Procedura insolvenţei. Sentința nr. 765/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 765/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 25-02-2014 în dosarul nr. 184/93/2013/a1
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 765
Ședința publică de la 25.02.2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE – JUDECĂTOR SINDIC - R. N.
GREFIER – E. L. C.
Pe rol judecarea cauzei F. formulată de reclamanta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANAȚELOR PUBLICE ILFOV, în contradictoriu cu pârât C. S. M., având ca obiect procedura insolvenței – angajare răspundere.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 18.02.2014, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Tribunalul având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 260 alin. 1 C.pr.civ., a amânat pronunțarea pentru data de 25.02.2014, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei de față, instanța reține următoarele:
La data de 22.11.2013 a fost înregistrată pe rolul instanței sub nr._ 12/a1, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în cuprinsul căreia a solicitat, in conformitate cu dispozitiile art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006, obligarea la suportarea pasivului neacoperit al societatii debitoare de catre administratorul acesteia C. S. M..
In fapt, a arătat că prin incheierea din data de 19.02.2013, pronuntata de Tribunalul Ilfov in dosarul nr._ 13 s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului impotriva S.C. A.S.G. EXPRES SRL, cu sediul in Otopeni, ..16,5; ., jud. Ilfov, cod fiscal_ si a fost desemnat in calitate lichidatator judiciar provizoriu CII B. I. R. R..
Urmarea notificarii de deschidere a procedurii, institutia reclamantă a formulat cerere de admitere a creantei in data de 25.03.2013, prin care a solicitat inscrierea in tabelul obligatiilor debitoarei cu suma de 29.385 lei reprezentand obligatii restante la bugetul general consolidat al statului conform fisei sintetice pe platitor.
Creanta solicitata de institutia reclamantă a fost admisa si inscrisa de catre lichidatorul judiciar atat in tabelul preliminar cat si in tabelul definitiv al obligatiilor debitoarei depus la dosarul cauzei.
In urma demersurilor efectuate de lichidatorul judiciar si a raspunsurilor primite de la institutiile abilitate rezulta ca in patrimoniul debitoarei nu au fost identificate bunuri mobile sau imobile, astfel incat in speta nu a fost posibila recuperarea creantelor inscrise in tabelul definitiv al obligatiilor debitoarei.
A mai arătat faptul ca raspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului inregistrat de societatea debitoare este o raspundere civila delictuala speciala care intervine in situatia in care faptele administratorilor au cauzat starea de insolventa a societatii si aceasta este o stare de fapt care se asociaza actiunii sau omisiunii delictuoase a conducatorilor ei.
In speta, a arătat că societatea debitoare nu a depus la dosarul cauzei actele prevazute la art. 28 din Legea insolventei, încalcand astfel dispozitiile exprese ale art. 35 din acelasi act normativ. Ori, nedepunerea documentelor financiar-contabile a pus lichidatorul judiciar in imposibilitatea de a verifica modalitatea de inregistrare a evidentelor contabile, legalitatea acestora, instrainarea bunurilor, cauzele concrete care au dus la incetarea de plati. In sustinere invocam dispozitiile art. 9 alin. 1 din legea nr. 82/1991 a contabilitatii, cu modificarile si completarile ulterioare, potrivit carora "documentele oficiale de prezentare a situației economico-financiare a persoanelor prevăzute la art. 1 sunt situațiile financiare anuale, stabilite potrivit legii, care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare, performanței financiare și a celorlalte informații referitoare la activitatea desfășurată".
Astfel, nedepunerea de catre debitoare a actelor contabile, conform dispozitiilor art. 28 din Legea nr. 85/2006, instituie o prezumtie relativa a netinerii contabilitatii in conformitate cu legea si a legaturii de cauzalitate dintre aceasta fapta si ajungerea societatii in incetare de plati. In acest sens a precizat si faptul ca din verificarile efectuate rezulta ca reprezentantul legal al debitoarei nu si-a indeplinit cu regularitate obligatiile declarative in sensul ca societatea nu a inregistrat situatiile financiare la organul fiscal in conformitate cu dispozitiile Codului de procedura fiscala, ale Legii nr. 31/1990 si ale Legii contabilitatii.
