Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 726/2014. Tribunalul ILFOV

Sentința nr. 726/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 25-02-2014 în dosarul nr. 2200/93/2012/a1

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă 726

Ședința publică de la 25 Februarie 2014

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE – JUDECĂTOR SINDIC – M. N. N.

GREFIER - M. M. A.

Pe rol se află soluționarea cauzei faliment privind reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV în contradictoriu cu pârâtul A. O., având ca obiect procedura insolvenței – societăți cu răspundere limitată angajare raspundere.

La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Tribunalul constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar dovada domiciliului actual al pârâtului rezultă din relațiile furnizate de ONRC - fila 27-28 din dosarul de fond, încuviințează pentru creditoare proba cu înscrisuri considerându-le pertinente, concludente și utile pentru soluționarea cauzei și constatând încheiată cercetarea judecătorească reține cauza în vederea soluționării.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.12.2013 reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV a solicitat în conformitate cu dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 obligarea la suportarea pasivului neacoperit al . SRL de către administratorul acesteia A. O..

A arătat că urmare a notificarii de deschidere a procedurii, a formulat cerere de admitere a creantei in data de 02.07.2013, prin care a solicitat inscrierea in tabelul obligatiilor debitoarei cu suma de 182.4591ei reprezentand obligatii restante la bugetul general consolidat al statului conform fisei sintetice pe platitor, creanta solicitata fiind admisa și inscrisa de catre lichidatorul judiciar atat in tabelul preliminar cat si in tabelul definitiv al obligatiilor debitoarei depus la dosarul cauzei.

In urma demersurilor efectuate de lichidatorul judiciar si a raspunsurilor primite de la institutiile abilitate rezulta ca in patrimoniul debitoarei nu au fost identificate bunuri mobile sau imobile, astfel incat in speta nu a fost posibila recuperarea creantelor inscrise in tabelul definitiv al obligatiilor debitoarei S.C. INTELIGENT BUSINESS SOLUTIONS S.R.L., motiv pentru care a solicitat sa se dispună obligarea la suportarea pasivului neacoperit al societatii debitoare de catre administratorul acesteia A. O., din urmatoarele considerente: in primul rand faptul ca raspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului inregistrat de societatea debitoare este o raspundere civila delictuala speciala care intervine in situatia in care faptele administratorilor au cauzat starea de insolventa a societatii si aceasta este o stare de fapt care se asociaza actiunii sau omisiunii delictuoase a conducatorilor ei. Prin activitati ce duc in mod vadit la starea de insolventa intelegem acele activitati care, desi prejudiciabile pentru patrimoniul societatii din punct de vedere financiar, sunt continuate in mod constient si voit de membrii organelor de conducere.

In speta, societatea debitoare nu a depus la dosarul cauzei actele prevazute la art. 28 din Legea insolventei, incalcand astfel dispozitiile exprese ale art. 35 din acelasi act normativ. Ori, nedepunerea documentelor financiar-contabile a pus lichidatorul judiciar in imposibilitatea de a verifica modalitatea de inregistrare a evidentelor contabile, legalitatea acestora, instrainarea bunurilor, cauzele concrete care au dus la incetarea de plati. In sustinere invocam dispozitiile art. 9 alin. 1 din legea nr. 82/1991 a contabilitatii, cu modificarile si completarile ulterioare, potrivit carora "documentele oficiale de prezentare a situației economica-financiare a persoanelor prevăzute la ari. 1 sunt situațiile financiare anuale, stabilite potrivit legii, care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare, performanței financiare și a celorlalte informații referitoare la activitatea desfășurată".

A apreciat ca nedepunerea de catre debitoare a actelor contabile, conform dispozitiilor art. 28 din Legea nr. 85/2006, instituie o prezumtie relativa a netinerii contabilitatii in conformitate cu legea si a legaturii de cauzalitate dintre aceasta fapta si ajungerea societatii in incetare de plati. In acest sens precizam si faptul ca din verificarile efectuate rezulta ca reprezentantul legal al debitoarei nu si-a indeplinit cu regularitate obligatiile declarative in sensul ca societatea nu a inregistrat situatiile financiare la organul fiscal in conformitate cu dispozitiile Codului de procedura fiscala, ale Legii nr. 31/1990 si ale Legii contabilitatii.

