Procedura insolvenţei – persoane juridice de drept privat. Sentința nr. 2566/2014. Tribunalul ILFOV

Sentința nr. 2566/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 26-08-2014 în dosarul nr. 1976/93/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL I.

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 2566/2014

Ședința publică de la 26 August 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE Judecător sindic C. C. M.

Grefier O. S.

Pe rol judecarea cauzei F. privind pe creditor B. SA și pe debitor ., având ca obiect procedura insolvenței – persoane juridice de drept privat.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă debitoarea prin avocat E. A. care depune delegație la dosar, lipsind creditoarea.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că s-au depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și un set de acte,

Nemaifiind alte cereri de formulat tribunalul acordă cuvântul asupra cererii procedurii insolventei.

Debitoarea prin apărător arată că este de acord cu deschiderea procedurii. Depune concluzii scrise.

TRIBUNALUL

P. cererea legal timbrată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.06.2014 creditoarea B. SA a solicitat, în baza Legii 85/2006, deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului ., care se află în stare de insolvență și față de care deține o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de 65.316,46 euro, reprezentând credit restant, dobânzi restante și penalizatoare,comisioane.

In motivarea în fapt a cererii s-a arătat, în esență, că între părți s-a încheiat contractul de credit la termen nr.BL33331 din data de 20.08.2008 și actele adiționale nr.1 din 09.06.2009, nr.2 din 26.11.2009, nr.3 din 22.02.2011 și nr.4 din 23.03.2012 în baza căruia a pus la dispoziția debitoarei un credit la termen de 219.900 RON.

A mai arătat că datoriile restante ale debitoarei, sunt mai vechi de 90 de zile, și aceasta se află într-o vădită stare de insolvență, nemaiputând face față datoriilor comerciale.

Sustine creditoarea in continuare ca detine o creanta certa, lichida si exigibila, cuantumul acesteia depasind cu mult suma de 45.000 lei stabilita de art. 12 al 3 din Legea nr. 85/2006.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 31, din Legea nr. 85/2006.

În susținerea cererii, a depus înscrisuri, în copie.

Conform art.33 al.1 din lege, cererea creditorului a fost comunicată debitorului, iar acesta nu a contestat starea de insolvență.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 C.pr.civ.

Analizând actele si lucrările dosarului instanța retine următoarele:

În drept,

Instanța are în vedere art.1 și art.3 pct.5 din Legea nr.85/2006, potrivit cărora procedura insolvenței se aplică debitorilor, având calitatea de comercianți, societăți agricole, grupuri de interes economic sau de alte persoane juridice de drept privat ce desfășoară și activități economice, aflați în stare de insolvență sau de insolvență iminentă, iar conform art. 3 pct.1 din lege, insolvența reprezintă acea stare a patrimoniului debitorului caracterizată prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile.

Procedura va începe pe baza unei cereri introduse la tribunal de către debitor sau de către creditori, precum și de orice alte persoane sau instituții prevăzute expres de lege (art.26 alin.1 din lege).

Rezultă, din interpretarea sistematică a acestor dispoziții legale, că aplicarea procedurii reglementate de Legea nr.85/2006 este supusă îndeplinirii a două condiții de fond: a) debitorul să aibă calitatea de comerciant, societate agricolă, grup de interes economic sau de altă persoană juridică de drept privat ce desfășoară și activități economice; și b) debitorul să se afle în stare de insolvență (actuală ori iminentă).

Potrivit disp. art.31 din Legea nr.85/2006, cu referire la art. 1 si 3 din lege, orice creditor care are o creanta certa lichida si exigibila asupra patrimoniului unui debitor, mai mult de 90 zile, este indreptatit a solicita tribunalului deschiderea procedurii insolventei împotriva debitorului său.

In speta, fata de cele sus aratate, se retine ca cererea creditorului îndeplinește condițiile prevăzute de art. 3 pct.16 si 12 din Legea nr.85/2006, astfel ca în temeiul art.33, va admite cererea formulată de creditoare și în temeiul art. 33 alin. (6) din Legea nr.85/2006, va dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitorului.

In temeiul disp.art.11 din lege va numi un administrator judiciar autorizat care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art.25 din lege.

Pentru asigurarea fondurilor necesare acoperirii cheltuielilor aferente procedurii, în temeiul art.4 alin.(2) din Legea nr.85/2006, va dispune deschiderea de către debitor, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, a unui cont la o unitate bancară,din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii. În caz de neîndeplinire a acestei obligații de către debitor,contul va fi deschis de către practicianul în insolvență judiciar.

In baza disp.art. 37 din legea 85/2006, prezenta hotarare se va comunica de către practicianul în insolvență, judecatoriei in a carei circumscriptie are sediul debitoarea.

În sensul celor anterior menționate, debitorul prin reprezentanții statutari și prin practicienii în insolvență desemnați urmează să aibă în vedere complinirea obligațiilor ce decurg din dispozițiile Legii nr 85/2006, dispoziții din economia cărora rezultă inclusiv efectuarea următoarelor formalități:

Debitorul, prin administratorul statutar va întocmi și preda către practicianul în insolvență judiciar, în termen de maxim 10 zile de la .>, o listă cuprinzând numele, codul unic de înregistrare, codul numeric personal, numărul de înregistrare în Registrul Comerțului/Asociaților, etc și adresele creditorilor și toate creanțele acestora, cu indicarea celor născute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii. O astfel de listă va fi comunicată și instanței de către reprezentanții statutari ai societății, în termen de maxim 10 zile de la publicarea prezentei în Buletinul Procedurilor de Insolvență (BPI).

