Dizolvare societate. registrul comerţului. Sentința nr. 391/2014. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 391/2014 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 12-09-2014 în dosarul nr. 3035/121/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIA A II-A CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 391/2014
Ședința publică de la 12 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. P.
Grefier G. G.
La ordine fiind soluționarea acțiunii privind litigiile cu profesioniștii ce are ca obiect „dizolvare societate”, formulată de reclamanta OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI – prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul G., cu sediul în G., ., județ G., în contradictoriu cu pârâta S.C. S. C. FOOD S.R.L. cu sediul în G., .. 3, J. G..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că este primul termen de judecată și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către reclamant, după care;
Tribunalul, în baza dispozițiilor art. 131 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, este obligat să-și verifice din oficiu competența, motiv pentru care, având în vedere obiectului cererii deduse judecății precum și dispozițiile Legii nr. 31/1990, constată că este competent general, material și teritorial să judece pricina.
Tribunalul, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei comerciale de față;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul G. - Secția a II-a Civilă, sub nr._, reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului București, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul G. a solicitat dizolvarea S.C. S. C. FOOD S.R.L. întrucât pârâta nu a depus la O. de pe lângă Tribunalul G. dovada sediului de desfășurare a activității fiind în contradictoriu cu prevederile art. 237 din Legea nr. 31/1990, ale art. 40 din Legea nr. 105/1992.
În drept, reclamanta a indicat dispozițiile art. 237 din Legea 31/1990 republicată, Legea 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat.
Analizând actele și lucrările dosarului, constată că reclamantul a depus la dosar o cerere de renunțare la judecată, arătând că pârâta a depus dovada sediului de desfășurare a activității, cerere însoțită de act doveditor.
Față de cererea de renunțare la judecată depusă de reclamant și văzând dispozițiile art. 406 din Noul Cod de procedură civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În conformitate cu disp. art. 406 din Noul Cod de procedură civilă, ia act de cererea de renunțare la judecată, ce are ca obiect „dizolvare societate”, formulată de reclamanta OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI – prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul G., cu sediul în G., ., județ G., în contradictoriu cu pârâta S.C. S. C. FOOD S.R.L. cu sediul în G., .. 3, J. G..
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, recurs care va fi depus la Tribunalul G. – Secția a II-a Civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.09.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. P. G. G.
Red. /Tehnoredact.GG
5 ex/16.09.2014
Comunicat 2 ex/19.09.2014
| ← Pretenţii. Decizia nr. 165/2014. Tribunalul GALAŢI | Dizolvare societate. registrul comerţului. Sentința nr.... → |
|---|