A mai arătat că raspunderea organelor de conducere ale societatii este

atrasa in stransa legatura cu nedepunerile culpabile ale documentelor sus-mentionate, omisiune vadit imputabila acestora mai cu seama cu cat acestia, in calitatea sa de mandatar al societatii debitoare, era tinut sa-si duca la indeplinire mandatul prin manifestarea unei diligente superioare chiar si celei depusa in sustinerea propriilor interese.

S-au invocat de catre reclamanta art. 138 din Legea 85/2006, art. 72 art. 73 alin (1) din Legea nr. 31/1990, art. 6 din Legea nr. 82/1991

Se creeaza astfel si legatura de cauzalitate intre fapta ilicita a administratorului societatii debitoare (respectiv nu a tinut contabilitatea in conformitate cu prevederile legale) si prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor, asa cum rezulta din tabelul obligatiilor societatii debitoare, depus la dosar), iar aceasta consta in dezinteresul aratat in ceea ce priveste functionarea normala si in conditii de legalitate a societatii. O societate comerciala nu poate functiona viabil in conditiile in care administratorii acesteia manifesta un dezinteres total in ceea ce priveste indeplinirea conditiilor minime pentru functionarea sa.

Pentru aceste motive a solicitat admiterea prezentei cereri si sa se dispuna obligarea la suportarea pasivului neacoperit al societatii debitoare de catre administratorul acesteia A. O. cu bunurile din averea personala, pana la achitarea integrala a obligatiilor restante.

In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozitiile art. 138 alin. (1) lit.d si alin. (3) din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolventei, cu modificarile si completarile ulterioare, coroborate cu cele ale Legii nr. 31/1990, cu modificarile si completarile ulterioare, Legii nr. 82/1991 si O.G. nr. 92/2003.

Pârâtul legal citat nu a formulat întâmpinare și nu a solicitat probe in apărare.

Analizând actele și lucrările prezentului dosar și a dosarului nr._ 12, reține următoarele:

Prin încheierea din 21.05.2013 a Tribunalului Ilfov, pronunțată în dosarul nr._ s-a deschis procedura simplificată față de debitorul S.C.INTELIGENT BUSINESS SOLUTIONS S.R.L, s-a dispus . debitorului, s-a constatat că debitorul este dizolvat anterior formulării cererii, a fost numit lichidator CII P. D. A. și s-au luat măsurile legale subsecvente deschiderii procedurii insolventei.

Conform tabelului definitiv de creanțe împotriva debitorului, masa pasivă a acestuia se compune din suma de 184 908 lei creanța datorata DGFP Ilfov.

Prin sentința civila nr. 2741/08.10.2013 Tribunalul Ilfov in temeiul art. 131 din legea nr. 85/2006 a dispus închiderea procedurii insolventei împotriva debitorului S.C. INTELIGENT BUSINESS SOLUTIONS SRL, radierea debitorului din Registrul comerțului.

Coroborând actele existente la dosar cu raportului cuprinzând cauzele și împrejurările ce au dus la apariția insolventei, întocmit în condițiile art.59 din lege, rezulta ca o cauza a stării de insolventa a societatii ar putea fi datoriile firmei in suma de 10.690 lei la 31.10.2010 si a creanțelor de 1 leu, starea de insolventa datorându-se si unor factori obiectivi, respectiv criza economica prelungita pe plan mondial, scăderea vânzărilor, creanțele societatii nerecuperate, din actele avute la dispoziție si investigațiile efectuate nu s-a putut constata savarsirea unor fapte de natura celor prevăzute de art. 138 din legea nr. 85/2006.

