Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 11/2016. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Sentința nr. 11/2016 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 11-01-2016 în dosarul nr. 11/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBOLT:2016:002._
Dosar nr._ - faliment
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința nr. 11/2016
Ședința publică din data de 11 Ianuarie 2016
Completul constituit din:
Judecătorul sindic S. V.
Grefier A. F. T.
Pe rol, judecarea cauzei de faliment privind pe creditoarele: I. L. ROMÂNIA IFN SA, cu sediul în București, ., ., sector 2, București, având CUI_, J40/_/2006 și Direcția Generală a Finanțelor Publice C., cu sediul în Slatina, ., jud. O., în contradictoriu cu debitoarea . prin administrator B. H BEDU, cu sediul în Verguleasa, jud. O., având CUI RO_ și J_, prin lichidator judiciar C. D. S. G., cu sediul în București, ., sector 3, având ca obiect procedura insolvenței – societăți cu răspundere limitată.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic S. N., lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Constatându-se dosarul în stare de judecată s-a acordat cuvântul asupra propunerii de închidere a procedurii.
S. N. pentru creditoarea A.J.F.P.O., având cuvântul, arată că lasă la apreciere față de soluția ce se va pronunța.
JUDECĂTORUL – SINDIC
Prin sentința nr. 692/15.12.2014 s-a admis cererea creditorului I. L. ROMÂNIA IFN SA și s-a deschis procedura generală a insolvenței, fiind numit administrator judiciar C. D. S. G..
Prin sentința nr. 180/16.03.2015 pronunțată de Tribunalul O., s-a aprobat raportul administratorului judiciar și s-a dispus în baza art. 145 alin.(1) lit. d din Legea nr. 85/2014 începerea procedurii falimentului.
În îndeplinirea atribuțiilor sale, lichidatorul judiciar a întocmit tabelul creditorilor, fiind înregistrate cererile de creanță formulate de Direcția Generală a Finanțelor Publice C. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice O. pentru suma de 38.926.590 lei și I. L. ROMÂNIA IFN SA pentru suma de 100.946.87 lei, a întreprins demersuri pentru identificarea de bunuri, fără a fi identificate bunuri ce pot fi valorificate.
Este de menționat că lichidatorul judiciar, constatând că societatea nu are bunuri pentru acoperirea pasivului și identificând culpa administratorului societății pentru crearea stării de insolvabilitate, a formulat cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâtului B. H. Bedu pentru suportarea pasivului, iar judecătorul sindic prin sentința nr. 669/12.10.2015, a admis această cerere, sentința devenind irevocabilă, astfel că, creditorii au posibilitatea prin organele de executare proprie să treacă la executarea acestei sentințe.
La data de 04.12.2015, lichidatorul judiciar C. D. S. G., desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului ., a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului si pentru a evita acumularea de cheltuieli suplimentare de procedură.
Cum debitoarea nu posedă bunuri care să poată fi valorificate în vederea acoperirii creanței înregistrate și ținând cont și de faptul că niciunui dintre creditori nu este dispus să avanseze sumele necesare în vederea continuării procedurii în temeiul art. 174 alin.1 din Legea privind procedura insolvenței va dispune închiderea procedurii insolvenței și radierea debitoarei din registrul comerțului.
Se va descărca lichidatorul de orice îndatoriri și responsabilități, conform art. 180 din Legea nr.85/2014 privind procedura insolvenței cu plata către acesta a sumei de 3000+TVA lei reprezentând onorariul care va fi achitat din fondul special constituit conform art. 39 alin.4 din Lg nr.85/2014 coroborat cu art. 89 din Statutul privind Organizarea si exercitarea profesiei de practician in insolventă, conform decontului depus la dosar, iar în conformitate cu dispozițiilor art. 179 din Legea 85/2014 se va dispune notificarea sentinței către Administrația Județeană a Finanțelor Publice O., Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul O., precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență, în vederea efectuării mențiunilor .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art 174 din Legea privind procedura insolventei nr. 85/2014, dispune închiderea procedurii falimentului debitorului . prin administrator B. H BEDU, cu sediul în Verguleasa, jud. O., având CUI RO_ și J_, prin lichidator judiciar C. D. S. G., cu sediul în București, ., sector 3.
Dispune radierea debitorului din Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul O..
În temeiul art 180 din Legea privind procedura insolvenței nr.85/2014, descarcă pe lichidatorul judiciar C. D. S. G. de orice îndatoriri și responsabilități.
În temeiul art 179 din Legea privind procedura insolvenței nr. 85/2014, dispune notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorului, Administrație Județene a Finanțelor Publice O., Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul O., precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Dispune plata sumei de 3000 lei exclusiv TVA cheltuieli de administrare și lichidare pentru lichidatorul judiciar din fondul de faliment conform art. 39 alin.4 din Legea 85/2014 coroborat cu art. 89 din Statutul privind Organizarea si exercitarea profesiei de practician in insolvență.
Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Ianuarie 2016.
Judecătorul sindic, S. V. | ||
Grefier, A. F. T. |
V.S. 13 Ianuarie 2016/4ex.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 76/2016. Tribunalul OLT | Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 12/2016. Tribunalul OLT → |
|---|








