Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 411/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 411/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 9072/95/2014
Dosar nr._
Cod operator 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECȚIA A II-A CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 411/2015
Ședința publică din data de 15 Iunie 2015
Completul compus din:
Judecător sindic M. E. V.-C.
Grefier L. G. C. I.
Pe rol fiind examinarea cererii de trecere a debitoarei . în procedura generală de faliment, formulată de administratorul judiciar C. C. IPURL, în contradictoriu cu creditorii Administrația F. Pentru Mediu, A. G., I. T. de Muncă G..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic P. M. pentru creditoarea A. G. și practician în insolvență D. V. pentru administratorul judiciar C. C. IPURL, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează judecătorului sindic că se constată depus la dosar prin serviciul registratură al instanței la data de 28.06.2015 din partea administratorului judiciar C. C. IPURL procesul verbal al ședinței adunării creditorilor prin care s-a aprobat raportul amănunțit nr. 1469 din 20.02.2015 privind cauzele și împrejurările care au condus la starea de insolvență.
Practician în insolvență D. V. pentru administratorul judiciar C. C. IPURL depune la dosar raportul de activitate nr. 2317 din 12.06.2015, solicitând a se lua act de prezentul raport și, având în vedere că Adunarea creditorilor din data de 27.04.2015 a aprobat raportul prevăzut de art. 97 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, ce conține propunerea de intrare a debitorului în procedura falimentului, să se dispună deschiderea procedurii falimentului debitorului . în temeiul art. 145 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2014.
JUDECĂTORUL SINDIC
La data de 15.06.2015 a fost înregistrat la dosarul cauzei raportul nr. 2317 din 12.06.2015 întocmit de administratorul judiciar C. C. IPURL în cadrul procedurii generale a insolvenței privind pe debitoarea ., cu propunerea de intrare în procedura generală de faliment, reținându-se următoarele:
Prin sentința nr. 6 din 12.01.2015 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, a fost admisă cererea formulată de creditorul Administrația F. pentru Mediu și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței debitorului . și numirea DM INSOL CONSULT IPURL în calitate de administrator judiciar provizoriu.
În temeiul art. 97 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, a fost întocmit și depus la dosar de administratorul judiciar DM INSOL CONSULT IPURL raportul nr. 1469/20.02.2015 privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și existența premiselor antrenării răspunderii acestora. Raportul nr. 1469/20.02.2015 a fost publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 4219/04.03.2015.
Prin decizia nr. GJ50211/31.03.2015 a creditorului majoritar Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., ce deține 73,92% din valoarea creanțelor înregistrate în tabelul definitiv, s-a decis în temeiul art. 57 alin. 3 din Legea nr. 85/2014 desemnarea în calitatea de administrator judiciar a C. C. IPURL.
Având în vedere decizia creditorului majoritar, necontestată în termenul prevăzut de art. 57 alin. 6 din legea nr. 85/2014, prin încheierea nr. 250 din 06.04.2015 s-a dispus înlocuirea administratorului judiciar provizoriu DM INSOL CONSULT IPURL cu C. C. IPURL.
S-a concluzionat în raportul nr. 1469/20.02.2015 întocmit de administratorul judiciar că redresarea activității debitorului, pe baza unui plan de reorganizare, nu este posibilă, față de aceste considerente propunând deschiderea procedurii falimentului.
Conform prevederilor art. 97 alin. 4 și alin. 5 din Legea nr. 85/2014, raportul administratorului judiciar prevăzut de alin. 1 al aceluiași articol, conținând propunerea de intrare în faliment a debitorului, se supune votului adunării creditorilor.
În consecință, urmare desemnării C. C. IPURL în calitate de administrator judiciar prin încheierea nr. 250/2015, a convocat adunarea creditorilor în data de 27.04.2015, ora 11, având pe ordinea de zi: I aprobarea raportului nr. 1469/20.02.2015 privind cauzele și împrejurările care au condus la starea de insolvență, conținând propunerea de intrare a debitorului în procedura falimentului.
Convocarea Adunării creditorilor a fost publicată în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 6826/16.04.2015.
