Procedura insolvenţei. Sentința nr. 499/2014. Tribunalul ILFOV

Sentința nr. 499/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 2270/93/2013/a3

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Sentința civilă nr. 499

Ședința publică de la 11.02.2014

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE – JUDECĂTOR SINDIC – M. N. N.

GREFIER - M. M. A.

Pe rol se află soluționarea cauzei faliment privind contestatoarea BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA în contradictoriu cu creditoarea-intimată R. L. BUSINESS HOLDING SRL (F. R. L. SRL) și administratorul T. ȘI ASOCIAȚII SPRL al debitoarei . SERVICE SRL, având ca obiect procedura insolvenței contestatie la tabel.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 28.01.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta; la acel termen, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 11.02.2014, când a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.11.2013, contestatoarea BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA a formulat contestație impotriva tabelului preliminar al creantelor debitoarei . SERVICE S.R.L, publicat in buletinul procedurilor de insolventa nr._/05.11.2013 de catre administratorul judiciar numit in dosar T ANASA & ASOCIATII SPRL solicitând înlăturarea creanței creditoare R. L. BUSINESS HOLDING SRL (fosta R. L. SRL).

În fapt a arătat că B. Comerciala R. S.A. a fost înscrisa in tabelul creditorilor întocmit în dosarul nr._ 13 aflat pe rolul acestei instante, in calitate de creditor garantat, cu o creanta in suma de 36.229.496,45 lei.

A apreciat că în urma analizării documentelor depuse de creditoarea R. L. BUSINESS HOLDING SRL (fosta R. L. SRL) în susținerea declarației de creanță, aceasta creanta nu exista in fapt solicitând excluderea acesteia din tabelul de creante raportat la faptul ca titlul care sta la baza declararii creantei, respectiv contractul de prestari servicii nr. 592/22.05._ si actele aditionale incheiate la acesta au fost intocmite cu nerespectarea dispozitiilor legale incidente, lipsind astfel caracterul de certitudine a creantei inscrisa in tabelul preliminar.

A mai arătat că în data de 05.05.2011 BCR LEASING a dat, la solicitarea expresă a utilizatorului R. L. SRL o adresa prin care a fost prelungit acordul pentru cedarea folosintei gratuite in baza contractului de comodat către S.C. A. O. RACING SERVICE S.R.L in vederea mentinerii punctului de lucru al S.C. A. O. RACING SERVICE S.R.L, mentionandu-se totodata faptul ca imobilul a mai facut obiectul cedarii folosintei gratuite intervenite intre S.C. R. L. S.R.L si S.C. A. O. RACING SERVICE S.R.L, pentru perioada 2009-2011. Semnaturile reprezentantilor R. L. SRL si A. O. RACING SERVICE ce apar pe actelor aditionale nr. 6, nr. 7 si nr. 8, la contractul de prestarii servicii nr. 592/22.05.2009, respectiv O. L. si O. C., nu sunt aceleasi cu semnaturile din confirmarea de specimen de semnaturi emisa de banca nr. 1759/02.05.2012 si in hotararile adunarii generale ale actionarilor, aspect de natura sa intareasca convingerea ca aceste acte au fost incheiate ulterior deschiderii procedurii, pentru a da o aparenta de legalitate solicitarilor din cererea de admitere formulata de R. L. BUSINESS HOLDING SRL;

Contractul si actele aditionale nu prevad calitatea prestatorului, respectiv de proprietar al bunurilor inchiriate sau de locatar si locatia bunurilor; Actele aditionale transmise de catre administratorul judiciar nu au mentionata data la care acestea au fost incheiate; Deoarece in actul aditional nr. 8 se mentioneaza ca durata contractului este de 2 ani, incapand de la data de 22.05.2010 pana la 22.05.2012, iar suma solicitata rezulta din facturi emisa in perioada martie 2011 - noiembrie 2011, rezulta ca in perioada decembrie 2011- mai 2012 au fost achitate - prestatia mai noua a fost achitata in detrimental unei prestatii mai vechi; Conform certificatului constatator llf._/17.06.2010, R. L. SRL are deschis un punct de lucru in locatia bunurilor inchiriate, dar avand ca obiect de activitate dezvoltare promovare imobiliara si nu poate presta in aceasta locatie activitatile descrise in contractul de prestarii servicii nr._.05.2009 si actelor aditionale nr. 6 si nr. 7.

In drept, contestația a fost întemeiată pe dispozitiile Legii nr. 85/2006

A depus în susținerea cererii înscrisuri – filele 3-37.

