Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 2724/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2724/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 17-09-2014 în dosarul nr. 1264/93/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 2724/2014
Ședința publică de la 17 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE Judecător sindic R. N.
Grefier O. S.
Pe rol judecarea cauzei F. privind debitoarea . lichidator DM INSOLV CONSULT IPURL, având ca obiect procedura insolvenței – societăți cu răspundere limitată.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că s-a depus la dosar raport de activitate cu propunere de închidere a procedurii insolvenței, după care:
Tribunalul, in temeiul art. 104 alin 13 din Regulamentul de ordine interioara a instanțelor, lasă dosarul la a doua strigare.
La a doua strigare, la apelul făcut in ședința publica, au lipsit părțile.
Având in vedere ca a fost solicitata judecata cauzei in lipsa, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat Tribunalul constata cauza in stare de judecata si în temeiul art. 150 Cod de procedura civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra prezentei cereri în materia insolvenței, constată următoarele:
La data de 08.06.2012 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului I. Secția Civilă sub nr de mai sus cererea debitoarei . prin lichidator DM INSOLV CONSULT IPURL, prin care acesta a solicitat:
1. deschiderea procedurii simplificate a falimentului.
2. numirea în calitate de lichidator judiciar a DM INSOLV CONSULT IPURL
În motivare, în fapt, a arătat, în esență, următoarele:
- debitoarea se află în lichidare, fiind dizolvată de drept prin hotărâre judecătorească
- prin rezoluția ORC I. a fost numit lichidator.
- debitoarea are datorii de 706.807 lei.
- a efectuat verificări și debitorul se află în stare de insolvență, iar din împrejurarea că din data de 31.12.2010 nu a mai înregistrat situațiile financiare anuale aferente iar D. a solicitat desemnarea unui lichidator se creează prezumția că cel puțin o parte din datoriile debitoarei sunt către bugetul general consolidat al statului.
- din aceste aspecte rezultă o prezumție privind starea de insolvență creată prin neplata, timp de neplata mai mult de 90 de zile a datoriei sale.
În drept a invocat art. 1 alin, 2 lit. c, pct. 1, art. 3 pct. 1 lit. a, art. 11 alin. 1 lit. c din Legea 85/2006, art. 260, 2701 și 270 2 din Legea nr. 31/1990, art. 112, 242 alin. 2 și art. 379 din C.pr.civ
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru și timbru judiciar (f. 22).
Prin încheierea din 24 iulie 2012 Tribunalul I. a admis cererea debitoarei ., prin lichidator DM INSOLV CONSULT IPURL, în temeiul art. 107 alin. 1 raportat la art. 32 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, a dispus . procedura simplificată a debitorului și în temeiul art. 107 alin 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței ridică dreptul de administrare al debitorului.
Prin raportul de activitate depus la dosarul cauzei la data de 12.09.2014, lichidatorul judiciar al debitoarei a solicitat in temeiul art. 131 din Legea 85/2006 închiderea procedurii falimentului având în vedere faptul că, debitoarea nu figurează cu bunuri impozabile și nici nu mai are conturi active sau disponibilități bănești, descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri sau responsabilități prevăzute de Legea 85/2006, radierea societății din evidențele Oficiului Registrului Comerțului, achitarea onorariului lichidatorului judiciar în cuantum de 3720 lei și a cheltuielilor de procedura din fondul prevăzut de art. 4 alin 4 din Legea 85/2006.
Analizând propunerea de închidere a procedurii insolvenței, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 131 din legea nr. 85/2006, în orice stadiu al procedurii, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperii cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
În speța de față, din înscrisurile și rapoartele depuse la dosar reiese faptul că debitorul nu deține bunuri prin a căror valorificare să poată fi acoperite creanțele sau cheltuielile administrative, astfel încât o continuare a procedurii nu s-ar justifica, atât timp cât finalitatea urmărită de lege nu ar putea fi atinsă.
Prin urmare, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței instanța va închide procedura insolvenței împotriva debitorului, va dispune radierea acestuia din Registrul Comerțului, iar în baza art. 135 din lege prezenta sentință de închidere a procedurii va fi notificată Direcției Generale a Finanțelor Publice I. și Oficiului Registrului Comerțului I. de pe lângă Tribunalul I., pentru efectuarea mențiunii.
În temeiul art. 4 din legea nr. 85/2006, având în vedere lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va admite cererea lichidatorului judiciar și se va dispune plata către lichidatorul judiciar a sumei de 1000 lei, reprezentând onorariu lichidator, exclusiv TVA, precum și a sumei de 102,5 lei, reprezentând cheltuieli de procedură din fondul prevăzut la art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Instanța nu va acorda diferența de onorariu solicitată de lichidator, apreciind, conform criteriilor prevăzute de art. 38 din OUG 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență, că suma de 1500 de lei este suficientă în raport de munca prestată, numărul creditorilor, actele procedurale efectuate de lichidator.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 131 din Legea nr.85/2006:
Închide procedura insolvenței împotriva debitorului . cu sediul în Voluntari, ..4C, județ I. CUI_, J_ .
Dispune radierea debitoarei din Registrul Comerțului.
În temeiul art. 136 din Legea nr.85/2006:
Descarcă pe lichidatorul judiciar DM INSOLV CONSULT IPURL de orice îndatori ori responsabilități față de procedură, debitor și averea sa, creditori, titulari de garanții și asociați.
În temeiul art. 135 din Legea nr.85/2006:
Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice I. și Oficiului Registrului Comerțului I. de pe lângă Tribunalul I., pentru efectuarea mențiunii.
În temeiul art. 4 alin. 4 din Legea nr.85/2006:
Admite în parte cererea lichidatorului judiciar și dispune plata către lichidatorul judiciar a sumei de 1500 lei exclusiv TVA, reprezentând onorariu lichidator, precum și a sumei de 190,45 lei, reprezentând cheltuieli de procedură, ambele din fondul prevăzut la art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Executorie.
Cu drept de a formula recurs în termen de 7 zile de la comunicare prin publicare în B.P.I.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.09.2014.
Președinte, R. N. | ||
Grefier, O. S. |
Red.jud.R.N/ .10.2014
Tenored.O.S/ 10.10.2014
Comunicat 1 ex.BPI
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 1113/2014.... | Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 1163/2014.... → |
|---|








