Contestaţie la executare. Sentința nr. 4186/2014. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4186/2014 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 27-11-2014 în dosarul nr. 10570/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIA A II-A CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 100/2014
Ședința publică de la 27 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. L.
Judecător P. P.
Grefier G. G.
Pe rol judecarea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 4186/24.04.2014 pronunțată de Judecătoria G. privind pe apelanta P. L. ROMÂNIA IFN S.A. cu sediul în ., Șoseaua P. Tunari nr. 2, ., apelanta P. B. DE asigurare S.R.L. cu sediul în ., Șoseaua P. Tunari nr. 2, . în contradictoriu cu intimata C. L. S. cu sediul în G. ., ., având ca obiect „contestație la executare „.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că este primul termen de judecată, apelul este motivat, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată etapa cercetării judecătorești finalizată și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de fata;
Examinând actele si lucrările dosarului constata următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria G. sub nr._, C. L. S. a formulat, in contradictoriu cu intimata cu P. L. România IFN SA și P. B. de Asigurare SRL, contestație la executare împotriva executării silite din dosarul de executare nr. 250/2013 al B. P. Ș., solicitând lămurirea întinderii titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing nr._/_/25.10.2010, constatarea caracterului abuziv a clauzei de la art. 8.5 din contractul de leasing.
De asemenea, contestatoarea a arătat că acțiunea vizează și onorariul executorului judecătoresc care este nejustificat de mare raportat la valoarea creanței de 3.784,23 lei.
În motivare, contestatoarea a arătat că a fost somată să achite creditoarei suma de 3.784,23 lei, reprezentând rate de leasing și CASCO restante și suma de 1.814,49 lei, cheltuieli de executare, precum și predarea autoturismului.
Susține contestatoarea că clauza de la art. 8.5 din contractul de leasing are natura unei clauze penale care trebuie să îndeplinească condițiile de validitate a oricărei convenții.
Prin sentința civilă nr. 4186 din 24.04.2014 Judecătoria Galati a admis excepția tardivității introducerii contestației la executare față de încheierea din 07.05.2013 pronunțată în dosarul de executare nr. 250/2013 al B. P. Ș..
A fost respinsă contestația la executare față de încheierea din 07.05.2013, ca tardiv introdusă.
A fost respinsă contestația la executare propriu-zisă.
A fost admisă contestația la titlu, formulata de contestatoarea C. L. S., domiciliata in Galati, ., ., . cu pe intimatii P. L. ROMÂNIA IFN S.A. si P. B. DE ASIGURARE S.R.L.cu sediul in Voluntari, Soseaua P.-Tunari nr.2, Cladirea P., judetul Ilfov.
A fost constată nulitatea absolută parțială a clauzei prevăzută în art. 8.5 din contractul de leasing nr._/_/25.10.2010, doar în ceea ce privește „Volumul finanțat rămas de achitat”.
S-a reținut în motivarea hotărârii că împotriva contestatoarei a fost începută executarea silită în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing nr._/_/25.10.2010 (filele 50-59).
Potrivit art. 3 din Legea 76/2012, dispozițiile NCPC se aplică executărilor silite începute după ..
Conform art. 622 alin. 2 NCPC, executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare.
Cererea de executare silită a fost depusă la executorul judecătoresc la data de 27.03.2013 (fila 19), astfel încât în cauză sunt aplicabile dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă.
În cererea de executare silită s-a arătat că contestatoarea datorează suma totală de 3.784,23 lei, din care 3.300,09 lei, rate de leasing și taxe de somații restante și 484,14 lei, cu titlu de prime de asigurare casco restante. Pe lângă recuperarea acestor sume de bani, intimata a solicitat și predarea autoturismului marca VW Polo.
Executorul judecătoresc a solicitat încuviințarea executării silite, iar prin încheierea nr. 2700/04.40.2013 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, a fost admisă cererea și s-a încuviințat executarea silită (fila 75).
Prin încheierea din 07.05.2013, executorul judecătoresc a stabilit cheltuielile de executare la suma totală de 1.814,49 lei (fila 76).
1. Față de excepția tardivității formulării contestației la executare în ceea ce privește încheierea nr. 2/30.04.2013, instanța a admis-o, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 714 alin. 2 NCPC, contestația împotriva încheierilor executorului judecătoresc se poate face în termen de 5 zile de la comunicare.
