Pretenţii. Decizia nr. 45/2014. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 45/2014 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 13-02-2014 în dosarul nr. 16437/233/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
(*operator de date cu caracter personal nr. 2949)
SECȚIA A II-ACIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 45
Ședința publică din data de 13.02.2014
PREȘEDINTE: D.-M. O.
JUDECĂTOR: S. L.
JUDECĂTOR: C. S.
GREFIER - A. I.
La ordine fiind soluționarea recursului ce are ca obiect „pretenții”, declarat de recurenta-pârâtă S.C. U. A. G., cu sediul în G., .. 25, Județul G., împotriva sentinței civile nr._/28.10.2013, pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. T. I. S.R.L., cu sediul procesual ales în G., ., nr. 37 B, Județul G..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurenta-pârâtă, consilier juridic D. F., în baza delegației pe care o depune la dosar și pentru intimata-reclamantă, avocat M. B., în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că dosarul se află la primul termen de judecată, recursul este motivat și nu este legal timbrat și se solicită judecarea cauzei în lipsă, după care;
Recurenta-pârâtă prin consilier juridic depune la dosar în copie certificată, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 646,86 lei, urmând a depune originalul taxei judiciare de timbru și de asemenea depune și timbru judiciar de 5 lei.
Tribunalul, având în vedere apărările formulate de recurentă, apreciază necesar ca intimatul să depună la dosar actele din care să rezulte calitatea sa de proprietar și contractul de leasing.
Intimata-reclamantă prin apărător depune la dosar în copie facturile . nr._ și . nr._.
Tribunalul, apreciază că sunt suficiente înscrisurile depuse de intimata-reclamantă prin apărător.
Recurenta-pârâtă prin consilier juridic învederează că nu mai are cereri de formulat și probe de administrat.
Intimata-reclamantă prin apărător învederează că nu mai are cereri de formulat și probe de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului de față.
Recurenta-pârâtă prin consilier juridic, având cuvântul, precizează cu privire la calitatea procesuală faptul că, instanța trebuie să aibă în vedere calitatea reclamantei de la data producerii evenimentului rutier, respectiv aceea de utilizator și este de părere că finanțatorul nu a concesionat drepturile de despăgubire. Funcție de aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecare solicită respingerea acțiunii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă. Cu privire la fondul acțiunii, consideră ca fiind pertinentă expertiza tehnică extrajudiciară, pe care o apreciază ca fiind completă, sens în care solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecare solicită respingerea acțiunii ca fiind nefondată, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de taxa judiciară de timbru achitată în recurs.
Intimata-reclamantă prin apărător, având cuvântul, cu privire la primul motiv de recurs invocat de recurentă, apreciază că sunt suficiente înscrisurile depuse astăzi din care rezultă că reclamanta avea calitate procesuală activă, iar cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs invocat de recurentă, consideră că instanța nu este ținută de concluziile raportului de expertiză extrajudiciară, sens în care apreciază că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică și pe cale de consecință solicită respingerea recursului ca fiind nefondat, pentru motivele expuse pe larg în concluziile scrise pe care le depune la dosar. Solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând, în condițiile art. 256 C.p.civ. asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin hotărârea nr._ pronunțată la data de 28.10.2013 de Judecătoriei G. în dosarul cu nr._, instanța a dispus:
„ Admiterea cererii având ca obiect pretenții formulată de reclamanta S.C. T. I. S.R.L. în contradictoriu cu pârât S.C. U. A. G.:
Obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 4000 euro la cursul BNR din ziua plății, reprezentând despăgubiri la care se va adăuga și dobânda egală de la data de 24.08.2012 și până la achitarea efectivă a debitului.
Obligarea pârâtei la plata sumei de 2898,72 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (600 lei onorariu expert, 1000 lei onorariu avocat, 1293,72 lei taxă judiciară de timbru, 5 lei timbru judiciar).”
