Acţiune în constatare. Sentința nr. 3939/2014. Tribunalul GALAŢI

Tribunalul GALAŢI - Sentințe și decizii comerciale / 2014

Sentința nr. 3939/2014 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 27-11-2014 în dosarul nr. 9836/233/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECTIA A II-A CIVILA

DECIZIA CIVILĂ Nr. 98/2014

Ședința publică de la 27 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. L.

Judecător P. P.

Grefier G. G.

Pe rol judecarea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 3939/17.04.2014 pronunțată de către Judecătoria G. privind pe apelanta S.C. V. R. S.A. cu sediul în București, sector 2, Șoseaua P. nr. 42, . 10 în contradictoriu cu intimata S. C. A. domiciliată în G. .. 56 având ca obiect „acțiune în constatare”.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că este primul termen de judecată, apelul este motivat, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat instanța constată finalizată etapa cercetării judecătorești și rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față;

Examinând actele si lucrările dosarului constata următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 16.05.2013, sub nr. de dosar_, reclamanta S. C. A., în contradictoriu cu pârâtele . și . – SUCURSALA G., a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute de secțiunea 3, art. 3.5 din condițiile generale ale contractului de credit nr._/24.10.2008, privind comisionul de risc și art. 5.1 lit. a din condițiile speciale ale convenției de credit, privind comisionul de risc, constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute de art. 3 pct. 5.1 a din actul adițional nr. 1 încheiat la 18.10.2010 privind comisionul de administrare și obligarea pârâtelor la restituirea sumei achitate cu titlu de comision de risc(redenumit comision de administrare credit prin actul adițional). Totodată, reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că între părți a fost semnat contractul de credit nr._/24.10.2008, părțile convenind acordarea unui credit în cuantum de 100.000 lei pe o durată de 180 luni, stabilindu-se și un comision de risc de 0,32% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a contractului de credit, potrivit art. 3.5 din condițiile generale și art. 5.1 din condițiile speciale. La data de 18.10.2010, ca urmare a apariției OUG nr. 50/2010, convenția de credit a fost modificată prin actul adițional nr. 1, art. 3 pct. 5.1 (a) din acest act adițional nominalizând un nou comision care vizează administrarea riscului de credit și a riscului de piață.

A invocat reclamanta faptul că aceste clauze mai sus menționate nu respectă prevederile art. 4, alin. 1, 2 și 6 din Legea nr. 193/2000. Astfel a invocat că prevederile referitoare la comisionul de risc nu au fost negociate direct cu reclamanta, în calitate de consumator, contractul nr._/24.10.2008 fiind unul de adeziune.

A precizat și că achitarea acestui comision de către reclamantă a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în condițiile în care pentru acoperirea riscului acestui credit a fost încheiat un contract de ipotecă imobiliară și poliță de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor acestui imobil, poliță care a fost cesionată pârâtei.

Aceste clauze în opinia reclamantei sunt rezultatul încălcărilor de către bancă a exigențelor bunei credințe în condițiile în care la încheierea contractului aceasta a avut în mod necontestat o poziție de autoritate și a mărit în mod artificial costul creditului prin perceperea acestui comision deși stabilise o dobândă atractivă, mai mică decât celelalte dobânzi de pe piață la acel moment.

Cu referire la ultimul capăt de cerere, reclamanta a arătat că nulitatea produce efecte și pentru trecut, iar sumele încasate în temeiul unor clauze abuzive trebuie supuse restituirii.

Prin sentința civilă nr 3939 din 17.04.2014 Judecătoria Galati a admis în parte acțiunea precizată de reclamanta S. C. A., cu domiciliul ales la SCA „C. și Asociații” în G., .. 56, jud. G., în contradictoriu cu . București, J40/_, CUI_, cu sediul în București, ., . 10, sector 2 și . – Sucursala G., cu sediul în G., ., parter+corp adiacent, .. G..

A constatat caracterul abuziv al clauzelor privind comisionul de risc prevăzute de pct. 5 lit. a din Condițiile speciale și art. 3.5 din Condițiile generale ale convenției de credit nr._/24.10.2008.

A constatat caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de administrare prevăzute de la art. 3 pct. 5.1.a din Actul adițional nr. 1 la convenția de credit nr._/24.10.2008, încheiat la 18.10.2010.

A dispus repunerea reclamantei în situația anterioară.

A obligat pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 15.162,69 lei reprezentând comision de risc/administrare încasat în perioada 27.11.2008 – 27.03.2013 în baza convenției nr._/24.10.2008.

A obligat pe reclamantă să refacă graficul de rambursare aferent convenției de credit nr._/24.10.2008, în funcție de clauzele rămase valabile, conform prezentei hotărâri.

A respins celelalte pretenții ale reclamantei ca neîntemeiate.

S-a reținut în motivarea hotărârii că potrivit contractului de credit nr._/24.10.2008, între ., în calitate de împrumutător și numita S. C. A., în calitate de împrumutat, pârâta a acordat un credit în cuantum de 100.000 LEI, rambursabil în 180 luni, cu o dobândă fixă de 6,95 % și un comision de risc de 0,32%. Cuantumul comisionului de risc și modalitatea de calcul au fost stabilit prin art. 5.1. lit. a.

