Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC. Sentința nr. 501/2014. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 501/2014 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 4643/121/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIA A II-A CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 501/2014
Ședința din cameră de consiliu de la 16 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. P.
Grefier G. G.
Pe rol judecarea cauzei privind litigii cu profesioniștii formulată de către reclamanta . - P. ADMINISTRATOR TUDOSA M. cu sediul în G. . ., . cu pârâta O. cu sediul în Galțai ., având ca obiect „Plângere împotriva rezoluției directorului O. „.
La apelul nominal făcut în cameră de consiliu au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că este primul termen de judecată, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată etapa cercetării judecătorești finalizată și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
P. cererea înregistrată sub nr._ reclamanta T. M. în calitate de administrator al . formulat plângere împotriva rezoluției 8178/24.06.2014 emisă de directorul Oficiului Registrul Comerțului solicitând anularea rezoluției și restituirea taxelor plătite în contul Oficiului Registrului Comerțului.
În motivarea cererii reclamanta arată că în data de În data de 06.05.2014, asociații T. M. si T. V.-V., au hotărât înființarea unei societăți comerciale si datorita faptului ca se aflau, la acea data in orașul B. si cunoscând faptul că rezervarea unei denumiri se face la nivel național si de la orice agenție teritoriala Oficiului N. al Registrului Comerțului.
In baza cererii formulata de asociat Tudosa V. -V., in temeiul art. 39 din Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificările ulterioare, s-a procedat la verificarea disponibilității firmei T. SRL, de către referentul instituției dna. A. M., așa cum rezulta din înscrisul depus la dosar. Ca urmare a verificării la nivel național, a fost făcuta rezervarea denumirii in vederea înmatriculării societății comerciale T. SRL.
Se arată că s-a eliberat dovada nr. 9379/06.05.2014, de disponibilitate si rezervare firmă la nivel național, cu mențiunea ca: " In urma verificării s-a constatat ca firma a cărei verificare s-a solicitat este disponibila", fara sa se faca referire/precizare in scris la niciun element de similaritate sau ca aceasta ar fi apropiata ca denumire si/sau înțeles de un alt comerciant înregistrat ulterior in Registrul Comerțului.
Se susține că alegerea denumirii societății a fost făcuta ca urmare a verificării mai multor opțiuni si singura opțiune agreata de către Oficiul Registrului Comerțului, a fost T. S.R.L, in sensul respectării art.29 alin 2 din Ordinul MJ2594/2008 si a art. 39 din Legea nr. 26/1990.
In data de 18.06.2014, ayj depus la O. G., documentația completa si necesara in vederea infintarii societății comerciale. Ca urmare a acestui fapt, in data de 19.06.2014, directorul Oficiului Registrului Comerțului de pe langa Tribunalul G., analizând insrisurile depuse la dosar constata "Neconcordanta intre denumirea societății si art. 29. A..2, din Ordinul MJ 2594/C/2008 Normele metodologice privind modul de tinere a registrelor comerțului, de efectuare a
înregistrărilor si de eliberare a informațiilor". D. pentru care acorda un nou termen de soluționare
a cauzei la data de 07.07.2014, fara sa faca nicio alta precizare/referire.
Urmare a acestui fapt am procedat la citirea temeiului legal precizat si mi-am însușit următoarea informație: "O firma este disponibilă, adică susceptibilă de o fi apropriata de un comerciant, atunci când nu aparține altui comerciant prin înregistrarea ei anterioară în registrul
comerțului"
Având in vedere faptul ca, conform art. 39 alin. (8), din Legea 26/1990," Verificarea disponibilității si rezervării firmei și a emblemei se face de către Oficiul Registrului Comerțului înainte de întocmirea actelor constitutive sau, după caz, de modificare a firmei sau a emblemei.", ca o
procedura prealabila asa cum rezulta din art. 11 alin 2 pct.al.l din Ordinul 2594/2008 si consider
ca, Oficiul N. al Registrului Comerțului, ca urmare a verificărilor efectuate trebuia sa refuze rezervarea denumirii sau sa specifice pe dovada de rezervare eventuale mențiuni in situația in care "existau similitudini, suspiciuni sau orice alte elemente cu privire la încălcarea normelor sau a legislației si metodologiei specifice in vigoare.