A mai învederat ca raspunderea organelor de conducere ale societatii este atrasa în stransa legatura cu nedepunerile culpabile ale documentelor sus-mentionate, omisiune vadit imputabila acestora mai cu seama cu cat acestia, in calitatea sa de mandatar al societatii debitoare, era tinut sa-si duca la indeplinire mandatul prin manifestarea unei diligente superioare chiar si celei depusa in sustinerea propriilor interese.
Scopul reglementarii dispozitiilor art. 138 din Legea 85/2006 a fost acela de a determina aparitia si mentinerea unui climat economic sanatos, bazat pe doua principii fara de care acest deziderat nu poate fi realizat, respectiv: principiul apararii drepturilor creditorilor societatii fata de faptele administratorilor care nu iau masurile cerute de lege in cazul in care societatea se afla in incetare de plati si principiul raspunderii administratorilor pentru continuarea unei activitati care prejudiciaza pe ceilalti creditori.
Potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, "obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat" or, acceptand desemnarea, administratorul stabileste un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, raspunzand nu numai pentru doi, dar si pentru culpa comisa in executarea lui, culpa ce poate consta atat . si . unei actiuni, ori neluarea unei masuri atunci cand acea actiune sau acea masura trebuie sa fie intreprinsa de o anumita persoana).
Conform art. 73 alin (1) din Legea nr. 31/1990, cu modificarile si completarile ulterioare, "administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: e) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere", aceasta fiind o obligație esentiala a mandatarului ce rezulta din contractul incheiat cu persoana juridica. Din coroborarea dispozitiilor legale mențtonate anterior cu cele ale art. 10 alin. 1 din Legea nr. 82/1991 rezulta implicit ca raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii revine administratorului societatii comerciale, iar in aceste conditii, lipsa actelor cerute de lege constituie o premisa pentru atragerea raspunderii personale patrimoniale a organelor de conducere ale societatii.
In sustinere a invocat si dispozitiile art. 6 din Legea nr. 82/1991 potrivit carora "orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.
(2) Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz".
Se creeaza astfel si legatura de cauzalitate între fapta ilicita a administratorului societatii debitoare (respectiv nu a tinut contabilitatea in conformitate cu prevederile legale) si prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor, asa cum rezulta din tabelul obligatiilor societatii debitoare, depus la dosar), iar aceasta consta in dezinteresul aratat in ceea ce priveste functionarea normala si in conditii de legalitate a societatii. O societate comerciala nu poate functiona viabil in conditiile in care administratorii acesteia manifesta un dezinteres total in ceea ce priveste indeplinirea conditiilor minime pentru functionarea sa.
In drept, și-a întemeiat cererea pe dispozitiile art. 138 alin. (1) lit. d si alin. (3) din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolventei, cu modificarile si completarile ulterioare, coroborate cu cele ale Legii nr. 31/1990, cu modificarile si completarile ulterioare, Legii nr. 82/1991 si O.G. nr. 92/2003.
În susținerea cererii a depus un înscrisuri filele 6 - 7.
Prezenta cerere este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar conform art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Prin Serviciul Registratură, la data de 11.02.2014, pârâtul a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiata.
In fapt, a arătat că prin cererea introductiva de instanta, reclamanta Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Bucuresti a solicitat instantei de judecata obligarea paratului C. S. M. la suportarea pasivului societatii ASG EXPRES, formuland cererea de atragere a raspunderii administratorului intemeiata pe disp. art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006.
A arătat ca paratul nu mai domiciliaza in . anul 2004, astfel cum rezulta din cartile de identitate ale acestuia . nr._ eliberata la data de 10.05.2004 (cu valabilitate pana la data de 09.02.2014) si respectiv . nr._ eliberata la data de 09.01.2014 (cu valabilitate pana la data de 09.02.2024).
Din actele si lucrarile dosarului de fond (nr. 184/_) rezulta neîndoielnic imprejurarea ca societatea debitoare ASG EXPRES a atasat cererii de insolventa documentele prevazute de art. 28 din Legea nr._.
De altfel, in lipsa acestor documente, instanța nici nu se putea pronunta asupra deschiderii procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006.
