Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Sentința nr. 439/2014. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 439/2014 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 25-03-2014 în dosarul nr. 7173/121/2013/a1
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECȚIA A-II-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 439
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 25.03.2014
Judecător sindic – P. P.
Grefier – I. T.
-.-.-.-.-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată de reclamanta . prin lichidator judiciar CII P. C. împotriva pârâtului D. C. F., în baza Legii 85/2006.
La apelul nominal a răspuns reclamanta prin lichidator judiciar, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Reclamanta prin lichidator judiciar depune un exemplar de pe tabelul definitiv de creanțe. Nu mai are cereri de formulat.
Nemaifiind cererii de formulat Judecătorul sindic constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond:
Reclamanta prin lichidator judiciar solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată.
Judecătorul sindic,
Prin cererea înregistrată sub nr._ lichidatorul judiciar CII P. C. al debitoarei . a chemat in judecata pe paratul D. C. F. solicitând admiterea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale pentru art. 138 lit. a ,d si e din Legea 85/2006.
În motivarea cererii credit. arată că la data de 22.10.2013 prin sentința civilă nr. 1040 pronunțată în dosarul nr._ 13 s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei falite ..
Asociatul unic care a deținut și calitatea de administrator, D. C. F. nu a predat gestiunea și actele contabile lichidatorului judiciar, cu toate că a fost notificat la sediul social declarat la ORC cu adresa nr. 340/22.11.2013, la domiciliul acestuia, notificare care a fost confirmată de primire de mama acestuia și cu adresa nr. 953/28.10.2013 cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, care a fost confirmată de primire cu mențiunea „mama” la data de 31.10.2013.
Din informațiile existente pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice rezultă că debitoarea a depus bilanț contabil pentru exercițiul financiar contabil încheiat la data de 31.12.2008. Din analiza acesteia se desprinde că la data de 31.12.2008, societatea debitoare figura în patrimoniul său cu active totală de 93.862 de lei, din care active imobilizate de 28.111 de lei și active circulante de 65.751 de lei. Activele circulante se compun din creanțe de 61.641 de lei și disponibilități bănești de 4.110 de lei.
Bunurile aflate în patrimoniul societății debitoare nu au fost predate lichidatorului judiciar în vederea valorificării acestora și acoperirii masei pasive a societății debitoare.
În urma diligenților întreprinse, lichidatorul judiciar nu a reușit să ia legătura cu administratorul statutar al societății debitoare, iar acesta nu a întreprins niciun demers în acest sens, fapt ce conduce la ideea de ascundere a unor active din patrimoniul societății.
În consecință consideră că se impune antrenarea răspunderii pârâtului având în vedere că sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții: prejudiciul există și este de 31.819 de lei, reprezentând masa pasivă evidențiată în tabelul preliminar din data de 18.12.2013; fapta pârâtului se încadrează în cazurile prevăzute de lege, în sensul că acesta ascunde un bun din activul persoanei juridice, a făcut să dispară unele documente contabile, fiind astfel îndeplinită condiția impusă de disp. art. 138 alin. 1 lit. a, d și e din Legea 85/2006 cu privire la răspunderea membrilor organelor de conducere; culpa pârâtului rezultă tocmai din faptul că acesta, în calitatea lui de administrator statutar al societății, avea obligația legală să predea activele aflate în patrimoniul societății către lichidatorul judiciar.
In dovedire lichidat jud a depus la dosar copii de pe raport asupra cauzelor și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență; extras din bilanțul contabil al societății debitoare încheiat pe anul 2008, publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice; fișa de furnizare informații emisă de ORC G. din data de 9.09.2013 cu privire la societatea debitoarei și la administratorul statutar D. C. F.; tabelul preliminar de creanțe nr. 1077/18.12.2013 și dovezile privind notificarea debitoarei cu scrisori recomandate și confirmate de primire de mama administratorului statutar, D. C. F..
Examinând actele și lucrările dosarului, judecătorul sindic reține:
Potrivit art.138 al.1 din Legea nr.85/2006 „la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu lege
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;
Judecătorul sindic retine că, răspunderea persoanelor implicate în conducerea, supravegherea sau activitatea debitoarei ajunsă în stare de insolvență este o răspundere civilă pentru fapta proprie ce întrunește multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Răspunderea membrilor organelor de conducere ale debitorului este o răspundere față de debitor iar nu față de creditori, fiind menită să asigure repararea prejudiciului cauzat debitorului prin ajungerea lui în stare de insolvență.
