Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 22/2014. Tribunalul GALAŢI

Decizia nr. 22/2014 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 15-05-2014 în dosarul nr. 3923/324/2013

Dosar nr._

R.

TRIBUNALUL G.

(*operator de date cu caracter personal nr. 2949)

SECȚIA A II-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 22/A/2014

Ședința publică din data de 15.05.2014

PREȘEDINTE: D.-M. O.

JUDECĂTOR: C. S.

GREFIER - A. I.

La ordine fiind soluționarea apelului ce are ca obiect „cerere valoare redusă”, declarat de apelanta . MANAGEMENT SERVICES SRL – în calitate de mandatar a . R. SA, cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat M. M. V., din București, Calea Floreasca, nr. 39, ., împotriva sentinței civile nr. 2618/21.11.2013 pronunțată de Judecătoria T., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata P. A. D., cu domiciliul în T., .. 46 A, J. G..

La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că dosarul se află primul termen de judecată, apelul este motivat, este legal timbrat și se solicită judecarea cauzei în lipsă, după care;

Tribunalul, constată cercetarea judecătorească și avându-se în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține dosarul în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra apelului comercial de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria T. sub nr._ din 02.09.2013 reclamanta . S.A prin mandatar . MANAGEMENT SRL prin reprezentant legal, a solicitat în contradictoriu cu pârâta P. D. A., prin pronunțarea unei hotărâri, conform art. 1028 din NCPC, prin care pârâta să fie obligată să-i plătească suma de 1503,96 lei ce reprezintă preț neachitat și suma de 158,53 lei ce reprezintă penalități de 0,04 % calculate până la data de 02.09.2013, cu plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că în baza relațiilor contractuale a furnizat pârâtei, gaze naturale, pentru care a emis facturile corespunzătoare serviciului prestat în valoare de 1503,96 lei și că aceasta nu a achitat facturile fiscale emise în urma serviciului prestat, motiv pentru care a calculat penalități de întârziere în valoare de 158,53 lei ( 0,4% pe zi de întârziere) .

In drept, au fost invocate dispozițiile art.1025 -1032 din NCPC.

Pârâta nu a depus în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 1029 alin. 4 din NCPC trimite formularul de răspuns completat corespunzător.

Prin sentința civilă nr. 2618/21.11.2013, Judecătoria T. a respins cererea, ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că:

- potrivit art. 1025 din NCPC „ Prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.”

- În speță s-a observat că valoare pretențiilor solicitate de reclamantă este mai mică de 10 000,00 lei, astfel că dispozițiile art. 1025 NCPC sunt aplicabile.

- Cererea este de competența Judecătoriei T., în raport de dispozițiile art. 1027 alin. 1 și respect art. 107 din NCPC.

- conform art. 1030 NCPC „ (1) Instanța va pronunța și redacta hotărârea în termen de 30 de zile de la primirea tuturor informațiilor necesare sau, după caz, de la dezbaterea orală. (2) În cazul în care nu se primește niciun răspuns de la partea interesată în termenul stabilit la art. 1029 alin. (4), (6) sau (8), instanța se va pronunța cu privire la cererea principală sau la cererea reconvențională în raport cu actele aflate la dosar. (3) Hotărârea primei instanțe este executorie de drept.”

- instanța de fond a apreciat că în cauză, reclamanta a dovedit existenta unor relații comerciale între ea și pârâtă relații în baza cărora a livrat acesteia gaze naturale, însă din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă cu certitudine valoarea creanței pretinse de reclamantă și perioada pentru care solicită de la pârâtă contravaloarea serviciilor prestate.

- astfel deși în cererea inițială reclamanta a arătat că valoarea debitului pretins este de în valoare 1503,96 lei și penalități de 158,53 lei ( 0,4% pe zi de întârziere), conform facturilor depuse la dosar, ulterior prin precizările depuse la instanță,( fila 44 dosar) pretinde un alt debit, respectiv suma de 1604,20 lei la care se adaugă penalități de 293,94 lei, specificând că debitul este calculat pentru perioada 14.01._13.

- s-a observat că debitul pretins atât în cererea inițială cât și în cel pretins conform precizărilor ulterioare nu rezultă din facturile care au fost depuse la dosar, iar facturile din 04.08.201 și din 18.04.2013 nu sunt depuse la dosar.