A mai precizat că societatea debitoare a tinut evidentele contabile conform dispozitiilor Legii contabilitatii nr._ si a vrezentat lichidatorului iudiciar toate documentele contabile.
Din raportul asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia starii de insolventa a societatii debitoare ASG EXPRES, raport efectuat de catre lichidatorul judiciar si publicat in BPI nr. 6042/04.04.2013, nu rezulta imprejurarea ca administratorul societatii ar fi vinovat de aparitia starii de insolventa, din contra - din documentele contabile analizate a rezultat imprejurarea ca administrator - asociat al societatii debitoare a creditat societatea debitoare.
Mai mult, in cauza s-a dispus de catre lichidatorul judiciar si efectuarea unei expertize financiar-contabile, prin care s-a retinut de asemenea, ca nu au fost identificate documente justitlcative sau operatiuni care ar putea conduce la concluzia ca organele de conducere sau de administrare ale societatii au derulat operatiuni preferentiale, care ar fi putut aduce prejudicii societatii si ca nu exista miscari patrimoniale in relatiile cu conturile de terti, neidentificandu-se acte incheiate cu creditorii societatii.
Totodată a arătat că reclamanta nu a produs probe din care sa rezulte întrunirea elementelor constitutive ale raspunderii civile delictuale prevazute in art. 138 alin. 1lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Răspunderea reglementata de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o raspundere personala, care intervine numai atunci cand - prin savarsirea vreunei fapte enumerate limitativ in textul de lege - s-a ajuns la starea de incetare a platilor de catre societatea debitoare.
A mai învederat că invocarea disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea administratorilor, întrucat legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala absoluta de vinovatie si de raspundere in sarcina administratorilor, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi insa numai dupa administrarea unor dovezi pertinente, concludente si utile in acest sens.
Mai mult a precizat ca reclamanta a formulat prezenta cerere in temeiul unor prezumtii relative (cum recunoaște de altfel chiar prin acțiune), fara a produce probatoriu privind situația societații debitoare si - mai ales - probe din care sa rezulte faptele anume savarsite de catre administrator si vinovatia acestuia la cauzarea starii de insolventa.
Doctrina si practica de specialitate au statuat in sensul ca "toate faptele enumerate la lit. d) din alin. 1 se caracterizeaza prin savarsirea lor cu intentie, care trebuie dovedita cu probe convingatoare in persoana fiecaruia dintre cei considerati raspunzatori".
Prima conditie a raspunderii civile delictuale se refera la savarsirea uneia dintre faptele enumerate limitativ de lege. Nicio fapta grava, care nu se incadreaza in textul art. 138, nu poate atrage raspunderea persoanelor prevazute de acest text de lege.
Pe de alta parte, între fapta ilicita si prejudiciu trebuie sa existe o relatie de la cauza la efect. Conform disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006, raspunderea va fi angajata numai daca persoana impotriva careia se exercita actiunea a cauzat starea de insolventa a debitorului. Savarsirea unei fapte ilicite dintre cele prevazute limitativ in textul de lege si existenta unui prejudiciu sunt 2 conditii necesare dau nu suficiente pentru a putea fi antrenata raspunderea unei persoane in conditiile art. 138. Pentru ca actiunea sa fie intemeiata este necesar sa se probeze ca prin savarsirea faptei de catre subiect a fost cauzat un prejudiciu debitorului si, indirect, creditorilor iar savarsirea faptei s-a produs cu vinovatie. Deci, trebuie sa rezulte neindoielnic ca insolventa a fost determinata in tot sau in parte de fapta ilicita savarsita cu vinovatie de catre persoana impotriva careia este exercitata actiunea in raspundere.
A precizat că reclamanta nu a dovedit elementele constitutive ale raspunderii civile delictuale in persoana paratului, nu a dovedit ca paratul ar fi savarsit fapta prevazuta la lit. d) a art. 138 din Legea nr. 85/2006, nu a dovedit niciun alt element.
A arătat că practica judiciara s-a pronuntat deja in sensul ca - odata declansata procedura insolventei impotriva unei societati - angajarea raspunderii organelor de conducere se poate cere numai in temeiul dispozitiilor Legii nr. 85/2006.