În baza art 46 al (2) „Debitorul și/sau, după caz, administratorul judiciar sunt obligați să întocmească și să păstreze o listă cuprinzând toate încasările, plățile și compensările efectuate după deschiderea procedurii, cu precizarea naturii și valorii acestora și a datelor de identificare a cocontractanților”, Debitorul prin administratorul statutar, va întocmi această listă și o va reactualiza permanent și o va comunica instanței la data de 25 a fiecărei luni- după ce va fi reactualizată. În cuprinsul acestei liste urmează să se regăsească inclusiv plăți efectuate de către diverși debitori(clienți, etc) ai societății debitoare din cauză - către terți (creditori ai societății aflate în insolvență. etc), plăți efectuate în contul unor creanțe, respectiv debite pe care le are societatea aflată în insolvență, iar prin această metodă s-ar putea evita supravegherea acestor plăți de către administratorul/practicianul în insolvență desemnat de către instanță. Lista va fi certificată pe fiecare pagină pentru conformitate cu originalul de către administratorul statutar. În această listă va fi cuprinsă o listă anexă care să cuprindă totalitatea biletelor la ordin girate către creditori sau de către debitori către societate. Lista va fi comunicată instanței în 2 exemplare, pe bază de adresă de înaintare în cadrul căreia se va consemna și numărul de file pentru fiecare listă.

Dacă practicianul în insolvență află pe orice altă cale de efectuarea unor astfel de operațiuni va informa în 3 zile comitetul creditorilor, precum și instanța prin raportul lunar pe care –l depune.

Administratorului judiciar provizoriu va trimite, notificări, în termen de maxim 15 zile de la .>în condițiile art. 61 alin. 3 din lege, privind deschiderea procedurii împotriva debitorului și ridicarea dreptului de administrare:

tuturor creditorilor menționați în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 28 alin. 1 lit. c), precum și a celor rezultați a fi creditori ai societății după consultarea documentelor/evidențelor contabile ale societății, sau a altor registre publice ;

 debitorului ;

 oficiului registrului comerțului sau, după caz, registrului societăților agricole ori registrului asociațiilor și fundațiilor în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea mențiunii ;

 instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitorului declarat la registrul comerțului, în vederea aplicării prevederilor art. 36 din lege;

 tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art. 36 din lege.

Sub sancțiunea prevăzută de lege, în cazul creditorilor persoane juridice care nu vor răspunde acestei notificări în termen de 25 de zile de la data comunicării notificării, vor fi puse la dispoziția administratorului judiciar în termen de 45 zile de la data pronunțării prezentei, de către ONRC, certificate constatatoare (sau – „Furnizări de informații” ), cuprinzând datele extinse ale creditorilor persoane juridice, din care să rezulte punctele de lucru declarate și domiciliile declarate la ONRC, ale persoanelor cu funcții de administratori în cadrul acestora (pentru persoanele domiciliate în străinătate se va emite adresă către ORI, pentru se comunica datele de reședință de actualitate ale acestora, unde vor fi trimise de asemenea notificări.)

Sub sancțiunea prevăzută de lege, la aceste noi adrese (puncte de lucru și domicilii) se va reveni de către practician în insolvență cu notificări urmând că persoanele juridice creditoare să răspundă acestor noi notificări în maxim 25 de zile de la data predării de către practicianul în insolvență a acestor noi notificări, la poștă (alte servicii de curierat, etc), omisiunea trimiterii notificărilor fiindu-i imputabilă în mod exclusiv administratorului judiciar.

Instanța are în vedere posibilitatea oferită de disp. art 62 alin 2 din legea nr 85/2006, circumstanțele concrete ale cauzei, termenele de condică ale completului învestit, precum și practica constantă în materie care sugerează că termenele de la alin 1 sunt în unele cazuri neîndestulătoare, fiind astfel posibilă prelungirea termenelor, așa cum rezultă din dispozitiv.

În temeiul art. 59 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, administratorului judiciar va întocmi și depune la dosar, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 59 din lege, asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, sens în care va constata situația exactă a activului și pasivului societății, va identifica bunurile (activele, mijloacele fixe, etc) pe care le-a deținut societatea în ultimii 3 ani-, sau pe care încă le mai deține societatea, cu o valoare individuală ,așa cum a figurat înregistrat în contabilitate, superioară sumei de_ de lei- și să indice modul în care au fost înstrăinate în cazul în care nu mai fac parte din patrimoniul acesteia, va prezenta o situație la zi a creditorilor și debitorilor societății și un sold la zi al contului de casă și de bancă al societății, precum și evoluția acestora din urmă (rulajul), potrivit ultimelor 3 balanțe întocmite de societate depuse de către societate la organele fiscale (sau ORC),

