Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 501/2013. Tribunalul TULCEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 501/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 22-01-2013 în dosarul nr. 8717/88/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă Nr. 501/2013
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: R. A. V.
Grefier: M. D.
S-a luat în examinare cauza litigii cu profesioniștii având ca obiect ordonanță președințială privind pe reclamantul D. S. cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat D. Paulopol N., .. 16, camera 612, sector 4 și pe pârâta S.C. D. N. RESORT S.R.L cu sediul în ., ., nr. 32, jud. Tulcea.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat avocat M. M. pentru reclamant și avocat M. N. pentru pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că pârâta a depus la dosar întâmpinare, în două exemplare, un exemplar fiind comunicat reclamantului, prin apărător, după care:
Apărătorul pârâtei, depune la dosar un set de înscrisuri reprezentând contract de vânzare cumpărare a loturilor de teren care fac obiectul hotărârii A. a cărei suspendare se cere, și raport de evaluare pentru respectivele loturi de teren.
Față de declarația părților prezente că nu mai au cereri noi de formulat sau explicații de dat, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul reclamantului, având cuvântul pe fond, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată. Precizează că hotărârea A. din 26.10.2012 suferă de multe motive de nelegalitate, fiind îndeplinite condițiile de admitere a ordonanței președințiale, respectiv urgența și caracterul vremelnic.
Apărătorul pârâtei, având cuvântul, depune la dosar concluzii scrise pe care le susține oral. Menționează că hotărârea A. din 26.10.2012, a cărei suspendare se cere, a fot pusă în executare prin vânzarea loturilor de teren, astfel că urgența nu mai poate fi pusă în discuție.
De asemenea, arată că prin vânzarea acelor loturi de teren, s-a obținut un preț de aproape două ori mai mare decât cel stabilit în raportul de evaluare, astfel că nu se poate pune problema de prejudiciere a asociaților pârâtei.
Solicită respingerea cererii de ordonanță președințială de suspendare a hotărârilor A. a . SRL.
TRIBUNALUL,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamantul D. S. a chemat în judecată pe pârâta S.C. D. N. RESORT S.R.L Somova, jud. Tulcea pentru ca în contradictoriu cu acesta prin hotărârea ce se va pronunța pe cale de ordonanță președințială să se dispună suspendarea executării Hotărârilor adoptate de Adunarea Generala a Asociaților S.C. D. N. Resort S.R.L. din data de 26.10.2012, conform Procesului - verbal al adunării generale a Asociaților S.C. D. N. Resort S.R.L. încheiat la 26.10.2012, orele 15:00, pana la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anularea acestor hotărâri, acțiune ce formează obiectul dosarului nr._, al Tribunalului Tulcea, cu cheltuieli de judecată.
În motivare reclamantul arată a arătat că este asociat al S.C. D. N. Resort S.R.L. (denumita în continuare "Societatea"), deținând un număr de 3.933 părți sociale, cu o valoare nominala totala de 39.330 lei, reprezentând 0,75% din capitalul social al Societății.
A mai arătat reclamantul că la data de 11.10.2012, a primit prin intermediul poștei electronice (e-mail) notificarea de convocare a Adunării generale a asociaților Societății, pentru data de 26.10.2012. orele 15:00, având ca ordine de zi aprobarea vânzării a 22 parcele de teren arabil, aflate in proprietatea Societății, situate pe raza comunei Nufaru, jud. Tulcea, pentru prețul global de 26.733 Euro, echivalent în lei la cursul BNR din data plații efective, cumpărătorii propuși fiind dl. T. I., asociat al Societății, împreuna cu dl. I. M. (punctul B din convocator).
Mai menționează reclamantul că la data de 24.10.2012, a primit o completare a notificării de convocare a adunării generale a asociaților, prin care s-a suplimentat ordinea de zi, un singur punct, referitor la analiza ofertei formulate de S.C. Grupul Feroviar R. S.A., asociat al Societății, de achiziționare a celor 22 parcele de teren arabil menționate mai sus.
