Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 1301/2014. Tribunalul ILFOV

Sentința nr. 1301/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 08-04-2014 în dosarul nr. 3300/93/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL I.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1301

Ședința publică de la 08.04.2014

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE – JUDECĂTOR SINDIC – R. N.

GREFIER – E. L. C.

Pe rol judecarea cauzei F. privind pe debitor . SRL prin lichidator judiciar TOPAZ INSOLV SPRL, având ca obiect procedura insolvenței – societăți cu răspundere limitată.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 01.04.2014, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Tribunalul având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 260 alin. 1 C.pr.civ., a amânat pronunțarea pentru data de 08.04.2014, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra prezentei propuneri de închidere a procedurii insolvenței formulată de lichidatorul judiciar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 20.12.2012, sub numărul de mai – sus, debitoarea . SRL prin lichidator numit de ORC – TOPAZ INSOLV SPRL a solicitat:

1. deschiderea falimentului prin procedura simplificată, având în vedere că societatea debitoare se află în dizolvare de drept potrivit art. 237 alin. 7 coroborat cu art. 270 ind. 1 din Legea 31/1990 modificată prin Legea nr. 441/2006.

  1. numirea ca lichidator judiciar pe CII F. A.

În motivarea în fapt și în drept a cererii debitorul, prin lichidator ORC arată, în esență, că:

- debitorul se află în lichidare, fiind dizolvată judiciar.

- debitorul are datorii, printre care la DGFP I. în cuantum de_ lei.

- sunt incidente dispozițiile art. 1 alin. 2 lit. c pct. 2 și 4 lit. e rap la art. 32 alin. 1 și 3, art. 28 alin. 1 lit. h din Legea_ din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, coroborat cu art. 270 ind. 1 și art. 270 ind. 2 din Legea 31/1990 rep, art. 1169-1170 C.civ.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară în sumă de 200 lei – f.103

Debitorul prin lichidator ORC a depus la dosar înscrisuri – filele 4-96, 102-120.

Prin Încheierea civilă nr. 948 pronunțată la 22.10.2013, instanța a admis cererea debitoarei, prin lichidator ORC - TOPAZ INSOLV SPRL, și în consecință, în temeiul art. 32 alin. 1 raportat la art. 107 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 a deschis procedura simplificată a insolvenței și a dispus . debitorului.

Prin Raportul de activitate depus prin Serviciul Registratură, la data de 28.03.2014, lichidatorul judiciar a solicitat, in temeiul art. 131 din Legea 85/2006 închiderea procedurii falimentului întrucât in averea debitoarei nu au fost identificate bunuri, radierea societății din Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul I., descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri sau responsabilități prevăzute de Legea 85/2006, achitarea onorariului lichidatorului judiciar și a cheltuielilor de procedura din fondul prevăzut de art. 4 alin 4 din Legea 85/2006.

Analizând probele administrate în prezenta cauză, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 131 din legea nr. 85/2006, în orice stadiu al procedurii, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperii cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.

În speța de față, din înscrisurile și rapoartele depuse la dosar reiese faptul că debitorul nu deține bunuri prin a căror valorificare să poată fi acoperite creanțele sau cheltuielile administrative, astfel încât o continuare a procedurii nu s-ar justifica, atât timp cât finalitatea urmărită de lege nu ar putea fi atinsă.

Prin urmare, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței instanța va închide procedura insolvenței împotriva debitorului, va dispune radierea acestuia din Registrul Comerțului, iar în baza art. 135 din lege prezenta sentință de închidere a procedurii va fi notificată Direcției Generale a Finanțelor Publice I. și Oficiului Registrului Comerțului I. de pe lângă Tribunalul I., pentru efectuarea mențiunii.

În temeiul art. 4 din legea nr. 85/2006, având în vedere lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va admite în parte cererea lichidatorului judiciar și se va dispune plata către lichidatorul judiciar a sumei de 1000 lei, reprezentând onorariu lichidator,exclusiv TVA, precum și a sumei de 264,35 lei, reprezentând cheltuieli de procedură din fondul prevăzut la art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.În ceea ce privește suma de 96 lei- specimen semnătură, instanța reține că judecătorul-sindic este obligat să se pronunțe doar cu privire la cheltuielile de judecată efectuate în cursul procedurii insolvenței; în speță, cheltuielile solicitate sunt efectuate anterior înregistrării cererii de deschidere a procedurii insolvenței, urmând a fi decontate în condițiile art. 2 ind. 1 din OUG 116/2009. În ceea ce privește taxa judiciară de timbru solicitată în cuantum de 200 lei, instanța reține că la data înregistrării cererii, 20.12.2012 era în vigoare Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, care prevedea în art. 6 alin. 1 lit. c că acțiunile introduse în temeiul legii 85/2006 se taxează cu suma de 120 lei. În consecință, instanța, ținând cont că a pus în vedere prin rezoluție lichidatorului judiciar să achite taxa judiciară în cuantum de120 de lei, nu va acorda diferența de 80 de lei achitată în plus, sarcina suportării acestei sume revenind lichidatorului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art. 131 din Legea nr.85/2006:

Închide procedura insolvenței împotriva debitorului . SRL, CUI_, cu sediul în Oraș B., ., județul I..

Dispune radierea debitoarei din Registrul Comerțului.

În temeiul art. 136 din Legea nr.85/2006:

Descarcă pe lichidatorul judiciar TOPAZ INSOLV SPRL de orice îndatori ori responsabilități față de procedură, debitor și averea sa, creditori, titulari de garanții și asociați.

În temeiul art. 135 din Legea nr.85/2006:

Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice I. și Oficiului Registrului Comerțului I. de pe lângă Tribunalul I., pentru efectuarea mențiunii.

În temeiul art. 4 alin. 4 din Legea nr.85/2006:

Admite în parte cererea lichidatorului judiciar și dispune plata către lichidatorul judiciar a sumei de 1000 lei exclusiv TVA, reprezentând onorariu lichidator, precum și a sumei de 264,35 lei, reprezentând cheltuieli de procedură, ambele din fondul prevăzut la art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare prin publicare în B.P.I.

Cererea de apel se va depune la Tribunalul I..

Pronunțată în ședință publică, azi, 8.04.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R. N. E. L. C.

Red./thred. R.N./E.L.C.

3 ex./

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 1301/2014. Tribunalul ILFOV