În cauză, încheierea din 07.05.2013 a fost comunicată contestatoarei în data de 13.05.2013 (fila 80).
Având în vedere că contestația la executare a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 29.05.2013, instanța a constatat că aceasta a fost depusă după împlinirea termenului de 5 zile prevăzut de art. 714 alin. 2 NCPC.
Pentru aceste motive, instanța a admis excepția tardivității și a respins contestația la executare în ceea ce privește încheierea din 07.05.2013 ca tardiv formulată.
2. Față de contestația la executare propriu-zisă, instanța a respins-o, pentru următoarele considerente:
Executarea silită a început prin emiterea somației din 07.05.2013 prin care contestatoarei i s-a pus în vedere să predea autoturismul VW Polo_ și să achite suma de 5.598,72 lei, din care 3.784,23 lei, rate de leasing și casco restante și 1.814,49 lei, cheltuieli de executare (fila 77).
În ceea ce privește sumele pentru care s-a început executarea silită, din fișa de cont depusă de intimată odată cu cererea de executare silită, instanța constată că suma de 3.784,23 lei, din care 3.300,09 lei, rate de leasing și taxe de somații și 484,14 lei, cu titlu de prime de asigurare casco, este calculată până la data formulării cererii de executare silită (filele 61-67).
Așadar, suma pentru care s-a început executarea silită nu cuprinde ratele rămase de achitat până la finalizarea contractului (volumul finanțat rămas de achitat), ci doar sumele restante în luna martie 2013.
Contestatoarea nu a depus înscrisuri din care să rezulte că a efectuat plăți anticipate, astfel încât instanța nu a putut primi apărările acesteia referitoare la incertitudinea creanței pentru care s-a pornit executarea silită.
Potrivit art. 662 alin. 2 NCPC, creanța este certă când existența ei neîndoielnică a rezultat din însuși titlul executoriu.
În cauză, cuantumul creanței a rezultat din contractul de leasing încheiat între părți, precum și din fișa de cont.
Potrivit art. 662 alin. 3 NCPC, creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui.
În speță, obiectul creanței este determinat rezultând din contractul de leasing.
Potrivit art. 662 alin. 4 NCPC, creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
În privința exigibilității, instanța a reținut că potrivit art. 6.4 din contract, contestatoarea avea obligația de plăti contravaloarea facturilor în termen de 15 de zile de la data facturării. Din fișa de cont, instanța reține că facturile care conțin suma totală de 3.784,23 lei sunt scadente.
În aceste condiții, instanța a constatat că în mod corect a fost încuviințată executarea silită prin încheierea nr. 2700/04.04.2013.
Pentru aceleași motive, instanța a constatat că toate actele de executare sunt corect întocmite de către executorul judecătoresc, deoarece ele cuprind obligația de predare a autoturismului care a făcut obiectul contractului de leasing, precum și sumele restante la momentul formulării cererii de executare silită.
3. În ceea ce privește contestația la titlu, instanța a reținut următoarele:
Chiar dacă intimata-creditoare nu a solicitat executarea silită a ratelor rămase de achitat până la finalizarea contractului (volumul finanțat rămas de achitat), ci doar sumele restante în luna martie 2013, instanța va analiza clauza prevăzută la art. 8.5 din contractul de leasing, cu referire la „Volumul finanțat rămas de achitat”, întrucât creditoarea poate solicita ulterior executarea silită și a acestor sume.
Potrivit art. 8.5 din contractul de leasing, în eventualitatea încetării înainte de termen a contractului din culpa utilizatorului, acesta este obligat să plătească inclusiv „Volumul finanțat rămas de achitat”, adică ratele de leasing până la finalizarea contractului.
Referitor la această clauză, instanța a fost obligată să verifice respectarea principiului reglementat de art.5 Cod civil, neputându-se deroga de la dispozițiile de ordine publică.
Prevederea din contractul de leasing privind plata volumului finanțat rămas de achitat are natura unei clauze penale, fiind determinată întinderea prejudiciului și cuantumul daunelor care vor fi acoperite prin rezilierea contractului de leasing, ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare de către utilizator a obligațiilor sale. Potrivit dispozițiilor art. 1066 Cod civil, clauza penală fiind un contract, trebuie să îndeplinească condițiile de validitate ale oricărei convenții, deci și principiul reglementat de art. 5 cod civil potrivit căruia nu se poate deroga de la dispozițiile de ordine publică.