Potrivit art. 3.5 din Condițiile Generale existente în cadrul ambelor convenții de creditare, „pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale”.

Potrivit 5 lit. a din Condițiile Speciale, reclamanții vor achita un comision de risc de 0,125% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit, iar conform art. 3.5 din Condițiile Generale „Comisionul de risc”, pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale.

La data de 18.10.2010, ca urmare a apariției OUG nr. 50/2010, convenția de credit a fost modificată prin actul adițional nr. 1, art. 3 pct. 5.1 (a) din acest act adițional nominalizând un nou comision care vizează administrarea riscului de credit și a riscului de piață.

Potrivit art. 3 din Actul adițional nr. 1 la Convenția de credit nr._/24.10.2008, s-a stabilit în mod unilateral de către banca pârâtă că punctul 5.1 din Condițiile Speciale ale Convenției, va purta denumirea „Comisioane/Alte costuri aferente contului curent” și va prevedea un comision de administrare, aplicat la soldul creditului, datorat și plătibil de către împrumutat băncii, lunar, pe toată durata creditului, la data de scadență, orice alte comisioane prevăzute în cuprinsul Convenției ca fiind datorate Băncii considerându-se a fi eliminate.

Potrivit actului adițional, comisionul de administrare credit vizează administrarea riscului de credit (implicat de situații precum: comportamentul contractual al împrumutatului/Codebitorilor/Garanților pe toată durata Convenției; modul de îndeplinire de către Împrumutat/Codebitor/Garanți, întocmai și la timp, pe toată durata Convenției, a tuturor obligațiilor asumate în baza acesteia; riscul de urmărire și de degradare/uzură a bunurilor aduse în garanție, în orice moment pe toată durata Convenției; riscul neîncasării valorii asigurate, stabilită prin polița de asigurare, în caz de producere a unui eveniment asigurat și a riscului de piață (implicat de situații precum: variația condițiilor de piață privitoare la valoarea bunurilor aduse în garanție și la valorificarea acestora în orice moment pe toată durata Convenției, dacă va fi cazul; variații ale condițiilor pieței valutare) și este calculat lunar, luând în calcul un număr de 30 de zile raportat la un an de 360 de zile utilizând următoarea formulă: (soldul creditului x Comisionul de administrare credit x 12 x 30)/360.

În drept, potrivit art. 1 alin. 3 Legea nr. 193/2000 republicată, se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Convenția de credit nr._/24.10.2008 și actul adițional încheiat la 18.10.2010 intră sub incidența Legii nr. 193/2000 dată fiind calitatea împrumutatei de consumator și calitatea băncii de comerciant, potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 193/2000.

De asemenea, potrivit art. 40 alin. 3 din OUG nr. 50/2010, în cazul modificărilor impuse prin legislație, nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (1) este considerată acceptare tacită. În acest caz se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele impuse prin legislație. Introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse prin legislație sunt considerate nule de drept.

Conform art. II din Legea nr. 288/2010, actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, își vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi (02.01.2011).

În sensul art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Conform art. 10 lit. b OG 21/1992,consumatorii au dreptul de a beneficia de o redactare clară și precisă a clauzelor contractuale, indicarea exactă a prețurilor și tarifelor și, după caz, a condițiilor de garanție.

De asemenea, conform art. 1 alin. 1 și 2 Legea nr. 193/2000 republicată, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului (alin. 2).

Negocierea unei clauze implică posibilitatea consumatorului de a influența natura clauzei contractuale, iar, în cauză, nu au fost dovedite eventuale discuții referitoare la modificarea efectivă a clauzelor contestate. Instanța reține că inserarea clauzelor privind comisionul de risc, respectiv comisionul de administrare nu putea fi influențată de consumatori, clauzele având un caracter standard și regăsindu-se în contractele de credit încheiate de bancă cu diverși consumatori.

Instanța a înlăturat apărarea pârâtei conform căreia numai Condițiile Generale conțin clauzele preformulate, nenegociate ale contractului, Condițiile Speciale fiind expresia tratativelor purtate între părți. În acest context, reține că singurele prevederi contractuale personalizate, în funcție de nevoile și cerințele fiecărui client în parte sunt cele referitoare la suma împrumutată, durata contractului și tipul de contract dintre produsele disponibile. De altfel aceste prevederi nu par a face parte dintre cele susceptibile a fi negociate, ci, mai degrabă dintre cele care țin de personalizarea contractului.

În consecință, în lipsa unor dovezi contrare, instanța a apreciat că toate clauzele indicate de reclamanți au natura unor clauze preformulate, nenegociate liber de părți.

Potrivit art. 4 alin. 6 Legea nr. 193/2000 republicată, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Pârâta interpretează această dispoziție legală, care o transpune pe cea din Directiva Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) nr. L 95 din 21 aprilie 1993, în sensul că comisionul de risc face parte din prețul contractului și, în consecință, nu este susceptibil de a fi examinat prin prisma dispozițiilor acestui act normativ.