Inalta Curte de Casatie si Justitie a apreciat ca legiuitorul i-a conferit lichidatorului judiciar dreptul de a introduce o actiune in raspundere legata exclusiv de functia sa de lichidare, sens in care - potrivit disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006 - acesta este indreptatit sa formuleze cerere in vederea angajarii raspunderii in conditiile in care persoanele prevazute de legea speciala (Legea nr. 85/2006) sunt vinovate de savarsirea vreuneia dintre faptele enumerate la art. 138 din lege. Din coroborarea disp. art. 25 lit. a) cu disp. art. 138 alin. 1 din legea nr. 85/2006, rezulta neindoielnic ca - odata cu declansarea procedurii insolventei - raspunderea persoanelor care au condus societatea poate fi antrenata numai in conditiile Legii nr. 85/2006. Odata declansata procedura insolventei, lichidatorul judiciar dar si celelalte persoane care pot formula aceasta cerere au posibilitatea sa introduca cerere in vederea angajarii raspunderii persoanelor prevazute de lege, insa numai in cadrul procedurii speciale prevazute de Legea nr. 85/2006 si nu in cadrul procedurii de drept comun reglementata prin Legea nr. 31/1990 republicata (a se vedea lCCJ Sectia comerciala, Decizia nr. 3127 din 13 octombrie 2010).
În drept și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 și urm. C.pr.civ.
Analizând actele și lucrările de la dosar, instanța reține următoarele:
Pe fondul cauzei,
Instanța are în vedere dispozițiile art.138 alin.1 și 3 din Legea nr.85/2006, din a căror interpretare sistematică rezultă aspectele esențiale privind cererea în atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere/supraveghere ale debitorului în insolvență, și anume aspectele referitoare la noțiunea și natura juridică a acestei cereri, subiecții de drept ce dețin calitatea procesuală activă și cea pasivă, precum și cerințele legale pentru admiterea cererii.
Mai prezintă interes dispozițiile art.998-999 din fostul C.civ.,( aplicabil situației din speță) care prevăd că orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, autorul faptei fiind responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
Cererea privind atragerea răspunderii personale poate fi promovată de administratorul judiciar sau de lichidator ori, în baza hotărârii adunării creditorilor, de către președintele comitetului creditorilor, creditorul desemnat de către adunarea creditorilor sau creditorul care deține mai mult de jumătate din valoarea creanțelor înscrise la masa credală. Întrucât, în toate cazurile, este promovată în interesul colectiv al creditorilor îndreptățiți să participe la procedură, cererea nu poate fi formulată de orice creditor în scopul satisfacerii propriei creanțe.
Calitatea procesuală pasivă (calitatea de pârâți) în cadrul acestei cererii aparține membrilor organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului (așa cum este situația administratorului de fapt).
Răspunderea patrimonială a pârâțului este antrenată întrucât aceștia au cauzat starea de insolvență a debitorului prin săvârșirea uneia ori mai multora dintre faptele ilicite enumerate limitativ de la lit.a) la lit.g) ale art.138 alin.1 din lege, iar, consecutiv, prin cauzarea insolvenței, au determinat insuficiența ori lipsa lichidităților din patrimoniul debitorului necesare pentru plata integrală și la termen a datoriilor bănești certe și exigibile, prejudiciindu-i în acest fel pe creditori.
Prin dispozițiile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 se instituie o răspundere civilă delictuală față de creditori a persoanelor care au determinat incapacitatea debitorului ajuns în insolvență de a-și plăti datoriile sale certe și exigibile. Prin urmare, între prejudiciul creat creditorilor, constând în imposibilitatea de a-și satisface integral creanțele, și faptele ilicite enumerate limitative de lege, săvârșite de organele de conducere/supraveghere ale debitorului (având calitatea de pârâți), există o legătură de cauzalitate mediată (indirectă), în sensul că pârâții i-au prejudiciat pe creditori în mod indirect, respectiv: i) prin săvârșirea faptelor ilicite precizate de lege, au cauzat starea de insolvență a debitorului, caracterizată prin lipsa ori insuficiența lichidităților; și ii) prin ajungerea debitorului în stare de insolvență au cauzat și incapacitatea acestuia de a-și plăti creditorii.