- s-a observat de asemenea că nici suma penalităților pretinse nu este dovedită, fișa depusă inițial făcând referire la facturi din aprilie 2008 ( filele 10 verso -11), iar tabelul de la fila 44 rezultă că penalitățile se calculează în funcție de alte facturi neachitate.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, a formulat apel reclamanta-apelantă C. R. CREDIT MANAGEMENT SERVICES SRL, solicitând admiterea apelului, anularea sentinței pronunțate de instanța de fond și admiterea cererii cu valoare redusă așa cum a fost aceasta formulată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1032 și 466 N.C.proc.civ.

În motivarea apelului, apelanta a precizat că suma solicitată este în cuantumul de 1662,49 de lei, reprezentând contravaloarea gazelor naturale furnizate - 1494,24 de lei iar majorările sunt în cuantum de 168,25 de lei. A arătat apelanta - reclamantă că, din eroare, în cererea cu valoare redusă formulată de aceasta la fond a trecut ca și debit suma de 1662,49 de lei, însă, ulterior, la solicitarea instanței a menționat suma corectă. Erorile au apărut în calculul defalcat, însă suma solicitată și suma precizată în extrasul de cont coincid.

În susținerea apelului, au fost depuse la dosar înscrisul de la fila 7, respectiv extrasul de cont. Ulterior, creditoarea a depus la dosar fișa explicativă din care reiese modul de calcul al sumei solicitate și al majorărilor de întârziere - file 16,17.

Deși a fost legal citată, intimata - pârâtă nu a depus întâmpinare la dosar.

Analizând cauza prin prisma motivelor de apel invocate și analizând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate sub toate aspectele, ținând seama de probele administrate în dosar, Tribunalul constată că apelul declarat în cauză este fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse mai jos:

Instanța de fond a reținut în mod greșit că debitul pretins de creditoare nu rezultă din probele administrate în cauză, respectiv din facturi.

Instanța de apel constată că apelanta a depus la dosarul de fond facturile emise pe datele de 14.01.2010, 15.04.2010,12.02.2010,11.03.2010, 23.04.2010, 04.08.2011, precum și extrasul de cont în care sunt precizate aceste facturi - file 10-17. De asemenea, creditoarea a depus la dosar și fișa de calcul a majorărilor de întârziere, precizând că au fost facturate doar majorările de întârziere în cuantum de 158,53 de lei - fila 11 verso. Extrasul de cont referitor la facturile precizate mai sus a fost depus și la fila 7 în dosarul de apel.

În adresa comunicată instanței de apel la termenul de 05.03.2014, creditoarea a preciza că sumele solicitate în prezenta cauză se referă doar la perioada 29.03._11, sume cuprinse în facturile emise și neachitate de către pârâtă.

Instanța de apel constată că din probele depuse de creditoare la dosar, respectiv din extrasul de cont de pus la fila 7 din dosar și din facturile depuse la dosarul de fond, rezultă că reclamanta a emis facturi începând cu data de 04.01.2010 până la data de 23.04.2010, iar pe data de 04.08.2011 a emis factura privind calculul penalităților, în total debitul fiind de 1.494,24 de lei, valoarea penalităților fiind de doar 168,25 de lei. Perioada de facturare este detaliată pentru fiecare factură în parte, la fila 16 din dosarul de apel.

Prin urmare, instanța reține că reclamanta a probat existența contractului, emiterea facturilor pentru consumul de gaze naturale dar și pentru penalități, însă pârâta nu a probat plata costului acestor servicii.

Văzând cele expuse mai sus instanța reține că cererea de chemare în judecată este fondată, subzistând obligația contractuală a pârâtei de plată a consumului de gaze naturale, astfel că instanța de fond în mod greșit a respins această cerere.

Din aceste considerente, instanța va admite apelul, va schimba în tot hotărârea apelată și, în consecință, va admite cererea de chemare în judecată și va obliga debitoarea la plata către apelantă a sumei de 1662,49 de lei cu titlu de debit și a sumei de 168,25 de lei cu titlu de penalități de întârziere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelanta . MANAGEMENT SERVICES SRL – în calitate de mandatar a . R. SA, cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat M. M. V., din București, Calea Floreasca, nr. 39, ., împotriva sentinței civile nr. 2618/21.11.2013 pronunțată de Judecătoria T., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata P. A. D., cu domiciliul în T., .. 46 A, J. G..

Schimbă în tot sentința apelată și în consecință:

"Admite acțiunea și

- obligă debitoarea la plata către apelantă a sumei de 1662,49 lei reprezentând: 1494,24 lei debit și 168,25 lei penalități de întârziere."

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15.05.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

D.-M. O. C. S. A. I.

Red .C.S.

Tehnored.A.I.

4 ex/08.09.2014

comunicat 2 ex/09.09.2014

Fond:F.N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 22/2014. Tribunalul GALAŢI