Pretenţii. Decizia nr. 136/2014. Tribunalul GALAŢI

Decizia nr. 136/2014 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 22114/233/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

(*operator de date cu caracter personal nr. 2949)

SECȚIA A II-ACIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 136/R/2014

Ședința publică din data de 10.04.2014

PREȘEDINTE: D.-M. O.

JUDECĂTOR: S. L.

JUDECĂTOR: C. S.

GREFIER - A. I.

La ordine fiind soluționarea recursului ce are ca obiect „pretenții” declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. Ț. ASIGURĂRI S.A., cu sediul în G., ., J. G., împotriva sentinței civile nr. 947/03.02.2014 pronunțate de Judecătoria G., în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte S.C. V. 93 S.R.L., cu sediul în G., ., Tronson 4, ., J. G. și S. DE C. SOARES DA C. S.A., cu sediul procesual ales în București, .. 15, sector 4 și chemata în garanție, S.C. OMNIASIG V. INSURANCE GROUP S.A., cu sediul procedural ales în la Cabinetul Avocațial D. P., din București, .. 1, .. 3, biroul A 3, sector 5.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, se prezintă pentru recurenta-reclamantă, consilier juridic A. G., în vata împuternicirii de reprezentare juridică pe care o depune la dosar, pentru intimata-pârâtă S.C. V. 93 S.R.L., se prezintă consilier juridic G. C. A., în baza delegației pe care o depune la dosar și pentru chemata în garanție, avocat T. Ș., în substituirea avocatului titular D. P., în baza împuternicirilor avocațiale pe care le depune la dosar, lipsind intimata-pârâtă, S. de C. Soares Da C. S.A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că dosarul se află la primul termen de judecată, cererea de recurs este motivată și este legal timbrată, iar prin serviciul registratură, intimata-pârâtă ., a depus la dosar întâmpinare, din care un exemplar al fost comunicat recurentei, iar chemata în garanție a depus de asemenea la dosar întâmpinare, după care;

Recurenta-reclamantă prin consilier juridic învederează instanței că nu mai are cereri de formulat și probe de administrat.

Intimata-pârâtă . prin consilier juridic învederează instanței că nu mai are cereri de formulat și probe de administrat.

Chemata în garanție prin apărător învederează instanței că nu mai are cereri de formulat și probe de administrat.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.

Recurenta-reclamantă prin consilier juridic solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecare solicită admiterea acțiunii, în sensul obligării în solidar a pârâtelor la plata despăgubirilor precum și a cheltuielilor de judecată atât la fond cât și în recurs.

Intimata-pârâtă . prin consilier juridic solicită respingerea recursului, iar în subsidiar, în cazul în care instanța va aprecia că se impune admiterea recursului, solicită admiterea cererii de chemare în garanție, fără cheltuieli de judecată.

Chemata în garanție prin apărător solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 12.11.2012, sub nr._, reclamanta . SA a solicitat în contradictoriu cu pârâții . și S. DE CONSTRUCOES SOARES DA C. SA – MONTEADRIANO ENGENHARIA PORTUGALIA - SUCURSALA BUCUREȘTI, obligarea pârâților la plata sumei de_,94 lei cu titlu de despăgubire achitată în dosarul de daună. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că, urmare a inundațiilor din 31.05.2010 respectiv 16/17.06.2010 și neasigurării lucrărilor I. efectuate la lucrarea de canalizare în zona intersecției străzilor Brăilei și N. B. din municipiul G. s-au produs avarii ale imobilului și bunurilor aflate în acesta prin inundarea spațiilor interioare, apa refulând în subsolul clădirii prin sifoanele de pardoseală și prin toalete.

Pentru avariile suferite de imobil precum și pentru bunurile distruse ca urmare a evenimentelor mai sus descrise, în temeiul polițelor de asigurare_/17.12.2009 și_/17.12.2009 reclamanta a achitat despăgubiri în sumă totală de_,94 lei conform documentelor justificative.

Mai susține că în cauză a fost îndeplinită procedura concilierii directe.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1349,1373,1381,1382,1384,1385 C.civ, art. 22 din Legea 136/1995.

Legal citată pârâta . a formulat întâmpinare prin care a ridicat excepția lipsei calității procesuale pasive iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca nefondată. A formulat și cerere de chemare în garanție a . GROUP SA.

În motivarea întâmpinării a precizat că a efectuat lucrări de reabilitare a rețelei de canalizare a municipiului G. în cadrul programului I. G. – „Reabilitarea și extinderea rețelei de apă potabilă și canalizarea a orașului G.”, fiind în asociere cu S. DE CONSTRUCOES SOARES DA C. SA – MONTEADRIANO ENGENHARIA PORTUGALIA, SUCURSALA BUCUREȘTI. Toate lucrările s-au executat conform documentației contractului respectând normele, planurile și indicațiile impuse de inginer și de către beneficiarul final al lucrării, respectiv ..