Pe cale de consecința,văzând ca in Rezoluția din data de 19.06.2014, mi-a fost precizat doar temeiul legal fara sa se facă referire specifica la neconcordantele constatate, si nefiindu-mi indicata o alta soluție de rezolvare a acestei situații am solicitat înmatricularea societății comerciale TU R. AL SRL, in baza dovezii privind disponibilitatea si rezervarea firmei nr. 9379/06.05.2014 si întocmai cum a fost solicitata in data de 18.06.2014, depunand la dosar in data de 23.06.2014, un înscris prin care am detaliat criteriile care au stat la baza alegerii denumirii societății comerciale si faptul ca dovada de rezervare mi-a fost data tocmai de instituția in cauza.
Când fac referire la termenul "o alta soluție", specific ca nu mi s-a oferit nicio posibilitate de remediere a acestei situații, nu am fost îndrumată si nici nu mi s-a oferit posibilitatea de a schimba denumirea societății prin rezervarea unei denumiri noi si completarea documentației la dosar si nici nu mi s-a precizat faptul ca pot sau nu sa solicit retrăgea documentației si restituirea banilor plătiți. Putem trage concluzia de rea credința din partea instituției in gestionarea acestei situații. înțelegând ca se dorește doar sa se încaseze bani de la persoanele in cauza si sa se obțină beneficii, întrucât taxele plătite conform legislației in vigoare, nu se restituie.
Având in vedere ca Oficiul N. al Registrului Comerțului prin Agențiile teritoriale are pe lângă activitatea principala de a înființa de societăți comerciale si funcția de asistență pentru persoanele fizice și juridice supuse înregistrării în registrul comerțului, consider ca instituția in cauza era singura abilitata sa ofere sprijin si suport inițial in rezolvarea acestei situații.
Se mai arată că in data de 23.06.2014, a solicitat si preschimbarea termenului de soluționare din data de 07.07.2014 la data de 24.04.2014, deoarece termenul acordat inițial era mult prea mare si fiind presata de faptul ca începând cu 01.07.2014, contractul de închiriere aferent Punctului de lucru B., începea sa îsi producă efectele. Precizează ca a solicitat înființarea punctului de lucru B. simultan cu înființarea societății comerciale, acesta fiind si motivul pentru care s-a aflat la momentul rezervării denumirii societății comerciale la B..
Se susține că în data de 25.06.2014, i-a fost înmânata Rezoluția 8178/24.06.2014, prin care i s-a adus la cunoștința ca se respinge ca nefondata cererea de înregistrare 24.317/18.06.2014 a societății T. SRL, având ca obiect autorizarea constituirii, înmatricularea si înregistrarea datelor din declarațiile tip pe proprie răspundere in Registrul Comerțului, in temeiul art. 22 alin 4 si art. 29 alin 2 i 3, art.28 alin. 3, art. 31 si art. 57 alin 2 din Ordinul MJ nr. 2594/C/2008.
Precizează faptul ca doar in aceasta rezoluție de respingere i-au fost aduse la cunoștința pentru prima data si argumentat motivul pentru care denumirea aleasa pentru societatea pe care a dorit sa o înființez prezintă elemente de similaritate si i s-au detaliat prin comparație.
Mai susține că a se face precizarea in conținutul rezoluției ca: Potrivit verificărilor efectuate, conform dovezii de verificare, din oficiu emisa de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul G. nr. 24.317/18.06.2014. sa constatat faptul ca exista înregistrate in Registrul Comerțului Central computerizat doua societăți TUREGAL SRL si GALTOUR SRL, societăți aflate in funcțiune, a căror denumire este similara cu cea a societății a cărei înregistrare se solicita. Consideră ca aceasta verificare din oficiu, trebuia efectuata de instituția in cauza, înaintea depunerii documentației ia dosar, întrucât aceasta este o procedura prealabila, conform art. 11 alin 2 I Kt.al.1 s" a art. 29 alin 1. din Ordinul MJ nr. 2594/2008.