Precizează reclamantul că nu i-a fost comunicată oferta de cumpărare formulata de S.C. Grupul Feroviar R. S.A., motiv pentru care consideră că formalitățile de convocare ale ședinței A.G.A. au fost incomplete, cu încălcarea prevederilor art. 11.1.7 din Actul constitutiv al Societății, actualizat la data de 17.02.2012 si ale art. 117 (6) din Legea privind societățile comerciale nr. 31/1990.
Se menționează, conform Procesului - verbal al Adunării Generale a Asociaților S.C. D. N. Resort S.R.L. încheiat la 26.10.2012. ora 15:00, la ședința A.G.A. au participat asociați deținând 98.42% din capitalul social al Societății.
De asemenea, se mai susține că în cadrul ședinței, administratorul Societății a introdus pe ordinea de zi următoarele puncte:
1. Votul asupra vânzării loturilor de teren menționate in convocator (către orice persoana interesata, in cele mai bune condiții contractuale);
2. Împuternicirea d-lui Dinesh Dhamija in calitate de administrator al societății să ia în considerare ceea ce este mai bine pentru interesele societății D. N. Resort S.R.L. și să decidă vânzarea terenurilor în orice modalitate și cui va crede de cuviință apărând interesele societății, având dreptul de asemenea să semneze în numele D. N. Resort SRL contractul de vânzare - cumpărare autentic și alte documente, precum și să procedeze la efectuarea oricăror operațiuni in vederea vânzării terenurilor.
Se mai învederează că, completarea ordinii de zi cu cele doua puncte, la solicitarea administratorului Societății, a fost supusă la vot și a fost votată favorabil de asociați reprezentând 97,99% din capitalul social al Societății. Precizează reclamantul că, totuși asociatul Grupul Feroviar R. a votat împotriva introducerii noilor puncte pe ordinea de zi.
Se mai arată că la data de 14.11.2012 a formulat acțiunea in anularea hotărârilor adoptate de A.G.A. a Societății, cererea fiind înregistrată de Tribunalul Tulcea - Secția Civila, de C. Administrativ si Fiscal cu numărul de dosar nr._ .
Arată reclamantul că în susținerea acțiunii în anulare a invocat următoarele motive de nulitate a hotărârilor adoptate de A.G.A.:
Motivul 1 de nulitate absoluta - încălcarea dispozițiilor imperative ale legii referitoare la modul de adoptare a hotărârilor: Art. 129 (7) din Legea societăților comerciale nr. 31/1990 prevede: "(7) Nu pot fi adoptate hotărâri asupra unor puncte de pe ordinea de zi care nu au fost publicate in conformitate cu dispozițiile art. 117 și 1171 cu excepția cazului in care toți acționarii au fost prezenți sau reprezentați si niciunul dintre aceștia nu s-a opus sau nu a contestat aceasta hotărâre."
Se precizează că la ședința A. nu au participat toți asociații, pentru a fi îndeplinita prima condiție, dintre cele doua condiții cumulative, a excepției din art. 129 alin 7;
Se menționează, având în vedere faptul că la ședința A.G.A. nu au participat asociații reprezentând 100% din capitalul social, pentru a adopta cu unanimitate de voturi suplimentarea ordinii de zi, propusa spre dezbatere, administratorul Societății nu avea dreptul de a introduce noi puncte ale ordinii de zi si sa le supună votării.
Se mai susține că, chiar daca prevederile art. 129 (7) din Legea societăților comerciale nr. 31/1990 sunt incluse in capitolul IV „Societățile pe acțiuni", doctrina a stabilit faptul ca reglementările referitoare la modul de organizare al ședințelor adunării generale a acționarilor reprezintă dreptul comun, aplicabil in materie si celorlalte societăți comerciale, inclusiv societatea comerciala cu răspundere limitata.