În perioada mai-iunie 2010 pe teritoriul mun. G. au avut loc fenomene meteorologice extreme, prin depășirea regimului pluvionar normal, fapt ce a produs temporar inundarea temporară a mai multor străzi, imobile, etc.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 60, 115 C.proc.civ., și art. 998-999 C.civ.

Legal citată chemata în garanție . GROUP SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție și a cererii principale. Față de cererea de chemare în garanție a precizat că este nefondată întrucât în condițiile de asigurare, anexă la poliță, avariile menționate de reclamantă nu sunt riscuri asigurate.

În drept, cererea nu a fost fundamentată.

Prin sentința civilă nr. 947/3.02.2014 a Judecătoriei G. a fost respinsa excepția lipsei calității procesuale pasive, a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca nefondată și a fost respinsă cererea de chemare în garanție, ca fiind rămasă fără obiect.

Pentru a pronunța aceasta soluție instanța de fond a reținut cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a . ca reclamanta invocă o culpă a celor două pârâte în executarea acestei lucrări de canalizare. În speță însă nu prezintă relevanță relațiile contractuale existente între . în calitate de prestator de servicii și persoana juridică prejudiciată . calitate beneficiar al acestor servicii întrucât reclamanta a considerat că cele două pârâte nu au executat corespunzător lucrarea, fapta acestora fiind una ilicită și de natură a angaja răspunderea civilă delictuală.

Pe fondul cauzei, a reținut că, în fapt, data de 16.06.2010 că urmare a unor evenimente meteorologice, canalizarea imobilului ce aparține . refulat provocând deteriorări ale zugrăvelii, pereților, mobilierului, covoarelor, obiectelor de inventar din imobilul situat la intersecția străzilor Brăilei și N. B. din mun. G.. Ca urmare a producerii acestui eveniment s-a întocmit un proces verbal de constatare a pagubelor precum și o notă de constatare și un deviz de lucrări pentru remedierea acestora.

În baza polițelor de asigurare facultativă încheiate cu reclamanta, . solicitat și a obținut plata despăgubirilor în cuantum de_,32 la data de 28.12.2011.

În drept, a reținut că potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995, în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, iar conform art. 998 orice fapta a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe aceia din a cărui greșeala s-a ocazionat, a-l repara. În cauză s-a dovedit ca fiind certă existența unui prejudiciu în dauna asiguratului.

În ceea ce privește condițiile privitoare la săvârșirea unei fapte ilicite, instanța a reținut că reclamanta a invocat o culpă a pârâtelor în executarea lucrărilor de canalizare de la intersecția străzilor Brăilei și N. B. din municipiul G..

Potrivit celor declarate de pârâta . aceasta a efectuat, într-adevăr, lucrări de reabilitare a rețelei de canalizare a municipiului G. în cadrul programului I., afirmând totodată că a respectat proiectul de construcție.

Singurele dovezi existente la dosar și care conduc în direcția săvârșirii unei fapte ilicite de către pârâta . sunt mențiunile persoanei prejudiciate . afirmă în conținutul notei de avizare că inundația se datorează și lucrărilor de canalizare, însă acest raționament reprezintă doar o opinie neavizată făcută de o entitate care nu are în competență emiterea unor asemenea concluzii. Din procesele verbale de intervenție la evenimentele în discuție întocmite de către INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ, rezultă însă că prejudiciile cauzate se datorează căderilor abundente de precipitații.

Instanța a mai reținut că reclamanta nu a făcut nicio dovada în sensul culpei pârâtei constând în executarea necorespunzătoare a lucrărilor și ca prejudiciile produse persoanei asigurate se datorează evenimentelor meteorologice extreme care au condus la inundarea subsolului clădirii aparținând .>

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamanta. În dezvoltarea motivelor de recurs aceasta a reluat, în esență, expunerea situației de fapt. A mai arătat că în mod greșit instanța de judecata a reținut că nu a făcut dovada săvârșirii faptei culpabile de către pârâtă. Este adevărat că potrivit proceselor-verbale întocmite de ISU subsolul a fost inundat din cauza precipitațiilor abundente, însă societățile pârâte au preluat de la APA-CANAL SA porțiunea respectivă de canalizare și aveau obligația de a asigura lucrările pentru astfel de evenimente, culpa lor manifestându-se sub forma neglijentei prin neluarea masurilor necesare.

A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și în rejudecare admiterea acțiunii și obligarea pârâtelor în solidar la plata despăgubirilor și a cheltuielilor de judecată.

În drept a invocat disp.art.3041 din Codul de procedură civilă.

