Suspendare provizorie a executării. Decizia nr. 96/2014. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 96/2014 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 27-11-2014 în dosarul nr. 2152/316/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIA A II-A CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 96/2014
Ședința publică de la 27 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. P.
Judecător R. M.
Grefier G. G.
Pe rol judecarea apelului declarat împotriva Încheierii nr. 319/19.11.2013 pronunțată de Judecătoria Tg. B. privind pe apelanta C. A. - PRIN AVOCAT T. I. M. cu sediul în G. ., . cu intimata V. R. SA cu sediul în București, Șoseaua P., sector 2, nr. 42, având ca obiect „suspendare provizorie a executării”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că prezenta cauză a fost repusă pe rol în vederea perimării, după care:
Tribunalul invocă din oficiu excepția de perimare și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată cele ce urmează:
Prin Încheierea nr. 319/19.11.2013, pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._, s-a respins cererea de suspendare provizorie a executării silite înregistrată sub nr._ formulată de contestatoarea C. A. în contradictoriu cu intimata V. România SA ca neîntemeiată.
La data de 13.12.2013 reclamanta Cironei A. a declarat, în termen legal, apel împotriva acestei Încheierii.
La termenul de judecată din data de 17.04.2014 având în vedere că părțile au lipsit și nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă s-a dispus suspendarea judecării cauzei în baza disp. art. art. 411 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă.
Cauza a fost repusă pe rol din oficiu la data de 24.10.2014, cu stabilirea termenului de judecată la data de 27.11.2014 în vederea constatării perimării.
La acest termen de judecată instanța a invocat, din oficiu, excepția perimării recursului.
Excepția este fondată.
Potrivit art. 416 C.pr.civ.: „(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță”.
Având în vedere că de la data de 17.04.2014 cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina reclamantului și nu poate fi reținut niciun motiv de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare, urmează a se constata că a intervenit perimarea prezentei cereri.
Față de considerentele expuse, apreciază că excepția este fondată, urmând a o admite și a constata perimat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 416 din codul de procedură civilă constată cauza având ca obiect apelul declarat împotriva Încheierii nr. 319/19.11.2013 pronunțată de Judecătoria Tg. B. privind pe apelanta C. A. - PRIN AVOCAT T. I. M. cu sediul în G. ., . cu intimata V. R. SA cu sediul în București, Șoseaua P., sector 2, nr. 42, având ca obiect „suspendare provizorie a executării”, perimată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Noiembrie 2014.
Președinte, P. P. | Judecător, R. M. | |
Grefier, G. G. |
Red. GG/02.12.2014
Dact. GG/04 ex/02.12.2014
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 3939/2014. Tribunalul GALAŢI | Pretenţii. Sentința nr. 6021/2014. Tribunalul GALAŢI → |
|---|