În vederea îndeplinirii obligațiilor anterior stabilite, practicianul în insolvență se va adresa și va solicita date și înscrisuri și de la următoarele organisme: Societății, prin reprezentanții săi legali, Adunării Generale a Asociației, Asociaților, (pentru punerea la dispoziție a întregii documentații contabile, a tuturor contractelor încheiate, a registrelor, etc,), organelor fiscale competente (pentru comunicarea raportărilor societății, pentru a se comunica dacă Societatea figurează cu contribuții restante, etc), Direcției de Taxe și Impozite (pentru comunicarea tuturor bunurilor cu care Societatea figurează sau a figurat în evidențe, și a debitelor restante), Autorității naționale de cadastru și Publicitate Imobiliară (pentru comunicarea tuturor bunurilor imobile cu care Societatea figurează sau a figurat în evidențe), Arhivei Electronice de Garanții Mobiliare, -Serviciului de Înmatriculări Auto, Autorității Aeronautice Civile Romane, Autorității Navale Române (pentru a se comunica dacă Societatea a figurat sau figurează în evidențe cu autovehicule, ambarcațiuni sau mijloace de transport aerian, și de la orice alte entități. Răspunsurile la aceste solicitări urmează a fi puse la dispoziția instanței de către practician în insolvență și atașate raportului.

De asemenea, atașat raportului, administratorul judiciar va prezenta în fotocopii certificate:

-ultimele 3 bilanțuri contabile depuse de către societate la organele fiscale (sau ORC),

-ultimele 3 registre inventar anuale întocmite de societate,

-un istoric ONRC din care să rezulte toate mențiunile extinse înregistrate în evidențele ONRC cu privire la debitoare de la înființare până în prezent.

-sub formă de anexe, datele solicitate debitorului potrivit celor de mai jos (cele 18 puncte), după ce au fost verificate în evidențele contabile ale debitorului cu indicarea de către practician a eventualelor neconcordanțe.

De asemenea, atașat raportului, administratorul judiciar va prezenta în fotocopii certificate:

  1. ultimele 3 bilanțuri contabile depuse de către societate la organele fiscale (sau ORC),
  2. ultimele 3 registre inventar anuale întocmite de societate,
  3. un istoric ONRC din care să rezulte toate mențiunile extinse înregistrate în evidențele ONRC cu privire la debitoare de la înființare până în prezent.

4. sub formă de anexe, datele solicitate debitorului potrivit celor de mai jos (cele 18 puncte), după ce au fost verificate în evidențele contabile ale debitorului cu indicarea de către practician a eventualelor neconcordanțe.

În cazul în care totuși raportul este redactat, în lipsa tuturor acestor informații (se prezumă că fără culpa practicianului), până la închiderea procedurii, practicianul în insolvență va prezenta răspunsurile instituțiilor anterior evocate și va face referire la acestea în rapoartele ulterioare.

În sensul și scopul celor anterior reținute, reprezentanții societății, (asociați, administratori statutari, etc), urmează să prezinte practicianului în insolvență toate documentele contabile ale societății, în termen de 5 zile de la comunicarea prezentei, dar nu mai târziu de maxim 10 zile de la publicarea prezentei în Buletinul Procedurilor de Insolvență (BPI), însoțite și de datele necesare soluționării prezentului dosar, inclusiv de cele ce urmează:

1.lista cuprinzând numele și adresele creditorilor și toate creanțele acestora, cu indicarea celor născute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii. În listă se va regăsi denumirea completă a partenerului comercial, Codul unic de identificare (CNP, CFiscal, etc,), nr. de înregistrare în Registrul Comerțului (alt registru după caz), sediul social complet, suma datorată aflată în sold ; fișa contului furnizor/ fișa partenerului creditor- cuprinzând rulajele și soldul intermediar după fiecare operațiune, precum și soldul final);

2.lista cuprinzând numele și adresele debitorilor și toate debitele acestora, cu indicarea celor născute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii. În listă se va regăsi denumirea completă a partenerului comercial, Codul unic de identificare (CNP, CFiscal, etc,), nr. de înregistrare în Registrul Comerțului (alt registru după caz), sediul social complet, suma datorată aflată în sold ; fișa contului client/ fișa partenerului debitor- cuprinzând rulajele și soldul intermediar după fiecare operațiune, precum și soldul final);

3.lista cuprinzând toate încasările, plățile și compensările efectuate după deschiderea procedurii, cu precizarea naturii și valorii acestora și a datelor de identificare a cocontractanților,

4.lista cuprinzând totalitatea biletelor la ordin girate către creditori sau de către debitori către societate

5.lista cuprinzând bunurile (activele, mijloacele fixe, etc) pe care le-a deținut societatea în ultimii 3 ani- sau pe care încă le mai deține societatea, cu o valoare individuală, așa cum a figurat la momentul la care a avut cea mai mare valoare, înregistrată în contabilitate, superioară sumei de_ de lei Ron- și să indice modul în care au fost înstrăinate în cazul în care nu mai fac parte din patrimoniul acesteia, (situația activelor societății);

6.lista cuprinzând bunurile (activele, mijloacele fixe, etc) pe care le deține societatea la data deschiderii insolvenței împotriva acesteia;

