Opoziţie. Sentința nr. 1533/2014. Tribunalul ILFOV

Sentința nr. 1533/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 24-04-2014 în dosarul nr. 962/93/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Sentința civilă nr. 1533

Ședința din camera de consiliu de la 24.04.2014

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE – M. C. C.

GREFIER – C. N.

Pe rol judecarea cauzei comerciale formulată de petenta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV în contradictoriu cu intimații . SRL, K. R., K. E. și K. H., având ca obiect opoziție.

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu au răspuns intimații prin consilier juridic N. V., lipsind petenta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Având cuvântul, reprezentantul intimaților susține că au avut o amendă de plătit, care a fost achitată. De asemenea, face dovada achitării amenzii și depune la dosar fișa sintetică totală de la ANAF.

Deliberând, instanța încuviințează proba cu înscrisuri și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentantul intimaților solicită respingerea opoziției formulată de petenta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV. De asemenea, arată că nu solicită cheltuieli de judecată.

Tribunalul reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL,

La data de 12.03.2014 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus cererea formulată de petenta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV în contradictoriu cu intimații . SRL, K. R., K. E. și K. H., având ca obiect opoziție.

În temeiul dispozitiilor art. 202 alin. 23 coroborate cu cele ale art. 61 si 62 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile aduse prin O.U.G. nr. 54/2010 privind unele masuri pentru combaterea evaziunii fiscale si art.209, art.213 din Codul Civil, prin reprezentant legal si in termen, petenta formuleaza prezenta OPOZITIE, împotriva Deciziei Asociatului Unic nr. 2 din data de 05.02.2014, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul București sub nr. 8015 si transmisa D.J.F.P Ilfov - Serviciul fiscal orasanesc B. cu nr._/24.02.2014, prin care s-a decis de catre asociatul unic al S.C. C. T. & BUS S.R.L., societate comerciala infiintata si care functioneaza potrivit legilor din Romania, reprezentata legal de catre - K. R. in calitate de asociat unic, care cesioneaza un numar de 67 parti sociale detinute la S.C. C. T. & BUS S.R.L.

În fapt, prin adresa nr. 8015/12.02.2014, inregistrata la DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV sub nr._/24.02.2014, Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Ilfov le-a adus la cunostinta faptul ca a fost mentionata Decizia Asociatului Unic din data 05.02.2014, prin care s-a decis cesionarea de catre asociatul unic al S.C C. T. & BUS S.R.L., reprezentata legal prin K. R. a 67 parti sociale, reprezentand 100% din capitalul social al societatii.

Prin cererea de chemare în judecată, petenta dorește să se constate ca prin hotararea de cesiune a partilor sociale apartind S.C . C. T. & BUS S.R.L., institutia lor, in calitate de creditor bugetar, a suferit un prejudiciu constand in obligatiile fiscale restante datorate de debitoare bugetului general consolidat al statului si, pe cale de consecinta, solicită sa se dispună obligarea asociatilor si administratorului la repararea prejudiciului astfel cauzat, din urmatoarele considerente:

De asemenea, petenta retine in principal faptul ca din verificarile efectuate rezulta ca S.C. C. T. & BUS S.R.L. figureaza inregistrata in evidentele institutiei lor cu debite restante in cuantum total de 500 lei reprezentand obligatii fiscale datorate bugetului general consolidat al statului conform fisei de evidenta pe platitor.

Totodată, precizam ca obligatiile fiscale restante mentionate anterior sunt conform declaratiilor fiscale depuse de societate la organul fiscal, iar aceste debite sunt purtatoare de dobanzi si penalitati de intarziere pana la data stingerii sumelor datorate inclusiv, calculate in conformitate cu dispozitiile Capitolului III din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

Astfel, DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV detine asupra societatii in cauza o creanta certa, lichida si exigibila, iar de existenta acestor debite societatea are cunostinta, deoarece acestea sunt rezultatul propriilor declaratii pe care debitoarea le raporteaza lunar, in conditiile legii. Potrivit dispozitiilor Codului de procedura fiscala, declaratiile privind obligatiile de plata la bugetul general consolidat prin care societatea isi evidentiaza sumele pe care le datoreaza, intocmite de contribuabil pe propria raspundere si inregistrate la organul fiscal, constituie titlu de creanta ce devine titlu executoriu la momentul expirarii termenului de plata.