De asemenea, se mai arată că la ședința A. unul dintre asociați s-a împotrivit completării ordinii de zi cu noile puncte, nefiind astfel îndeplinită nici cea de a doua condiție, dintre cele doua condiții cumulative, a excepției din art. 129 alin 7;
Astfel, se arată, după cum se poate observa din partea de jos a celei de a doua pagini a procesului verbal de ședință, asociatul Grupul Feroviar R. a votat împotriva introducerii noilor puncte pe ordinea de zi. Cerința imperativa a excepției prevăzute de art. 129 alin 7 este ca toți asociații sa fi fost prezenți sau reprezentați si niciunul dintre aceștia sa nu se fi opus completării ordinii de zi. Susține reclamantul că este evident că nici una dintre aceste doua condiții cumulative nu este îndeplinită, deoarece nici nu au fost prezenți toți asociații, si, in plus, unul dintre asociații prezenți s-a opus completării ordinii de zi. Față de nerespectarea prevederilor imperative ale art. 129 (7) din Legea nr. 31/1990, hotărârile adoptate in cadrul ședinței Adunării generale a asociaților ai Societății din data de 26.10.2012 sunt lovite de nulitate absolută.
Motivul 2 de nulitate absolută - hotărârea a fost adoptata cu încălcarea normelor privitoare la convocarea adunărilor;
Solicită reclamantul a se observa că in convocatorul expediat pe data de 11 octombrie 2012 punctele de pe agenda adunării sunt următoarele:
- Vânzarea unui număr de 22 de loturi de teren către T. I. si către I. M. (punctul A din convocator);
- „Prețul vânzării agreat de părți pentru cele 22 de loturi cu o suprafața totala de 61.710 m.p. este 26.733 euro, in echivalent lei la cursul BNR valabil la data plații"
Se mai susține că punctele dezbătute de adunarea generală din data de 26 octombrie 2012 au fost cu totul altele:
- Vânzarea celor 22 de loturi de teren către orice persoana interesată;
- împuternicirea d-lui Dinesh Dhamija in calitate de administrator al Societății să ia în considerare ceea ce este mai bine pentru interesele societății D. N. Resort S.R.L. și să decidă vânzarea terenurilor în orice modalitate și cui va crede de cuviință apărând interesele Societății, având dreptul de asemenea sa semneze în numele D. N. Resort SRL contractul de vânzare - cumpărare autentic și alte documente, precum și să procedeze la efectuarea oricăror operațiuni in vederea vânzării terenurilor.
Din analiza comparativa a convocatorului fata de procesul verbal, susține reclamantul, se poate observa că, în fapt, agenda adunării generale nu a fost completată cu două noi puncte, ci a fost înlocuită cu doua puncte noi
Astfel, se arată, nu s-a mai dezbătut vânzarea celor 22 de loturi către persoanele nominalizate în convocator, ci s-a dezbătut vânzarea către orice persoana interesata. Punctul doi al convocatorului, referitor la preț nu a mai fost discutat. A fost discutata acordarea unei împuterniciri administratorului Societății pentru aducerea la îndeplinire a vânzării terenurilor, către oricine va crede de cuviința si in ce condiții va crede de cuviința.
Astfel, se menționează, deși convocarea s-a făcut pentru o anumita ordine de zi, in fapt acea ordine de zi nu a mai fost respectata deloc, fiind înlocuita integral cu o alta ordine de zi, ce nu a fost adusă în prealabil la cunoștință asociaților, cu încălcarea dispozițiilor art. 11.1.7 si 11.1.8 din Statut si art. 117 din Legea 31/1990.
Mai mult, arată reclamantul, după cum se poate observa din analiza procesului verbal al ședinței, deși s-a pus in dezbaterea adunării „introducerea pe ordinea de zi..." a unor puncte, nu s-a discutat scoaterea de pe ordinea de zi a punctelor din convocatorul inițial, care nu au mai fost dezbătute de adunare.