7.lista cuprinzând stocurile pe care le deține societatea (inventar) la data deschiderii insolvenței împotriva acesteia, cu indicarea valorii contabile a fiecărei mărfuri în parte;

8.Potrivit art 46 al (2) „Debitorul și/sau, după caz, administratorul judiciar sunt obligați să întocmească și să păstreze o listă cuprinzând toate încasările, plățile și compensările efectuate după deschiderea procedurii, cu precizarea naturii și valorii acestora și a datelor de identificare a cocontractanților”, sens în care dispune în sarcina debitorului prin reprezentanții statutari anterior indicați să întocmească această listă și să o reactualizeze permanent și să o comunice instanței la data de 25 a fiecărei luni- după ce va fi reactualizată. În cuprinsul acestei liste urmează să se regăsească inclusiv plăți efectuate de către diverși debitori către terți (creditori ai societății aflate în insolvență. etc), plăți efectuate în contul unor creanțe, respectiv debite pe care le are societatea aflată în insolvență, iar prin această metodă s-ar putea evita supravegherea acestor plăți de către administratorul/lichidatorul desemnat de către instanță.

9.Să indice care este suma totală pe care o are în contul casa, precum și suma totală pe care o are în conturi la bănci societatea la data deschiderii insolvenței împotriva acesteia, precum și evoluția acestora din urmă (rulajul), potrivit ultimelor 3 balanțe întocmite de societate depuse de către societate la organele fiscale (sau ORC),;

10.lista cuprinzând actele de transfer cu titlu gratuit, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii; sunt exceptate sponsorizările în scop umanitar;

11.lista cuprinzând operațiunile comerciale în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii;

12.lista cuprinzând actele încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenția tuturor părților implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile;

13.lista cuprinzând actele de transfer de proprietate către un creditor pentru stingerea unei datorii anterioare sau în folosul acestuia, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă suma pe care creditorul ar putea să o obțină în caz de faliment al debitorului este mai mică decât valoarea actului de transfer;

14.lista cuprinzând operațiunile de constituire ori perfectare unei garanții reale pentru o creanță care era chirografară, în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii;

15.lista cuprinzând plățile anticipate ale datoriilor, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă scadența lor fusese stabilită pentru o dată ulterioară deschiderii procedurii;

16.lista cuprinzând operațiunile încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii cu persoanele aflate în raporturi juridice cu debitorul:

a) cu un asociat comanditat sau cu un asociat deținând cel puțin 20% din capitalul societății comerciale ori, după caz, din drepturile de vot în adunarea generală a asociaților, atunci când debitorul este respectiva societate în comandită, respectiv o societate agricolă, în nume colectiv sau cu răspundere limitată;

b) cu un membru sau administrator, atunci când debitorul este un grup de interes economic

c) cu un acționar deținând cel puțin 20% din acțiunile debitorului ori, după caz, din drepturile de vot în adunarea generală a acționarilor, atunci când debitorul este respectiva societate pe acțiuni;

d) cu un administrator, director sau un membru al organelor de supraveghere a debitorului, societate cooperativă, societate pe acțiuni cu răspundere limitată sau, după caz, societate agricolă;

e) cu orice altă persoană fizică ori juridică, deținând o poziție dominantă asupra debitorului sau a activității sale;

f) cu un coindivizar asupra unui bun comun.

17. lista cuprinzând toate conturile pe care societatea le-a deținut în ultimii 3 ani

18. lista cuprinzând toate operațiunile care fac parte din categoriile ce urmează:

a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;

b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;

c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;

d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;

e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;

f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți;

g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.

Reprezentanții statutari ai societății, urmează să comunice și instanței aceste ultime liste (fiecare filă va fi certificată pentru conformitate ) cu referire la numărul de dosar al instanței, cel târziu până la următorul termen de judecată.

Aceste date sunt solicitate pentru a putea fi aplicabile și pentru a da efect dispozițiilor Legii nr 85/2006, în special cu referire la următoarele drepturi și obligații ce le instituie:

  • identificare a elementelor necesare unei soluționări complete a dosarului de insolvență care să cuprindă identificarea și notificarea tuturor creditorilor, care se pot înscrie la masa credală sau pot efectua opoziție la hotărârea de deschidere a insolvenței potrivit art. 61 din Legea nr 85/2006,
  • identificare a bunurilor societății debitoare, cu consecința lichidării acestora în vederea acoperirii pasivelor societății debitoare (aspect ce constituie chiar scopul Legii nr 85- art 2),
  • identificare a debitorilor societății debitoare (în lipsa predării documentelor contabile debitele lor nu pot fi identificate și sunt astfel sustrase de la masa credală, practicianul în insolvență fiind practic în imposibilitate de a acționa împotriva debitorilor societății aflate în insolvență, în termen util, putând interveni prescripții sau alte decăderi procedurale, etc), care pot fi urmăriți pentru aducerea la masa credală a debitelor datorate în vederea acoperirii pasivelor societății debitoare,
  • identificare a unor înstrăinări ce pot constitui temei pentru aplicarea dispozițiilor 79 și urm. din Legea nr 85/2006;
  • verificarea de acte contabile- adică a tuturor documentelor contabile, ce poate avea ca efect/ influența inclusiv cunoașterea de către creditorii bugetari a tuturor veniturilor încasate și natura acestora: impozabile/neimpozabile, utilizarea veniturilor, a plăților efectuate de către debitorii societății aflate în stare de insolvență, etc;
  • stabilirea modului de declarare a veniturilor încasate, a plăților efectuate de debitori, etc, cu consecința influențării impozitelor și taxelor aferente: TVA, impozitului pe profit, impozitului pe dividente, impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă, etc;