Potrivit dispozitiilor art. 202 alin. 23 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, introduse prin O.U.G. nr. 54/2010 privind unele masuri pentru combaterea evaziunii fiscale,

"(23) Creditorii sociali și orice alte persoane prejudiciate prin hotărâre a asociați/or privitoare la transmiterea părților sociale pot formula o cerere de opoziție prin care să solicite instanței judecătorești să oblige, după caz, societatea sau asociații la repararea prejudiciului cauzat, precum și, dacă este cazul, atragerea răspunderii civile a asociatului care intenționează să Își cedeze părțile sociale. Dispozițiile art. 62 se aplică În mod corespunzător".

Astfel cum rezulta si din nota de fundamentare a O.U.G. nr. 54/2010 privind unele masuri pentru combaterea evaziunii fiscale, "prin introducerea in legea societatilor comerciale a dispozitiilor legale mentionate anterior se are in vedere in principal limitarea abuzului intalnit in legatura cu exercitarea, de catre asociati, a dreptului de dispozitie asupra bunurilor mobile necorporale ce sunt reprezentate de partile sociale detinute, in sensul in care, prevalandu-se de dreptul de instrainare, aceste persoane nu urmaresc altceva decat zadarnicirea oricaror actiuni, prezente ori viitoare, intreprinse de organul fiscal in vederea realizarii creantelor detinute fata de societatea comerciala debitoare, inclusiv asupra propriului patrimoniu in eventualitatea unei angajari a raspunderii solidare".

Scopul O.U.G. nr.S4/2010 il reprezinta diminuarea efectelor fenomenului de evaziune fiscala, iar combaterea faptelor de aceasta natura este conceputa prin actiuni atat preventive, cat si de sanctionare, prin care se urmareste protectia realizarii conforme a intregului buget consolidat al statului avandu-se primordial in vedere destinatia acestor sume si faptul ca beneficiarul lor este intreaga societate, fiind vorba de un interes public.

Prezenta actiune "vizeaza atat recuperarea prejudiciului produs bugetului public prin comiterea unor fapte care tin de un comportament fiscal incorect, cat si apararea interesului public legitim prin sanctionarea pecuniara de natura reparatorie a celor de rea-credinta, descurajarea comiterii unor asemenea fapte pe viitor, asigurarea unui mediu economic pe deplin concurential".

Or, in conditiile in care societatea nu si-a achitat debitele restante, DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV, in calitate de creditor bugetar. a suferit un prejudiciu con stand in obligatiile datorate bugetului general consolidat al statului. astfel incat apreciem ca. in mod nelegal, asociatul unic al acesteia a decis cesionarea catre un tert a partilor sociale.

Conform dispozitiilor legii societatilor comerciale, partile sociale confera calitatea de asociat cu toate drepturile si obligatiile aferente, astfel incat transmiterea lor implica si transmiterea calitatii de asociat, ceea ce presupune ca cedentul dintr-un astfel de contract de cesiune sa-si respecte obligatiile atat fata de societate, cat si fata de terti, in caz contrar putand fi aduse atingeri caracterului intuitu personae al societatii cu raspundere limitata.

Datorita acestui caracter intuitu personae al societatii cu raspundere limitata, transferabilitatea partilor sociale nu este o operatiune libera, partile sociale reprezentand, de fapt, titluri de participare la capitalul unei societati construite pe principiul increderii intre asociati atat cu privire la constituirea societatii, cat si cu privire la modificarea premiselor initiale ale unei astfel de societati de persoane. In aceste conditii, instrainarea catre un tert a partilor sociale nu poate avea loc in conditiile in care societatea comerciala inregistreaza obligatii restante, motiv pentru care va solicitam sa dispuneti obliga rea acesteia la repararea prejudiciului cauzat creditorilor sai, in speta bugetul general consolidat al statului.