Se mai precizează, conform jurisprudenței, convocarea trebuie sa indice ordinea de zi ce se va dezbate efectiv in ședința adunării. Aducerea ordinii de zi la cunoștința asociaților are drept scop crearea premiselor unei corecte și complete informări a asociaților cu privire la problemele ce se vor dezbate efectiv, astfel încât sa fie in măsura sa se pregătească, sa poată contribui in cunoștința de cauza la formarea voinței sociale.
Mai mult, menționează reclamantul, trebuie sa se aibă în vedere precizarea expresă a legiuitorului din art. 117 alin 6 conform căreia convocarea se va face „cu menționarea explicita a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterii". În lumina acestor prevederi legale, hotărârea adunării generale, adoptate pe baza unui convocator nou creat la momentul ținerii adunării, care nu a fost adus la cunoștința tuturor asociaților, este lovită de nulitate absolută. Reiterează reclamantul faptul că modificarea convocatorului inițial s-a făcut nu prin completarea acestuia, ci prin schimbarea sa in totalitate, in condițiile in care nu erau prezenți toți asociații, iar unul dintre asociații prezenți a votat împotriva modificării ordinii de zi.
Motivul 3 de nulitate relativa - hotărârea a fost adoptata cu încălcarea dispozițiilor Actului constitutiv.
Precizează reclamantul că, conform art. 11.1.8 din Actul constitutiv al Societății, Convocatorul adunării generale ordinare trebuie sa includă „ordinea de zi si sa fie însoțit de bilanțul contabil, de contul de profit si pierderi împreună cu raportul Consiliului de Administrație privitor la activitatea societății pentru cel mai recent încheiat exercițiu financiar".
In ceea ce privește adunarea generala din data de 26 octombrie 2012, se arată, reclamantului D. S. nu i-a fost comunicat decât un convocator în limba engleză, care nu a fost însoțit de nici unul dintre documentele expres prevăzute de Actul constitutiv al societății. In acest mod au fost încălcate dispozițiile care guvernează relațiile dintre asociați, înfrângându-se caracterul de contract societar cu putere de lege intre parți a Actului constitutiv al Societății. Susține reclamantul că, în lipsa unor documente care sa reflecte situația economico-financiară a Societății a fost in imposibilitate de a își forma o opinie cu privire la problema înscrisă in ordinea de zi, a vânzării terenurilor. Pentru formarea unei păreri și pentru a putea vota in cunoștința de cauza cu privire la oportunitatea și necesitatea pentru Societate de a înstrăina din patrimoniul sau anumite active, era necesar ca asociații sa aibă posibilitatea de a cunoaște care este impactul unei asemenea vânzări asupra situației financiare a Societății, care sunt implicațiile fiscale, care este rezultatul financiar obținut, etc.
Se arată că aceste elemente puteau fi cunoscute daca actele menționate la art. 11.1.8. din Actul Constitutiv ar fi fost comunicate odată cu convocatorul. Precizează reclamantul că nici unul dintre aceste elemente nu au putut fi însă cunoscute de asociați înainte de adunarea generală, ceea ce in mod evident duce la vicierea procesului de votare, neputându-se adopta o hotărâre în cunoștință de cauză.
Motivul 4 de nulitate relativă - hotărârea adunării generale nu este fundamentată de o necesitate reală a Societății.
Solicită reclamantul a se observa ca hotărârile adoptate prin A.G.A. din data de 26.10.2012 nu sunt fundamentate, din punctul de vedere al necesitații de vânzare a loturilor de teren, si nici din punctul de vedere al valorii pentru care acestea ar putea fi înstrăinate. Nu există nici un raport de evaluare a activelor propuse spre vânzare, nu există un raport al administratorului care sa justifice aceasta măsura. Având în vedere faptul ca potențialii cumpărători sunt asociați ai Societății, exista riscul de devalizare a Societății si de înstrăinare a activelor la un preț inferior prețului real de piață.
Se mai susține că în lipsa unor evaluări clare a acestor active, hotărârea prin care se lasă la libera apreciere a administratorului decizia de înstrăinare a unor importante active din patrimoniul Societății este abuzivă, fiind in contradicție cu prevederile actului constitutiv.