Pentru pronunțarea acestei soluții instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la data de 24.08.2012 pe rolul Judecătoriei G., sub nr._ pe rolul Judecătoriei G., reclamanta ., a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta .:
- să oblige pârâta la plata sumei de 4400 euro, reprezentând contravaloare reparație pentru avariile suferite de autoturismul Dacia L. înmatriculat sub nr._, precum și dobândă legală de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la plata efectivă. A mai solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, a arătat că a încheiat la data de 30.11.2010 cu pârâta . o poliță de asigurare pentru autoturismul proprietatea societății ._ cu valabilitate în perioada 30.11._13. La data de 23.02.2012 în timp ce numitul N. C. conducea autoturismul în apropierea localității T. nu a păstrat distanța regulamentară față de un autoturism ce se deplasa în fața sa, avariindu-l. După constituirea dosarului de daună reprezentanții societății de asigurare i-au transmis că evenimentul se încadrează la daună totală urmând a fi despăgubit. La data de 17.05.2012 a primit adresa nr. 1404 prin care i se aducea la cunoștință că evenimentul rutier nu s-a produs în condițiile declarate, neplătindu-se despăgubirea.
În dovedirea acțiunii a depus înscrisuri (f.5-17 dosar fond)
În drept, a invocat dispozițiile din Legea 136/1995, în referire la art.1270 și 1350 C.civ.
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, respinsă de instanța de fond la termenul din data de 27.05.2013.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea ca nefondată a cererii, întrucât din inițiativa sa a efectuat un raport de expertiză tehnică auto din care reiese că este clar și evident faptul că nu se poate reține vinovăția conducătorului autoturismului Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ .
De asemenea, a invocat prevederile art. 3, pct. 3.3, lit. t din Condițiile Generale de Asigurare care prevăd că în cazurile în care la încheierea asigurării sau ulterior, Asiguratul sau persoanele cuprinse în asigurare au dat declarații neconforme cu realitatea ori acestea sunt în contradicție cu starea de fapt, Asigurătorul nu acordă despăgubiri.
Instanța de fond a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri, expertiza tehnică auto.
În motivarea hotărârii pronunțate instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, la data de 23.02.2012 în timp ce numitul N. C. conducea autoturismul cu nr._ în apropierea localității T. nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul Seat cu nr. GL_ condus de D. M., ce se deplasa în fața sa, avariindu-l.
La data producerii evenimentului autoturismul Dacia L. cu nr._ avea încheiată o poliță de asigurare nr. AV651662/30.11.2010 (f.67 dosar fond) cu valabilitate de la data de 30.11.2010 până la 29.11.2013 (f.49 dosar fond).
Pârâta își motivează refuzul de acordare a despăgubirii pe constatările expertului efectuate în perioada de verificare a documentației, din care rezulta că evenimentul nu s-ar fi produs în condițiile declarate de cei doi șoferi. Totodată pârâta a invocat și dispozițiile art. 3, pct. 3.3, lit. t din Condițiile Generale de Asigurare.
Expertul A. C., desemnat de către instanța de fond să stabilească împrejurările în care s-a produs incidentul, a menționat în cuprinsul concluziilor sale că avarierea autoturismelor implicate în evenimentul rutier ce face obiectul acestui dosar s-au produs în împrejurările declarate, reținând că autoturismul Dacia a intrat cu partea din față în partea spate a autoturismului Seat care circula regulamentar în fața sa, impact ce a dus la avarierea celor două autoturisme.
Raportat la constatarea tehnică întocmită la inițiativa pârâtei, aceasta nu putea fi considerată o expertiză în sens procesual întrucât nu a fost întocmită în condițiile și rigorile impuse de lege.
Astfel, instanța de fond a concluzionat că refuzul pârâtei de a achita contravaloarea despăgubirii nu este justificat, în cauză, pârâta nereușind să facă dovada că evenimentul s-a produs în alte împrejurări decât cele precizate de cei doi șoferi implicați în accident.
Conform art. 379 alin. 3 C.pr.civ., „creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o osebită socoteală”.
Totodată, potrivit art. 1073 C.civ., creditorul avea dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației. În cadrul obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani, executarea în natură este întotdeauna posibilă, creditorul având un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului.
În cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligație de a da, cum este obligația de a plăti o sumă de bani, creditorul are obligația sa dovedească existența acesteia, în sarcina debitorului operând o prezumție de vinovăție, iar dacă acesta nu dovedește îndeplinirea obligației, se prezumă ca nerespectarea acesteia provine din vina sa, urmând a fi astfel obligat la plata de despăgubiri către creditor.