Instanța are în vedere dispozițiile art.138 alin.1 și 3 din Legea nr.85/2006, din a căror interpretare sistematică rezultă aspectele esențiale privind cererea în atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere/supraveghere ale debitorului în insolvență, și anume aspectele referitoare la noțiunea și natura juridică a acestei cereri, subiecții de drept ce dețin calitatea procesuală activă și cea pasivă, precum și cerințele legale pentru admiterea cererii.

Mai prezintă interes dispozițiile art.998-999 din fostul C.civ.,( aplicabil situației din speță) care prevăd că orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, autorul faptei fiind responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.

Cererea privind atragerea răspunderii personale poate fi promovată de administratorul judiciar sau de lichidator ori, în baza hotărârii adunării creditorilor, de către președintele comitetului creditorilor, creditorul desemnat de către adunarea creditorilor sau creditorul care deține mai mult de jumătate din valoarea creanțelor înscrise la masa credală. Întrucât, în toate cazurile, este promovată în interesul colectiv al creditorilor îndreptățiți să participe la procedură, cererea nu poate fi formulată de orice creditor în scopul satisfacerii propriei creanțe.

Calitatea procesuală pasivă (calitatea de pârâți) în cadrul acestei cererii aparține membrilor organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului (așa cum este situația administratorului de fapt).

Răspunderea patrimonială a pârâților este antrenată întrucât aceștia au cauzat starea de insolvență a debitorului prin săvârșirea uneia ori mai multora dintre faptele ilicite enumerate limitativ de la lit.a) la lit.g) ale art.138 alin.1 din lege, iar, consecutiv, prin cauzarea insolventei, au determinat insuficiența ori lipsa lichidităților din patrimoniul debitorului necesare pentru plata integrală și la termen a datoriilor bănești certe și exigibile, prejudiciindu-i în acest fel pe creditori.

Prin dispozițiile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 se instituie o răspundere civilă delictuală față de creditori a persoanelor care au determinat incapacitatea debitorului ajuns în insolvență de a-și plăti datoriile sale certe și exigibile. Prin urmare, între prejudiciul creat creditorilor, constând în imposibilitatea de a-și satisface integral creanțele, și faptele ilicite enumerate limitative de lege, săvârșite de organele de conducere/supraveghere ale debitorului (având calitatea de pârâți), există o legătură de cauzalitate mediată (indirectă), în sensul că pârâții i-au prejudiciat pe creditori în mod indirect, respectiv: i) prin săvârșirea faptelor ilicite precizate de lege, au cauzat starea de insolvență a debitorului, caracterizată prin lipsa ori insuficiența lichidităților; și ii) prin ajungerea debitorului în stare de insolvență au cauzat și incapacitatea acestuia de a-și plăti creditorii.

Condițiile cumulative ale angajării răspunderii persoanelor care au cauzat insolventa, sunt următoarele, potrivit dreptului comun (art.998-999 C.civ.) și dispozițiilor speciale din legea insolventei, anterior menționate:

- existența unui prejudiciu constând în imposibilitatea creditorilor recuperării integrale a creanțelor, ca urmare a lipsei ori insuficienței din averea debitorului insolvent a disponibilităților bănești; acest prejudiciu este egal cu pasivul debitorului insolvent (valoarea totală a masei credale, așa cum rezultă din tabelul definitiv consolidat al creanțelor);

- săvârșirea de către persoanele arătate, a uneia sau mai multor fapte ilicite dintre cele enumerate limitativ de la lit.a) la lit.g) ale art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006;

- existența unei legături de cauzalitate între fapta/faptele ilicite săvârșite și starea de insolvență; dovada acestui element înseamnă implicit și dovada raportului cauzal între aceste fapte ilicite și prejudiciul creat creditorilor;

- fapta ilicită să fi fost săvârșită cu intenție, ca forma de vinovăție

Consecința antrenării răspunderii persoanelor vinovate de cauzarea insolventei, ca urmare a îndeplinirii condițiilor prezentate, este aceea că ele vor putea fi obligate să suporte o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență.

