Încuviinţarea executării silite. Decizia nr. 898/2014. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 898/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 02-12-2014 în dosarul nr. 6358/1748/2014

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 898 A

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN 02.12.2014

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

P.: M. E.

JUDECĂTOR: A. D.

GREFIER: M. A. M.

Pe rol se află soluționarea apelului civil, formulat de apelanta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA împotriva încheierii civile din data 25.09.2014, pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ., având ca obiect încuviințare executare silită.

La apelul nominal făcut în camera de consiliu, părțile nu au răspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care

Nemaifiind alte cererii prealabile de formulat sau probe de administrat Tribunalul declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra motivelor de apel

TRIBUNALUL,

Prin încheierea civilă din data de 25.09.2014 Judecătoria Cornetu a respins cererea de încuviințare a executării silite în baza proceselor verbale . 11 nr._/14.11.2011, . 11 nr._/07.11.2011, . 11 nr._/28.11.2011 formulată de creditoarea C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA în contradictoriu cu debitoarea . ca neîntemeiată.

Instanța de fond a apreciat că Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, prin care a fost abrogat articolul 8 alin. 3 și 31 din OG 15/2002, este o lege în materie contravențională care conține dispoziții mai favorabile contravenientului, astfel încât ea se va aplica retroactiv și contravenției săvârșite de debitor, chiar dacă această faptă a fost săvârșită înainte de . legii menționate.

De asemenea, instanța a reținut că prin Decizia nr. 228 din 13 martie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, Curtea Constituțională a statuat că „efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare. A reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută. O sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.”

În aceste condiții, dând eficiență principiului retroactivității legii contravenționale, cu valoare constituțională, instanța a apreciat că debitorul nu mai poate fi tras la răspundere contravențională, obligația acestuia de a plăti tariful de despăgubire nemaiavând nici un suport legal în prezent.

Împotriva încheierii civile din data de 25.09.2014, a formulat apel creditoarea solicitând admiterea apelului așa cum a fost formulat, modificare în tot a încheierii apelate și încuviințarea executării silite.

În motivarea apelului s-a arătat că instanța de executare a respins în mod netemeinic și nelegal cererea de încuviințare a executării silite, motivând că procedura de comunicare a titlului executoriu prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă cu aviz de primire în conformitate cu prevederile OG 2/2001 și că procesul verbal în cauză nu prezintă caracterul unui titlu executoriu în sensul disp. art. 37 din OG nr. 2/2001.

Astfel apelanta a arătat că art. 27 din OG 2/2001 prevede o modalitate alternativă de comunicare a procesului verbal prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului și nu o modalitate subsidiară astfel că s-a procedat la comunicarea acestuia prin afișarea sa semnat de reprezentantul CNADNR și un martor.

S-a mai arătat că nu se poate susține că procedura de comunicare a procesului – verbal de contravenție a fost viciată sau că debitorului i-au fost lezate drepturile procesuale întrucât procesul verbal de contravenție a fost emis în termenul legal de 6 luni de la data săvârșiri faptei, iar comunicare acestuia s-a efectuat în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii, debitorul neformulând plângere împotriva acestuia și neachitând de bună voie obligația stabilită prin procesul verbal de contravenție.

Apelanta a mai arătat că actul sancționator a fost încheiat pentru o faptă considerată contravenție și la momentul întocmirii acestuia, precum și la data intrării în vigoare a legii contravenționale mai favorabile. Deoarece procesul verbal și implicit tariful de despăgubire conținut de acesta, nu au fost contestate în instanță până la data intrării în vigoare a legii nr. 144/2012 astfel încât are valoare de titlu executoriu în întregul cuprins său, tariful de despăgubire fiind susceptibil de executare silită.

S-a mai arătat că în cuprinsul procesului – verbal de constatare a contravenției în cauză este identificată creanța supusă executării silite și că acesta creanță îndeplinește toate condițiile cerute de lege de a fi certă, lichidă și exigibilă încadrându-se în disp. art. 662 N.C.PC.