Libertatea contractuală este supusă unor reguli, dispozițiile art. 5 C.civ. potrivit cărora nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri, fiind aplicabile. Astfel, potrivit art. 948 C. civ. pentru valabila încheiere a unei convenții sunt necesare întrunirea condițiilor privind capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care se obligă, un obiect determinat si o cauza licită. Cu privire la aceasta ultimă cerință, art. 966 C. civ. prevede că obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect, art. 968 C. civ. dispunând că cauza este nelicita când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri si ordinii publice.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 15 din OG nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, în cazul în care utilizatorul nu execută obligația de plată integrală a ratei de leasing timp de 2 luni consecutive, calculate de la scadența prevăzută în contractul de leasing, finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul, iar utilizatorul este obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate până la data restituirii în temeiul contractului.
Așadar, nu există o obligație a utilizatorului decurgând din lege de a plăti pe lângă sumele mai sus precizate și toate celelalte rate de leasing rămase de achitat.
Plata ratelor de leasing ce ar fi datorate în continuare, după reziliere, reprezintă în fapt o sarcină evident excesivă impusă utilizatorului, ajungându-se la situația in care este mai profitabil pentru finanțator să nu fie executat contractul, decât sa fie executat, deoarece ar obține pe lângă bunurile contractate și plata ratelor de leasing și valoarea reziduală.
Clauza prevăzută la art. 8.5 din contract referitoare la volumul finanțat rămas de achitat încalcă principiile generale de drept în materia rezilierii care instituie regula că partea nevinovată de încetarea intempestivă a relațiilor contractuale poate opta fie pentru despăgubiri, fie pentru obligarea debitorului vinovat la a-și respecta în continuare obligațiile contractuale (art. 1073 Cod civil), însă nu poate opta pentru amândouă dintre cele doua variante.
Pe de altă parte, prejudiciul suferit de creditor ca urmare a neexecutării corespunzătoare a obligațiilor de către debitoare nu rămâne nereparat în cazul înlăturării daunelor interese menționate, creditorului fiindu-i restituit obiectul contractual și obținând toate sumele datorate până la data restituirii bunurilor, inclusiv penalitățile aferente.
Ținând seama de toate aceste aspecte, instanța a reținut că prevederea în sarcina utilizatorului, în cazul rezilierii convenției, a plății tuturor ratelor reprezintă o sarcină disproporționată, ducând la crearea unui dezechilibru contractual nejustificat, mai ales in condițiile în care, cu ocazia desființării convenției partea este obligata la plata ratelor scadente, restituirea bunurilor, plata comisioanelor, taxelor penalităților.
Față de aceste aspecte, instanța a apreciat ca clauza contractuală prevăzută la art. 8.5 din contract referitoare la volumul finanțat rămas de achitat, nu îndeplinește condițiile privitoare la existența unei cauze licite și morale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel P. L. ROMÂNIA IFN S.A. si P. B. DE ASIGURARE S.R.L, motivând ca hotărârea instanței de fond este lipsita de temei legal, invocând dispozițiile art. 466 Codul de Procedură Civilă.
In motivarea apelului se arata ca in data de 25.10.2010 în calitate de locator/proprietar și finanțator, am încheiat cu C. L.-S. contractul de leasing nr._/_ având ca obiect dreptul de folosință a autovehiculului marca VOLKSWAGEN POLO, . WVWZZZ6RZBY084097, număr ^înmatriculare_ .
De la data încheierii contractului de leasing și după achitarea avansului, C. L.- S. nu a respectat termenele scadente pentru plata ratelor de leasing, a ratelor prime de asigurare asco, precum si a facturilor RCA, deși art. 6 pct. 6.4. din contractul de leasing prevede in mod expres aptul că: "Ratele de leasing si primele de asigurare trebuie sa fie plătite in conturile specificate de către Locator si/sau B. pe facturile emise, cel mai târziu in a 15 a zi calendaristica de la data kturării" coroborat cu prevederile art. 6 pct. 6.6.2: J...) vor fi suportate separat de către Utilizator/ Coplătitor (...) Asigurare obligatorie de răspundere civila auto (RCA) ".