La data de 25.11.2013 creditoare-intimată R. L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată, cu consecinta mentinerii in tabel a creantei, intocmai cum aceasta a fost inscrisa de Administratorul Judiciar al debitoarci .

A arătat că în fapt creanta sa in suma de 10.636.769,90 lei a fost analizata si inscrisa in tabelul preliminar al creantelor. pe baza declaratiei de creanta si a inscrisurilor doveditoare ce au stat la baza acesteia. Creanta reflecta cumulul sumelor cuprinse in cele 9 (noua) facturi emise si neincasate de la societatea debitoare, Ia care se adauga penalitatile de intarziere, calculate conform art.5 pct.5.2 din Contractul de prestari sevicii nr. 592/22.05.2009, penalitati aplicate pana la data deschiderii procedurii insolventei.

Afirmatiile creditoarei-contestatoare BCR SA din cuprinsul contestatiei formulate, in sensul ca inscrisurile depuse ar fi fost incheiate ulterior deschiderii procedurii pentru a da o aparenta de legalitate solicitarilor din cererea de admitere a creanței sunt lipsite de orice suport, intrucat din punct de vedere contabil facturile emise de subscrisa pe numele debitoarei . SERVICE SRL, (in baza contractului de prestari servicii nr. 592/22.05.2009 si a actelor aditionale la acesta) au fost evidentiate in contabilitate, acestea regasindu-se evidentiate si in contabilitatea debitoarei. Administratorul judiciar in mod obiectiv a analizat facturile respective si, corespunzator, a procedat la inscrierea creantei totale in tabelul preliminar.

A mai arătat că ca dispozitiile art. nr.2.1 si 3.2 din Contractul nr.592/22.05.2009 prevad expres faptul ca "prestatorul presteaza beneficiarului servicii, conform actelor aditionale acceptate de ambele parti în scris" si totodata . „.termenul contractului poate fi modificat cu acordul scris al ambelor parti prin act aditional la prezentul contract. incheiat cu cel putin 10 zile inainte de data expirarii prezentului contract." Clauzele contractuale mentionate anterior (pe care creditoarea . le-a contestat) vin sa intareasca legalitatea si corectitudinea inscrisurilor depuse in sustinerea declaratiei de creanta. neavand importanta daca acestea au fost sau nu efectiv datate, in speta avand relevanta doar faptul ca facturile emise in baza acestora au data certa. Va rugam sa observati totusi ca Actul aditional m. 8 a fost semnat la data de 12.05.2010.

Mai mult de atat, in combaterea presupunerilor eronate ale creditoarei BCR SA, arata faptul ca Facturile nr. 0166/21.10.2011. nr.0184/31.10.2011 și nr. O_.11.2011 emise in baza contractului nr. 592/22.05.200l) si a actelor aditionale la acesta poarta stampila de intrare a se A. O. RACING SERVICE SRL, avand numar si data de intrare in Registratura.

Din moment ce facturile au fost emise in baza contractului, este evident si logic faptul ca acesta a fost prelungit in baza Actului aditional nr. 8 din data de 12.05.2010, fapt ce vine sa contrazica afirmatia BCR SA in sensul că acest document. alaturi de celelalte acte aditionale ar fi fost incheiate ulterior deschiderii procedurii insolventei.

In drept întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 si urmat. Cod Procedura Civila si ale Legii 85/2006.

La termenul de judecată din data de 14.01.2014 contestatoarea a depus cerere precizatoare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii de creditor a . in prezentul dosar de insolventa si implicit, exceptia lipsei calitatii acesteia de membru al Comitetului creditorilor

In motivarea acesor exceptii, a învederat că prin Adresa nr 7/07.01 2014 a fost notificată de catre BCR LEASING IFN S A prin intermediul unui executor judecătoresc cu privire la desfiintarea (mutus dissensus] la data de 17.12.2013 a Platii ssi Subrogaliei in drepturile creditorului, intervenite intre BCR LEASING IFN SA in calitate de creditor initial al . SERVICE SKL, si BCR SA in calitate de nou creditor, cu privire la Cotractele de leasing financiar_/26. 1_,_/18_ si_/18 09.2009

Ca efect al acestei desfiintari, partile au fost repuse in situatia anterioară ca și cum subrogaria nu ar fi existat, rezultand de aici ca BCR S A nu a avut niciodata calitatea de Iocator în contractele de leasing sus-mentionare si nu a detinut nici un drept aferent acestei calitati

Ca urmare, la data de 12 08 2013, data depuneri: declaratiei de creanta, BCR SA nu a avut calitate de creditor al . SER VICE SKL si nu a fost in drept sa solicite inscrierea sa la masa credala a acesteia.