Mai mult, se susține, prețul eventualelor înstrăinări nu a fost supus aprobării adunării generale, fiind lăsat la latitudinea administratorului.
De asemenea, precizează reclamantul că atât el, cât și alte persoane fizice și juridice, au acordat împrumuturi nerestituite, până în prezent, de către Societate.
Se mai arată că hotărârea de aprobare a vânzării loturilor de teren aflate in patrimoniul Societății urmărește fraudarea intereselor creditorilor sociali ai Societății, care se vor afla in imposibilitatea de recuperare a creanțelor pe care le dețin, de vreme ce patrimoniul Societății va fi diminuat substanțial. Interesul primordial al Societății este acela de a urmări o maxima exploatare a resurselor in scopul acoperirii pasivului Societății si nicidecum de diminuare, nejustificata, a patrimoniului.
Menționează reclamantul că potrivit art. 133 (1) din Legea societăților comerciale nr. 31/1990: „Odată cu intentarea acțiunii in anulare, reclamantul poate cere instanței, pe cale de ordonanța președințiala, suspendarea executării hotărârii atacate."
Art. 581 Cod procedură civilă prevede: „Instanța va putea să ordone masuri vremelnice in cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări."
Susține reclamantul că prin cererea de față solicită suspendarea executării hotărârilor adoptate de A. din data de 26.10.2012, pana la soluționarea definitiva si irevocabila a dosarului de fond nr._ privind acțiunea in anularea acestor hotărâri.
Astfel, se arată, din analiza motivelor de nulitate menționate la pct. I de mai sus rezulta întrunirea celor 3 condiții de admisibilitate ale cererii privind ordonanța președințiala, reglementata de prevederile art. 581 - 582 Cod procedura civila raportate la art. 133 din Legea societăților comerciale nr. 31/1990: 1) urgenta măsurii de suspendare solicitate. 2) vremelnicia acestei masuri si 3) neprejudecarea fondului.
Menționează reclamantul, condiția nr. 1 de admisibilitate: Urgenta măsurii de suspendare a hotărârilor adoptate de A. din data de 26.10.2012.
Precizează reclamantul că Adunarea Generală a Asociaților din 26.10.2012 a aprobat vânzarea a 22 parcele de teren arabil, aflate in proprietatea Societății, situate pe raza comunei Nufaru, jud. Tulcea, fiind împuternicit administratorul Societății sa decidă vânzarea terenurilor in orice modalitate si cui va crede de cuviința, apărând interesele Societății.
Astfel, se arată, la pct. 1.1. de mai sus, in cadrul A. administratorul Societății nu a prezentat asociaților nici un raport de evaluare a terenurilor, care sa stabilească valoarea lor actuală de piață, valoare care să constituie prețul de pornire al eventualelor negocieri cu potențialii cumpărători. In aceste condiții, exista riscul ca administratorul sa vândă aceste terenuri, pentru preturi derizorii, micșorând astfel activul Societății si prejudiciind interesele asociaților ce au investit in capitalul social al acesteia, in scopul de a obține profituri, aceasta fiind principala rațiune a oricărei societăți comerciale.
Susține reclamantul că prejudiciul cauzat Societății prin vânzarea la un preț derizoriu este irecuperabil, în situația în care instanța fondului va admite acțiunea în anularea hotărârii A.. asociații vor fi nevoiți ulterior să solicite, pe calea unei acțiuni separate, anularea contractelor de vânzare-cumpărare a terenurilor, pentru a readuce in patrimoniul Societății aceste bunuri înstrăinate. De asemenea, se mai arată că, asociații vor fi nevoiți sa demonstreze complicitatea cumpărătorului la fraudă, ceea ce presupune un probatoriu extrem de dificil și greu de administrat, având în vedere că sunt asociați și nu administratori ai Societății, iar accesul la documentele acesteia este extrem de îngreunat, deoarece prezentul administrator nu adopta o politica transparentă de comunicare in relația cu asociații ce l-au numit în acesta funcție.
