Pretenţii. Decizia nr. 113/2014. Tribunalul GALAŢI

- obligarea pârâtei la plata sumei de 88.289,78 USD –reprezentând comision de rambursare anticipată, reținut în mod nejustificat de către pârâtă ca urmare a încetării contractului de facilitate revolving pentru capitalul de lucru nr. 25/23.05.2008;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 71.960,66 lei –reprezentând comision de rambursare anticipată, reținut în mod nejustificat de către pârâtă ca urmare a încetării contractului de facilitate credit nr. 2/12.06.2007;

- obligarea pârâtei la plata sumelor aferente dobânzii bancare practicată de pârâtă și aplicarea sumelor prevăzute la petitele precedente, dobânda calculată de la data reținerii acestora și până la îndeplinirea efectivă a obligației de plată;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 2.464,12 lei pentru fiecare lună de întârziere până la îndeplinirea obligațiilor de plată, reprezentând profitul nerealizat ca urmare a neutilizării de către societatea reclamantă a sumelor precizate la petitul unu și doi și

- obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere.

Totodată reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea de fapt a cererii, reclamanta a arătat că la data de 12.06.2007 a încheiat cu pârâta un contract de credit la termen, în valoare de 5.203.492 lei, contract ce a fost modificat succesiv prin 8 acte adiționale în perioada 30.10._10.

La data de 23.05.2008 reclamanta a încheiat cu pârâta un contract de credit facilitate revolving pentru capitalul de lucru, având un plafon total de credit în valoare de 3.000.000 USD, contract care la rândul său a suferit o . modificări în perioada 08.07._10.

Prin adresa nr. 109/21.07.2011 reclamanta a solicitat pârâtei închiderea liniilor de creditare și eliberarea garanțiilor aferente, precum și eliberarea imobilelor de sub ipotecă. Reclamanta și-a respectat toate obligațiile din contracte, dar pârâta a reținut în mod nejustificat suma de 3,5% din valoarea contractelor cu titlu de comision de rambursare anticipată, respectiv sumele pe care le solicită reclamanta ai fi restituite cu titlu de garanții.

Reclamanta a arătat că a încheiat un alt contract de finanțare cu banca Unicredit Ț. Bank –contractul Gal_ pentru o valoare de 10.000.000 lei, din care a achitat parțial cele două contracte în derulare la pârâtă. Consideră că în mod eronat pârâta a reținut cele două comisioane, deoarece potrivit contractelor semnate cu aceasta, pârâta putea păstra cele două sume numai în cazul în care facilitatea era preluată de altă bancă (potrivit art. 2.7.1. din contractul nr. 25/2008) sau în cazul refinanțării de către altă bancă a creditului (art. 2.6.6. din contractul nr.2/2007).

Pârâta a apreciat că rambursarea s-a făcut din fonduri proprii și nu prin preluarea de datorie a pârâtei de către altă bancă de la reclamantă. Față de aceste motive a solicitat rambursarea sumelor reprezentând garanții.

În drept, a invocat dispozițiile contractelor dintre părți, art. 1073 cod civil 1864, art. 112 C.

În dovedirea pretențiilor, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri: copii după contracte și actele adiționale, corespondență între părți, dovada îndeplinirii procedurii convocării la conciliere (filele 6-103 dosar Tribunal) interogatoriul pârâtei.

Legal citată pârâta s-a prezentat în instanță prin reprezentant și a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile necompetenței materiale a Tribunalului G. și a prematurității acțiunii pentru neîndeplinirea de către reclamantă a procedurii prevăzute de art. 720¹ C., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

A invocat așadar faptul că reclamanta și-a asumat obligațiile înscrise la punctul 2.6.6 din contractul nr. 2/12.06.2007 și respectiv la punctul 2.6.4 din contractul nr. 25/23.05.2008 și anume de a plăti băncii un comision rambursare voluntară anticipată de 3,5%, în cazul refinanțării sau preluării facilității de altă bancă. A invocat faptul că reclamanta a solicitat închiderea facilităților de credit acordate, începând cu 21.07.2011, restituind sumele datorate din creditele acordate în acest scop de banca Unicredit Ț. Bank, motiv pentru care . procedat la reținerea comisionului de 3,5%.

A invocat pârâta faptul că operațiunea de „refinanțare-preluare” nu are o definiție consacrată și că uzanța o reprezintă obținerea unui credit din partea unei instituții bancare, pentru a fi utilizat în primul rând la rambursarea unor credite existente, aflate în derulare la altă instituție bancară, modalitățile concrete de realizare a acesteia fiind la latitudinea părților. Operațiunea nu presupune în mod necesar primirea de către banca ale cărei credite sunt refinanțate a unei solicitări din partea băncii care a acordat creditul, solicitarea aceasta având ca obiect acordul pentru instituirea unei ipoteci de rang subsecvent sau un ordin de plată condiționat.