Cu privire la sustinerile BCR LEASING IFN SA. din Notificarea nr.7/07.01.2014 cu privire la mentinerea in favoarea sa a tuturor procedurilor judiciare "initiate sau continuate de catre BCR in legatura cu Societatea, ca si Utilizator si/sau in legatura cu Contractele de leasing", a precizat ca aceste proceduri nu pot fi considerate valabile atat timp cat au fost exercitate de catre o persoana lipsita de calitate la momentul initierii sau continuarii lor.

Analizând probatoriul administrat în cauză, tribunalul reține următoarele:

Prin încheierea de ședință nr. 622 din camera de consiliu din data de 27.06.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr._ s-a admis cererea debitoarei . SERVICE SRL, s-a deschis procedura generală a insolenței față de debitoare, cu păstrarea dreptului de administrare, numindu-se administratorul judiciar GRUPUL DE INSOLVENȚĂ ȘI REORGANIZARE SPRL și s-au luat măsurile subsecvente deschiderii procedurii.

Creditoarea B. COMERCIALA R. SA a formulat la 12.08.2013

cerere de înscriere in tabelul de creanțe al debitoarei . SERVICE SRL cu suma de 6.420.633,07 euro ( 5.877.337,48 euro fara TVA capital nefacturat si 543.295,59 euro inclusiv TVA facturi neîncasate), invocând plata efectuata in temeiul certificatului de subrogație încheiat la data de 30.04.2013 cu . SA.

In raport de conținutul Certificatului de subrogație încheiat la data de 30.04.2013 si extrasul de cont al BCR Leasing IFN SA din 27.01.2014, aferent perioadei 30.04._13 privind plata sumei de 6.356.426,74 euro efectuata in folosul creditoarei BCR Leasing IFN SA de către B. COMERCIALA R. SA, precum si de dispozițiile art. 1597 din codul civil potrivit cu care subrogația isi produce efectele din momentul plații pe care terțul o face in folosul creditorului, instanța constata ca dovedita calitatea B. COMERCIALA R. SA de creditoare a . SERVICE SRL la momentul deschiderii procedurii insolvenței debitoarei, 20.06.2013, inclusiv la data de 12.11.2013 când a formulat contestația ce face obiectul prezentei, prin care a contestat creanța cu care a fost înscris creditoarea . HOLDING SRL

Creditoarea B. COMERCIALA R. SA a fost înscrisa in tabelul preliminar de creanțe cu o creanța de 36.229.496,45 lei in categoria creanțelor garantate, in temeiul contractelor de leasing financiar nr._/26.11.2008, nr._/18.09.2009, nr._/18.09.2009 .

Prin actul denumit Certificat încheiat intre . SA si B. COMERCIALA R. SA la data de 18.12.2013 partile au stabilit desființarea plații efectuate si a subrogației cu efecte depline si repunerea parților in situația anterioara, in sensul ca toate drepturile, creanțele si obligațiile rezultând din contractele de leasing financiar sa fie retransferate de la BCR la BCR Leasing SA.

Calitatea procesuala presupune existenta unei identitati intre creditoare si cea care este titulara dreptului afirmat . Drepturile si obligațiile procesuale pot fi transmise in cursul procesului, ceea ce echivalează cu o transmisiune a calității procesuale, activa sau pasiva. Transmisiunea poate fi legala sau, cum este cazul in speța, convenționala, cel care dobândește calitatea procesuala preluând procesul in starea in care se găsește in momentul in care a avut loc transmisiunea, actele procedurale îndeplinite de autorul sau fiindu-i opozabile.

Din punct de vedere procedural cererea creditoarei B. COMERCIALA R. SA de a se lua act de transmisiunea calității procesuale este admisibila, nefiind necesara formularea unei cereri de chemare in judecata a altei persoane ca forma de intervenție forțata.

F. de certificatul încheiat la 18.12.2013 si actele depuse retine tribunalul ca in cursul procedurii insolvenței a operat transmisiunea calității procesuale de creditor de la B. COMERCIALA R. SA la . SA prin desființarea subrogației si plații.

In consecința, se va retine ca prin transmisiunea convenționala a calității de creditor . SA a dobândit calitate procesual activa in prezenta

cauza.

Prin urmare, va fi respinsa contestația contestatoarei-creditoare B. COMERCIALA R. SA ca fiind formulata de o persoana fara calitate procesual activa, urmare a transmisiunii calității procesuale către . SA.

In ceea ce privește fondul contestației contestatoarei –creditoare BCR LEASING IFN SA prin care se contesta creanța in suma de 10.636.769,90 lei a creditoarei . HOLDING SRL tribunalul retine următoarele.