Instanța a apreciat că textul de lege limitează intervenția instanței în definirea noțiunilor de obiect al contractului, de preț al contractului și de plată, însă nu interzice instanței să evalueze modul cum se calculează o parte din prețul contractului.

În examinarea caracterului abuziv al clauzelor din contract, instanța a avut în vedere echilibrul care trebuie să existe între interesele economice ale împrumutaților, de o parte, și cele ale băncii, de cealaltă parte, înțelegând că scopul urmărit de fiecare parte este obținerea unui folos patrimonial maxim, fie prin obținerea de condiții de creditare cât mai puțin oneroase, fie prin asigurarea unei garantări cât mai bune a executării contractului și a unui profit cât mai ridicat. Echilibrul intereselor este unul aproximativ, fiind imposibilă realizarea unei egalități perfecte între pozițiile celor două părți.

În ce privește comisionul de risc de 0,32% din soldul creditului prevăzut de contractul nr._/24.10.2008, prevăzut de art. 5 lit. a din Condițiile Speciale și art. 3.5 din Condițiile Generale, instanța reține că în contract nu se precizează care este riscul acoperit prin instituirea acestora.

Totodată, a reținut că există un dezechilibru semnificativ între prestațiile celor două părți, dat fiind cuantumul comisionului față de valoarea creditului în condițiile în care comisionul nu este definit în cuprinsul convenției, nu se precizează dacă este vorba de costul unui serviciu prestat, care ar fi acest serviciu sau dacă reprezintă contravaloarea unui prejudiciu suportat de pârâtă ca urmare a unei fapte a consumatorului. Mai mult, nu se precizează, în cuprinsul convenției dacă există sau nu posibilitatea de restituire a comisionului plătit odată cu fiecare rată în cazul în care un astfel de eveniment nu se produce.

Chiar în situația în care s-ar fi reținut, în plus față de dispozițiile contractuale, definiția riscului de credit în sensul art. 3 lit. g din Normele BNR nr. 17/18.12.2003, respectiv riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor preconizate, ca urmare a neîndeplinirii de către clienți a obligațiilor contractuale constând în rambursarea creditului și a costurilor aferente acestuia, instanța apreciază că a fost încălcat echilibrul contractual în lipsa unei prestații care să justifice perceperea comisionului în cauză.

Astfel, în acest context, s-a reținut că, în fapt, potrivit convenției, comisionul de risc în cuantum de 0,32% se calculează lunar, spre deosebire de dobânzi sau alte comisioane, iar, în condițiile Convenției, la finalul creditării, reclamanta are de rambursat principalul de 100.000 lei, dobânda în cuantum de 35,788,49 lei și un comision de risc în cuantum de 15.162,69 lei..

Or, în împrejurările în care rambursarea creditului este garantată printr-o ipotecă asupra imobilului proprietatea reclamantei, conform pct. 7 din ambele convenții, penalitățile pentru întârzierile la plată au fost stabilite la 2% din valoarea sumelor datorate și neplătite la scadență, conform pct. 4 din contract, iar, cu referire la imobilul ce face obiectul garanției, a fost încheiat un contract de asigurare cesionat în favoarea băncii, nu pot fi reținute argumentele pârâtei referitoare la riscul determinat de eventuale variațiuni ale pieței imobiliare sau ale pieței valutare.

Echilibrul contractual este afectat nu doar având în vedere cuantumul ridicat al comisionului prin raportare la prețul total al contractului, ci și prin încasarea sumelor cu titlu de comision de risc fără ca, în situația în care, la sfârșitul perioadei de creditare, riscul avut în vedere nu s-a produs, să fie prevăzută obligația sau posibilitatea restituirii sumelor încasate cu acest titlu.

Totodată, reclamanții consumatori au acționat, la momentul încheierii contractului de credit, de pe o poziție inegală în raport cu profesionistul ., acesta din urmă având obligația de informare asupra tuturor produselor oferite de bancă, asupra costului total al creditului, dar și asupra semnificației unor comisioane, cum este și comisionul de risc, respectiv asupra modalității de calcul al acestor comisioane. Or, în cauză nu au fost administrate probe referitoare la modalitatea de informare a reclamanților asupra condițiilor de creditare în sensul menționat mai sus.

În ceea ce privește comisionul de administrare, potrivit susținerilor pârâtei, în contextul modificărilor impuse de noul cadru legislativ creat de OUG nr. 50/2010, banca a adaptat structura de comisioane astfel încât să se încadreze în enumerarea limitativ prevăzută de art. 36 din cuprinsul OUG nr. 50/2010 menținând valoarea aferentă, iar, pe de altă parte, a clarificat, prin actul adițional, rațiunea perceperii acestui cost.