Astfel, in conformitate cu dispozițiile art. 1523 alin. (1) din Codul Civil care prevede: „Debitorul e afla de drept in întârziere atunci când s-a stipulat ca simpla împlinire a termenului stabilit pentru executare produce un asemenea efect.", raportat la art. 8 pct. 8.3. din contractul de leasing: Locatorul are dreptul sa rezilieze unilateral Contractul, fără preaviz sau punere in întârziere si ara intervenția instanțelor judecătorești ori arbitrale si fără îndeplinirea altor formalități, indiferent de condițiile stabilite in Contract {clauza reprezentând un pact comisoriu de grad IV, pe care locatorul are facultatea si nu obligația de a-l aplica, la libera sa alegere), in cazul in care: 8,3.1. Utilizatorul/CopIatitorul nu isi executa obligația de plata a unei parți sau a întregii sume a oricărei rate de leasing sau prime de asigurare casco timp de doua luni de la data scadentei acestora,", a considerat intervenita rezilierea contractului din vina exclusiva a Utilizatorului C. L.-ÎUZANA.
Se arată că, urmare a nerespectării obligațiilor contractuale de plată a ratelor restante la termenul scadent Știind îndeplinite condițiile prevăzute de lege, am inițiat procedura executării silite împotriva debitoarei IARATA L.-S. in vederea recuperării atât a bunului - autovehicul marca QLKSWAGEN POLO, . WVWZZZ6RZBY084097. număr de înmatriculare_ . cat ia debitului restant in valoare de 3.784.23 LEI reprezentând rate de leasing restante, rate prime și asigurare casco restante, factura RCA emisa si neachitata, facturi emise conform contractului te leasing nr._/_.
Instanța de fond investita cu soluționarea contestației la executare, a admis tardivitatea traducerii contestației la executare si a constatat nulitatea absolut parțiala a clauzei prevăzuta in art. 5 din contractul de leasing nr_/_ in ceea ce privește volumul finanțat rămas de achitat, a formulat apel si consider in parte sentința apelată nelegală și netemeinică, doar in ce privește constatarea nulității clauzei văzuta in art. 8.5 din contractul de leasing nr_/_ in ceea ce privește volumul finanțat rămas de achitat, pentru următoarele motive:
Din acest punct de vedere, consideră sentința vădit nelegala si bazându-se esențial pe o apreciere greșita a situației de fapt, o interpretare greșita a probelor administrate precum si a dispozițiilor fele.
In primul rând, arată faptul ca, așa cum a menționat si instanța de fond, societatea apelantă nu a solicitat executarea silita a ratelor ramase de achitat pana la finalizarea (tactului, ci doar sumele restante pana in momentul restituirii bunului,practic prețul folosinței bunului analizând situația de piață atașata la dosar, ultima rata emisa a fost in luna august (13 reprezentând prețul folosinței bunului pana a data de 18.07.2013, când a fost ridicat din posesia contestatoarei pe fondul neonorarii obligațiilor contractuale, astfel ca nu înțelege cum instanța de fond și pronunțat pe nulitatea unei clauze, care nu aduce in nici un fel atingere utilizatorului. Totodată, precizează faptul ca societatea apelantă a fost de buna-credința si a acordat toata încrederea si susținerea contestatoarei, crezând ca aceasta va fi un partener de încredere, însa prin acțiunile sale acesta nu a făcut sa tergiverseze onorarea obligațiilor contractuale, respectiv plata ratelor asumate prin semnarea contractului de leasing pe care l-a încheiat cu acesta si restituirea bunului asupra căruia nu are decât drept de folosința.
Precizează că aceste critici fata de clauza prevăzuta la art. 8 pct. 8.5 din contractului de leasing sunt tardive întrucât de la semnarea acestuia în anul 2010 au trecut mai bine de 3 (trei) ani iar in cazul in care utilizatorul considera abuzive clauzele contractuale sau dorea modificarea acestora, trebuia sa le comunice societății creditoare înainte de semnarea contractului de leasing sau chiar in timpul efectuării acestuia. Totodată, prin contract de adeziune nu se subînțelege un contract impus, cu caracter obligatoriu, cealaltă parte având libertatea de a le accepta sau nu.