A solicitat pârâta respingerea susținerilor reclamantei în sensul că odată intrați în conturile societății banii provenind din contractele încheiate cu Unicredit Ț. Bank, aceștia au devenit surse proprii, tocmai raportat la clauzele acestor din urmă contracte. Astfel se invocă pct. 5 din cap. 6 – Condiții de Utilizare din contractul de credit Gal2/33/06.07.2011: „înainte de prima tragere, împrumutatul se obligă să prezinte băncii declarația angajament autentificată la un notar public prin care se angajează să aducă în garanție bunurile imobile ce în prezent figurează ca și garanții la creditele acordare de B.”. Se menționează de către pârâtă că toate garanțiile imobiliare constituite inițial în favoarea . fost transferate pentru a garanta creditele contractate cu Unicredit Ț. Bank, rezultând astfel fără nicio urmă de îndoială că sumele achitate pârâtei au provenit din creditele contractate de reclamantă la Unicredit Ț. Bank.

În drept și-a întemeiat întâmpinarea pe disp. art. 115 și urm. C.

Acțiunea a fost timbrată cu 9180,18 lei taxă de timbru și 5 lei timbru judiciar.

Pentru termenul din 25.06.2012, pârâta a formulat cerere de probatorii prin care a solicitat instanței de fond să pună în vedere reclamantei să prezinte mai multe înscrisuri din care să rezulte legătura intrinsecă între creditele acoperite la B. SA și creditele contractate la Unicredit Ț. Bank, respectiv reaua credință a reclamantei care a încercat să eludeze prevederile contractuale, solicitând și proba cu interogatoriul reclamantei.

În fața Tribunalului G. s-a administrat proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul reclamantei, răspunsurile acesteia fiind consemnate la fila 134-137 dosar Tribunal.

De asemenea, părțile au depus precizări și înscrisuri care conțineau poziția procesuală cu privire la cuantumul pretențiilor reclamantei (filele 186-187 dosar Tribunal), respectiv buna sau reaua credință a reclamantei în executarea contractului cu pârâta.

Prin sentința civilă nr. 1353/19.12.2012, Tribunalul G. a admis excepția necompetenței sale materiale în soluționarea cauzei și a trimis cauza spre competentă soluționare Judecătoriei G..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei G. la data de 15.01.2013, sub același nr._ .

La termenul de judecată din 03.09.2013, instanța de fond a respins motivat excepția prematurității formulării cererii, pentru nerealizarea procedurii prevăzute de art. 720 1 C., invocată de către pârâtă.

Instanța de fond a lăsat cauza în pronunțare asupra fondului, repunând-o pe rol pentru ca reclamanta să depună la dosar extrasele de cont aferente tuturor operațiunilor realizate prin Unicredit Ț. Bank SA în perioada 06.07.2011 – 31.07.2011, precizări cu privire la modul de calcul al prejudiciului constând în profitul net realizat, perioada pentru care se solicită penalități de 0,1% pe zi de întârziere, cuantumul sumelor solicitate cu titlu de dobândă bancară, anexând calculul detaliat aferent și temeiul de drept.

Pentru termenul din 12.11.2013, reclamanta a depus la dosar precizările și înscrisurile solicitate.

Instanța de fond a încuviințat părților proba cu înscrisurile depuse la dosar, luând act că în fața Tribunalului G. a fost administrată proba cu interogatoriul părților și că în fața Judecătoriei G. nu s-a mai susținut proba cu expertiza contabilă.

Părțile au depus concluzii scrise.

În motivarea hotărârii pronunțate instanța de fond a reținut următoarele:

În fapt, . a încheiat cu B. SA la data de 12.06.2007 contractul de facilitate de credit nr. 2/12.06.2007 pentru suma de 5.203.492 lei, până la data de 31.12.2007, prelungit și modificat prin mai multe acte adiționale, contract care se afla încă în derulare la data de 21.07.2011.

De asemenea, reclamanta a încheiat cu pârâta și contractul de facilitate revolving pentru capital de lucru nr. 25/23.05.2008, pentru suma de 3.000.000 USD, cu scadența la 22.05.2009, prelungit și modificat prin mai multe acte adiționale, contract care de asemenea se afla în derulare la 21.07.2011.

Actele adiționale încheiate cu privire la cele două contracte au adus mai multe modificări restrictive pentru libertatea financiar bancară a societății și au presupus suplimentarea simțitoare a garanțiilor aduse băncii, raportat la cuantumul creditărilor și la contextul macro-economic.

În aceste condiții, reclamanta a tatonat terenul pentru a-și desfășura operațiunile economice cu o altă instituție financiară, în condiții mai avantajoase, încheind în luna aprilie 2011 cu Unicredit Ț. Bank contractul de factoring nr. 429/27.04.2011 pentru suma de 1.100.000 lei până la 28.03.2012 (filele 145-148 dosar Tribunal) și contractul de credit de descopere de cont nr. GAL2/15/29.04.2011 până la limita de 1.050.000 lei, scadent la 13.05.2011 (filele 149-172 dosar Tribunal).