Instanța a reținut ca nereală această afirmație a pârâtei în contextul în care, comisionul denumit de pârâtă în cele două acte adiționale „comision de administrare” reprezintă, în esență, comisionul de risc indicat în cuprinsul celor două Convenții de credit inițiale și vizează administrarea riscului de credit (implicat de situații precum: comportamentul contractual al împrumutatului/Codebitorilor/Garanților pe toată durata Convenției; modul de îndeplinire de către Împrumutat/Codebitor/Garanți, întocmai și la timp, pe toată durata Convenției, a tuturor obligațiilor asumate în baza acesteia; riscul de urmărire și de degradare/uzură a bunurilor aduse în garanție, în orice moment pe toată durata Convenției; riscul neîncasării valorii asigurate, stabilită prin polița de asigurare, în caz de producere a unui eveniment asigurat și a riscului de piață (implicat de situații precum: variația condițiilor de piață privitoare la valoarea bunurilor aduse în garanție și la valorificarea acestora în orice moment pe toată durata Convenției, dacă va fi cazul; variații ale condițiilor pieței valutare) și este calculat lunar, luând în calcul un număr de 30 de zile raportat la un an de 360 de zile utilizând următoarea formulă: (soldul creditului x Comisionul de administrare credit x 12 x 30)/360.

Deși, așa cum am arătat, în cuprinsul actului adițional, este oferită o definiție a comisionului ce urmează a fi încasat cu titlu de comision de administrare, instanța a apreciat că aceleași rațiuni avute în vedere în analiza dezechilibrului contractual cu referire la comisionul de risc, sunt valabile și în analiza caracterului abuziv al clauzei ce prevede comisionul de administrare.

Astfel, pentru argumentele dezvoltate mai sus, instanța, a constatat caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc, prevăzut de pct. 5 lit. a din Condițiile speciale și art. 3.5 din Condițiile generale ale Convenției de Credit nr._/24.10.2008, respectiv al clauzei privind comisionul de administrare credit prevăzute de art. 5.1.b) din actul adițional nr. 1/18.10.2010.

În ceea ce privește celelalte pretenții ale reclamantei, instanța a reținut că principiul restabilirii situației anterioare este unul dintre principiile care guvernează efectele nulității actului juridic civil și presupune că tot ceea ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat.

În fapt, potrivit recunoașterilor ambelor părți, reclamanta a achitat în perioada 27.11.2008 – 27.03.2013 suma de_,69 lei cu titlu de comision risc/administrare, ulterior acestei date, nemaiachitând nicio sumă de bani în acest sens.

În consecință, dat fiind principiul mai sus menționat, a dispus repunerea reclamantei în situația anterioară și a obligat pe pârâtă la plata către aceasta a sumei de_,69 lei reprezentând comision de risc/administrare încasat în perioada 27.11.2008 – 27.03.2013.

Instanța a observat că reclamanta și-a precizat la termenul din 08.04.2014 cererea în sensul că nu solicită cheltuieli de judecată în condițiile art. 453 NCPC.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel . motivând ca hotărârea instanței de fond este lipsita de temei legal, invocând dispozițiile art. 468-470,480 Codul de Procedură Civilă.

In motivarea apelului se arata ca, clauza prevăzuta de art. 5 lit. a ) din Condiții speciale, respectiv art. 3.5 din Condiții Generale din Convenția de creditare încheiata privind „comisionul de risc ," nu este clauza abuziva motivat pe următoarele:

Potrivit art. 1: din Legea 193/2000 „Orice contract încheiat intre comerciant si consumator pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate."

In speța de fata contractul de credit bancar are un caracter tehnic la fel ca celelalte contracte de credit practicat de toate băncile din R., dar este completat in mod explicit cu planul de rambursare a creditului, care este un tabel foarte clar in cuprinsul căruia sunt inserate: valoarea ratei lunare si sumele care compun aceasta rata, respectiv cat reprezintă dobânda, cat reprezintă comisionul de risc si cat se acoperă din credit precum si D..

Potrivit art. 4 alin 1 din Legea_ o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerata abuziva dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

A. 2 al aceluiași articol, prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată cu consumatorul, daca, aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului sa influențeze natura ei. cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianții, pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Se arată că pentru a se retine caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesară îndeplinirea cumulativa a următoarelor condiții;

clauza sa nu fi fost negociata direct cu consumatorul si sa creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credinte.

Pentru a putea trece la analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor mai sus menționate, consideră că se impune o analiză a prevederilor care exceptează anumite prevederii contractuale de la controlul caracterului abuziv.

Raportându-se la dispozițiile art.1 alin 1 din Legea 193/2000, trebuie cercetat daca in raport cu funcția, meseria, discernământul de percepere a reclamantului, clauzele contractuale ar fi fost suficient de clare, fără echivoc pentru acesta sau dimpotrivă abstracte.

Directiva UE, dar si dispozițiile art. 2 din Legea 363/2007 au in vedere conceputul de "consumator mediu " al reclamanților.

Legea nr. 193/2000 este legea care transpune în dreptul național cerințele Directivei nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

La art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000 se prevede că „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile, oferite in schimb pe de alta parte, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate . inteligibil".

Acest text de lege transpune în legislația națională dispoziția comunitara prev. de ar. 4 alin 2 conform căreia "aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau a renumerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil".