Astfel, cu toate ca utilizatorul la momentul încheierii contractului nu a avut nimic împotriva ca societatea apelantă sa achite integral furnizorilor contravaloarea bunului finanțat si a preluat bunul fără ii un fel de obiecțiuni cunoscând foarte bine conținutul contractului si mai ales întinderea obligațiilor peși le asuma acum, prin intermediul contestației la executarea silita a susținut faptul ca acest contract si a fost negociat; Menționam faptul ca apelanta nu are nici un interes de a nu duce la bun sfârșit exevutarea acestui contract de leasing, întrucât executarea acestuia prezintă avantaje pentru ambele părți - contestatorul devine proprietarul de drept al bunului iar subscrisa achita in continuare statului impozitele si taxele impuse de legislație.
In realitate, de la momentul încheierii acestui contract de leasing financiar si pe toata perioada derulării lui, contestatoarea debitoare a fost in perfecta cunoștința de cauza cu privire la obligațiile contractuale ce ii incumba si de asemenea, cu privire la riscurile asumate prin nerespectarea acestora, ele fiind clar stabilite prin contractul negociat de parți. Articolele din contractul de leasing semnat si acceptat de contestator, indicate de către acesta ca fiind „abuzive" nu creează in nici un fel, in detrimentul utilizatoarei si contrar cerințelor bunei-credințe, un echilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părților.
Arată că mecanismul din care s-a născut stipularea acestor clauze, inserate in contractul de leasing, este întemeiat pe ideea prezervării libertății consimțământului. Ar exista un dezechilibru semnificativ ori de câte ori, raportată la ansamblul stipulațiilor contractuale, respectiva clauză nu ar fi fost asumată de către utilizator, în ipoteza în care a fost în măsură să negocieze.
Apoi, a spune că s-a abuzat de libertatea de a stabili conținutul contractului echivalează cu a Siesta fondul loial al clauzei abuzive înseși, ceea ce justifică apariția noului concept și autonomizarea )ca noțiune juridică astfel nu există un abuz „abstract" de libertate contractuală, ci el se materializează i-un drept ori o obligație concreta, în defavoarea utilizatorului, în contextul imposibilității acestuia de a negocia respectivul contract. Fără echivoc, nu poate fi vorba de un abuz de drept din partea societății apelante care sa se concretizează invariabil, în inserarea unor „clauze abuzive" in contractul de leasing.
Contestatoarea-debitoare nu a fost pus in situația de a adera la un contract preformulat cu clauze înainte stabilite, deoarece in contextul in care înainte de semnarea contractului de leasing ar fi constatat {dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, avea posibilitatea de a cere negocierea Mula sau, in cazul in care nu ar fi reușit sa negocieze clauzele contractuale in baza unei solicitări inse, putea sa refuze semnarea contractului de leasing, însa acesta nu face dovada solicitării negocierii muzelor contractuale, drept pentru care aceste afirmații sunt nefondate. ni Contestatoarea-debitoare nu face dovada faptului ca a încercat anterior încheierii contractului sa negocieze anumite clauze contractuale care ii păreau defavorabile si ca subscrisele s-ar fi opus la «ta. Mai mult decât atât, pe perioada cat a folosit bunul a acceptat sa plătească toate obligațiile scurgând din contract fără a le considera abuzive, caracterul abuziv al acestora fiind invocat doar la momentul la care aceasta pretinde ca nu a mai avut resurse financiare de continuare a contractului.
Se susține că voința contractuala are la baza consimțământul si cauza antractului, respectiv reprezentarea foloaselor/scopurilor urmărite de parti la încheierea contractului.
Consimțământul părtilor, in materia leasingului trebuie sa respecte dispozițiile dreptului comun, si nume: sa provină de la o persoana cu discernământ, sa fie exprimat cu intenția de a produce efecte ridice, sa fie exteriorizat, sa nu fie alterat de vreun viciu de consimțământ.
