Procedura insolvenţei. Sentința nr. 3506/2014. Tribunalul ILFOV

Sentința nr. 3506/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 1261/93/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL I.

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civila Nr. 3506

Ședința publică de la 19 Noiembrie 2014

Tribunalul constituit din:

Președinte - Judecător Sindic R. N.

Grefier A. M. M.

Pe rol judecarea cauzei F. privind pe debitor ., prin lichidator judiciar BDO BUSINESS RESTRUCTURING SPRL, având ca obiect procedura insolvenței.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 04.11.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, fiind parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 11.11.2014, 14.11.2014 si 19.11.2014 pentru când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cererii în materia insolvenței, constată următoarele:

La data de 08.06.2012 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, cererea debitoarei . prin administrator S. P. prin care aceasta a solicitat, în temeiul art. 27 și următoarele din Legea 85/2006, deschiderea procedurii insolvenței și aplicarea procedurii generală, arătând totodată că își manifestă intenția de reorganizare a activității societății.

S-a solicitat totodată și numirea în calitate de administrator judiciar a TOP EXPERT SPRL

În motivarea în fapt a cererii debitoarea arată, în esență, că ,pe fondul intrării economiei în recesiune, societatea a constatat existența unui dezechilibru financiar, iar din cauza lipsei de lichidități și a insuficienței fondurilor bănești s-a aflat în imposibilitate de a achita datoriile exigibile către creditori. Deși această situație s-a creat de ceva vreme, societatea luptă în continuare să își plătească creditorii prin continuarea desfășurării activității. Cu toate acestea, la data introducerii acțiunii societatea a înregistrat un debit total de 4.371.903 lei, datorii pe care nu le poate achita într-un timp scurt ci doar prin reeșalonări

În drept, s-au invocat dispozițiile din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară în sumă de 120 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.

La cerere au fost anexate toate înscrisurile prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței ( f. 12 - 82).

Prin încheierea din data de 24.07.2012 pronunțată de Tribunalul I. s-a admis cererea debitoarei . prin administrator S. P., și s-a dispus în temeiul art. 32 alin. 1 din. din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, deschiderea procedurii insolventei prin procedura generală împotriva debitorului . si a fost numit administrator judiciar TOP EXPERT SPRL.

Prin sentința civila nr. 265 din data de 06.02.2013 pronunțată de Tribunalul I., s-a respins planul de reorganizare si s-a dispus în temeiul art. 107 alin. 1 lit. A.b) și c) din Legea nr 85/2006 privind procedura insolvenței, . procedura generală a debitorului . si a fost numit lichidator judiciar BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L.

Prin raportul final de activitate depus la dosarul cauzei la data de 28.10.2014 lichidatorul judiciar al debitoarei a solicitat in temeiul art. 132 alin. 2 din Legea 85/2006 închiderea procedurii falimentului întrucât au fost lichidate toate bunurile debitoarei, radierea societății din Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul I., descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri sau responsabilități prevăzute de Legea 85/2006, plata onorariului lichidatorului judiciar și acordarea cheltuielilor de procedura efectuate.

Analizând actele si lucrările dosarului se rețin următoarele:

Asupra propunerii lichidatorului privind închiderea procedurii:

Potrivit art.132 alin.2 din Legea nr.85/2006, o procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul-sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitoarei au fost distribuite și când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă; la cererea lichidatorului, judecătorul-sindic va pronunța o sentință de închidere a procedurii, prin care, în cazul persoanelor juridice, se va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat, iar dispozițiile art.2 din lege prevăd că scopul prezentei proceduri este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență.

Întrucât lichidatorul BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L, ulterior distribuirii sumelor obținute din valorificarea bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea societății, a stabilit că debitoarea nu deține bunuri ori alte disponibilități bănești, iar continuarea procedurii insolvenței ar presupune cheltuieli administrative suplimentare fără perspectiva realizării finalității procedurii de față, instanța, în temeiul dispozițiilor legale menționate, va aproba raportul final depus și propunerea lichidatorului, cu consecința că va închide procedura insolvenței și va dispune radierea societății debitoare și notificarea prezentei sentințe pentru efectuarea de mențiuni. De asemenea, instanța va lua act că remunerația lichidatorului și cheltuielile de procedură au fost decontate din averea debitoarei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Aprobă raportul final întocmit de lichidatorul BDO BUSINESS RESTRUCTURING SPRL.

În temeiul art. 132 alin 2 din Legea nr.85/2006:

Închide procedura insolvenței împotriva debitorului ., CUI_, cu sediul in B., ., județul I..

Dispune radierea debitoarei din Registrul Comerțului.

În temeiul art. 136 din Legea nr.85/2006:

Descarcă pe lichidatorul judiciar BDO BUSINESS RESTRUCTURING SPRL de orice îndatori ori responsabilități față de procedură, debitor și averea sa, creditori, titulari de garanții și asociați.

Ia act că remunerația lichidatorului și cheltuielile de procedură au fost decontate din averea debitoarei.

În temeiul art. 135 din Legea nr.85/2006:

Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice I. și Oficiului Registrului Comerțului I. de pe lângă Tribunalul I., pentru efectuarea mențiunii.

Executorie.

Cu drept de a formula recurs în termen de 7 zile de la comunicare prin publicare în B.P.I.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.11.2014.

Președinte - Judecător Sindic, Grefier,

R. N. A. M. M.

Red.jud.RN/Dact. AM- 3ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Sentința nr. 3506/2014. Tribunalul ILFOV