De asemenea, la 16.06.2011 reclamanta a încheiat cu Unicredit Ț. Bank contractul de credit de descoperire de cont nr. G./_ până la limita de 2.050.000 lei, scadent la 01.07.2011 (filele 140-144 dosar Tribunal).

Acesta a fost contextul în care la data de 06.07.2011, reclamanta a încheiat cu Unicredit Ț. un număr de 3 contracte de credit noi: GAL2/33/06.07.2011 - linie de credit pentru 10.000.000 lei (filele 73-84 dosar Tribunal), GAL2/35/06.07.2011 - credit pe investiții pe termen mediu pentru suma de 2.200.000 lei (filele 188-193 dosar Tribunal) și GAL2/34/06.07.2011 - credit pentru emitere de scrisori de garanție bancară/deschidere de acreditive până la limita de 700.000 Euro (filele 194-213 Dosar Tribunal).

La data de 21.07.2011, reclamanta a formulat cererea de închidere a creditelor deschise la pârâtă în baza celor două contracte nr. 2/2007 și 25/2008 precum și în baza unui al treilea contract, nr. 2975/18.08.2010, solicitând și eliberarea garanțiilor aferente acestor credite și radierea lor din arhiva electronică. În aceeași zi, reclamanta a virat sumele aferente din conturile deschise la Unicredit Ț. Bank, respectiv 2.056.018,88 lei pentru contractul nr. 2/2007 și 2.522.656,27 USD pentru contractul nr. 25/2008, aceste suma incluzând și comisionul de rambursare anticipată de 3,5%.

Din extrasele de cont depuse la dosar rezultă că din contul Unicredit Ț. Bank s-au virat în contul B. SA la 21.07.2011 suma de 2.600.000 USD și 2.056.018,88 lei (filele 83 și 100 dosar Judecătorie).

B. SA a procedat la închiderea facilităților și eliberarea garanțiilor la 25.07.2011, însă ulterior acestui moment a urmat între părți o corespondență în vederea justificării reținerii comisionului de rambursare anticipată pentru cele două credite.

În drept, potrivit art. 969, 1073 și 1074 din Codul Civil 1864, sub imperiul căruia au fost încheiate contractele de împrumut și respectiv fidejusiune dintre părți, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației. În caz contrar, are dreptul la dezdăunare, care cuprinde în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.

Potrivit art. 2.7.1 din contractul de facilitate de credit la termen nr. 2/12.06.2007, împrumutatul va putea rambursa facilitatea în 42 rate lunare, conform graficului de rambursare întocmit de bancă și convenit cu împrumutatul, iar potrivit art. 2.6.6 împrumutatul va plăti băncii un comision de rambursare voluntară anticipată de 3,5% în cazul refinanțării de către altă bancă și 0,25% în cazul refinanțării din surse proprii, calculat la suma plătită anticipat, scadent și plătibil la data rambursării voluntare anticipate (fila 9 dosar Tribunal).

De asemenea, potrivit art. 2.6.4 din contractul de credit - facilitate revolving pentru capital de lucru nr. 25/23.05.2008, în situația în care împrumutatul solicită băncii încetarea contractului de facilitate și rambursarea anticipată integrală a acesteia/ diminuarea sumei facilității și rambursarea parțială anticipată a acesteia, înainte de scadența finală, împrumutatul va plăti băncii un comision de rambursare anticipată de 3,5% calculat la suma plătită anticipat, în cazul în care facilitatea este preluată de altă bancă, scadent și plătibil la data rambursării anticipate, și respectiv un comision de 0 lei, calculat la suma plătită anticipat în cazul în care facilitatea este rambursată din sursele proprii ale împrumutatului.

Reclamanta a susținut că nu sunt incidente în speță prevederile referitoare la obligativitatea achitării comisionului de rambursare anticipată voluntară de 3,5% în cazul celor două contracte, restituirea întregii sume provenind din surse proprii și nu dintr-o refinanțare, respectiv din preluarea facilității de către o altă bancă.

Pârâta a susținut că reclamanta a procedat la realizarea unei refinanțări mascate, tocmai în scopul eludării acestor prevederi contractuale, neexistând încă nici o urmă de îndoială în sensul că sumele cu care s-au achitat cele două facilități au provenit în integralitate din creditele acordate reclamantei de o altă instituție bancară, Unicredit Ț. Bank.

Refinanțarea ca și operațiune juridică nu este definită în nici un act normativ, fiecare bancă percepând această operațiune într-un mod mai mult sau mai puțin similar.

Toate băncile concordă în sensul că, indiferent de numele produsului oferit, refinanțarea unui credit presupune preluarea de către o altă instituție financiară, în condiții mai avantajoase, a unuia sau mai multor credite deja existente. Prin refinanțare se achită în totalitate sumele aferente creditului inițial. De regulă, cele două credite sunt de același tip, iar o altă caracteristică a operațiunii o reprezintă faptul că noul credit preia toate garanțiile celui anterior.