Cauza oricărui act juridic consta in scopul urmărit de parti la încheierea lui. Asemeni dreptului imun si in cazul contractului de leasing,pana la dovada contrarie, existenta cauzei se prezuma, ea din ansamblul cauzelor contractuale. Cum contractul de leasing are un caracter sinalagmatic, fcauza este evidenta si consta in prestația pe care oricare dintre cele doua parti o are de efectuat. Art. 1.270 Cod civil consacra principiul forței obligatorii a contractului intre parti, acestea ținute sa-si execute obligațiile contractuale asumate. Obligativitatea contractului prezintă o osebita importanta, nu numai pentru raporturile dintre parti, dar si pentru certitudinea si eficienta torturilor juridice in general. Ea nu decurge numai din voințele individuale ale pârtilor, ci constituie un adevărat imperativ social.
Arată că nulitatea deși nu este definita in mod expres de către legiuitor, in literatura de specialitate aceasta este considerata ca fiind o sancțiune de drept civil care lipsește actul juridic "efectele contrare regulilor de conduita cuprinse in norme juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, lipsa de valoare legala a unui act rezultând din absenta la întocmirea lui a uneia dintre condițiile de fond sau de forma cerute de lege. Sancțiune a unui act juridic, constând in Murarea acelor efecte ale actului care sunt potrivnice unor dispoziții legale, ducând la anularea i (parțiala sau totala).
Totodată, dorim sa menționam faptul ca litigiile privind anularea clauzelor contractuale pot valorificate de fapt pe calea unor acțiuni in constatarea nulității si nu prin intermediul unei contestații la executare.
Astfel, înalta Curte de Casație si Justiție prin Decizia Nr. XV/2007 prin care a admis recursul in interesul legii declarat de către Procurorul general al Parchetului de pe langa Înalta Curte de Justiție si Casație, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 713 si 716 din Codul de procedura Civila, referitor la competenta de soluționare a contestațiilor la executare in prima instanța si in căile de atac, având ca obiect hotărâri judecătorești pronunțate in litigiile comerciale, precum si in alte titluri de natura comerciala Stabilit: „Competenta de soluționare a contestației privind înțelesul întinderii sau aplicării titlului executoriu ce reprezintă o hotărâre judecătoreasca sau un alt titlu comercial emis de un organ jurisdicțional revine, după caz instanței comerciale.. coroborate cu prevederile art. 12 din antractul de leasing prin care părțile au convenit ca „Toate litigiile care rezulta din acest contract sau in legătura cu "încălcarea. "încetarea sau nulitatea contractului si care nu se pot soluționa pe cale amiabila, vor fi soluționate de către instanțele judecătorești competente din Municipiul București si din județul Ilfov." reiese faptul ca Judecătoria G. nu are competenta teritoriala si materială sa soluționeze o cerere privind constatarea nulității unei clauze contractuale. Astfel, instanța de executare deși a fost sesizata de către contestatoare, trebuie sa disjungă acest capăt de cerere si sa dispună declinarea judecații in favoarea instanțelor judecătorești din București.
Solicită a se avea în vedere că obiectul cererii de chemare in judecata il reprezintă contestație la executare, or in cadrul contestației la executare, instanța nu poate pronunța o soluție cu o anumită interpretare dată unei clauze contractuale aceasta doar verificând temeinicia și legalitatea actelor de executare.
Arată că acest contract a fost încheiat prin acordul de voința liber si neviciat al părților si trebuie interpretate in sensul in care părțile au inteles sa il confere în conformitate cu prevederile art. 1270 din Codul Civil: Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”. Totodată utilizatorul nu se poate prevala de dispozițiile unui contract semnat și acceptat în deplină cunoștință de cauză cu societatea apelantă care își produce efectele conform principiului relativității efectelor contractului față de părțile contractante.
Verificând legalitatea sentinței civile nr in 4186 din24.04.2014 Judecătoria Galati prin prisma motivelor de apel invocate, dar si sub toate aspectele, așa cum prevăd dispozițiile art. 480 Codul de Procedură Civilă, instanța de control judiciar retine următoarele:
Potrivit art. 3 din Legea 76/2012, dispozițiile NCPC se aplică executărilor silite începute după ..
Conform art. 622 alin. 2 NCPC, executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare.
Cererea de executare silită a fost depusă la executorul judecătoresc la data de 27.03.2013 (fila 19), astfel încât în cauză sunt aplicabile dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă.