Intre parți s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 592/22.05.2009 pentru o perioada de 1 an începând de la 22.05.2009 având ca obiect „prestarea de servicii conform actelor adiționale acceptate de ambele parți”, pentru un onorariu ce urma sa fie stabilit de asemenea prin acte adiționale, plata debitului urmând a fi efectuata potrivit art. 5.1 in maxim 30 de zile de la data emiterii facturii.

S-au depus la dosar doua acte adiționale la contract, nr. 6 si nr.7 fara număr de înregistrare si fara data a încheierii, precum si un act adițional nr. 8/12.05.2010, prin care a fost prelungita durata contractului de la 22.05.2010 pana la 22.05.2012

( filele 5-6 dosar).

In temeiul contractului s-au emis noua facturi fiscale pentru servicii reprezentând „chirie conform contract si chirie depozitare si manipulare conform contract”.

In ceea ce privește debitele reclamate cu titlu de chirie, prin actul adițional nr. 6 si nr. 7 nedatate s-a stabilit generic ca prestatorul sa pună la dispoziția beneficiarului spre închiriere lunara o hala de 2100 mp, depozit in suprafața de 2100 mp spațiu birouri in suprafața de 600 mp, precizându-se valorile chiriei calculate pe metru pătrat, fara indicarea altor elemente din care sa rezulte localizarea imobilului si spatiilor închiriate, ori perioada închirierii .

S-au emis factura nr. 81/28.03.2011 pentru suma de 558.000 lei, nr. 90/30.04.2011 pentru suma de 189.459 lei, nr. 99/30.05.2011 pentru 191.612,55 lei, nr. 114/27.06.2011 pentru suma de 156.220 lei si TVA 37.971 lei, nr. 136/29.07.2011 pentru suma de 159.168 lei si 38.200 lei TVA, nr. 149/19.08.2011 pentru suma de 160.008 lei si 38.402 lei TVA, nr.166/21.09.2011 pentru 160.682 lei si 38 611 lei TVA, nr. 0184/31.10.2011 pentru suma de 161.812 lei si_ lei TVA, nr.0195/30.01.2012 pentru suma de 163.076 lei si 39.138 lei TVA reprezentând „chirie conform contract”.

Conform susținerilor parților si actelor depuse, bunurile ce fac obiectul închirierii nu au fost proprietatea R. L., aceste fiind proprietatea BCR LEASING IFN SA conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4757/26.11.2008 si date in folosința R. L. conform contractului de leasing nr._/26.11.2008 - clădiri: depozit, hala, spatii birouri in suprafața totala utila de 4.867,59 mp situate in București, Șoseaua Olteniței, nr. 227-237, sector 4 (contract cesionat ulterior - 27.04.2012. către A. O. RACING SRVICE), aspecte necontestate.

Cu privire la aceste bunuri s-a încheiat intre R. L. SRL si debitoarea S.C. A. O. RACING SERVICE S.R.L contractul de comodat nr. 326/28.04.2011 prin care creditoarea înscrisa in tabel a predat cu titlu gratuit imobilul pentru o perioada de 12 luni, prelungind astfel un contract de comodat anterior încheiat in anul 2009, folosința gratuita acceptata de proprietar, aspect dovedit de înscrisurile depuse la filele 56-60.

In condițiile in care exista dovezi clare provenind din acte semnate si recunoscute de creditoarea R. L. SRL ca toate bunurile imobile au fost predate in folosința gratuita a debitoarei cu acordul proprietarului bunurilor, coroborat cu lipsa oricărei mențiuni in cuprinsul actului adițional nr. 6 si facturilor referitoare la perioada pentru care s-a calculat chirie, data când partile au convenit plata unei chirii, tribunalul constata ca sumele reprezentând „chirie conform contract” nu reprezintă o creanța certa lichida si exigibila.

Prin urmare, in mod greșit a fost înscrisa creditoarea R. L. SRL in tabel cu creanța – chirie datorata astfel cum este menționata in facturile fiscale si penalitati de întârziere calculate la aceste sume, sumele urmând a fi înlăturate din tabelul preliminar la creanțelor împotriva debitoarei . SRVICE.

Se constata ca s-a invocat de către creditoare existenta unei creanțe reprezentând contravaloare servicii de manipulare si depozitare.