Pe site-ul Unicredit Ț. Bank refinanțarea apare definită ca posibilitatea de a închide unul sau mai multe împrumuturi vechi, contractate la această bancă sau chiar la alte bănci, înlocuindu-le cu un credit nou, mai ieftin.

Necesitatea acestei operațiuni s-a născut din dorința titularilor de contracte de credit sa caute condiții mai avantajoase de creditare.

În aceste condiții, în lipsa unei reglementări clare și neechivoce a refinanțării/preluării creditelor de către o altă bancă, revenea instanței obligația de a analiza care din cele două teze ale clauzei contractuale invocate de părți este incidentă în speță, în ce măsură reclamanta a fost de bună credință în raporturile sale atât cu B. SA cât și cu Unicredit Ț. Bank, respectiv dacă a existat o refinanțare/preluare de facilitate expresă sau mascată sau dacă sumele au fost achitate din sursele proprii ale reclamantei.

Pentru a proceda la această analiză, instanța de fond a procedat la verificarea legăturilor care există între contractele încheiate de reclamantă cu B. SA, respectiv cu Unicredit Ț. Bank și care a fost proveniența sumelor de bani virate la 21.07.2011 în conturile B. în vederea închiderii celor două facilități.

S-a constatat astfel că în timpul derulării celor două contracte de facilitate de credit cu B. SA, respectiv în aprilie 2011, reclamanta a încheiat inițial două contracte de descoperire de cont cu Unicredit Ț. Bank, Gal_, la 29.04.2011 și Gal_ la 16.06.2011 și un contract de factoring nr. 429/27.04.2011.

La data de 06.07.2011, reclamanta a încheiat cu Unicredit Ț. Bank un număr de 3 contracte: GAL_ – linie de credit, pentru suma de 10.000.000 lei, GAL_ – linie de credit pentru scrisori de garanție în limita a 700.000 Euro și GAL_ – credit de investiții pe termen mediu, pentru suma de 2.200.000 lei.

Potrivit art. 6.6 din contractul GAL_, prima utilizare din linia de credit se va efectua în vederea rambursării liniei de credit existente în prezent la B. cu scopul închiderii acesteia.

Din coroborarea prevederilor art. 4.1 – 4.3 din contractul nr. 2/12.06.2007 și art. 6.1 modificat prin actul adițional nr. 8/22.08.2010 la acesta, respectiv a prevederilor art. 4.1 din contractul nr. 25/23.05.2008, cu prevederile art. 10 pct. 1 – 5 din contractul nr. GAL_, a rezultat că reclamanta a constituit aceleași garanții imobiliare față de ambele bănci. Mai mult, prin contractul încheiat cu Unicredit Ț. Bank, reclamanta a constituit ipoteci de rang 1 asupra imobilelor indicate, deși la acel moment ipotecile constituite de B. SA nu fuseseră încă radiate.

De asemenea, potrivit art. 6.5 din același contract, înainte de prima tragere, împrumutatul se obligă să prezinte băncii declarația angajament autentificată la un notar public prin care se angajează să aducă în garanție bunurile imobile ce în prezent figurează ca și garanții la creditele acordare de B..

Declarațiile autentificate ale administratorului reclamantei, dl D. M., privind imobilele supuse garanției (filele 173-182 dosar Tribunal) au fost date toate la data de 11.07.2011 și conțin obligația acestuia de a închide toate creditele acordate de B. și de constituire a noilor ipoteci de rang I în favoarea Unicredit Ț. Bank în termen de 15 zile de la acel moment.

La 21.07.2011, reclamanta a solicitat Unicredit Ț. Bank să transforme suma de 7.794.800 lei în 2.600.000 USD și a virat această sumă precum și suma de 2.056.018,88 lei în conturile deținute la banca pârâtă pentru a închide cele două facilități acordate de aceasta, înainte de scadență.

În perioada 06.07.2011 – 21.07.2011 reclamanta a încasat de la proprii clienți în conturile deschise la Unciredit Ț. Bank o sumă sensibil apropiată de 1.220.000 lei și banca a preluat cu titlu de rambursare a creditelor deja asumate suma de 1.225.044 lei, ca atare la data de 21.07.2011, aportul extern în materie de resurse financiare era nul (filele 82-99 dosar Judecătorie).

Raportate la cele mai sus învederate, instanța de fond a concluzionat că în realitate întreaga sumă cu care au fost rambursate cele două facilități în derulare la B. SA a provenit din suma pusă la dispoziția reclamantei prin linia de credit acordată prin contractul GAL_, în speță fiind într-adevăr vorba de o refinanțare/ preluare a creditelor deja existente la pârâtă de către Unicredit Ț. Bank.

În executarea contractelor nr. 2/2007 și 25/2008, reclamanta datora suma de 88.289,78 USD reținută de B. SA cu titlu de comision de rambursare anticipată la 21.07.2011 în baza contractului nr. 25/2008 și suma de 71.960,66 lei reținută cu titlu de comision de rambursare anticipată la 21.07.2011 în baza contractului nr. 2/2007, motiv pentru care nu se impune restituirea acestor sume.