În drept au fost invocate prevederile art. 665 alin 6, art. 466 și următoarele N.C.p.C.

Analizând sentința civila apelata in raport de motivele invocate tribunalul constată că se impune menținerea sentinței primei instanțe cu înlocuirea motivării pentru considerentele ce succed:

Prin art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările si completările ulterioare, aplicate si contestate in instanța pana la data intrării in vigoare a legii se anulează.

Analizând solicitarea apelantei prin raportare la dispozițiile legale enunțate anterior, Tribunalul reține că cererea de încuviințare a executării silite este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

În primul rând creanța ce se solicită a fi pusă în executare nu îndeplinește una dintre condițiile prevăzute în mod expres de dispozițiile art. 665 Cod proc. civ. Astfel, pe baza înscrisurilor depuse la dosar nu se poate verifica existența caracterului cert al creanței, din actele anexate cererii introductive nerezultând faptul că tarifele respective au fost aplicate si necontestate (în caz contrar, acestea fiind anulate, nu se mai poate da curs executării silite).

În al doilea rând, textul de lege menționat anterior trebuie interpretat având în vedere intenția legiuitorului și anume exonerarea persoanelor sancționate contravențional de la plata tarifelor de despăgubire aplicate până la data intrării in vigoare a legii, precum și înlăturarea acestor tarife pe viitor. Așadar, prin modificarea legislativă s-a făcut o nouă apreciere asupra oportunității aplicării tarifului de despăgubire, legiuitorul considerând că măsura adoptată anterior este excesivă, aspect ce reiese din modul prin care acesta a înțeles să extindă efectele noii reglementări retroactiv și tarifelor aplicate anterior intrării în vigoare a legii prin care acestea au fost înlăturate.

Totodată, Tribunalul apreciază că se impune o interpretare unitară cu privire la înlăturarea tuturor tarifelor aplicate până la data intrării in vigoare a Legii nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 pentru a nu se crea situații discriminatorii pentru persoane aflate în situații identice, împrejurare ce ar conduce la nesocotirea atât a dispozițiilor Constituției României, cât și a Convenției Europene a Drepturilor Omului. Spre exemplu în cazul în care două persoane ar fi sancționate contravențional în aceeași zi aplicându-se și tariful de despăgubire și ar contesta măsura aplicată în termen, însă la date diferite - una înainte de data intrării în vigoare a legii, iar cealaltă ulterior acestei date - prin aplicarea strict textuală a art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 s-ar crea o situație discriminatorie nejustificată, prima persoană beneficiind de anularea tarifului, iar cea de-a doua fiind obligată să îl achite. O astfel de interpretare ce ar genera efectele expuse anterior contravine și intenției legiuitorului care a înțeles să înlăture măsura complementară și să exonereze de la plata tarifului, inclusiv persoanelor cărora li se aplicase această măsură anterior modificării legislative.

În opinia tribunalul nu poate fi admisibil ca apariția unui eveniment legislativ să conducă la crearea de situații discriminatorii între destinatarii acestuia, soluțiile legislative preconizate prin noile acte normative trebuind să acopere întreaga problematică a relațiilor sociale ce reprezintă obiectul de reglementare pentru a se evita lacunele legislative.

Pentru aceste motive, care înlocuiesc motivarea primei instanțe, în temeiul art. 480 C. proc. civ., tribunalul urmează a respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelanta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA cu sediul în București .. 401A, sector 6, împotriva încheierii civile din data 25.09.2014, pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . cu sediul în B., . A, J. Ilfov, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 02.12.2014.

Președinte Judecător

M. E. A. D.

Grefier

M. A. M.

Concept red. gref. MMA

Red. Jud: A.D./ ex

Jud.fond :G. M. – Jud Cornetu

Comunicat ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţarea executării silite. Decizia nr. 898/2014. Tribunalul ILFOV