F. de motivele de fapt si temeiurile de drept invocate, petenta solicită sa se constate ca prin hotararea de cesiune a partilor sociale apartind S.C. C. T. & BUS S.R.L. DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV, in calitate de creditor bugetar, a suferit un prejudiciu si, pe cale de consecinta, sa se dispună obligarea administratorului societatii K. R., la repararea prejudiciului astfel creat.

În drept, se invocă dispozitiile Legii nr. 31/1990, republicata, astfel cum au fost modificate si completate prin O.U.G. nr. 54/2010 privind unele masuri pentru combaterea evaziunii fiscale, coroborate cu cele ale O.U.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare,art.209,art.213 din Codul Civil.

DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV depune la dosar înscrisuri.

În temeiul dispozițiile art.411 alin.2 si art. 583 Cod procedura civilă, petenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Analizând probele administrate în cauză reține următoarele:

La data de 12.03.2014 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus cererea formulată de petenta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV în contradictoriu cu intimații . SRL, K. R., K. E. și K. H., având ca obiect opoziție.

În fapt, prin adresa nr. 8015/12.02.2014, inregistrata la DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV sub nr._/24.02.2014, Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Ilfov le-a adus la cunostinta faptul ca a fost mentionata Decizia Asociatului Unic din data 05.02.2014, prin care s-a decis cesionarea de catre asociatul unic al S.C C. T. & BUS S.R.L., reprezentata legal prin K. R. a 67 parti sociale, reprezentand 100% din capitalul social al societatii.

Prin cererea de chemare în judecată, petenta dorește să se constate ca prin hotararea de cesiune a partilor sociale apartind S.C . C. T. & BUS S.R.L., institutia lor, in calitate de creditor bugetar, a suferit un prejudiciu constand in obligatiile fiscale restante datorate de debitoare bugetului general consolidat al statului si, pe cale de consecinta, solicită sa se dispună obligarea asociatilor si administratorului la repararea prejudiciului astfel cauzat, din urmatoarele considerente:

De asemenea, petenta retine in principal faptul ca din verificarile efectuate rezulta ca S.C. C. T. & BUS S.R.L. figureaza inregistrata in evidentele institutiei lor cu debite restante in cuantum total de 500 lei reprezentand obligatii fiscale datorate bugetului general consolidat al statului conform fisei de evidenta pe platitor.

Totodată, precizam ca obligatiile fiscale restante mentionate anterior sunt conform declaratiilor fiscale depuse de societate la organul fiscal, iar aceste debite sunt purtatoare de dobanzi si penalitati de intarziere pana la data stingerii sumelor datorate inclusiv, calculate in conformitate cu dispozitiile Capitolului III din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

Astfel, DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV detine asupra societatii in cauza o creanta certa, lichida si exigibila, iar de existenta acestor debite societatea are cunostinta, deoarece acestea sunt rezultatul propriilor declaratii pe care debitoarea le raporteaza lunar, in conditiile legii. Potrivit dispozitiilor Codului de procedura fiscala, declaratiile privind obligatiile de plata la bugetul general consolidat prin care societatea isi evidentiaza sumele pe care le datoreaza, intocmite de contribuabil pe propria raspundere si inregistrate la organul fiscal, constituie titlu de creanta ce devine titlu executoriu la momentul expirarii termenului de plata.

Astfel cum rezulta si din nota de fundamentare a O.U.G. nr. 54/2010 privind unele masuri pentru combaterea evaziunii fiscale, "prin introducerea in legea societatilor comerciale a dispozitiilor legale mentionate anterior se are in vedere in principal limitarea abuzului intalnit in legatura cu exercitarea, de catre asociati, a dreptului de dispozitie asupra bunurilor mobile necorporale ce sunt reprezentate de partile sociale detinute, in sensul in care, prevalandu-se de dreptul de instrainare, aceste persoane nu urmaresc altceva decat zadarnicirea oricaror actiuni, prezente ori viitoare, intreprinse de organul fiscal in vederea realizarii creantelor detinute fata de societatea comerciala debitoare, inclusiv asupra propriului patrimoniu in eventualitatea unei angajari a raspunderii solidare".