Sub acest aspect se retine ca prin actul adițional nr. 7 prestatorul s-a obligat sa asigure beneficiarului servicii de depozitare si manipulare pe parcursul lunilor iunie – decembrie 2011, conform facturilor prezentate lunar, in cuprinsul facturilor nr. 114/27.06.2011, nr. 136/29.07.2011, nr. 149/19.08.2011, nr.166/21.09.2011, nr. 0184/31.10.2011, nr.0195/30.01.2012 semnate de debitoare fiind consemnate debite cu titlu de „chirie depozitare si manipulare conform contract”.

In absenta oricărei dovezi in sensul ca serviciile menționate in actul adițional nu au fost prestate de creditoare in perioada iunie – decembrie 2011, faptul ca R. L. SRL are deschis un punct de lucru in imobil si ca are ca obiect de activitate dezvoltare promovare imobiliara, nu poate conduce prin el însuși la concluzia ca nu a executat in aceasta locație activitățile descrise in contractul de prestării servicii nr._.05.2009 si actul adițional nr. 7.

Prin urmare creditoarea urmează a fi înscrisa in tabelul creanțelor debitoarei . SERVICE SRL doar cu creanța chirografara reprezentând contravaloare servicii de depozitare si manipulare executate in perioada iunie –decembrie 2011, înscrise in facturile fiscale nr.0114/27.06.2011, nr.0136/29.07.2011, nr. 0149/19.08.2011, 0166/21.09.2011, 0184/31.10.2011, nr.0195/15.11.2011 nr.0195/30.01.2012, pentru serviciile prestate in perioada iunie decembrie 2011, la care se va calcula penalitati de întârziere de la data scadentei înscrisa in fiecare factura pana la data deschiderii procedurii insolvenței, conform art. 5.2 din contractul nr. 592/22.05.2009.

In sensul celora arătate anterior va fi admisa in parte contestația formulata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

TRIBUNALUL

HOTĂRĂȘTE

Constata ca B. COMERCIALA R. SA a avut calitatea de creditoare a debitoarei . SERVICE SRL la data formulării cererii de înscriere a creanței pentru suma de 6.420.633,07 euro ( 5.877.337,48 euro fara TVA capital nefacturat si 543.295,59 euro inclusiv TVA facturi neîncasate), plata efectuata in temeiul certificatului de subrogație încheiat la data de 30.04.2013 cu . SA.

Constata ca la data de 18.12.2013 a operat transmisiunea calității procesuale de creditor de la B. COMERCIALA R. SA la . SA prin desființarea subrogației si plații in temeiul certificatului încheiat la 18.12.2013.

Constata ca prin transmisiunea convenționala a calității de creditor B. COMERCIALA R. SA a transmis către . SA calitatea procesual activa in contestația formulata împotriva tabelului preliminar al creanțelor debitoarei . Service SRL.

Respinge contestația contestatoarei-creditoare B. COMERCIALA R. SA cu sediul în București, .. 5, sector 3, in contradictoriu cu intimata creditoare . HOLDING SRL cu sediul în Otopeni, . E, . si intimata debitoare . SERVICE SRL prin administrator judiciar T. și Asociații din București, ., ., ., sector 3, ca fiind formulata de o persoana fara calitate procesual activa.

Admite in parte contestația contestatoarei –creditoare BCR LEASING IFN SA cu sediul în București, Piața A. I. nr. 8, . in contradictoriu cu intimata-creditoare . HOLDING SRL cu sediul în Otopeni, . E, ., județul Ilfov si intimata debitoare . SERVICE SRL prin administrator judiciar T. și Asociații din București, ., ., ., sector 3, împotriva tabelului preliminar de creanțe.

Dispune ca administratorul judiciar sa înlăture mențiunea privind creanța de 10.636.769 lei admisa pentru creditoarea . HOLDING SRL si înscrie creditoarea in tabelul creanțelor debitoarei . SERVICE SRL doar cu creanța chirografara reprezentând

1contravaloare servicii de depozitare si manipulare executate in perioada iunie –decembrie 2011, înscrise in facturile fiscale nr.0114/27.06.2011, nr.0136/29.07.2011, nr. 0149/19.08.2011, 0166/21.09.2011, 0184/31.10.2011, nr.0195/15.11.2011

2.contravaloarea penalităților de întârziere la debitele reprezentând servicii de depozitare si manipulare, calculate de la data scadentei înscrisa in fiecare factura pana la data deschiderii procedurii insolvenței, conform art. 5.2 din contractul nr. 592/22.05.2009.

Executorie.

Cu apel in 30 de zile de la comunicare

Pronunțata in ședința publica azi 11.02.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

M. N. N. M. M. A.

Red.jud.MNN

Dact. MMA

Ex.3

Comunicat……………………..

Ex……………1-BPI………

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Sentința nr. 499/2014. Tribunalul ILFOV