Se mai arată că directorul a acordat termen pentru data de 07.07.2014 pentru remedierea neconcordantei. În acest sens a anexat rezoluția din data de 19.06.2014, prin care să se poată concluziona ca nu este specificat acest aspect ci doar precizat un temei legal prin care ni se aduce la cunoștința despre situația constatata ca urmare a verificărilor din oficiu si nu despre posibilitatea remedierii neconcordantei constatate. Se mai arată că nu li s-a oferit o soluție concreta, ci doar li s-a adus la cunoștința neconcordanta. Efectiv Oficiul N. al Registrului Comerțului constata propria sa eroare ca urmare a eliberării dovezii de rezervare nr 9379/06.05.2014.
Susține că a constatat asemănarea cu TUREGAL SRL, după ce a citit conținutul rezoluției de respingere din data, de 24.06.2014. Se mai arată că prin precizarea in care ne este adusa la cunoștința existenta acelorași litere in cuprinsul cuvântului, . dar care conduc la confuzie consideră ca este exces de zel, interpretare personala si subiectiva pentru ca la o analiza atenta, peste jumătate din firmele din România au in componenta denumirii litere care inversate aparțin unei alte societăți comerciale înființate anterior. Consideră ca legiuitorul a vrut sa facă referire la alt aspect in textul legii si Oficiul N. al Registrului Comerțului nu trebuia sa elibereze dovada de rezervare in situația in care solicitarea de rezervare denumire a persoanei interesate nu respecta legislația in vigoare.
Se mai arată că aceeași instituție emite un document de rezervare valabil si in baza legislației si ulterior permite rezoluție de respingere prin care explică in detaliu temeiul legai încălcat argumentând in baza aceleași legislații. Explica in 3 pagini de rezoluție despre asemănări st similitudini, dar încalcă propriile norme si nu face aceasta verificare înainte de depunerea documentației sau sa verifice atent disponibilitatea la momentul solicitării de rezervare a denumirii.
În calitate de persoana interesata in vederea înființării unei societăți comerciale nu a avut posibilitatea de a verifica personal in registrul comerțului central computerizat, daca exista vreo societate comerciala deja înființata care are numele pe care eu le dorește sau exista similitudini si asemănări cu denumirea altor agenți economici înființați anterior. Din acest motiv O. percepe taxa de verificare si eliberează dovada de rezervare. Este singura instituție abilitata sa ofere informații concrete si complete si care trebuie sa aplice prevederile art. 29 alin 1 din Ordinul 2594/2008" în vederea rezervării, firma este supusă operațiunii de verificare a îndeplinirii cumulative a condițiilor generale si speciale de validitate. de disponibilitate si de distinctivitate fată de firmele înregistrate în registrul comerțului sau rezervate în vederea înregistrării.
În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar înscrisuri fila 7-17.
În apărare intimata Oficiul Registrului Comerțului a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea plângerii ca nefondată.
Examinând actele și lucrările dosarului Tribunalul reține:
P. cererea de înregistrare cu numărul 24.317/18.06.2014 s-a solicitat de către administrator T. M. autorizarea constituirii, înmatricularea și înregistrarea datelor din declarațiile tip pe proprie răspundere în registrul comerțului pentru societatea T. SRL.
In acest sens, referentul având atribuții de primire cereri a preluat documentele prezentate de către solicitant, inclusiv dovada privind disponibilitatea si rezervarea firmei T. SRL nr. 9379/06.05.2014, emisa de către O. B. si a procedat la înregistrarea din oficiu a acesteia, potrivit procedurilor de lucru.
La ședința de judecată din data de 19.06.2014, directorul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul G. a constatat faptul că denumirea societății, așa cum a fost rezervată conform dovezii privind disponibilitatea și rezervarea firmei T. SRL înregistrată cu nr. 9.379/06.05.2014 emisă de O.R.C. de pe lângă Tribunalul B. prezintă elemente de similaritate cu denumiri ale altor societăți înregistrate în registrul comerțului central computerizat. Astfel, potrivit verificărilor efectuate, conform dovezii de verificare din oficiu emisă de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul G. nr. 24.317/18.06.2014, s-a constatat faptul că există înregistrate în registrul comerțului central computerizat două societăți TUREGAL SRL (J_ ) și GALTOUR SRL (J_ ), societăți aflate în funcțiune, a căror denumire este similară cu cea a societății a cărei înregistrare se solicită. Având în vedere acest aspect, directorul a acordat termen la data de 07.07.2014 pentru remedierea neconcordanței referitoare la denumirea societății din dovada privind disponibilitatea și rezervarea firmei nr. 9.379/06.05.2014, în lumina prevederilor art.29 alin.2 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2594/C/2008 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind modul de ținere a registrelor comerțului, de efectuare a înregistrărilor și de eliberare a informațiilor, în sensul ca denumirea solicitată nu prezintă elemente de distinctivitate față de denumirile societăților anterior înregistrate în registrul comerțului central computerizat.