Se susține că pentru a evita acest pericol de vânzare a terenurilor la preturi inferioare valorii lor reale de piața se impune suspendarea executării hotărârii A..
Mai învederează reclamantul că, Codul de procedura civilă nu definește urgenta, ci enumeră cazurile grabnice in care se poate apela la ordonanța președințiala: a) păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, b) prevenirea unei pagube iminente ce nu s-ar putea repara si c) înlăturarea unor piedici ce nu s-ar putea repara.
Se mai precizează că doctrina a definit urgența ca fiind primejdia unui prejudiciu irecuperabil sau prejudiciul serios ce s-ar aduce prin întârziere, pericolul atât de imediat, încât nicio chemare în judecată chiar cu termen scurt nu l-ar putea înlătura; este urgenta cauza in care este nevoie de înlăturarea unor dificultăți serioase.
Arată reclamantul că în cauza de față, caracterul urgent al cererii este dat de pericolul pe care îl reprezintă, pentru Societate, vânzarea terenurilor la preturi inferioare celor reale, date de valoarea de piață.
Se mai precizează că obiectul de activitate al S.C. D. N. Resort S.R.L. este „Hoteluri si alte facilitați similare de cazare - cod CAEN 5510". Terenurile a căror vânzare a fost aprobata de către A. nu au fost achiziționate de Societate doar in scop de investiție imobiliara. Aceste terenuri sunt folosite si exploatate in scopuri turistice, sporind atractivitatea hotelului si, implicit, crescând numărul de turiști, clienții Societății.
Prin urmare, se arată, exista nu numai pericolul direct ca terenurile sa fie vândute la prețuri subevaluate, scăzând valoarea activelor Societății, ci si pericolul indirect ca cifra de afaceri a Societății, pe termen lung, sa scadă, ca urmare a vânzării acestor terenuri.
Se mai precizează că, restrângându-se aria terenurilor deținute de Societate si folosite in scop turistic, exista riscul de a se restrânge si numărul de turiști. Așadar, vânzarea terenurilor este o decizie de afaceri greșita, adoptata cu inculcarea prevederilor Legii nr. 31/1990 si ale Actului Constitutiv al Societății, iar pericolul înstrăinării acestor terenuri este iminent.
Mai menționează reclamantul, condiția urgenței este îndeplinită în prezenta cauză, și solicită a se avea în vedere considerentele Curții Supreme de Justiție cuprinse în decizia nr. 380/1998 cu titlu de practică judiciară: „În situația dată, în mod corect instanțele au reținut că din moment ce procesul în care se va stabili dacă reclamanta are sau nu dreptul să cumpere spațiul comercial pe care-l deține încă nu s-a soluționat, organizarea licitației publice și eventuala vânzare a spațiului comercial i-ar putea aduce o pagubă care nu s-ar putea repara, astfel că sunt pe deplin întrunite cerințele art. 581 Cod procedură civilă pentru suspendarea licitației prin ordonanță președințială.”
Mai arată reclamantul că în prezenta cauză, caracterul vremelnic rezultă din natura măsurii solicitate pe calea ordonanței președințiale: suspendarea executării hotărârilor adoptate de A. din data de 26.10.2012, până la soluționarea acțiunii în anularea acestei hotărâri, ce formează obiectul dosarului nr._ al Tribunalului Tulcea.
Se mai susține că soluționarea cererii privind ordonanța președințială nu conduce la prejudecarea fondului, având în vedere faptul că petitul cererii privind ordonanța de plată este diferit de cel al fondului litigiului dintre părți: cererea privind ordonanța președințială vizează suspendarea executării hotărârilor adoptate în cadrul A. din data de 26.10.2012; obiectul cererii privind fondul litigiului dintre părți îl reprezintă anularea hotărârilor adoptate în cadrul A. din data de 26.10.2012. â
Față de motivele de nulitate ale hotărârilor A. atacate, expuse pe larg la punctul I de mai sus, solicită reclamantul a se constata că aparenta dreptului revine reclamantului. Ședința A. din data de 26.10.2012 a avut loc cu încălcarea regulilor de convocare și de adoptare a hotărârilor, prevăzute de Legea societăților comerciale nr. 31/1990 și ale Actului constitutiv al Societății.