Intimata OMNIASIG V.I.G. SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului. A arătat că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, stabilind pe baza probelor administrate că avariile la mobil s-au produs din cauza fenomenelor atmosferice. În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, a precizat ca polița de asigurare este una de tip CASCO și acoperă doar prejudiciile pe care le suferă asiguratul, nu și terțele persoane pentru pagube colaterale.

Intimata V. 93 SRL a formulat și ea întâmpinare, solicitând respingerea recursului. A arătat că pentru lucrările efectuate a obținut certificat de urbanism și autorizație de construire, iar contractul de execuție a fost asigurat pentru eventuale riscuri și pagube. Asiguratorul a fost înștiințat despre pretențiile reclamantei și a întocmit singura expertiza efectuată în cauza, o expertiză extrajudiciară care concluzionează că lucrările de reabilitare a rețelelor de apă nu au influențat producerea avariilor.

Verificând legalitatea sentinței civile nr. 947/3.02.2014 a Judecătoriei G. prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele sale, așa cum prevăd dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, instanța de control judiciar reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs invocat de reclamantă, constând în greșita apreciere a probelor administrate în cauza nu se încadrează în niciunul dintre motivele de recurs avute în vedere de art.304 Cod procedură civilă. În consecință, acesta va fi analizat doar prin prisma art.3041 Cod procedură civilă, recursul având caracter devolutiv, întrucât hotărârea pronunțată în prima instanță nu este susceptibilă de apel. Din acest punct de vedere, instanța de control judiciar nu a identificat niciun motiv de nelegalitate de ordine publica a hotărârii, care să poată fi invocat din oficiu.

Analizând hotărârea sub toate aspectele, nu se pot reține nici motive de netemeinicie care să ducă la modificarea sentinței recurate.

Astfel, nu se poate retine susținerea recurentei în sensul că există o culpa a pârâtelor sub forma neglijentei prin neluarea masurilor necesare din perspectiva temeiului de drept invocat de reclamanta în acțiunea introductivă. Reclamanta a indicat drept temei de drept al acțiunii promovate, pe lângă art.22 din legea nr.136/1995, care îi asigură doar dreptul de regres împotriva persoanei vinovate și art.1349 cod civil - dispoziție cu caracter general privind răspunderea delictuală, 1373 Cod civil - privind răspunderea comitenților pentru prepuși, 1381 și următoarele Cod civil - referitoare la repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale.

În mod corect, răspunderea ce poate fi atrasă în astfel de situații este una delictuală, reclamanta fiind ținută să facă dovada elementelor sale, respectiv a prejudiciului produs ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite culpabile și legătura de cauzalitate dintre acestea.

În cauza de față, răspunderea delictuală a pârâtei-intimate V. 93 SRL nu poate fi nici analizată, nici angajată, atâta timp cât ea răspunde contractual pentru prejudiciile cauzate prin executarea necorespunzătoare a lucrărilor în temeiul contractului de execuție, iar răspunderea contractuală are caracter special față de cea delictuală. Aceasta din urma este subsecventă, putând fi angajată numai în măsura în care partea nu răspunde contractual.

Or, reclamanta nu a dovedit în cauza culpa pârâtei rezultând din neexecutarea corespunzătoare a contractului de reabilitare și modernizare a rețelelor de apă și canalizare, susținând doar în mod generic ca aceasta culpă are forma neglijenței prin neluarea masurilor necesare, aspect reținut și de instanța de fond.

Concluzionând, se reține că prima instanță a stabilit corect situația de fapt prin raportare la probele administrate în cauză, astfel ca reformarea hotărârii pronunțate nu se impune.

Față de considerentele expuse și de dispozițiile legale menționate recursul declarat de reclamanta este nefondat, urmând să fie respins.

Văzând și disp.art.274 Cod procedură civilă, va obliga recurenta să plătească intimatei-chemată în garanție, cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariul de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul ce are ca obiect „pretenții” declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. Ț. ASIGURĂRI S.A., cu sediul în G., ., J. G., împotriva sentinței civile nr. 947/03.02.2014 pronunțate de Judecătoria G., în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte S.C. V. 93 S.R.L., cu sediul în G., ., Tronson 4, ., J. G. și S. DE C. SOARES DA C. S.A., cu sediul procesual ales în București, .. 15, sector 4 și chemata în garanție, S.C. OMNIASIG V. INSURANCE GROUP S.A., cu sediul procedural ales în la Cabinetul Avocațial D. P., din București, .. 1, .. 3, biroul A 3, sector 5, ca nefondat.

Obligă recurentul la plata către chematul în garanție-intimat a sumei de 1240 lei - cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10.04.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

D.-M. O. S. L. C. S. A. I.

Red .L.S.

Tehnored.A.I.

2 ex/07.05.2014

Fond:A.T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 136/2014. Tribunalul GALAŢI