Scopul O.U.G. nr.54/2010 il reprezinta diminuarea efectelor fenomenului de evaziune fiscala, iar combaterea faptelor de aceasta natura este conceputa prin actiuni atat preventive, cat si de sanctionare, prin care se urmareste protectia realizarii conforme a intregului buget consolidat al statului avandu-se primordial in vedere destinatia acestor sume si faptul ca beneficiarul lor este intreaga societate, fiind vorba de un interes public.

Prezenta actiune "vizeaza atat recuperarea prejudiciului produs bugetului public prin comiterea unor fapte care tin de un comportament fiscal incorect, cat si apararea interesului public legitim prin sanctionarea pecuniara de natura reparatorie a celor de rea-credinta, descurajarea comiterii unor asemenea fapte pe viitor, asigurarea unui mediu economic pe deplin concurential".

Conform dispozitiilor legii societatilor comerciale, partile sociale confera calitatea de asociat cu toate drepturile si obligatiile aferente, astfel incat transmiterea lor implica si transmiterea calitatii de asociat, ceea ce presupune ca cedentul dintr-un astfel de contract de cesiune sa-si respecte obligatiile atat fata de societate, cat si fata de terti, in caz contrar putand fi aduse atingeri caracterului intuitu personae al societatii cu raspundere limitata.

Datorita acestui caracter intuitu personae al societatii cu raspundere limitata, transferabilitatea partilor sociale nu este o operatiune libera, partile sociale reprezentand, de fapt, titluri de participare la capitalul unei societati construite pe principiul increderii intre asociati atat cu privire la constituirea societatii, cat si cu privire la modificarea premiselor initiale ale unei astfel de societati de persoane. In aceste conditii, instrainarea catre un tert a partilor sociale nu poate avea loc in conditiile in care societatea comerciala inregistreaza obligatii restante, motiv pentru care va solicitam sa dispuneti obliga rea acesteia la repararea prejudiciului cauzat creditorilor sai, in speta bugetul general consolidat al statului.

Tribunalul reține că potrivit dispozitiilor art. 202 alin. 23 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, introduse prin O.U.G. nr. 54/2010 privind unele masuri pentru combaterea evaziunii fiscale: "(23) Creditorii sociali și orice alte persoane prejudiciate prin hotărâre a asociați/or privitoare la transmiterea părților sociale pot formula o cerere de opoziție prin care să solicite instanței judecătorești să oblige, după caz, societatea sau asociații la repararea prejudiciului cauzat, precum și, dacă este cazul, atragerea răspunderii civile a asociatului care intenționează să Își cedeze părțile sociale. Dispozițiile art. 62 se aplică În mod corespunzător".

Or, în cauză nu sunt întrunite condițiile dispozițiilor anterior menționate dat fiind faptul că lipsește condiția prejudiciului, care nu este dovedit de către reclamantă. Astfel până la momentul pronunțării societatea a făcut dovada achitării sumei de 500 de lei, reprezentând restanța de plata – datoria către Bugetul de stat, așa cum rezultă din chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții . 10 nr_/04.04.2014.

Pe cale de consecință, prezenta instanță constată că opoziția petentei este rămasă fără obiect și o va respinge în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

TRIBUNALUL

HOTĂRĂȘTE:

Respinge opoziția privind pe petentul DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV cu sediul in sector 2, București, .. 13 și pe intimatul C. T. & BUS SRL cu sediul în ., ., . Ilfov, ca neîntemeiată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare care se depune la Tribunalul Ilfov

Pronunțată în ședință publică, azi 24.04.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

M. C. C. C. N.

Red.jud. MCC./ 4 ex /18 .06.2014

Dact. CN

Comunicat…………………

Ex…………2…………

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Opoziţie. Sentința nr. 1533/2014. Tribunalul ILFOV