Retragere asociat. Sentința nr. 3479/2014. Tribunalul ILFOV

Sentința nr. 3479/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 18-11-2014 în dosarul nr. 2889/93/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr.3479

Ședința publică de la 18 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE P. V. B.

Grefier O. S.

Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind pe reclamant M. P.-B. C. și pe pârât C. U. CONSTRUCȚII SRL, pârât M. M. C., pârât N. M. R., având ca obiect retragere asociat.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că, prin serviciul registratură la data de 06.11.2014, reclamanta a depus la dosar cerere de renunțare la judecată, și pârâții a depus precizări prin care solicită să se ia act de renunțarea la judecată și prin care arată că renunță la obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, după care,

Tribunalul reține cauza în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul acestui tribunal la data de 01.08.2013 reclamantul M. P.-B. C. a chemat în judecată pe pârâta C. U. CONSTRUCȚII SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța să admită retragerea din societate a reclamantului cu obligarea pârâtei la plata contravalorii celor 990 părți sociale pe care reclamantul le deține la societatea pârâtă la o valoare ce urmează a fi determinată de un expert autorizat numit de către instanță precum și cu privire la structura participării la capitalul social.

La data de 10.12.2014 reclamantul a depus precizări prin care a arătat că înțelege să extindă cadrul procesul în sensul introducerii în cauză ca pârâți pe asociații societății M. M. C. și N. M. R..

Potrivit dispozițiilor art. 406 alin 1 NCPC, reclamantul poate renunța oricând la judecata, fie verbal in ședința, fie prin cerere scrisa. Renunțarea la judecata se poate constata prin hotărâre

In cauza dedusa judecații, instanța constata ca prin cererea depusă la dosarul cauzei în data de 06.11.2014 – fila 302 reclamantul a declarat că renunță la judecata cererii având ca obiect retragere asociat.

F. de manifestarea de voința a parții si făcând aplicarea principiului disponibilității drepturilor procesuale ale parților, tribunalul va avea in vedere dispozițiile art. 406 NCPC si va lua act de renunțarea reclamantei la judecata cererii

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 406 c.pr.civ. ia act de renunțarea reclamantei M. P. B. C. cu domiciliul ales în București, ..9, sector 1 la judecata în contradictoriu cu pârâții C. U. CONSTRUCȚII SRL cu sediul ales în București, ., ., M. M. C. cu domiciliul ales în București, ., ., N. M. R. cu domiciliul ales în București, ., ..

Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Ilfov.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.11.2014.

Președinte,

P. V. B.

Grefier,

O. S.

Red.jud.PVB/02.12.2014

O.S. 02.12 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Retragere asociat. Sentința nr. 3479/2014. Tribunalul ILFOV