Instanța de fond a reținut că reclamantul avea o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei. Pentru aceste motive instanța de fond a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta să plătească către reclamantă suma de 4000 euro la cursul BNR din ziua plății, reprezentând despăgubiri la care s-a adăugat și dobânda legală de la data de 24.08.2012 și până la achitarea efectivă a debitului.
În baza art. 274, C.pr.civ., instanța de fond a obligat pârâta la plata sumei de 2898,72 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (600 lei onorariu expert, 1000 lei onorariu avocat, 1293,72 lei taxă judiciară de timbru, 5 lei timbru judiciar).
Împotriva hotărârii mai sus arătate a fost declarat recurs în termen legal de către:
Recurenta-pârâtă ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și în rejudecare respingerea acțiunii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
1.În motivare s-a arătat că, instanța de fond a respins în mod nelegal și netemeinic excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei .. În opinia recurentei . era doar un utilizator al autoturismului, în timp ce proprietar al autoturismului era VB. Leasing România IFN SA, societate ce avea încheiată poliță Casco cu recurenta și care era beneficiara asigurării.
Recurenta a susținut și la fond că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 9 lit.c și f din OG 51/1997, potrivit cărora operatorul de leasing transmite utilizatorului drepturile ce derivă din contractul de leasing, mai puțin cel de dispoziție. Astfel, VB. Leasing România IFN SA a deschis dosarul de daună și a dat împuternicire utilizatorului, dar nu și pentru plata asigurării. În aceste condiții asiguratorul apreciază că reclamanta, în calitate de utilizator a autoturismului asigurat, nu are legitimare procesuală, în condițiile în care finanțatorul nu a cesionat drepturile derivând din contract și nici nu l-a împuternicit să promoveze o acțiune în despăgubiri împotriva societății de asigurări.
2.Pe fondul cauză, recurenta consideră de asemenea că, hotărârea recurată este netemeinică și nelegală.
În susținerea recursului, . a arătat faptul că instanța de fond nu era ținută de concluziile raportului de expertiză judiciară, raport care vine în contradicție cu raportul de expertiză extrajudiciară efectuat de pârâtă. Consideră recurenta că instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ în sensul de a face o analiză a celor două rapoarte de expertiză și a înlătura motivat pe unul dintre acestea.
În raportul de expertiză extrajudiciară se arată că urmele coliziunii celor două autoturisme nu coincid, ci autoturismul Dacia L. MCV a fost avariat de o autoutilitară cu structură tip furgon. În cazul unui impact violent din spate a autoturismului Dacia s-ar fi produs deformarea scaunelor conducătorului auto și a pasagerului din dreapta, fapt care nu s-a produs. Aceasta conduce la concluzia că fie nu era nimeni în mașina Dacia în timpul impactului, fie accidentului rutier s-a produs în alte condiții decât au declarat conducătorii auto.
Pentru aceste considerente, recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca nefondată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 299 și urm. C.p.civ. și contractul de asigurare.
Legal citată intimata cu motivele de recurs, s-au prezentat în instanță, dar nu au formulat întâmpinare. Prin concluziile atât orale intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Nici una dintre părți nu a solicitat probe noi în recurs, intimata însă a depus în apărare un set de două înscrisuri.
Recursul a fost timbrat cu 647lei taxă de timbru și 5 lei timbru judiciar.
Analizând hotărârea atacată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs și în raport de probatoriile existente la dosar, cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 și 304 1C.p.civ., Tribunalul constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se succed:
În fapt, la data de 23.02.2012 în timp ce numitul N. C. conducea autoturismul cu nr._ în apropierea localității T. nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul Seat cu nr. GL_ condus de D. M., ce se deplasa în fața sa, avariindu-l.
La data producerii evenimentului autoturismul Dacia L. cu nr._ avea încheiată o poliță de asigurare nr. AV651662/30.11.2010 (f.67 dosar fond) cu valabilitate de la data de 30.11.2010 până la 29.11.2013 (f.49 dosar fond).
În drept, sunt incidente în cauză dispozițiile contractuale și art. 1270 și 1350 N.C.civ.
1.Cu privire la primul motiv de recurs privind lipsa calității procesuale active a reclamantei .:
La data de 30.11.2010 . a încheiat o poliță de asigurare cu . privind asigurarea autoturismul Dacia L. cu nr._, poliță a cărei beneficiar era VB. Leasing România IFN SA.. Polița Casco s-a încheiat în această manieră, deoarece între reclamantă și societatea de leasing era încheiat contractul de leasing financiar nr._.