Clauzele referitoare la dobânzi si comisioane sunt elemente care determina costul total al creditului și împreună cu marja de profit formează prețul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv la clauzelor, potrivit normelor de drept naționale și comunitare menționate, nu pot privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau renumerației, în raport cu serviciul furnizat cu condiția că aceste clauze să fie clar și inteligibil exprimate. Așa cum am menționat prețul contractului ii constituie dobânda anuala efectiva D. stabilita in contract ca fiind de 11,6%, element esențial informarea voinței reclamanților de alegere a ofertei băncii in vederea încheierii împrumutului. Consideră că este de notorietate ca aprecierea unei oferte bancare se face prin prisma acestui element, aspect ce este cunoscut sau ar trebui cunoscut de un consumator mediu avut in vedere de legea 193/2000. In aceste condiții este rezonabil sa se aprecieze ca reclamanții au contractat in deplină cunoștința de cauza, asumându-si voluntar obligația de a achita o dobândă anuala efectiva de 11,6%. Ori, aceasta dobânda include si comisionul de risc, împrejurare necontestata de reclamanți si care rezulta cu claritate, din Graficul de rambursare al creditului. Dobânda anuala efectiva este de natura sa ofere in mod transparent o perspectiva clara in privința costurilor, asigurând, concomitent previzibilitatea pe termen lung a drepturilor si obligațiilor asumate prin contract de către fiecare dintre parți. De altfel, solicită a se constata ca reclamanții nu au invocat o nerespectare a acestui prag si ca „revelația" cu privire la dezechilibru semnificativ dintre drepturile si obligațiile pârtilor a venit la aproape 5 ani de la încheierea contractului.

Pentru a fi reținut caracterul abuziv al unei clauze contractuale si implicit nulitatea acesteia, din prisma dispozițiilor codului civil, consideră că instanța ar fi trebuit sa analizeze eventual valabilitatea consimțământului reclamantului in momentul semnării convenției de credit și lipsa cauzei

Cauza obligației, scopul imediat, ca rațiune pentru care reclamantul a încheiat Convenția de credit s-a bazat pe interdependența care există între obligațiile reciproce în momentul contractării, iar scopul mediat a fost finalitatea care a determinat pe fiecare dintre părți să încheie contractul de credit.

Mobilul concret,cauza determinanta avuta în vedere de reclamant a fost sa obțină un credit, iar ai băncii sa presteze acest serviciu financiar pentru a obține un profit (banca câștiga din dobânzi și comisioane) si este normal să fie așa pentru că realizarea unui câștig este de esența ori cărei activități comerciale.

In aceste condiții, apreciază nu se poate reține lipsa cauzei (definiția obiectivă întemeiată pe articolul 966 Cod civil) și nici un mobil ilicit, determinant, în faptul încheierii contractului (definiția subiectivă). In plus, existența cauzei ca și caracterul ei real și licit, sunt prezumate juris tantum potrivit articolului 967 Cod civil, până la proba contrată, proba care în speța nu s-a făcut.

Una din condițiile de valabilitate a consimțământului este sa producă efecte juridice, adică manifestarea de voință să fie făcută de autorul ei cu intenția expresă de a se angaja juridicește,în sensul producerii de efecte juridice.

Consimțământul reclamanților a fost exteriorizat expres cu intenția de a crea raportul juridic concret, adică s-au obligat la rambursarea creditului cu dobânzile și comisioanele convenite, în considerarea obligației corelative a băncii de a-i pune la dispoziție creditul solicitat.

In acest context, consideră că nu se poate aprecia ca, la data contractării clauzele au fost valabile, iar la data executării obligației de restituire a creditului cu accesoriile convenite (dobândă și comision bancar),aceleași clauze sunt nule absolut pentru lipsa de cauză și pentru încălcarea principiului consensualismul lui.

Din prisma acestor considerente, întrucât in conformitate cu dispozițiile art. 969 cod civil, voința împrumutatului in momentul semnării convenției a fost in sensul inserării acestor clauze, pe care astfel cum s-a menționat chiar în conținutul convenției, le-au înțeles si le-a asumat.

Astfel interpretarea caracterului abuziv nu trebuie făcuta doar din prisma dispozițiilor art. 4 alin si 2 din Legea 193/2000, ci aceasta dispoziție trebuie completata si cu cea regăsită la lit. b) din Ano legii nr 193/2000.

În conformitate cu art. 4 din Legea 193/2000 se poate retine caracterul abuziv al unei clauze in măsura in care: - clauza nu a fost negociata; - creează un dezechilibru semnificativ. In ceea ce privește posibilitatea negocierii clauzei regăsită la art. 5 lit a), din Convenția de credit - Condiții Speciale - Reclamantul a susținut că nu ar fi avut posibilitatea si puterea de a schimba sau i exclude aceste clauze.

Arată că din conținutul clauzelor contractelor de credit ca acestea combat susținerea acestuia, comisionul de risc fiind diferit de la o convenție la alta.

Faptul ca, o parte din clauzele contractuale sunt identice nu denota caracterul de adeziune al contractului, ci un model de contract agreat de către parți.

Arată că anexa Legii nr. 193/2000 - litera b) - prevede ca fiind abuziva clauza care obliga consumatorul sa se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reala sa ia cunoștința la data semnării contractului.