Condițiile cumulative ale angajării răspunderii persoanelor care au cauzat insolvența, sunt următoarele, potrivit dreptului comun (art.998-999 C.civ.) și dispozițiilor speciale din legea insolvenței, anterior menționate:
- existența unui prejudiciu constând în imposibilitatea creditorilor recuperării integrale a creanțelor, ca urmare a lipsei ori insuficienței din averea debitorului insolvent a disponibilităților bănești; acest prejudiciu este egal cu pasivul debitorului insolvent (valoarea totală a masei credale, așa cum rezultă din tabelul definitiv consolidat al creanțelor);
- săvârșirea de către persoanele arătate, a uneia sau mai multor fapte ilicite dintre cele enumerate limitativ de la lit.a) la lit.g) ale art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006;
- existența unei legături de cauzalitate între fapta/faptele ilicite săvârșite și starea de insolvență; dovada acestui element înseamnă implicit și dovada raportului cauzal între aceste fapte ilicite și prejudiciul creat creditorilor;
- fapta ilicită să fi fost săvârșită cu intenție, ca forma de vinovăție, toate faptele ilicite prevăzute de lege fiind calificate de scopul fraudulos al cauzării stării de insolvență.
Consecința antrenării răspunderii persoanelor vinovate de cauzarea insolvenței, ca urmare a îndeplinirii condițiilor prezentate, este aceea că ele vor putea fi obligate să suporte o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență.
Răspunderea acestor persoane este subsidiară, în sensul că doar în ipoteza în care, în cadrul procedurii insolvenței, fie prin intermediul reorganizării judiciare, fie prin valorificări (lichidări) de bunuri ale debitorului în cadrul falimentului, nu s-a reușit plata integrală a pasivului, atunci se poate dispune obligarea pârâților la plata în întregime ori a unei părți din pasivul rămas neachitat.
Întrucât răspunderea patrimonială reglementată de dispozițiile speciale ale Legii nr.85/2006, derogatorii de la dispozițiile art.73 din Legea nr.31/1990, este o răspundere civilă de natură delictuală față de creditori, și nu contractuală ori delictuală față de debitorul persoană juridică, nu este prezumată existența nici uneia din condițiile răspunderii în discuție, iar dovada îndeplinirii acestor condiții este, conform art.1169 C.civ., în sarcina probatorie a participantului la procedură care, promovând cererea de atragere a răspunderii (administratorul judiciar/lichidatorul, președintele comitetului creditorilor, creditorul desemnat de către adunarea creditorilor, ori, după caz, creditorul majoritar), are poziția procesuală de reclamant.
Cu privire la art. 138 alin. 1 lit. a din Legea 85/2006:
Or, în speță, creditoarea a făcut doar afirmații generice referitoare atât la folosirea bunurilor în folos propriu sau în cel al altor persoane, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art 138 lit. a) din lege; calitatea pârâtului de administrator al debitorului sau nedepunerea documentelor contabile nu poate duce la concluzia că aceasta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit. a) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea lor, în lipsa unor probe certe; desfășurarea unei activități comerciale este prezumată a fi în interesul societății, nu în cel al organelor de conducere, iar creditoarea nu a răsturnat această prezumție.
Cu privire la art. 138 alin. 1 lit. d din Legea 85/2006:
Fapta prevăzută la art.138 lit d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă creditoarea nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit.d) a art.138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea; împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Mai mult, dispozițiile art 138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență; or, nedepunerea actelor la dosar este o faptă ulterioară nu numai apariției stării de insolvență dar și deschiderii procedurii; astfel, nedepunerea actelor nu avea cum să fi cauzat insolvenței debitorului.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii sale în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, creditoarea nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
În concluzie, în speță nu ne aflam în nici una din ipotezele prevăzute de lit.d) a art.138 din lege. Pentru aceste considerente cererea creditoarei va fi respinsă, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamanta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANAȚELOR PUBLICE ILFOV, cu sediul în București, .. 13, sector 2, în contradictoriu cu pârât C. S. M., cu domiciliul ales la CA D. R., în București, ., ., ., SECTOR 1, ca neîntemeiată
Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.02.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. N. E. L. C.
Red./thred. R.N./E.LC.
2 ex./ 03.2014
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 789/2014.... | Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 2873/2014.... → |
|---|