În cazul în care totuși raportul va fi redactat în lipsa tuturor acestor informații, până la închiderea procedurii, practicianul în insolvență va prezenta răspunsurile (inclusiv a instituțiilor anterior evocate) și va face referire la acestea în rapoartele ulterioare, omisiunea fiindu-i imputabilă în mod exclusiv.

Pentru a complinii aceste obligații, administratorul judiciar se poate adresa oricăror instituții/destinatar persoană fizică sau juridică, cu solicitări, instituțiile fiind obligate să răspundă administratorului întocmai ca instanței de judecată însăși, sub sancțiunea sesizării organelor de urmărire penală pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de Obstrucționare a justiției.

La prezentarea sau predarea de către societatea debitoare (prin reprezentanți) către administratorul judiciar a actelor contabile(sau oricăror alte documente), se vor întocmi de către practician în insolvență procese verbale, semnate de toate părțile. Persoanele prezente vor fi identificate de către administratorul judiciar, prin prezentarea actelor de identitate. Procesele verbale întocmite vor fi anexate rapoartelor comunicate instanței.

În acest sens, oricărei solicitări/ notificări efectuate de către practicianul în insolvență, îi va atașa o fotocopie certificată de acesta, după minuta judecătorului sindic pronunțată în prezentul dosar.

Toate datele și informațiile solicitate de judecător sau practician în insolvență urmează a fi comunicate, destinatarii care se opun, refuză sau omit să se conformeze urmând a fi deferiți organului de urmărire penală, în raport cu dispozițiile Legii nr. 286 din 17 iulie 2009, privind Codul penal, intrată în vigoare la 1 februarie 2014.

Potrivit art 271, (infracțiunea de Obstrucționare a justiției): (1) Persoana care, fiind avertizată asupra consecințelor faptei sale: a) împiedică, fără drept, … instanța să efectueze, în condițiile legii, un act procedural, b) refuză să pună la dispoziția instanței în tot sau în parte, datele, informațiile, înscrisurile sau bunurile deținute, care i-au fost solicitate în mod explicit, în condițiile legii, în vederea soluționării unei cauze, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Potrivit art. 275, (infracțiunea de Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri): (1) Sustragerea, distrugerea, reținerea, ascunderea ori alterarea de mijloace materiale de probă sau de înscrisuri, în scopul de a împiedica aflarea adevărului într-o procedură judiciară, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. (2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează împiedicarea, în orice alt mod, ca un înscris necesar soluționării unei cauze, emis de către un organ judiciar sau adresat acestuia, să ajungă la destinatar.

Instanța va fixa termen pentru continuarea procedurii .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea creditorului B. SA cu sediul în București, ..6A, sector 2 împotriva debitorului . cu sediul social în P., ..32A jud. I., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_

În temeiul art. 33 alin. 6 raportat la art. 107 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței:

Deschide procedura simplificată a insolvenței și dispune . debitorului.

Dispune dizolvarea debitorului.

Ridică dreptul de administrare al debitorului.

În temeiul art. 35 și 44 din legea 85/2006 privind procedura insolvenței:

Stabilește termen de maxim 10 zile de la data notificării deschiderii procedurii falimentului de predare a gestiunii averii de la debitor/prin administratorul B. SPERANȚA M. către lichidator, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate până la deschiderea procedurii.

În temeiul art. 4 din Legea 85/2006 privind procedura de insolvență:

Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar. Eventualele disponibilități bănești vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.

În temeiul art. 34 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței:

Numește lichidator judiciar pe VICTRIX CAPITAL SPRL care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 24 din lege, cu conducerea integrală a activității debitorului și cu o remunerație provizorie de 3.000 lei (exclusiv TVA) din averea debitorului.

În temeiul art. 33 alin. 7 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței:

Dispune ca lichidatorul judiciar provizoriu să trimită, notificări, în termen de maxim 15 zile de la . condițiile art. 61 alin. 3 din lege, privind deschiderea procedurii simplificate împotriva debitorului și ridicarea dreptului de administrare:

?tuturor creditorilor menționați în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 28 alin. 1 lit. c), precum și a celor rezultați a fi creditori ai societății după consultarea documentelor/evidențelor contabile ale societății, sau a altor registre publice ;

?debitorului, atât la sediul social, cât și la domiciliile/reședințele asociaților și administratorilor, la care și instanța va comunica prezenta hotărâre, adrese ce vor fi regăsite de practicianul în insolvență prin consultarea dosarului, în măsura în care comunicările se vor întoarce fără a fi recepționate de destinatar sau afișate la aceste adrese de pe teritoriul României, urmează ca afișările să se facă prin executor judecătoresc la aceste adrese, sau la alegere, chiar de către practicianul în insolvență sau un delegat al cabinetului acestuia, care va întocmi un proces verbal în care să se regăsească informații legate de modul de efectuare a comunicării( potrivit disp. art. 163 alin 1, alin 2, alin 3, teza 1, alin 6, alin 7, alin 8, și art.164 NCPC); comunicarea poate fi făcută și la alte adrese dacă rezultă că destinatarii pot fi găsiți;