Constatând că suma solicitată de reclamantă cu titlu de debit principal nu este datorată, instanța de fond nu a mai proceda la analiza petitelor subsidiare, care puteau fi puse în discuție numai în măsura în care petitul principal ar fi fost admis.

În concluzie, instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de . în contradictoriu cu . a lua act de faptul că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată în condițiile art. 274 C..

Împotriva hotărârii mai sus arătate a fost declarat apel în termen legal de către apelanta-reclamantă ., prin care au solicitat admiterea acestuia, modificarea în tot a hotărârii atacate și în rejudecare admiterea integral a acțiunii formulate.

Apelanta a arătat faptul că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală.

În motivare apelanta a reiterat situația de fapt și motivele invocate în susținerea acțiunii, respectiv motivele de fapt și de drept invocate prin cererea de chemare în judecată.

Apelanta a apreciat că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:

1.Pornind de la dispozițiile contractuale criticate de reclamantă, aceasta apreciază că instanța de fond a făcut o analiză sumară a fără a analiza în ce mod s-au realizat tranzacțiile între B. și Unicredit Ț. Bank. Apelanta apreciază că pentru a opera o refinanțare era necesară parcurgerea anumitor pași, respectiv:

- pârâta trebuia să-și dea acordul pentru încheierea unui acord tripartit privind refinanțarea unei datorii, iar scopul acordării creditului să fi fost cel de refinanțare. În cauză apelanta a susținut că potrivit art. 4 din contract, scopul acestuia era de cheltuieli generale și nu de refinanțare și doar la pct.6 se stipulează că prima utilizare se va efectua în scopul rambursării liniei de creditare către B.;

-contractul G._ nu poate fi calificat drept unul de refinanțare/preluare linie de credit nici din perspectiva raporturilor contractuale avute cu B. SA, deoarece potrivit contractului nr.25/23.05.2008 se prevede expres că împrumutatul nu poate cesiona sau transfera drepturile și obligațiile sale fără acordul băncii în acest sens. Aceeași prevedere se regăsește și în contractul de creditare nr.2/12.06,2007, ceea ce înseamnă că refinanțarea nu se putea realiza fără acordul B. SA;

-consideră apelanta că numai B. SA a considerat contractele încheiate de reclamantă cu Unicredit Ț. Bank ca fiind de refinanțare, celelalte părți nu au dat o astfel de interpretare contractelor (reclamanta și Unicredit Ț. Bank).

2. Apelanta a arătat că în cazul ambelor contracte încheiate cu pârâta achitarea sumelor s-a realizat prin ordin de plată cu titlu de transfer sold și nu ca o refinanțare. Apelanta recunoaște că nu există o reglementare a procedurii de refinanțare, iar în lipsa acestei reglementări refinanțarea se face după cutumele băncilor, dar în acest caz plățile interbancare nu operează printr-un simplu ordin de plată, ci prin ordin de plată condiționat, ceea ce nu este cazul în speță.

3. Apelanta a apreciat că în mod greșit banca a considerat că sumele din care s-au achitat cele două credite nu provin din surse proprii și că aportul extern în materie de resurse financiare era unul nul privind contractul G._ . Astfel, aportul extern în materie de resurse financiare în luna iulie a . nu poate fi calificat drept unul nul, din moment ce potrivit fișelor de cont curent, rulaj pe cont în luna iulie a fost de 10.632.034,18lei. Apelanta consideră că atât timp cât plata către B. SA s-a făcut din contul personal al său deschis la Unicredit Ț. Bank, iar banii din acest cont sunt tot surse proprii ale apelantei și nu banii Băncii terțe.

4. Apelanta a solicitat ca în măsura în care instanța va trece peste apărările mai sus arătate, să constate caracterul abuziv al clauzelor de la pct. 2.6.6. din contractul de facilitate credit la termen nr.2/12.06.2007, respectiv pct. 2.7.1 din contractul de creditare facilitate revolving nr.25/23.05.2008.

Astfel, consideră apelanta că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 13 din legea 190/1999 privind creditul ipotecar, în sensul că părțile au dreptul de a rambursa anticipat creditul primit în condițiile de ele stabilite. În lumina acestui text de lege se impunea detalierea, explicitarea și definirea prin contract a condițiilor în care se face rambursarea.

Raportat la obligativitatea definirii unor termeni în contractul de credit, obligația de informare este reluată în art. 9 din legea 190/1999, care a fost modificat prin OUG nr.50/2010. Astfel, apreciază apelanta că sunt aplicabile prin analogie cauzei dispozițiile art.33 al.2 din OUG 50/2010 în sensul că pentru contractele de credit trebuie să conțină informații complete, clare și ușor de înțeles. Apreciază că cele două clauze în litigiu nu conțin informații clare și complete, ci doar mențiunea achitării comisioanelor de rambursare anticipată.