În atare situație aceștia răspund pentru partea de pasiv a debitorului care este o consecință a faptelor săvârșite, pasiv astfel cum apare evidențiat conform tabelului definitiv al creanțelor înregistrat la tribunal.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, pentru a fi angajată este necesar a fi îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale conform art.998 Cod civil: fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
Debitoarea avea obligația, prin administrator statutar, să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute la art.28 alin.(1) în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii (art.35 din Lege).
Dispozițiile art.1 al.1 din Legea nr.82/1991, instituie obligația pentru societățile comerciale,societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile cooperatiste și celelalte persoane juridice de a organiza și conduce contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară, potrivit prezentei lege.
Nedepunerea documentelor cerute de legiuitor și nepredarea contabilității către lichidatorul judiciar creează prezumția relativă că acestea lipsesc, sau că nu sunt întocmite conform legii, iar cum această prezumție simplă nu a fost răsturnată de către pârât se reține în sarcina acestuia săvârșirea unei fapte ilicite ce a avut drept consecință aducerea societății în stare de insolvență și prejudicierea creditorilor. Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art.1 revine
administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective.Art.73 alin.1 lit. c din Legea nr.31/1990 stabilește în sarcina administratorilor răspunderea solidară față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și pentru corecta lor ținere. În speță, din raportul depus de lichidator a rezultat că debitoarea, prin administratorul statutar, nu a respectat obligația prevăzută de art.28 din Legea nr.85/2006, de a preda documentele contabile deși acesta susține că a ținut contabilitate societății până la dizolvarea acesteia
Vinovăția pârâtului sub forma intenției directe sau indirecte, rezultă din însăși încălcarea dispozițiilor legale, în sensul că, deși avea anumite obligații stabilite de Legea nr.31/1990 și Legea contabilității nr.82/1991, acesta a exercitat atribuțiile de administrator social fără respectarea acestor obligații, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu fiind prezumat cât timp există starea de insolvență. Prejudiciul este cert, lichid și exigibil și este dat de faptul că societatea debitoare, ajunsă în stare de insolvență, se află în imposibilitatea de a-și acoperi datoriile în sumă de_ lei legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită, respectiv nerespectarea și aplicarea legii, și starea de insolvență fiind de asemenea dovedită.
Judecătorul sindic reține că, din probele administrate în cauză, inclusiv din dosarul de faliment, din declarațiile de creanță, tabelul creditorilor, raportul administratorului judiciare rezultă atât prejudiciul produs creditorilor prin neachitarea creanțelor cât și fapta ilicită a fostului administrator constând în folosirea bunurilor societății și creditelor societății, în folosul propriu, continuarea activității care a dus, în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți și a ascuns actele persoanei juridice.
Vinovăția paratului este dovedita prin aceea ca nu a conlucrat cu lichidatorul judiciar,nu a predat aceste bunuri, și nu a nu a făcut cunoscut sediul societății și nu a ținut contabilitatea la zi.
Faptele săvârșite de fostul administrator se încadrează în dispozițiile art.138 al.1 lit.”a,d, e” din Legea nr.85/2006, iar legătura de cauzalitate între faptele săvârșite și prejudiciul produs creditorilor este evident, că disponibilitățile materiale și bănești ale debitoarei nu au fost folosite pentru achitarea creanțelor creditorilor.
Funcție de aceste considerente judec sindic urmează a admite cererea și a obliga pe pârât să suporte pasivul rămas neîndestulat în sumă de 31.819 de lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată de reclamanta . prin lichidator judiciar CII P. C. împotriva pârâtului D. C. F., în baza Legii 85/2006 și în consecință:
Obligă pârâtul să suporte pasivul rămas neîndestulat în sumă de 31.819 de lei.
Definitivă și executorie
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 25.03.2014.
Judecător sindic, Grefier,
P. P. I. T.
Red. P.P./07.04.2014
Tehnored. I.T.
4 ex./07.04.2014
| ← Procedura insolvenţei. Sentința nr. 407/2014. Tribunalul GALAŢI | Procedura insolvenţei – SRL. Hotărâre din 17-02-2014,... → |
|---|