În cererea de executare silită se arată că contestatoarea datorează suma totală de 3.784,23 lei, din care 3.300,09 lei, rate de leasing și taxe de somații restante și 484,14 lei, cu titlu de prime de asigurare casco restante. Pe lângă recuperarea acestor sume de bani, intimata a solicitat și predarea autoturismului marca VW Polo.
Executorul judecătoresc a solicitat încuviințarea executării silite, iar prin încheierea nr. 2700/04.40.2013 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, a fost admisă cererea și s-a încuviințat executarea silită (fila 75).
Prin încheierea din 07.05.2013, executorul judecătoresc a stabilit cheltuielile de executare la suma totală de 1.814,49 lei (fila 76).
Potrivit art. 714 alin. 2 NCPC, contestația împotriva încheierilor executorului judecătoresc se poate face în termen de 5 zile de la comunicare.
În cauză, încheierea din 07.05.2013 a fost comunicată contestatoarei în data de 13.05.2013 (fila 80).
Având în vedere că contestația la executare a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 29.05.2013, instanța constată că aceasta a fost depusă după împlinirea termenului de 5 zile prevăzut de art. 714 alin. 2 NCPC.
Executarea silită a început prin emiterea somației din 07.05.2013 prin care contestatoarei i s-a pus în vedere să predea autoturismul VW Polo_ și să achite suma de 5.598,72 lei, din care 3.784,23 lei, rate de leasing și casco restante și 1.814,49 lei, cheltuieli de executare (fila 77).
În ceea ce privește sumele pentru care s-a început executarea silită, din fișa de cont depusă de intimată odată cu cererea de executare silită, instanța constată că suma de 3.784,23 lei, din care 3.300,09 lei, rate de leasing și taxe de somații și 484,14 lei, cu titlu de prime de asigurare casco, este calculată până la data formulării cererii de executare silită (filele 61-67).
Așadar, suma pentru care s-a început executarea silită nu cuprinde ratele rămase de achitat până la finalizarea contractului (volumul finanțat rămas de achitat), ci doar sumele restante în luna martie 2013.
Contestatoarea nu a depus înscrisuri din care să rezulte că a efectuat plăți anticipate, astfel încât instanța nu poate primi apărările acesteia referitoare la incertitudinea creanței pentru care s-a pornit executarea silită.
Potrivit art. 662 alin. 2 NCPC, creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.
În cauză, cuantumul creanței rezultă din contractul de leasing încheiat între părți, precum și din fișa de cont.
Potrivit art. 662 alin. 3 NCPC, creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui.
În speță, obiectul creanței este determinat rezultând din contractul de leasing.
Potrivit art. 662 alin. 4 NCPC, creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
În privința exigibilității, instanța reține că potrivit art. 6.4 din contract, contestatoarea avea obligația de plăti contravaloarea facturilor în termen de 15 de zile de la data facturării. Din fișa de cont, instanța reține că facturile care conțin suma totală de 3.784,23 lei sunt scadente.
În aceste condiții, instanța constată că în mod corect a fost încuviințată executarea silită prin încheierea nr. 2700/04.04.2013.
Pentru aceleași motive, instanța constată că toate actele de executare sunt corect întocmite de către executorul judecătoresc, deoarece ele cuprind obligația de predare a autoturismului care a făcut obiectul contractului de leasing, precum și sumele restante la momentul formulării cererii de executare silită.
Chiar dacă intimata-creditoare nu a solicitat executarea silită a ratelor rămase de achitat până la finalizarea contractului (volumul finanțat rămas de achitat), ci doar sumele restante în luna martie 2013, instanța va analiza clauza prevăzută la art. 8.5 din contractul de leasing, cu referire la „Volumul finanțat rămas de achitat”, întrucât creditoarea poate solicita ulterior executarea silită și a acestor sume.
Potrivit art. 8.5 din contractul de leasing, în eventualitatea încetării înainte de termen a contractului din culpa utilizatorului, acesta este obligat să plătească inclusiv „Volumul finanțat rămas de achitat”, adică ratele de leasing până la finalizarea contractului.
Referitor la această clauză, instanța este obligată să verifice respectarea principiului reglementat de art.5 Cod civil, neputându-se deroga de la dispozițiile de ordine publică.