Totodată apelanta a arătat că cele două contracte au fost contracte standard și nu au putut fi negociate de către reclamantă.

De asemenea, apelanta a susținut că aceste clauze sunt abuzive deoarece creează un dezechilibru între prestațiile părților în detrimentul împrumutatului.

În drept, apelul a fost întemeiat pe disp. art. 292 C.p.civ..

Legal citată intimata –pârâtă . a formulat întâmpinare sau probe în apărare, dar prin concluziile atât scrise, cât și orale a solicitat respingerea apelului pentru toate motivele invocate în cauză.

Nici una dintre părți nu a solicitat probe noi în apel, apelanta a depus însă înscrisuri noi, privind transferul bancar.

Apelul a fost timbrat cu 4590,09lei taxă de timbru și 5 lei timbru judiciar.

Analizând hotărârea atacată în limita criticilor formulate prin motivele de apel și în raport de probatoriile existente la dosar, cât și în temeiul dispozițiilor art. 294 și următoarele C.p.civ., Tribunalul constată că apelul este nefondat, pentru considerentele ce se succed:

În fapt, . a încheiat cu B. SA la data de 12.06.2007 contractul de facilitate de credit nr. 2/12.06.2007 pentru suma de 5.203.492 lei, până la data de 31.12.2007, prelungit și modificat prin mai multe acte adiționale, contract care se afla încă în derulare la data de 21.07.2011.

De asemenea, reclamanta a încheiat cu pârâta și contractul de facilitate revolving pentru capital de lucru nr. 25/23.05.2008, pentru suma de 3.000.000 USD, cu scadența la 22.05.2009, prelungit și modificat prin mai multe acte adiționale, contract care de asemenea se afla în derulare la 21.07.2011.

Actele adiționale încheiate cu privire la cele două contracte au adus mai multe modificări restrictive pentru libertatea financiar bancară a societății și au presupus suplimentarea simțitoare a garanțiilor aduse băncii, raportat la cuantumul creditărilor și la contextul macro-economic.

În aceste condiții, reclamanta a tatonat terenul pentru a-și desfășura operațiunile economice cu o altă instituție financiară, în condiții mai avantajoase, încheind în luna aprilie 2011 cu Unicredit Ț. Bank contractul de factoring nr. 429/27.04.2011 pentru suma de 1.100.000 lei până la 28.03.2012 (filele 145-148 dosar Tribunal) și contractul de credit de descopere de cont nr. GAL2/15/29.04.2011 până la limita de 1.050.000 lei, scadent la 13.05.2011 (filele 149-172 dosar Tribunal).

De asemenea, la 16.06.2011 reclamanta a încheiat cu Unicredit Ț. Bank contractul de credit de descoperire de cont nr. G./_ până la limita de 2.050.000 lei, scadent la 01.07.2011 (filele 140-144 dosar Tribunal).

Acesta a fost contextul în care la data de 06.07.2011, reclamanta a încheiat cu Unicredit Ț. un număr de 3 contracte de credit noi: GAL2/33/06.07.2011 - linie de credit pentru 10.000.000 lei (filele 73-84 dosar Tribunal), GAL2/35/06.07.2011 - credit pe investiții pe termen mediu pentru suma de 2.200.000 lei (filele 188-193 dosar Tribunal) și GAL2/34/06.07.2011 - credit pentru emitere de scrisori de garanție bancară/deschidere de acreditive până la limita de 700.000 Euro (filele 194-213 Dosar Tribunal).

La data de 21.07.2011, reclamanta a formulat cererea de închidere a creditelor deschise la pârâtă în baza celor două contracte nr. 2/2007 și 25/2008 precum și în baza unui al treilea contract, nr. 2975/18.08.2010, solicitând și eliberarea garanțiilor aferente acestor credite și radierea lor din arhiva electronică. În aceeași zi, reclamanta a virat sumele aferente din conturile deschise la Unicredit Ț. Bank, respectiv 2.056.018,88 lei pentru contractul nr. 2/2007 și 2.522.656,27 USD pentru contractul nr. 25/2008, aceste suma incluzând și comisionul de rambursare anticipată de 3,5%.

Din extrasele de cont depuse la dosar rezultă că din contul Unicredit Ț. Bank s-au virat în contul B. SA la 21.07.2011 suma de 2.600.000 USD și 2.056.018,88 lei (filele 83 și 100 dosar Judecătorie).

B. SA a procedat la închiderea facilităților și eliberarea garanțiilor la 25.07.2011, însă ulterior acestui moment a urmat între părți o corespondență în vederea justificării reținerii comisionului de rambursare anticipată pentru cele două credite.

În drept, potrivit art. 969, 1073 și 1074 din Codul Civil 1864, sub imperiul căruia au fost încheiate contractele de împrumut și respectiv fidejusiune dintre părți, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației. În caz contrar, are dreptul la dezdăunare, care cuprinde în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.

