Cererea debitorului - L85/2006 art.27 alin.5. Sentința nr. 820/2014. Tribunalul GALAŢI

Sentința nr. 820/2014 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 16-06-2014 în dosarul nr. 1946/121/2014

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECȚIA A II – A CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 820

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 16.06.2014

JUDECĂTOR SINDIC – R. M.

GREFIER –M. S.

La ordine fiind soluționarea cererii de deschidere a procedurii simplificate de faliment formulată debitoarea S.C. G. C S.R.L. cu sediul social în comuna Iveești, ., județul G., J_, CUI_, în baza Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal a răspuns lichidatorul judiciar prin reprezentant legal, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Reprezentantul lichidatorului judiciar depune raportul final și solicită închiderea procedurii în baza art. 131 din leg 85/2006, cu consecința radierii debitoarei din registrul comerțului și aprobarea decontului de cheltuieli anexat la raportul final.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Constatând că la data de 12.06.2014 lichidatorul judiciar C.I.I. M. V. B. G. desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului S.C. G. C S.R.L. G. a solicitat să se dispună închiderea procedurii ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului și neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare;

Constatând că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința civilă nr. 404/CC din data de 14.04.2014;

Constatând că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței;

În temeiul disp. art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, va dispune închiderea procedurii insolvenței și radierea debitorului, precum și aprobarea decontului de cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Aprobă decontul de cheltuieli în sumă de 3.058 lei din fondul special către lichidatorul judiciar C.I.I. M. V. B. G..

În temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei S.C. G. C S.R.L. cu sediul social în comuna Iveești, ., județul G., J_, CUI_ și radierea acesteia din registrul comerțului.

În temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006 descarcă pe judecătorul sindic și pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

În temeiul dispozițiilor art. 135 din Legea nr. 85/2006 dispune notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, D.G.F.P. G. și O.R.C. de pe lângă Tribunalul G. pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 16. 06.2014.

Judecător-sindic, Grefier,

R. M. M. S.

Red. MS/dact. MS/20.06.2014/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cererea debitorului - L85/2006 art.27 alin.5. Sentința nr. 820/2014. Tribunalul GALAŢI