțată în dosar nr._ 9 a fost admisă cererea debitoarei și în consecință s-a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului debitoarei S.C. C. B. TELECOM S.A. G., fiind numit în calitate de administrator judiciar LICHIDATOR COMPANY S.P.R.L.
Prin sentința civilă nr. 1069 din data de 03.07.2012 pronunțată în dosar nr._ 9* a fost admisă cererea cu consecința deschiderii procedurii generale a falimentului debitoarei S.C. C. B. TELECOM S.A. G. fiind numit în calitate de lichidator judiciar LICHIDATOR COMPANY S.P.R.L.
Potrivit art. 61 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 în urma deschiderii procedurii insolvenței administratorul judiciar va notifica creditorii menționați în lista depusă de debitor conform art. 28 alin. 1 lit. C ori în condițiile art. 32 alin. 2 și oficiului registrului comerțului unde debitorul este înmatriculat pentru efectuarea mențiunii precum și publicarea în B.P.I. conform art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Contestatorul în cauza de față a invocat prevederile art. 75 din Legea nr. 85/2006, aparent această excepție nu poate fi aplicată textul acestui articol arătând că ”după expirarea termenului de depunere a contestațiilor, prevăzut la art. 73 alin. 2 și până la închiderea procedurii, orice parte poate face contestație ...”.
Urmează însă a constata întemeiată excepția dat fiind că în fapt contestatorul nu a făcut dovada omisiunii administratorului judiciar de a trimite notificarea nefiind regăsit în lista creditorilor menționați de debitor, astfel încât sunt aplicabile dispozițiile art. 61 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Față de cele mai sus reținute, urmează a respinge contestația ca tardiv frormulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la tabelul definitiv al debitoarei S.C. C. BLUETELECOM S.A. G., formulată de contestatoarea C. L. TULCEA – DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE PATRIMONIU, în contradictoriu cu intimata S.C. C. B. TELECOM S.A. G., prin lichidator judiciar LICHIDATOR COMPANY S.P.R.L. G., în baza Legii nr. 85/2006, ca tardiv formulată.
Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința din camera de consiliu din data de 06.10.2014.
JUDECĂTOR SINDIC,GREFIER,
R. MironMirela S.
Red. R.M./ 08.10.2014
Dact. M.S./ 13.10.2014/5 ex
| ← Procedura insolvenţei. Sentința nr. 344/2014. Tribunalul GALAŢI | Contestaţie. Sentința nr. 1170/2014. Tribunalul GALAŢI → |
|---|