In cauza, aceasta prevedere nu este îndeplinita, întrucât comisionul de risc a fost cunoscut de împrumutat în momentul încheierii convenției astfel cum am arătat. A fost prevăzut în mod expres atât cuantumul procentual în dispozițiile ort 5 lit a) din Convenție, cat și suma totală - pe care ar fi trebuit să o achite pe parcursul perioadei contractuale - în conținutul planului de rambursare.

Acest din urma aspect a fost distinct si clar evidențiat in planul de rambursare pe care împrumutatul l-a semnat in acel moment, si fata de care nu ar putea susține că nu cunoaște ce a semnat..

Planul de Rambursare face parte integranta din contractul de credit, iar comisionul de risc face parte din prețui contractului/.

Directiva UE, dar si dispozițiile art 2 din Legea 363/2007 au in vedere conceputul de "consumator mediu" Ori, Reclamantul este un consumator avizat, avea in derulare si alte credite,iar la momentul contractării produsului bancar, aveau si pregătirea profesionala care le permitea înțelegea clauzelor contractuale.

Din conținutul argumentelor pe care le aduce cu privire la anularea clauzei regăsita la art 5 lit a) din Convenția de credit se subînțelege scopul și interesul acestora de a obține o reducere a contraprestației acesteia.

Ori, din acest punct de vedere, trebuie avute în vedere atât dispozițiile art 4 alin 2 din Directiva 93/13/CEE cat si dispozițiile art. 4 alin 6 din Legea nr 193/2000, ce menționează in mod expres ca nu poate fi analizat caracterul abuziv al unei clauze din prisma cerinței de preț.

Exista o interdependenta intre clauza regăsită la art. 5 lit a) si clauzele contractuale prin care sunt stabilite obligațiile de rambursare a împrumutului de către reclamanți. Nu poate fi reținuta confuzia pe care reclamantul o face in privința asigurării rambursării sumei împrumutate prin instituirea unei garanții cu cea de plata a împrumutului.

Cum reclamanta a cunoscut care este costul contractului, nu pot în prezent să nege acest aspect, menționând ca nu l-au înțeles.

Așadar, in prezenta cauză nu sunt îndeplinite în mod cumulativ cele trei condiții prevăzute de Legea nr. 193/2000, pentru a se putea reține caracterul abuziv al art. 5 lit. a) din Condițiile Speciale și ale art 3,5. din Condițiile Generale ale Convenției de credit încheiata, ce reglementează dreptul paratei de a percepe comisionul de risc, întrucât:

a) Clauza a fost negociată; b) Clauza nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ca o consecință a abuzului și c) Clauza se referă la prețul Contractului.

Privitor la caracterul negociat al Clauzelor reclamate (art. 5.lit. a, respectiv art. 3.5 din Convenția de credit) privind comisionul de risc /comision de administrare susținem următoarele: - la încheierea Convenției de credit, împrumutaților li se comunica Condițiile Generale și se discuta Condițiile Speciale, care conțin și obligațiile cele mai importante ale acestora.

Precizează că, având in vedere că împrumutații au semnat Convenția de credit și au stabilit, împreună cu reprezentantul Băncii, Condițiile Speciale aferente contractului, nu se poate considera că aceste clauze nu au fost negociate, fiind obligatorii pentru părți.

Astfel cum se reține in doctrină, specific domeniului bancar este ca, de principiu, Contractele încheiate de instituțiile de credit să fie formate din mai multe documente contractuale, printre care Condițiile speciale (care se negociază și se discută cu fiecare client în parte) și Condițiile Generale, standardizate.

Condițiile generale de bancă sunt reguli care guvernează operațiunile efectuate de bancă cu clienții, iar necesitatea lor a rezultat din practică, conceptul clasic al contractului, înțeles ca acord al voințelor (negotium- ul), împreună cu depozitarul voinței comune a părților (instumentum-ul), în accepțiunile clasice ale acestor concepte, nefiind capabile să explice valoarea juridica a condițiilor generale de bancă.

Determinarea costului creditului (dobânzii si comisioane ) nu este un proces simplu, care să se reducă la interpretarea unei clauze contractuale „ lăsată la luminile și înțelepciunea magistratul ui" (art. 1203 vechiul Codul civil).

In plus, banca trebuie să aibă în vedere la stabilirea elementelor de cost ale unui credit, și costul serviciilor proprii de creditare.

Pentru înțelegerea exactă a obiectului prezentului litigiu trebuie avut în vedere că prudenta bancară, destinația creditului, planificarea creditelor, garantarea creditelor dar și rambursarea creditelor Ia scadență sunt principiile creditării.

Așadar, determinarea a prețului unui credit, nu este un proces simplu, care să se reducă la interpretarea unei clauze contractuale „ lăsată la luminile și înțelepciunea magistratului" (art. 1203 Codul civil.) In procesul determinării costului creditului, interpretarea gramaticală și logica juridică nu sunt singurele instrumente necesare și suficiente.