?oficiului registrului comerțului sau, după caz, registrului societăților agricole ori registrului asociațiilor și fundațiilor în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea mențiunii ;

?instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitorului declarat la registrul comerțului, în vederea aplicării prevederilor art. 36 din lege;

?tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art. 36 din lege, precum și pentru a se comunica lista cu toate conturile pe care societatea le-a deținut în ultimii 3 ani.

Sub sancțiunea prevăzută de lege, în cazul creditorilor persoane juridice care nu vor răspunde acestei notificări în termen de 25 de zile de la data comunicării notificării, vor fi puse la dispoziția lichidatorului în termen de 45 zile de la data pronunțării prezentei, de către ONRC, certificate constatatoare (sau – „Furnizări de informații” ), cuprinzând datele extinse ale creditorilor persoane juridice, din care să rezulte punctele de lucru declarate și domiciliile declarate la ONRC, ale persoanelor cu funcții de administratori în cadrul acestora (pentru persoanele domiciliate în străinătate se va emite adresă către ORI, pentru se comunica datele de reședință de actualitate ale acestora, unde vor fi trimise de asemenea notificări.)

Sub sancțiunea prevăzută de lege, la aceste noi adrese (puncte de lucru și domicilii) se va reveni de către lichidator cu notificări urmând că persoanele juridice creditoare să răspundă acestor noi notificări în maxim 25 de zile de la data predării de către lichidator a acestor noi notificări, la poștă (alte servicii de curierat, etc). .

Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului, în sarcina lichidatorului judiciar.

În temeiul art. 252 din legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale:

Pune în vedere lichidatorului judiciar îndeplinirea formalităților privind menționarea la registrul comerțului a reprezentanților permanenți ai săi.

În temeiul art. 59 din legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței:

Pune în vedere lichidatorului judiciar să întocmească și să depună la dosar, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 59 din lege, asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, sens în care să constate situația exactă a activului și pasivului societății, să identifice bunurile (activele, mijloacele fixe, etc) pe care le-a deținut societatea în ultimii 3 ani-, sau pe care încă le mai deține societatea, cu o valoare individuală ,așa cum a figurat înregistrat în contabilitate, superioară sumei de_ de lei- și să indice modul în care au fost înstrăinate în cazul în care nu mai fac parte din patrimoniul acesteia, să prezinte o situație la zi a creditorilor și debitorilor societății și un sold la zi al contului de casă și de bancă al societății, precum și evoluția acestora din urmă (rulajul), potrivit ultimilor 3 balanțe întocmite de societate depuse de către societate la organele fiscale (sau ORC),

În vederea îndeplinirii obligațiilor anterior stabilite, lichidatorul se va adresa și va solicita date și înscrisuri și de la următoarele organisme: Societății, prin reprezentanții săi legali, Adunării Generale a Asociației, Asociaților, (pentru punerea la dispoziție a întregii documentații contabile, a tuturor contractelor încheiate, a registrelor, etc,), organelor fiscale competente (pentru comunicarea raportărilor societății), Direcției de Taxe și Impozite (pentru comunicarea tuturor bunurilor cu care Societatea figurează sau a figurat în evidențe, și a debitelor restante), Autorității naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (pentru comunicarea tuturor bunurilor imobile cu care Societatea figurează sau a figurat în evidențe), Arhivei Electronice de Garanții Mobiliare, -Serviciului de Înmatriculări Auto, Autorității Aeronautice Civile Romane, Autorității Navale Române (pentru a se comunica dacă Societatea a figurat sau figurează în evidențe cu autovehicule, ambarcațiuni sau mijloace de transport aerian), ANAF, prin Administrațiile Financiare în care s-au aflat sediile societății în ultimii 3 ani, sau Direcției de Specialitate competentă, pentru a ne comunica lista cu toate conturile pe care societatea le-a deținut; de la orice alte entități, pentru date utile soluționării cauzei. Răspunsurile la aceste solicitări urmează a fi puse la dispoziția instanței de către lichidator și atașate raportului.

De asemenea, atașat raportului, lichidatorul va prezenta în fotocopii certificate:

4.ultimele 3 bilanțuri contabile depuse de către societate la organele fiscale (sau ORC),

5.ultimele 3 registre inventar anuale întocmite de societate,

6.un istoric ONRC din care să rezulte toate mențiunile extinse înregistrate în evidențele ONRC cu privire la debitoare de la înființare până în prezent.

4. sub formă de anexe, datele solicitate debitorului potrivit celor de mai jos (cele 18 puncte), după ce au fost verificate în evidențele contabile ale debitorului cu indicarea de către practician a eventualelor neconcordanțe.