Potrivit art. 2.7.1 din contractul de facilitate de credit la termen nr. 2/12.06.2007, împrumutatul va putea rambursa facilitatea în 42 rate lunare, conform graficului de rambursare întocmit de bancă și convenit cu împrumutatul, iar potrivit art. 2.6.6 împrumutatul va plăti băncii un comision de rambursare voluntară anticipată de 3,5% în cazul refinanțării de către altă bancă și 0,25% în cazul rambursării din surse proprii, calculat la suma plătită anticipat, scadent și plătibil la data rambursării voluntare anticipate (fila 9 dosar Tribunal).

De asemenea, potrivit art. 2.6.4 din contractul de credit - facilitate revolving pentru capital de lucru nr. 25/23.05.2008, în situația în care împrumutatul solicită băncii încetarea contractului de facilitate și rambursarea anticipată integrală a acesteia/ diminuarea sumei facilității și rambursarea parțială anticipată a acesteia, înainte de scadența finală, împrumutatul va plăti băncii un comision de rambursare anticipată de 3,5% calculat la suma plătită anticipat, în cazul în care facilitatea este preluată de altă bancă, scadent și plătibil la data rambursării anticipate, și respectiv un comision de 0 lei, calculat la suma plătită anticipat în cazul în care facilitatea este rambursată din sursele proprii ale împrumutatului.

Instanța reține în apel următoarele:

1.Potrivit clauzelor contractuale mai sus arătate instanța reține că există două situații reglementate de părți pentru plata comisionului de rambursare anticipată, respectiv una când se acoperea creditul din venituri (surse) proprii ale împrumutatului (din vânarea unor bunuri din patrimoniul reclamantei, prin încasarea de la debitorii reclamantei a sumelor datorate, etc.) și alta atunci când facilitatea (împrumutul) este acoperit prin refinanțare de către altă bancă sau preluarea de către altă bancă.

Astfel, așa cum a reținut și instanța de fond, cât și apelanta, nici o normă a băncii naționale sau alte dispoziții legale nu reglementează condițiile în care se realizează o refinanțare sau o preluarea de datorie. Prin refinanțare sau preluare de datorie se poate înțelege atât sensul larg al expresiei, respectiv acoperirea creditului cu bani împrumutați de la altă bancă, cât și sensul restrâns, cel al încheierii unui contract tripartit între banca terță și cele două părți din cauză.

Instanța reține că dispozițiile contractuale se referă la interpretarea noțiunii de refinanțare sau de preluare de datorie în sens larg și nu în sens restrâns, deoarece altfel, pârâta ar fi indicat în concret modul și condițiile în care o altă bancă putea primi refinanțarea sau putea prelua datoria.

Reclamanta cu bună știință a încercat să eludeze prevederile contractuale și să acopere împrumutul prin alt împrumut și nu din resurse proprii. Banii dintr-un cont obținuți din al împrumut acordat pentru acoperirea măcar și în parte a creditelor în litigiu nu pot fi considerați sursă proprie, deoarece se înscriu în definiția mai largă a refinanțării sau preluării de datorie. Așa cum a arătat și instanța de fond, scopul celei de a doua creditări a fost atât pentru nevoile personale de dezvoltare a reclamantei, cât și pentru acoperirea creditelor inițiale contractate cu pârâta din prezenta cauză, respectiv creditele avute de la Raiffeisen Bank.

Dacă reclamanta-apelantă făcea dovada că pentru fiecare sumă pentru care a emis ordin de plată către pârâtă, aceasta provenea din încasările lunare și nu din contul de creditare pus la dispoziție de Unicredit Ț. Bank, atunci se aplica cea de a doua teză reglementată în clauza de comision de rambursare anticipată, respectiv acoperirea din surse proprii.

Apelanta are dreptate când susține că noul contract de creditare încheiat cu banca terță nu este în sine doar un contract de refinanțare, ci are o natură mixtă, pe de o parte scopul contractului a fost de acoperire a creditelor puse la dispoziție de pârâtă, pe de altă parte, de relansare economică a reclamantei. Cu toate aceste, nu se poate reține teza avansată de apelantă, în sensul că pentru a opera în fapt o refinanțare, așa cum era reglementată de contractele părților, era necesară numai o convenție tripartită, pentru motivele mai sus arătate.

2. Cu privire la apărarea apelantei, în sensul că pentru a fi vorba de o refinanțare era necesar ca operațiunea de transfer bancar să se realizeze printr-un ordin de plată condiționat, instanța reține că din nou apelanta pleacă în motivarea apelului de la o ipoteză falsă. Astfel, pentru a se realiza plata directă dintre bănci, ar fi trebuit ca între acestea să se realizeze o convenție bilaterală bancă-bancă sau tripartită bancă – client - bancă.

Este cât se poate de clar că în situația de fapt dată nu s-a realizat o convenție din cele mai sus arătate, pentru că altfel instanța nici nu ar mai fi trebuită să interpreteze noțiunea de refinanțare, deoarece o astfel de convenție tripartită corespundea sensului foarte restrâns al refinanțării, unde părțile stabileau în concret condițiile în care se producea refinanțarea.