Prețul creditului nu este reglat doar de mecanismul cererii și al ofertei. El este amplu reglementat de norme interne și internaționale financiar-bancare și se calculează pe baze matematice, cu un instrumentar statistic/probabilistic extrem de tehnic. Acest mecanism este menit să asigure respectarea principiilor de funcționare a instituțiilor bancare: prudența bancară șl disiparea riscului in acord cu Standardele contabile internaționale (IAS) - Regulamentul 1606/2002/CE al Parlamentului European și al Consiliului din 19 iulie 2002 adoptat și de R. de la 01 ianuarie 2012.

Prețul creditului nu se poate forma niciodată prin negocierea individuală a băncii cu fiecare client al său. Acest lucru nu este posibil, în condițiile în care banca are milioane de clienți. Este motivul pentru care banca oferă clienților produse/sortimente bancare diferite, astfel încât aceștia să poată alege produsul pe care îl doresc. De altfel, niciun producător de . negociază cu clientul prețul produsului său expus la raft.

Libertatea contractuală alături de forța obligatorie a contractului și de efectul relativ ai contractelor reprezintă corolare ale autonomiei de voință, noțiuni și principii extrem de caracterizate în ordinea de drept continentală. De aici s-a dedus că o persoană nu poate fi supusă niciunei alte legi decât aceea pe care și-a dat-o sieși, iar unica sursă a obligației contractuale este voința părtilor.

Consacrat prin dispozițiile art. 969 C. civ., principiul pacta sunt servanda își găsește justificarea in libertatea contractuală care se exprimă prin facultatea individului de a intra într-un raport contractual sau nu, de a alege persoana cu care contractează și de a stabili în mod liber, în acord cu cealaltă parte, conținutul contractului.

Intervenția instanței în mecanismul contractual și modificarea unui element esențial, astfel cum este prețul contractului, înfrânge forța juridică obligatorie a convențiilor legal încheiate, ori instanța de fond admițând acțiunea reclamantului nu a făcut altceva decât sa afecteze echilibrul contractului în ceea ce are esențial: prețul (costul total al creditului), iar anularea unui element al costului creditului reflectat in D. ( dobânda anuala efectiva ) are efectul unei atingeri aduse proprietății

Veniturile rezultate din dobânzile și comisioanele reglementate prin contractul de credit - asupra cărora părțile și-au manifestat voințele juridice în deplină libertate și cunoaștere a legii, constituie venituri clar determinate, sau cel puțin determinabile. De aceea lipsirea băncii de contraprestațiile legal stabilite în contractele aflate în derulare, are efectul unei atingeri aduse proprietății în înțelesul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, aceste drepturi de creanță fiind asimilate, din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, cu noțiunea de bun.

Ignorarea voinței reale a părților și alterarea condițiilor contractuale printr-o interpretare lipsită de rigoare juridică a clauzelor din convențiile de creditare reprezintă o ingerință a instanței de judecată in mecanismul contractual și o încălcare a dispozițiilor legale care normează libertatea contractuală.

Clauza este extrem de clara, si nici nu se face dovada unui dezechilibru semnificativ între prestații.

In apărare intimata a formulat întâmpinare prin care solicita respingerea apelului ca nefondat.

Verificând legalitatea sentinței civile nr in 3939 din 17.04.2014 Judecătoria Galati prin prisma motivelor de apel invocate, dar si sub toate aspectele, așa cum prevăd dispozițiile art. 480 Codul de Procedură Civilă, instanța de control judiciar retine următoarele:

Potrivit contractului de credit nr._/24.10.2008, între ., în calitate de împrumutător și numita S. C. A., în calitate de împrumutat, pârâta a acordat un credit în cuantum de 100.000 LEI, rambursabil în 180 luni, cu o dobândă fixă de 6,95 % și un comision de risc de 0,32%. Cuantumul comisionului de risc și modalitatea de calcul au fost stabilit prin art. 5.1. lit. a.

În drept, potrivit art. 1 alin. 3 Legea nr. 193/2000 republicată, se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Instanța va înlătura apărarea pârâtei conform căreia numai Condițiile Generale conțin clauzele preformulate, nenegociate ale contractului, Condițiile Speciale fiind expresia tratativelor purtate între părți. În acest context, reține că singurele prevederi contractuale personalizate, în funcție de nevoile și cerințele fiecărui client în parte sunt cele referitoare la suma împrumutată, durata contractului și tipul de contract dintre produsele disponibile. De altfel aceste prevederi nu par a face parte dintre cele susceptibile a fi negociate, ci, mai degrabă dintre cele care țin de personalizarea contractului.

În consecință, în lipsa unor dovezi contrare, instanța apreciază că toate clauzele indicate de reclamanți au natura unor clauze preformulate, nenegociate liber de părți.

Instanța apreciază că textul de lege limitează intervenția instanței în definirea noțiunilor de obiect al contractului, de preț al contractului și de plată, însă nu interzice instanței să evalueze modul cum se calculează o parte din prețul contractului.

În examinarea caracterului abuziv al clauzelor din contract, instanța va avea în vedere echilibrul care trebuie să existe între interesele economice ale împrumutaților, de o parte, și cele ale băncii, de cealaltă parte, înțelegând că scopul urmărit de fiecare parte este obținerea unui folos patrimonial maxim, fie prin obținerea de condiții de creditare cât mai puțin oneroase, fie prin asigurarea unei garantări cât mai bune a executării contractului și a unui profit cât mai ridicat. Echilibrul intereselor este unul aproximativ, fiind imposibilă realizarea unei egalități perfecte între pozițiile celor două părți.