În cazul în care totuși raportul este redactat, în lipsa tuturor acestor informații (se prezumă că fără culpa practicianului), până la închiderea procedurii, practicianul în insolvență va prezenta răspunsurile instituțiilor anterior evocate și va face referire la acestea în rapoartele ulterioare.

În sensul și scopul celor anterior reținute, reprezentanții societății, administratorul anterior arătat (asociați, administratori statutari, etc), urmează să prezinte practicianului în insolvență toate documentele contabile ale societății, în termen de 5 zile de la comunicarea prezentei, dar nu mai târziu de maxim 10 zile de la publicarea prezentei în Buletinul Procedurilor de Insolvență (BPI), însoțite și de datele necesare soluționării prezentului dosar, inclusiv de cele ce urmează:

1.lista cuprinzând numele și adresele creditorilor și toate creanțele acestora, cu indicarea celor născute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii. În listă se va regăsi denumirea completă a partenerului comercial, Codul unic de identificare (CNP, CFiscal, etc,), nr. de înregistrare în Registrul Comerțului (alt registru după caz), sediul social complet, suma datorată aflată în sold ; fișa contului furnizor/ fișa partenerului creditor- cuprinzând rulajele și soldul intermediar după fiecare operațiune, precum și soldul final);

2.lista cuprinzând numele și adresele debitorilor și toate debitele acestora, cu indicarea celor născute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii. În listă se va regăsi denumirea completă a partenerului comercial, Codul unic de identificare (CNP, CFiscal, etc,), nr. de înregistrare în Registrul Comerțului (alt registru după caz), sediul social complet, suma datorată aflată în sold ; fișa contului client/ fișa partenerului debitor- cuprinzând rulajele și soldul intermediar după fiecare operațiune, precum și soldul final);

3.lista cuprinzând toate încasările, plățile și compensările efectuate după deschiderea procedurii, cu precizarea naturii și valorii acestora și a datelor de identificare a cocontractanților,

4.lista cuprinzând totalitatea biletelor la ordin girate către creditori sau de către debitori către societate

5.lista cuprinzând bunurile (activele, mijloacele fixe, etc) pe care le-a deținut societatea în ultimii 3 ani- sau pe care încă le mai deține societatea, cu o valoare individuală, așa cum a figurat la momentul la care a avut cea mai mare valoare, înregistrată în contabilitate, superioară sumei de_ de lei Ron- și să indice modul în care au fost înstrăinate în cazul în care nu mai fac parte din patrimoniul acesteia, (situația activelor societății);

6.lista cuprinzând bunurile (activele, mijloacele fixe, etc) pe care le deține societatea la data deschiderii insolvenței împotriva acesteia;

7.lista cuprinzând stocurile pe care le deține societatea (inventar) la data deschiderii insolvenței împotriva acesteia, cu indicarea valorii contabile a fiecărei mărfuri în parte;

8.Potrivit art 46 al (2) „Debitorul și/sau, după caz, administratorul judiciar sunt obligați să întocmească și să păstreze o listă cuprinzând toate încasările, plățile și compensările efectuate după deschiderea procedurii, cu precizarea naturii și valorii acestora și a datelor de identificare a cocontractanților”, sens în care dispune în sarcina debitorului prin reprezentanții statutari anterior indicați să întocmească această listă și să o reactualizeze permanent și să o comunice instanței la data de 25 a fiecărei luni- după ce va fi reactualizată. În cuprinsul acestei liste urmează să se regăsească inclusiv plăți efectuate de către diverși debitori către terți (creditori ai societății aflate în insolvență. etc), plăți efectuate în contul unor creanțe, respectiv debite pe care le are societatea aflată în insolvență, iar prin această metodă s-ar putea evita supravegherea acestor plăți de către administratorul/lichidatorul desemnat de către instanță.

9.Să indice care este suma totală pe care o are în contul casa, precum și suma totală pe care o are în conturi la bănci societatea la data deschiderii insolvenței împotriva acesteia, precum și evoluția acestora din urmă (rulajul), potrivit ultimelor 3 balanțe întocmite de societate depuse de către societate la organele fiscale (sau ORC),;

10.lista cuprinzând actele de transfer cu titlu gratuit, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii; sunt exceptate sponsorizările în scop umanitar;

11.lista cuprinzând operațiunile comerciale în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii;

12.lista cuprinzând actele încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenția tuturor părților implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile;

13.lista cuprinzând actele de transfer de proprietate către un creditor pentru stingerea unei datorii anterioare sau în folosul acestuia, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă suma pe care creditorul ar putea să o obțină în caz de faliment al debitorului este mai mică decât valoarea actului de transfer;

14.lista cuprinzând operațiunile de constituire ori perfectare unei garanții reale pentru o creanță care era chirografară, în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii;

15.lista cuprinzând plățile anticipate ale datoriilor, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă scadența lor fusese stabilită pentru o dată ulterioară deschiderii procedurii;

16.lista cuprinzând operațiunile încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii cu persoanele aflate în raporturi juridice cu debitorul:

a) cu un asociat comanditat sau cu un asociat deținând cel puțin 20% din capitalul societății comerciale ori, după caz, din drepturile de vot în adunarea generală a asociaților, atunci când debitorul este respectiva societate în comandită, respectiv o societate agricolă, în nume colectiv sau cu răspundere limitată;

b) cu un membru sau administrator, atunci când debitorul este un grup de interes economic

c) cu un acționar deținând cel puțin 20% din acțiunile debitorului ori, după caz, din drepturile de vot în adunarea generală a acționarilor, atunci când debitorul este respectiva societate pe acțiuni;

d) cu un administrator, director sau un membru al organelor de supraveghere a debitorului, societate cooperativă, societate pe acțiuni cu răspundere limitată sau, după caz, societate agricolă;

e) cu orice altă persoană fizică ori juridică, deținând o poziție dominantă asupra debitorului sau a activității sale;

f) cu un coindivizar asupra unui bun comun.