Potrivit art. 9 lit.f din OG 51/1997 „Locatorul/finanțatorul se obligă:
f) să asigure, printr-o societate de asigurare, bunurile oferite în leasing, dacă prin contractul de leasing părțile nu au convenit altfel.” Este clar că în temeiul legii cel care ar fi trebuit să aibă calitatea de asigurator era finanțatorul (societatea de leasing). Potrivit poliței de asigurare, asigurator este tocmai utilizatorul și nu locatorul.
În aceste condiții, asiguratorul (reclamantul) are dreptul să solicite asiguratorului să facă plata desdăunărilor pentru avariile suferite de bunul asigurat către beneficiar (societatea de leasing) potrivit art. 2199-2208 N.C.civ.. La momentul producerii accidentului cel care putea solicitat plata despăgubirii era atât beneficiarul asigurării (plata urmând să se față de acesta), cât și asiguratul, situație în care plata trebuia să se facă către beneficiarul poliței CASCO.
Situația care a generat încheierea poliței de asigurare în beneficiul societății de leasing a fost faptul că acesta era proprietarul autoturismului la momentul contractării. La momentul introducerii cererii de chemare în judecată (24.08.2012), potrivit facturii fiscale . nr._/25.06.2012 (f.14 dosar recurs), proprietar al autoturismului avariat devenise tocmai reclamantul (utilizatorul), în patrimoniul acestuia născându-se dreptul de a primi și despăgubirea în locul beneficiarului poliței de asigurare, deoarece odată cu plata integrală a prețului autoturismului s-a transferat către utilizator toate drepturile finanțatorului legate de bunul asigurat.
Practic, la momentul introducerii acțiunii beneficiarul poliței CASCO nici nu mai avea interes să solicite pentru sine despăgubirea, cât timp dreptul de dispoziție fusese înstrăinat, iar înainte de acesta înstrăinase și dreptul de utilizare a bunului.
Mai mult, potrivit art. 1284 și 1287 din N.C.civ., text de legea incident în cauză având în vedere momentul producerii faptului juridic cauzator de prejudicii, se prevede că:
„ART. 1284: (1) Oricine poate stipula în numele său, însă în beneficiul unui terț.
(2) Prin efectul stipulației, beneficiarul dobândește dreptul de a cere direct promitentului executarea prestației.
ART. 1287:(2) Revocarea stipulației produce efecte din momentul în care ajunge la promitent. Dacă nu a fost desemnat un alt beneficiar, revocarea profită stipulantului sau moștenitorilor acestuia, fără a agrava însă sarcina promitentului..”
Aceste texte de lege sunt incidente în cauză în sensul că asiguratul (reclamantul) a încheiat un contrat de asigurare cu pârâta și a stipulat în beneficiul unui terț (societatea de leasing) ca aceasta din urmă să încaseze despăgubirea în cazul producerii unui eveniment rutier. Potrivit art. 1287 al.2 N.C.civ. stipulantul (utilizatorul) putea să revoce stipulația, care își producea efectele de la momentul ajungerii la promitent (societatea de asigurări). În cauză introducerea acțiunii în pretenții în instanță echivalează cu o revocare a stipulației. Aceasta nu putea produce efecte negative decât față de societatea de asigurări, dar drepturile acesteia nu sunt lezate cât timp nu mai este proprietarul bunului avariat.
În cazul intervenirii revocării stipulației, de obligațiile promitentului (societății de asigurări) beneficiază stipulantul (reclamantul în calitate de asigurat).
Ca urmare, în mod corect instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei ca nefondate, soluție pe care instanța de recurs o va menține ca legală și temeinică.
2.Cu privire la fondul cauzei, privind interpretarea concluziilor rapoartelor de expertiză:
Pe fondul cauzei, recurentă este nemulțumită de modul în care instanța de fond a făcut aprecierea probelor administrate de ea, în special pentru faptul că a înlăturat raportul de expertiză extrajudiciară.
Instanța de recurs apreciază că hotărârea atacată este temeinică și legală și sub aspectul înlăturării raportului de expertiză extrajudiciară. În acest sens instanța reține că, raportul de expertiză extrajudiciară a fost efectuat de un expert judiciar, dar fără respectarea garanțiilor de egalitate a părților și exercitarea dreptului la apărare, pe care le poate realiza doar o expertiză judiciară.