Răspunderea acestor persoane este subsidiară, în sensul că doar în ipoteza în care, în cadrul procedurii insolventei, fie prin intermediul reorganizării judiciare, fie prin valorificări (lichidări) de bunuri ale debitorului în cadrul falimentului, nu s-a reușit plata integrală a pasivului, atunci se poate dispune obligarea pârâților la plata în întregime ori a unei părți din pasivul rămas neachitat.

Întrucât răspunderea patrimonială reglementată de dispozițiile speciale ale Legii nr.85/2006, derogatorii de la dispozițiile art.73 din Legea nr.31/1990, este o răspundere civilă de natură delictuală față de creditori, și nu contractuală ori delictuală față de debitorul persoană juridică, nu este prezumată existența nici uneia din condițiile răspunderii în discuție, iar dovada îndeplinirii acestor condiții este în sarcina probatorie a participantului la procedură care, promovând cererea de atragere a răspunderii (administratorul judiciar/lichidatorul, președintele comitetului creditorilor, creditorul desemnat de către adunarea creditorilor, ori, după caz, creditorul majoritar), are poziția procesuală de reclamant

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată că reclamantul creditor susține că starea de insolvență a debitoarei a fost cauzată de către pârât în calitate de administrator social al debitoarei, prin săvârșirea de aceasta a faptelor prevăzute de art.138 alin.1 lit. d) din Legea nr.85/2006, și anume ,,au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți,, și respectiv ,, de a ține o contabilitate fictivă, de a face să dispară unele documente contabile și de a nu fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea ,,

În ce privește existența acestei fapte anterior reține că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația procesuală de a dovedi actele și operațiunile materiale ce ar fi fost săvârșite de pârâta și care s-ar încadra în conținutul fapte ilicite a ținerii unei contabilități fictive și nici actele materiale prin care pârât ar fi distrus ori ascuns contabilitatea societății debitoare.

În privința faptei de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea (art.138 alin.1 lit.d teza III din lege), instanța constată că reclamantul nu precizează și nu dovedește care a fost mecanismul cauzal prin care omisiunea imputată pârâtului ar fi condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

În acest sens, nu s-a probat că pârâtul, în timpul mandatului său de administrator, ar fi săvârșit fapte conexe ori favorizate de neținerea contabilității, precum ascunderea ori deturnarea unei părți din activele societății, însușirea de fonduri bănești, neînregistrarea unor încasări de creanțe etc., care să demonstreze caracterul fraudulos al faptei de a nu fi ținut contabilitatea conform legislației în materie și intențiile pârâtei de a-i prejudicia pe creditori. Reclamantul se limitează la supoziții nedovedite privind urmărirea de pârâta a unor scopuri frauduloase, care însă nu suplinesc obligația sa procesuală de a dovedi relația de cauzalitate între neținerea contabilității societății și starea de insolvență a acesteia.

În ce privește fapta de a continua o activitate care ducea în mod vădit la încetare de plăți invocată de creditor nu se indică în ce a constat această continuare de activitate astfel că susținerea este neîntemeiată.

În concluzie, instanța reține că reclamanta nu a probat săvârșirea de către pârât a unor fapte ilicite care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 alin.1 lit. d) din Legea nr.85/2006 și nici că pârâtul, prin săvârșirea acestor ipotetice fapte ori prin neținerea contabilității, ar fi cauzat starea de insolvență a debitoarei, sens în care, nefiind întrunite condițiile de existență cumulative ale răspunderii personale prevăzute de art.138 alin.1 din lege, va respinge cererea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

TRIBUNALUL

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV cu sediul în București, .. 13, sector 2 împotriva pârâtului A. O. domiciliat în sector 1, București, .-15, ., . întemeiată pe art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, ca neîntemeiată.

Cu recurs în 7 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 25.02.2014

PREȘEDINTE GREFIER

M. N. N. M. M. A.

Red.jud.MNN

Dact. MMA

Ex.4

Comunicat……………………..

Ex……………1-BPI+1CPC……

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 726/2014. Tribunalul ILFOV