17. lista cuprinzând toate conturile pe care societatea le-a deținut în ultimii 3 ani

18. lista cuprinzând toate operațiunile care fac parte din categoriile ce urmează:

a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;

b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;

c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;

d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;

e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;

f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți;

g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.

Dispune ca reprezentanții statutari ai societății, ( asociați, administratori statutari, etc), să comunice și instanței toate aceste informații anterior arătate (fiecare filă va fi certificată pentru conformitate ) cu referire la numărul de dosar al instanței, cel târziu până la următorul termen de judecată ( lista de la poziția 8 va fi comunicată lunar, în forma reactualizată).

Pentru a complinii obligațiile puse în sarcina acestuia, lichidatorul se poate adresa oricăror instituții/destinatar persoană fizică sau juridică, cu solicitări, instituțiile fiind obligate să răspundă lichidatorului întocmai ca instanței de judecată însăși, sub sancțiunea sesizării organelor de urmărire penală pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de Obstrucționare a justiției.

La prezentarea sau predarea de către societatea debitoare (prin reprezentanți) către lichidator a actelor contabile(sau oricăror alte documente), se vor întocmi de către lichidator procese verbale, semnate de toate părțile. Persoanele prezente vor fi identificate de către lichidator, prin prezentarea actelor de identitate. Procesele verbale întocmite vor fi anexate rapoartelor comunicate instanței.

În acest sens, oricărei solicitări/ notificări efectuate de către practicianul în insolvență, îi va atașa o fotocopie certificată de acesta, după minuta judecătorului sindic pronunțată în prezentul dosar.

Fixează instanța următoarele termene limită:

a) termenul limită de depunere de către creditori a opozițiilor la încheierea de deschidere a procedurii – 10 zile de la primirea notificării.

b) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor asupra averii debitorului – 15.10.2014.

c) termenul de verificare a creanțelor, de întocmire, afișare și comunicare a tabelului preliminar de creanțe –26.10.2014.

d) termenul de definitivare a tabelului creanțelor –11.11.2014.

e) data primei ședințe a adunării generale a creditorilor –01.11.2014.

În temeiul art. 48 alin 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței:

Dă dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar, obligația de înștiințare a băncilor revenindu-i lichidatorului judiciar.

Se pun în vedere părților și dispozițiile Legii nr. 286 din 17 iulie 2009, privind Codul penal, intrată în vigoare la 1 februarie 2014.

Potrivit art 271, (infracțiunea de Obstrucționare a justiției): (1) Persoana care, fiind avertizată asupra consecințelor faptei sale: a) împiedică, fără drept, … instanța să efectueze, în condițiile legii, un act procedural, b) refuză să pună la dispoziția instanței în tot sau în parte, datele, informațiile, înscrisurile sau bunurile deținute, care i-au fost solicitate în mod explicit, în condițiile legii, în vederea soluționării unei cauze, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Potrivit art. 275, (infracțiunea de Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri): (1) Sustragerea, distrugerea, reținerea, ascunderea ori alterarea de mijloace materiale de probă sau de înscrisuri, în scopul de a împiedica aflarea adevărului într-o procedură judiciară, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. (2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează împiedicarea, în orice alt mod, ca un înscris necesar soluționării unei cauze, emis de către un organ judiciar sau adresat acestuia, să ajungă la destinatar.

Fixează termen pentru continuarea procedurii la 02.10.2014, F.7., ora 16.00

Executorie.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare prin publicarea sa în BPI. Cererea de apel se va depune la Tribunalul I..

Prezenta se va comunica lichidatorului, precum și reprezentanților statutari ai societății, acestora din urmă (cei anterior identificați) punându-li-se în vedere prin prezenta să se prezinte la următorul termen de judecată, pentru a fi ascultați în calitate de martori, potrivit disp. art 309 și urm. NCPC. Neprezentarea poate fi calificată ca abatere judiciară și sancționată ca atare, urmând să fie invitati cu mandat de aducere la un termen ulterior potrivit art 313 Ncpc.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26.08.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

C. C. M. O. S.

TERMEN 02.10.2014 ora 16:00 Complet F7 sala 4

Creditor

B. SA cu sediul în București, ..6A, sector 2

Debitor

. cu sediul social în P., ..32A jud. I., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_ prin lichidator judiciar VICTRIX CAPITAL SPRL

Red.jud.CCM/19.09.2014

Comunicat 1 ex BPI/

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – persoane juridice de drept privat. Sentința nr. 2566/2014. Tribunalul ILFOV