La ședința Adunării Creditorilor debitoarei ., convocată și prezidată de către administratorul judiciar în data de 27.04.2014, ora 11, a transmis votul prin corespondență creditorul Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., conform adresei nr. GJ_/22.04.2015.
S-a constatat că adunarea creditorilor este legal întrunită, fiind prezente creanțe reprezentând 73,92% din total valoare creanțe înregistrate în tabelul definitiv.
Creditorul Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. și-a exprimat votul conform adresei nr. GJ_/22.04.2015 în sensul că este de acord cu raportul amănunțit nr. 1469/20.02.2015 privind cauzele și împrejurările care au condus la starea de insolvență, ce conține intenția de a promova acțiune în stabilirea răspunderii personale a administratorului S. D. G. în temeiul art. 169 din Legea nr. 85/2014, cât și propunerea de intrare a debitorului în procedura falimentului în temeiul art. 145 alin. D din Legea 85/2014.
Conform celor consemnate în procesul verbal depus la dosarul cauzei, având în vederea că au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 98 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, creanța deținută de creditorul Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. reprezentând 73,92% din total valoare creanțe înregistrate în tabelul definitiv, Adunarea creditorilor din data de 27.04.2015 a hotărât aprobarea raportului amănunțit nr. 1469/20.02.2015 privind cauzele și împrejurările care au condus la starea de insolvență, ce conține intenția de a promova acțiune în stabilirea răspunderii personale a administratorului S. D. G. în temeiul art. 169 din Legea nr. 85/2014, cât și propunerea de intrare a debitorului în procedura falimentului, în temeiul art. 145 alin. 1 lit. D din Legea nr. 85/2014.
În aceste condiții. judecătorul – sindic constată că sunt îndeplinite toate cerințele prevăzute de art.97 alin.5 din Legea nr.85/2014 pentru a putea decide în sensul trecerii la faliment în cadrul procedurii generale a societății debitoare, conform art.145 alin.1 lit.D, cu toate consecințele pe care le presupune luarea acestei măsuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Aprobă raportul administratorului judiciar C. C. IPURL TG.J..
În temeiul art. 145 lit. D din Legea nr. 85/2014.
Dispune trecerea la procedura generală de faliment împotriva debitorului ., cu sediul în Tg-J., Caleea București, nr. 152 b, județul G., CUI_, J_ .
În temeiul art. 73 din Legea privind procedura insolvenței.
Desemnează lichidator judiciar provizoriu pe C. C. IPURL TG.J., cu un onorariu lunar de 500 lei, exclusiv TVA, ce va fi suportat din averea debitoarei, lichidator care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 64 din lege.
În temeiul art. 147, cu aplicarea art. 99 alin. 1 și 3 din Legea nr. 85/2014.
Dispune notificarea deschiderii procedurii creditorilor, debitorului și Oficiului Registrului Comerțului, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă și publicarea, pe cheltuiala averii debitorului într-un ziar de largă circulație și în Buletinul Procedurilor de Insolvență.
În temeiul art. 39 alin. 2 din lege, dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar, iar în lipsa disponibilităților în cont se va utiliza fondul de lichidare.
În baza art. 145 alin. 2 dispune dizolvarea debitoarei și ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.
Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de creanță născute după data deschiderii procedurii în vederea întocmirii tabelului suplimentar 29.07.2015.
Fixează termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, și publicarea în BPI tabelului suplimentar al creanțelor la 12.08.2015.
Fixează termenul pentru definitivarea tabelului creanțelor la 26.08.2015.
Termenul de contestații este de 7 zile de la publicarea în BPI a tabelului suplimentar, conform art. 111 alin. 2 din lege.
Fixează data primei ședințe a adunării creditorilor la 03.08.2015.
Termen de fond, 23.09.2015.
Definitivă. Cu apel în 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 15 Iunie 2015, la Tribunalul G..
Judecător sindic, M. E. V.-C. | ||
Grefier, L. G. C. I. |
Red. M.E.V.C./Tehn. C.I.L. 8ex/ 18 Iunie 2015
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 314/2015.... | Procedura insolvenţei – SRL. Încheierea nr. 242/2015.... → |
|---|