Se mai susține că ordinea de zi, supusă dezbaterii ș votării, a fost diferită de cea prevăzută în convocator, lăsându-se la libera apreciere a administratorului Societății decizia de vinde importante active din patrimoniul acesteia, fără să existe nicio fundamentare din punct de vedere legal și economic pentru necesitatea înstrăinării.
Mai arată reclamantul că împuternicirea acordată administratorului Societății, de a vinde terenurile cui va considera de cuviință și la ce preț va considera potrivit, extinde puterile acordate acestuia de către asociați, cu încălcarea vădită a prevederilor art. 13.3.1 (d), raportate la prevederile art. 11.2 (IX) din Actul constitutiv al Societății.
Așadar, se arată, există suficiente argumente pentru care a suspus Hotărârile adoptate de A. din 26.10.2012 controlului de legalitate al instanței judecătorești. Aparenta dreptului aparține reclamantului, iar cererea de suspendare a acestor Hotărâri până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anulare nu conduce la prejudecarea fondului.
În dovedire reclamantul a depus la dosar o . înscrisuri.
Pârâta legal citată, a depus la dosar întâmpinare precum și o . alte înscrisuri.
Prin întâmpinare pârâta a arătat că, prin acțiunea formulată reclamantul D. S. a solicitat instanței, pe calea ordonanței președințiale, suspendarea hotărârii A. adoptata de către asociații D. N. RESORT S.R.L, pana la soluționarea litigiului având ca obiect acțiune in anulare a aceleiași hotărâri A. din 26.10.2012 a D. N. RESORT S.R.L., litigiu înregistrat pe rolul Tribunalului Tulcea sub numărul_ .
S-a mai arătat că prin Hotărârea A. adoptata de D. N. RESORT S.R.L. la data de 26.10.2012 s-a aprobat vânzarea a 22 de parcele de teren arabil aflate in proprietatea societății, situate pe raza corn. Nufaru, Jud. Tulcea. Deși convocat pentru ședința A. din 26.10.2012, asociatul D. S. nu a fost prezent sau reprezentat si nici nu si-a exprimat poziția cu privire la chestiunile supuse dezbaterii, astfel cum rezulta din procesu-verbal al ședinței.
S-a mai menționat că ulterior, asociatul D. S. a formulat o acțiune având ca obiect acțiune in anulare a Hotărârii A. din 26.10.2012 adoptata de D. N. RESORT S.R.L.,, litigiu înregistrat pe rolul Tribunalului Tulcea sub numărul_, iar prin prezenta cerere a solicitata suspendarea acestei hotărâri A. pana la soluționarea acțiunii in anulare.
Menționează pârâtul ca Hotărârea A. din 26.10.2012 a fost deja executata, in sensul ca vânzarea celor 22 de parcele de teren arabil aflate in proprietatea societății, situate pe raza corn. Nufaru, Jud. Tulcea s-a realizat, astfel cum rezulta din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2457/27.10.2012, de către BNPA M. P. și C. L. - M..
Se mai precizează că Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicata, cu modificările si completările ulterioare, prevede că: Art. 132 - (1) Hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii chiar pentru acționarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra. (2) Hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței. Art. 133. - (1) O dată cu intentarea acțiunii în anulare, reclamantul poate cere instanței, pe cale de ordonanță președințială, suspendarea executării hotărârii atacate. (2) Președintele, încuviințând suspendarea, poate obliga pe reclamant la o cauțiune.