Astfel, constatările efectuate de expertul C. I. S. nu au fost făcute în prezența părților și nici nu a putut expertul să culeagă părerile părților raportat la incident. Mai mult raportul de expertiză extrajudiciară poate echivala cu un înscris sub semnătură privată, privind părerea unei persoane autorizate legale de accidentul rutier, dar această părere nu îi poate fi opozabilă părții adverse și nici nu este obligatorie pentru instanță. Ea poate fi coroborată cu alte probe care susțin aceeași situație expusă de raportul extrajudiciar.
În cauză, raportul de expertiză extrajudiciară nu se coroborează cu nici o altă probă de la dosar, respectiv nici cu declarațiile celor doi conducători auto, nici cu expertiza administrată în cauză și nici nu alte înscrisuri depuse la dosar.
Analizând raportul de expertiză extrajudiciar, instanța reține că fiind în apropierea unui sens giratoriu viteza de deplasare a celor două autovehicule avariate (Dacia și Seat) era mai mare decât 30km/h cu susține expertul judiciar, dar nu foarte mare, ce cel mult 60km/h. În acest regim de viteză -30-60km/h, energia cinetică a celor două autoturisme în momentul impactului, după frânare, a fost relativ mică, dar suficientă pentru a descărca această energie la locul de impact, încât să deformeze fizic spatele, respectiv fața celor două mașini.
Energia cinetică nefiind mare, coroborat cu fenomenul de planare datorat poleiului, a dus la inexistența unor leziuni la nivelul coloanei vertebrale a ocupanților autoturismului SEAT, cât și la lipsa deformării scaunelor șoferului și a pasagerului din dreapta. Mai mult, expertul reține corect că prin frânare are loc o deplasare a capului și a trunchiului spre direcția în față, dar la impact deși corpul are tendința de a se deplasa spre direcția în spate, deplasare este oprită de scaun, dar și amortizat șocul de către tetierele de la cele două scaune din față.
Ca urmare, nu s-a produs extensia gâtului așa cum se arată de expert în raportul extrajudiciar.
Totodată expertul susține că deformările celor două autoturisme nu corespund, pe motiv că tabla de la capota Daciei L. este astfel îndoită încât deformarea nu se putea produce decât prin tamponarea de o suprafață dreaptă în plan vertical (susținând că s-ar fi lovit de un furgon). Expertul nu aduce justificări pentru susținerile sale de natură obiectivă, respectiv distanța de la sol a deformărilor produse pentru fiecare autoturism, raporta și la dinamica accidentului, știut fiind faptul că prin frânare botul mașinii (în cazul de față a Daciei), a coborât mult spre sol, tocmai datorită efectului produs de acționarea sistemului de frânare coroborat cu distribuția energie cinetice a vehiculului.
În lipsa unor astfel de detalii care duc la o apreciere obiectivă a celor susținute de expert, instanța reține că raportul de expertiză extrajudiciară este în cazul de față o apreciere subiectivă a evenimentului rutier, care nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, așa cum s-a arătat mai sus.
Față de aceste motive instanța apreciază că în mod corect instanța de fond a reținut îndeplinite condițiile de antrenare a răspunderii civile delictuale, inclusiv cu privire la existența legăturii de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită, motiv pentru care, va respinge recursul promovat de recurenta-pârâtă ca nefondat.
În baza art. 274 C.p.civ. vechi, recurenta ca parte căzută în pretenții, va fi obligată către intimat la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat în recurs achitat de intimată (f.16).
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul ce are ca obiect „pretenții”, declarat de recurenta-pârâtă S.C. U. A. G., cu sediul în G., .. 25, Județul G., împotriva sentinței civile nr._/28.10.2013, pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. T. I. S.R.L., cu sediul procesual ales în G., ., nr. 37 B, Județul G., ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatei 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
D.-M. O. S. L. C. S. A. I.
Red .D.M.O.
Tehnored.A.I.
2 ex/14.03.2014
Fond:A.T.
| ← Dizolvare societate. registrul comerţului. Sentința nr.... | Dizolvare societate. registrul comerţului. Sentința nr.... → |
|---|