Așa cum a reținut și instanța de fond, s-a realizat o refinanțare/preluarea de datorie în fapt și nu prin semnarea unui contract. Cu toate acestea, nu se poate nega de nici una dintre părți că în realitate tot o operațiune de refinanțare a avut loc, indiferent de instrumentul de plată, adică o altă instituție bancară oferă reclamantei finanțarea necesară pentru acoperirea creditului pe care aceasta îl are la o altă bancă și chiar dacă plata vechiului credit se realizează printr-un ordin de plată simplu sau printr-un ordin de plată condiționat, în fapt tot o refinanțare are loc și nu o plată a creditului din resurse proprii ale împrumutatului.

3. Totodată instanța reține că indiferent de rulajul pe un cont al reclamantei pentru alte conturi deschise la Unicredit Ț. Bank, acest rulaj nu este relevant, cât timp creditele acordate de pârâtă au fost acoperite din conturile deschise din contractele de creditare de la Unicredit Ț. Bank.

Dacă tot se susține de reclamantă că a avut banii necesari să acopere cele două credite în litigiu, de ce nu a făcut dovada că rulajele de cont s-au realizat prin cele două conturi deschise la Raiffeisen Bank și că plățile făcute de debitorii reclamantei au fost cele care au dus la acoperirea creditelor și nu banii proveniți din împrumutul bancar obținut de la Unicredit Ț. Bank. Din probele administrate de reclamantă nu s-a putut dovedit că din surse proprii s-au acoperit creditele datorate.

4.Cu privire la caracterul abuziv a celor două clauze în litigiu, privind comisionul de rambursare anticipată, instanța reține că potrivit art. 13 din legea 190/1999 părțile au dreptul de a rambursa anticipat creditul primit în condițiile de ele stabilite. În aceste condiții, reclamanta urma să plătească un comision de 3,5% din suma rambursată dacă se realiza plata prin refinanțare sau preluarea facilitate ori un comision de 0,25 % sau 0% dacă suma rambursată provenea din surse proprii reclamantei.

După cum se poate observa, părțile au stipulat destul de clar când ar trebui să se plătească comisionul de rambursare anticipată și în ce cuantum. Faptul că între părți această clauză nu a fost negociată și că ea ar fi trebuit să fie mai clară cu mai multe informații nu conduce la constatarea caracterului abuziv al clauzelor, deoarece OUG 50/2010 nu se aplică profesioniștilor, ci numai persoanelor fizice nu și celor juridice.

Atât OUG 50/2010, cât și legea 193/2000 precizează prin normele de trimitere sau cele cuprinse în ele în mod clar, că se referă la consumatori persoane fizice și nu consumatori persoane juridice, cum este cazul reclamantei din prezenta cauză. Ca urmare, analiza clauzelor contractuale în litigiu prin prisma dispozițiilor legale mai sus arătate, instanța reține că aceste clauze nu pot fi apreciate ca abuzive, deoarece unde lege nu distinge, nici judecătorul nu o poate face. Astfel, cât timp legea 193/2000 reglementează clar că se poate analiza caracterul abuziv al clauzelor doar pentru contractele privind consumatori persoane fizice, instanța nu poate adăuga la lege și aprecia că aceste dispoziții se aplică și persoanelor juridice, deoarece profesioniștii se consideră suficient de bine informați pentru a încheia contracte pe poziție de egalitate.

Totodată reclamanta nu a solicitat pârâtei înainte de a efectua plata în modalitate mai sus descrisă, a o informa privind noțiunile contractuale folosite în contract, respectiv de refinanțare și surse de bani proprii, ci a fost de acord cu plata acestor sume inclusiv cu plata comisionului de rambursare, dar ulterior a solicitat restituirea acestor sume înapoi.

Ca urmare, instanța apreciază că în legislația românească, legiuitorul a înțeles să limiteze noțiunea de consumator la persoanele fizice și nu a extins această noțiune la persoanele juridice. Din Legislația europeană nu au fost indicate prevederi obligatorii raportului juridic dedus judecății, din care să rezulte că legislația privind protecția consumatorului se aplică obligatoriu și persoanelor juridice. Astfel, rămâne la latitudinea statelor comunitare în ce măsura extind sau restrâng noțiunea de consumator și pentru persoanele juridice în favoarea cărora s-ar putea analiza caracterul abuziv a unor astfel de clauze contractuale.

Față de aceste motive, cât și față de toate apărările invocate de reclamantă în apel, instanța le apreciază ca neîntemeiate. În consecință, va respinge apelul ca nefondat și va menține hotărârea instanței de fond ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul ce are ca obiect „pretenții”, declarat de apelanta ., cu sediul în G., ., J. G., împotriva sentinței civile nr. 687/28.01.2014, pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . sediul în București, .. 6 A, sector 2, ca nefondat.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 3.12.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

D.-M. O. M. H. A. I.

Red .D.M.O

Tehnored.A.I.

2 ex/05.12.2014

Fond:O.B.