Procedura insolvenţei. Sentința nr. 414/2014. Tribunalul GALAŢI

Sentința nr. 414/2014 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 24-03-2014 în dosarul nr. 2695/121/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

(*operator de date cu caracter personal nr. 2949)

SECȚIA A II-A CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.414

SEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 24.03.2014

JUDECĂTOR SINDIC: D.-M. O.

GREFIER: V. B.

La ordine fiind soluționarea cererii de insolvență formulată de debitoarea . cu sediul în G., ..2, ., jud.G. în temeiul Legii nr.85/2006.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul că la data de 10.02.2014 a fost afișat raportul final.

Judecătorul sindic, față de raportul final întocmit pentru lipsa bunurilor din averea debitoarei, reține cauza pentru pronunțare asupra acestui raport privind închiderea procedurii.

După rămânerea în pronunțare se prezintă pentru lichidatorului judiciar av.R. C. care depune dovada de publicare în BPI a raportului final, tabelului preliminar, raportului cauzelor, decont de cheltuieli și dovada de comunicare către creditori a raportului final.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Constatând că la data de 27.01.2014 lichidatorul judiciar F. MD S. desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului . a solicitat prin raportul final să se dispună închiderea procedurii ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului și a neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare.

Constatând că procedura concursuală a fost deschisă prin INCHEIEREA nr.373 din data de 22.04.2013,

Constatând că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art.61 și art.107 din Legea privind procedura insolvenței,

In ceea ce privește decontul de cheltuieli, instanța îl va admite având în vedere dispozițiile art.89 al.1 din Statutul UNPIR, disp.art.4 din Legea nr.85/2006 și va dispune plata din fondul de lichidare .

In temeiul art.131 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, va dispune închiderea procedurii insolvenței și radierea debitorului din registrul comercianților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite raportul întocmit de lichidatorul judiciar F. MD S., în calitate de lichidator al debitoarei . cu sediul în G., ..2, ., jud.G., aflată în procedură de faliment și în consecință:

In temeiul art.131 din Legea nr.85/2006 dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei . cu sediul în G., ..2, ., jud.G..

Dispune radierea debitoarei din registrul comerțului.

In temeiul art.136 din Legea nr.85/2006 descărca lichidatorul judiciar de orice îndatoriri si responsabilități.

In temeiul disp.art.135 din legea nr.85/2006 dispune notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorului, lichidatorului judiciar, D. G. și ORC de pe lângă Tribunalul G. pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență.

Aprobă decontul de cheltuieli.

Dispune plata către lichidator a sumei de 3070lei reprezentând onorariu (3000lei) și cheltuieli de procedură (70lei) din fondul de lichidare.

Cu apel în termen de 30zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul G..

Pronunțata în ședința publică din 24.03.2014.

JUDECĂTOR SINDIC,GREFIER,

D.-M. OANCEAVALERICA B.

Red.DMO/27.03.2014

Tehnored.VB/27.03.2014

4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Sentința nr. 414/2014. Tribunalul GALAŢI