Rezoluția din data de 19.06.2014 cuprinde motivul amânării soluționării cererii si temeiul de drept reținut, in conformitate cu prevederile art.7 din OUG nr. 116/2009, cu modificările si completările ulterioare si nu eventuale soluții de remediere a neconformităților constatate, aspect care excede atribuțiilor de serviciu.
Solicitantul nu avea posibilitatea remedierii neconcordantei prin schimbarea denumirii si completarea dosarului, întrucât aceasta modificare presupunea înregistrarea unei noi cereri, cu depunerea documentelor aferente si achitarea taxelor legale, neputând fi efectuata in același dosar.
După depunerea cererii in cauza si achitarea taxelor legale aferente operațiunilor solicitate documentele care au fost întocmite si depuse in vederea constituirii societății T. SRL nu puteau fi retrase de către solicitant, iar taxele achitate nu puteau fi restituite. Astfel, documentele depuse in susținerea cererii deduse judecații priveau strict aceasta persoana juridica in curs de înmatriculare, neputând fi utilizate in alt dosar.
Referitor la verificările efectuate cu privire la dovada privind disponibilitatea si rezervarea firmei T. SRL este de subliniat faptul ca dovada in cauza a fost preluata așa cum a fost emisa de către O. B., aceasta având un caracter administrativ si prealabil, asupra legalității formale pronunțându-se doar directorul ORCT/persoana desemnata cu ocazia soluționării cererii de înregistrare in registrul comerțului.
În data de 23.06.2014 reprezentantul societății a solicitat prin cererea nr. 24.772/23.06.2014 preschimbarea termenului de judecată pentru data de 24.O6.20lV depunând în acest sens un înscris prin care face precizări referitoare la dosarul de constituire a societății T. SRL.
În ședința de judecată din data de 24.06.2014, PERSOANA DESEMNATA, examinând noul înscris depus a constatat că petenta își menține cererea așa cum a fost formulată inițial, motivat de faptul că dovada privind disponibilitatea și rezervarea firmei T. SRL nr. 9.379/06.05.2014 i-a fost eliberată de O.R.C. de pe lângă Tribunalul B., fără a se face referire la existența unor elemente de similaritate cu denumiri aleator societăți înregistrate în registrul comerțului sau că aceasta ar fi apropiată ca denumire și/sau înțeles de alte denumiri ale societăților înregistrate, precizând totodată și criteriile care au stat la baza alegerii denumirii T. SRL, respectiv: numele de familie, țara și orașul în care asociații domiciliază. Astfel, nu au putut fi reținute aspectele invocate în acest înscris de către petentă, deoarece exced cadrului legal care reglementează condițiile în care se efectuează rezervarea unei denumiri în registrul comerțului. Legiuitorul nu condiționează rezervarea unei denumiri de criteriile avute în vedere de petentă, aceasta putând fi efectuată doar în condițiile statuate de prevederile Legii 26/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale Ordinului Ministrului Justiției nr. 2594/C/2008 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind modul de ținere a registrelor comerțului, de efectuare a înregistrărilor și de eliberare a informațiilor.
În temeiul art. 69 alin. 1 lit. a) din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2594/C/2008 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind modul de ținere a registrelor comerțului, de efectuare a înregistrărilor și de eliberare a informațiilor, cererea de înregistrare în registrul comerțului și de autorizare a funcționării va avea atașată pe lângă alte înscrisuri și dovada rezervării firmei, în original.
