Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 38/2016. Tribunalul OLT

Sentința nr. 38/2016 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 18-01-2016 în dosarul nr. 38/2016

Dosar nr._ fond insolventa

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentinta Nr. 38/2016

Ședința publică de la 18 Ianuarie 2016

Completul compus din:

Judecător sindic T. S.

Grefier C. P.

Pe rol derularea procedurii prevăzute de Legea privind procedura insolvenței și examinarea cererii formulate de creditoarea B. SA București, .. 6 A, sector 2, pentru deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitorului ., cu sediul in Caracal . județul O., număr de ordine în registrul comerțului J_, cod unic de înregistrare_ .

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile .

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, judecătorul sindic constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și dosarul se află în stare de judecată l-a reținut pentru soluționare.

JUDECĂTORUL SINDIC

Prin cererea înregistrată la nr._ , creditoarea B. SA, a solicitat deschiderea procedurii simplificate a insolvenței împotriva debitoarei ., pentru o creanță de 1,240,115.38 lei rezultată din contractul de credit la termen nr. BL32129/4.07.2008 în baza căruia creditoarea a pus la dispoziția debitoarei un credit în cuantum de 493,000.00 lei, creanța fiind certă, licgidă și exigibilă, superioară plafonului de 40.000 lei, iar plata încetând cu mai mult de 60 de zile.

S-au atașat cererii înscrisurile despre care s-a făcut vorbire în cuprinsul acțiunii.

Debitoarea, deși legal citată nu a formulat contestație sau eventuale apărări.

Analizând actele dosarului în raport de dispozițiile legale judecătorul sindic reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 70 din Legea 85/2014, orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate formula o cererea introductivă, prin creditor îndreptățit înțelegându-se în conformitate cu dispozițiile art. 5 pct. 20 prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță asupra patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 60 de zile, valoarea prag minimă a acesteia trebuind să fie de 40.000 lei potrivit art. 5 pct. 72 din Legea 85/2014.

Potrivit art. 662 alin. 2 Noul cod de procedura civila creanța este certa cand existenta ei neindoielonica rezulta din insusi titlul executoriu, iar potrivit art. 662 alin 3 c.p.c. creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau cand titlul executoriu contine elementele care permit stabilirea lui, creanta fiind exigibila potrivit art. 662 alin.4 daca obligatia debitorului este ajunsa la scadenta sau acesta este decazut din beneficiul termenului de plata .

În cauza de față se constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textele de lege anterior menționate, creditoarea B. SA dovedind cu înscrisurile depuse la dosar existența unei creanțe certe, lichide și exigibile situată peste valoarea prag de 40.000 lei, așa încât se va admite cererea formulată de aceasta pentru deschiderea procedurii insolvenței în forma simplificată față de debitoarea . în conformitate cu dispozițiile art. 38 alin. 2 lit. c pct. 4 din Legea 85/2014, constatându-se că sediul debitoarei a expirat la 06.05.2012, conform certificatului constatator emis de Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul O., urmând ca în conformitate cu dispozițiile art. 85 alin. 1 din Legea 85/2014 să se dispună și ridicarea dreptului de administrare a debitorului, iar în conformitate cu art. 63 alin. 1 din Legea 85/2014 se va dispune și numirea ca lichidator a practicianului în insolvență FISCAL GROUP IPURL, conform ofertelor depuse la dosar si solicitării creditoarei, cu atribuțiile prevăzute de art. 64 din Legea 85/2014 si retribuția conform art . 39 din Legea 85/2014, acesta urmând să notifice deschiderea procedurii si termenele prevăzute de art. 100 pentru depunerea cererilor de creanță, să ia măsuri de identificare și valorificare a bunurilor pentru acoperirea creanțelor.

Pentru aceste motive

În numele legii

Hotărăște:

Admite cererea creditoarei B. SA București, .. 6 A, sector 2 si dispune deschiderea procedurii simplificate a falimentului față de debitoarea ., cu sediul in Caracal . județul O., număr de ordine în registrul comerțului J_, cod unic de înregistrare_, dizolvarea societății si ridicarea dreptului de administrare.

Numește lichidator judiciar FISCAL GROUP IPURL, cu sediul în Slatina, ., .. A, ., cu atribuțiile prevăzute de art. 64 din Legea 85/2014 si retributia conform art. 39 din lege .

Lichidatorul judiciar va notifica deschiderea procedurii, termenele de depunere a cererilor de creanta prev. De art. 100 alin.1 din legea 85/2014, va lua masuri de identificare, evaluare si valorificare a bunurilor pentru plata creanțelor.

Fixează termen pentru depunerea cererilor de creanta la 03.03.2016 ;

Fixeaza termen de verificare a creantelor si intocmirea tabelului preliminar la 14.03.2016;

Fixeaza termen pentru definitivare tabel creanțe la 08.04.2016 ;

Fixeaza termen pentru adunarea creditorilor la 11.04.2016 ;

Fixează termen pentru depunerea raportului prev. de art. 64 lit. a din Legea 85/2014 privind cauzele insolventei la 29.02.2016 .

Fixează termen d everificare procedură la 14.03.2016 .

Cu apel.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.01.2016, la Tribunalul O..

Judecător sindic Grefier

T. S. C. P.

Tehnored.C.P.

20 Ianuarie 2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 38/2016. Tribunalul OLT