Prevederea din contractul de leasing privind plata volumului finanțat rămas de achitat are natura unei clauze penale, fiind determinată întinderea prejudiciului și cuantumul daunelor care vor fi acoperite prin rezilierea contractului de leasing, ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare de către utilizator a obligațiilor sale. Potrivit dispozițiilor art. 1066 Cod civil, clauza penală fiind un contract, trebuie să îndeplinească condițiile de validitate ale oricărei convenții, deci și principiul reglementat de art. 5 Cod civil potrivit căruia nu se poate deroga de la dispozițiile de ordine publică.
Libertatea contractuală este supusă unor reguli, dispozițiile art. 5 C.civ. potrivit cărora nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri, fiind aplicabile. Astfel, potrivit art. 948 C. civ. pentru valabila încheiere a unei convenții sunt necesare întrunirea condițiilor privind capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care se obligă, un obiect determinat si o cauza licită. Cu privire la aceasta ultimă cerință, art. 966 C. civ. prevede că obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect, art. 968 C. civ. dispunând că cauza este nelicita când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri si ordinii publice.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 15 din OG nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, în cazul în care utilizatorul nu execută obligația de plată integrală a ratei de leasing timp de 2 luni consecutive, calculate de la scadența prevăzută în contractul de leasing, finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul, iar utilizatorul este obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate până la data restituirii în temeiul contractului.
Așadar, nu există o obligație a utilizatorului decurgând din lege de a plăti pe lângă sumele mai sus precizate și toate celelalte rate de leasing rămase de achitat.
Plata ratelor de leasing ce ar fi datorate în continuare, după reziliere, reprezintă în fapt o sarcină evident excesivă impusă utilizatorului, ajungându-se la situația in care este mai profitabil pentru finanțator să nu fie executat contractul, decât sa fie executat, deoarece ar obține pe lângă bunurile contractate și plata ratelor de leasing și valoarea reziduală.
Clauza prevăzută la art. 8.5 din contract referitoare la volumul finanțat rămas de achitat încalcă principiile generale de drept în materia rezilierii care instituie regula că partea nevinovată de încetarea intempestivă a relațiilor contractuale poate opta fie pentru despăgubiri, fie pentru obligarea debitorului vinovat la a-și respecta în continuare obligațiile contractuale (art. 1073 Cod civil), însă nu poate opta pentru amândouă dintre cele doua variante.
Pe de altă parte, prejudiciul suferit de creditor ca urmare a neexecutării corespunzătoare a obligațiilor de către debitoare nu rămâne nereparat în cazul înlăturării daunelor interese menționate, creditorului fiindu-i restituit obiectul contractual și obținând toate sumele datorate până la data restituirii bunurilor, inclusiv penalitățile aferente.
Ținând seama de toate aceste aspecte, instanța reține că prevederea în sarcina utilizatorului, în cazul rezilierii convenției, a plății tuturor ratelor reprezintă o sarcină disproporționată, ducând la crearea unui dezechilibru contractual nejustificat, mai ales in condițiile în care, cu ocazia desființării convenției partea este obligata la plata ratelor scadente, restituirea bunurilor, plata comisioanelor, taxelor penalităților.
Față de aceste aspecte, tribunalul constata ca in mod corect instanța de fond a apreciat ca clauza contractuală prevăzută la art. 8.5 din contract referitoare la volumul finanțat rămas de achitat, nu îndeplinește condițiile privitoare la existența unei cauze licite și morale.
Funcție de aceste considerente Tribunalul urmează a respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 4186/24.04.2014 pronunțată de Judecătoria G. privind pe apelanta P. L. ROMÂNIA IFN S.A. cu sediul în ., Șoseaua P. Tunari nr. 2, ., apelanta P. B. DE ASIGURARE S.R.L. cu sediul în ., Șoseaua P. Tunari nr. 2, . în contradictoriu cu intimata C. L. S. cu sediul în G. ., ., . obiect „contestație la executare „ ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Noiembrie 2014.
Președinte, S. L. | Judecător, P. P. | |
Grefier, G. G. |
Red. PP/10.12.2014
Dact. GG/05 ex/15.12.2014
| ← Radieri ca urmare a dizolvării. Sentința nr. 90/2014.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 3939/2014. Tribunalul GALAŢI → |
|---|