Totodată, reține că există un dezechilibru semnificativ între prestațiile celor două părți, dat fiind cuantumul comisionului față de valoarea creditului în condițiile în care comisionul nu este definit în cuprinsul convenției, nu se precizează dacă este vorba de costul unui serviciu prestat, care ar fi acest serviciu sau dacă reprezintă contravaloarea unui prejudiciu suportat de pârâtă ca urmare a unei fapte a consumatorului. Mai mult, nu se precizează, în cuprinsul convenției dacă există sau nu posibilitatea de restituire a comisionului plătit odată cu fiecare rată în cazul în care un astfel de eveniment nu se produce.

Chiar în situația în care am reține, în plus față de dispozițiile contractuale, definiția riscului de credit în sensul art. 3 lit. g din Normele BNR nr. 17/18.12.2003, respectiv riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor preconizate, ca urmare a neîndeplinirii de către clienți a obligațiilor contractuale constând în rambursarea creditului și a costurilor aferente acestuia, instanța apreciază că a fost încălcat echilibrul contractual în lipsa unei prestații care să justifice perceperea comisionului în cauză.

Astfel, în acest context, reține că, în fapt, potrivit convenției, comisionul de risc în cuantum de 0,32% se calculează lunar, spre deosebire de dobânzi sau alte comisioane, iar, în condițiile Convenției, la finalul creditării, reclamanta are de rambursat principalul de 100.000 lei, dobânda în cuantum de 35,788,49 lei și un comision de risc în cuantum de 15.162,69 lei..

Instanța va reține ca nereală această afirmație a pârâtei în contextul în care, comisionul denumit de pârâtă în cele două acte adiționale „comision de administrare” reprezintă, în esență, comisionul de risc indicat în cuprinsul celor două Convenții de credit inițiale și vizează administrarea riscului de credit (implicat de situații precum: comportamentul contractual al împrumutatului/Codebitorilor/Garanților pe toată durata Convenției; modul de îndeplinire de către Împrumutat/Codebitor/Garanți, întocmai și la timp, pe toată durata Convenției, a tuturor obligațiilor asumate în baza acesteia; riscul de urmărire și de degradare/uzură a bunurilor aduse în garanție, în orice moment pe toată durata Convenției; riscul neîncasării valorii asigurate, stabilită prin polița de asigurare, în caz de producere a unui eveniment asigurat și a riscului de piață (implicat de situații precum: variația condițiilor de piață privitoare la valoarea bunurilor aduse în garanție și la valorificarea acestora în orice moment pe toată durata Convenției, dacă va fi cazul; variații ale condițiilor pieței valutare) și este calculat lunar, luând în calcul un număr de 30 de zile raportat la un an de 360 de zile utilizând următoarea formulă: (soldul creditului x Comisionul de administrare credit x 12 x 30)/360.

Deși, așa cum am arătat, în cuprinsul actului adițional, este oferită o definiție a comisionului ce urmează a fi încasat cu titlu de comision de administrare, instanța apreciază că aceleași rațiuni avute în vedere în analiza dezechilibrului contractual cu referire la comisionul de risc, sunt valabile și în analiza caracterului abuziv al clauzei ce prevede comisionul de administrare.

Astfel, pentru argumentele dezvoltate mai sus, instanța, va constata caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc, prevăzut de pct. 5 lit. a din Condițiile speciale și art. 3.5 din Condițiile generale ale Convenției de Credit nr._/24.10.2008, respectiv al clauzei privind comisionul de administrare credit prevăzute de art. 5.1.b) din actul adițional nr. 1/18.10.2010.

În ceea ce privește celelalte pretenții ale reclamantei, instanța reține că principiul restabilirii situației anterioare este unul dintre principiile care guvernează efectele nulității actului juridic civil și presupune că tot ceea ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat.

Funcție de aceste considerente Tribunalul urmează a respinge apelul ca nefonda

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 3939/17.04.2014 pronunțată de către Judecătoria G. privind pe apelanta S.C. V. R. S.A. cu sediul în București, sector 2, Șoseaua P. nr. 42, . 10 în contradictoriu cu intimata S. C. A. domiciliată în G. .. 56 având ca obiect „acțiune în constatare” ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Noiembrie 2014.

Pt. Președinte Pt. Judecător

S. L. P. P.

Aflată în C.O. Aflată în C.O.

Conform art. 426 alin. 4 din C. Conform art. 426 alin. 4 din C.

Semnează Semnează

Președintele Tribunalului G. Președintele Tribunalului G.

Judecător A. P. Judecător A. P.

Grefier

G. G.

Red. PP/19.12.2014

Dact. GG/30.12.2014

← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4186/2014. Tribunalul...		Suspendare provizorie a executării. Decizia nr. 96/2014.... →

Acţiune în constatare. Sentința nr. 3939/2014. Tribunalul GALAŢI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 3939/2014. Tribunalul GALAŢI