Potrivit Codului de Procedura Civila, se mai arată, Art. 581. - (1) Instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Se mai susține că prin prezenta cerere reclamantul D. S. a solicitat suspendarea hotărâri A. din 26.10.2012 adoptata de D. N. RESORT S.R.L pana la soluționarea acțiunii in anulare privind aceeași hotărâre A., ce face obiectul litigiului înregistrat pe rolul Tribunalului Tulcea sub numărul_
Ordonanța președințiala, se arată, reprezintă o procedura care vizează pronunțarea unei masuri vremelnice, cu caracter urgent si pentru preîntâmpinarea unei eventuale pagube, aceste caractere trebuind sa rezulte in urma unei cercetări prealabile fără ca instanța sa poată verifica fondul cauzei.
Se mai susține că potrivit dispozițiilor art. 581 C.Pr.Civ., argumentele prezentate de către reclamant referitoare la inculcarea dispozițiilor relative la modul de adoptare a hotărârilor, la modalitatea de convocare a adunărilor generale a asociaților, la încălcarea prevederilor actului constitutiv si la lipsa unei fundamentări a necesitații reale a subscrisei societăți in adoptarea hotărârii A. nu pot face obiectul unei analize din partea instanței in prezenta cauza.
Așadar, se susține, reclamantului ii revine sarcina de a demonstra caracterele urgentei si vremelniciei care sa justifice, la o cercetare preliminară, necesitatea suspendării hotărârii A..
Or, se arată, Hotărârea A. din 26.10.2012, a cărui suspendare se solicita in prezenta pricina, a fost deja executata, in sensul ca vânzarea celor 22 de parcele de teren arabil aflate in proprietatea societății, situate pe raza corn. Nufaru. Jud. Tulcea s-a realizat, astfel cum rezulta din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2457/27.10.2012, de către BNPA M. P. și C. L. – M..
Prin urmare, menționează pârâtul, apare ca rămasa fără obiect cerere de suspendare a unei hotărâri executate deja.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin hotărârea A.G.A adoptată de pârâta S.C. D. N. RESORT S.R.L. Somova, jud. Tulcea la data de 26.10.2012 s-a decis vânzarea a 22 de parcele de teren aflate în proprietatea societății mai sus menționate.
Ulterior, reclamantul D. S. s-a adresat Tribunalului Tulcea cu o acțiune având ca obiect anularea hotărârii A.G.A din 26.10.2012, litigiu ce a fost înregistrat pe rolul instanței sub nr._ .
Conform art. 132 din Legea nr. 31/1990 hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii chiar pentru acționarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra.
Hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, partea de IV-a, de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței.
Iar potrivit art. 133 din Legea nr. 31/1990 o dată cu intentarea acțiunii în anulare, reclamantul poate cere instanței, pe cale de ordonanță președințială, suspendarea executării hotărârii atacate. Președintele, încuviințând suspendarea, poate obliga pe reclamant la o cauțiune.
În cauză se cuvine o a fi observat faptul că potrivit art. 581 alin. 1 Cod procedură civilă instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
În speță însă hotărârea A.G.A. din 26.10.2012 a pârâtei S.C. D. N. RESORT S.R.L. Somova, jud. Tulcea a fost deja executată în sensul că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2457 din 27.10.2012, de către Biroul Notarilor Publici Asociați M. P. și C. L. – M. au fost vândute cele 22 de terenuri aflate în discuție.
Cum pe de o parte, în cauză, s-a solicitat suspendarea executării hotărârii A.G.A. din 26.10.2012 și cum, pe de altă parte respectiva hotărâre a fost deja executată prin vânzarea mai sus amintită urmează ca instanța să respingă cererea ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamantul D. S. cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat D. Paulopol N., .. 16, camera 612, sector 4 în contradictoriu cu pârâta S.C. D. N. RESORT S.R.L cu sediul în ., ., nr. 32, jud. Tulcea, ca rămasă fără obiect.
Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 22 ianuarie 2013.
Președinte, Grefier,
R. A. VitoșMarian D.
Red. Jud./RAV/23.01.2013
Tehnored. MD/24.01.2013
← Alte cereri. Decizia nr. 138/2013. Tribunalul TULCEA | Dizolvare societate. registrul comerţului. Sentința nr.... → |
---|