Astfel, art.29 alin. 1, 2, 3 și 4 litd, e din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2594/C/2008 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind modul de ținere a registrelor comerțului, de efectuare a înregistrărilor și de eliberare a informațiilor reglementează operațiunile prealabile înmatriculării, în speță verificarea disponibilității și/sau rezervarea firmei, si prevăd in mod expres:„(1) în vederea rezervării, firma este supusă operațiunii de verificare a îndeplinirii cumulative a condițiilor generale și speciale de legalitate, de disponibilitate și de distinctivității față de firmele înregistrate în registrul comerțului sau rezervate în vederea înregistrării.
O firmă este disponibilă, adică susceptibilă de a fi apropriată de un comerciant, atunci când nu aparține altui comerciant prin înregistrarea ei anterioară în registrul comerțului.
O firmă este distinctivă atunci când constă într-o denumire care nu este necesară, generică sau uzuală și atunci când nu este identică sau similară cu alte firme înregistrate anterior în registrul comerțului.
Distinctivitatea firmei se apreciază atât din punctul de vedere al grafiei, cât și al topicii cuvintelor care formează denumirea.
Nu reprezintă elemente de distinctivitate: adăugarea sau eliminarea adverbelor, prepozițiilor, conjuncțiilor, numerelor, semnelor de punctuație și a altor particularități similare, având o semnificație vagă, precum și a abrevierilor care nu sunt de natură să schimbe înțelesul denumirii; utilizarea unor cuvinte diferite din punct de vedere semantic, dar identice fonetic."
De asemenea, în conformitate cu prevederile art.38 alin.1 din Legea 26/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „orice firmă nouă trebuie să se deosebească de cele existente". Astfel, s-a constatat faptul că denumirea solicitată de către petentul T. M., respectiv T. SRL nu se deosebește din punct de vedere ai distinctivității de cele înregistrate anterior în registrul comerțului central computerizat, respectiv TUREGAL SRL și GALTOUR SRL, întrucât există elemente de similaritate între cele trei denumiri. Chiar dacă denumirea T. SRL este diferită din punct de vedere semantic, aceasta este asemănătoare din punct de vedere fonetic cu denumirea TUREGAL SRL, înlocuirea vocalei "E" cu „O" nereprezentând un element de distinctivitate în condițiile art.29 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2594/C/2008. Totodată, denumirea T. SRL prezintă elemente de similaritate cu denumirea GALTOUR SRL prin existența acelorași litere în cuprinsul cuvântului, într-o altă ordine, dar care conduc la confuzie, conform prevederilor art. 28 alin.3 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2594/C/2008, potrivit cărora „...firma nu trebuie să producă confuzie cu alte firme sau denumiri înregistrate anterior în registrul comerțului.
Potrivit art.39 alin.1 din Legea 26/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „oficiul registrului comerțului va refuza înscrierea unei firme care, neintroducând R. elemente deosebite în raport cu firme deja înregistrate, poate produce confuzie cu acestea*.
în consecință, așa cum rezultă și din conținutul dovezii privind disponibilitatea și rezervarea firmei nr. 9.379/06.05.2014 emisă de O.R.C. de pe lângă Tribunalul B. precum și din dispozițiile art.57 alin.2 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2594/C/2008 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind modul de ținere a registrelor comerțului, de efectuare a înregistrărilor și de eliberare a informațiilor „Rezervarea firmei, efectuată de ORCT prin personalul său, are caracter administrativ și prealabil, asupra legalități formale a firmei urmând a se pronunța judecătorului –delegat și, după caz, directorul ORCT, cu ocazia soluționării cererii de înregistrare în registrul comerțului”.
Funcție de aceste considerente Tribunalul respinge plângerea ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea privind litigii cu profesioniștii formulată de către reclamanta . - P. ADMINISTRATOR TUDOSA M. cu sediul în G. . ., . cu pârâta O. cu sediul în G. ., având ca obiect „Plângere împotriva rezoluției directorului O. „, ca nefondată.
Executorie.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Octombrie 2014.
Președinte, P. P. | ||
Grefier, G. G. |
Red. PP/20.11.2014
Dact. GG/04 ex/11.12.2014
| ← Dizolvare societate. registrul comerţului. Sentința nr.... | Pretenţii. Decizia nr. 362/2014. Tribunalul GALAŢI → |
|---|








