Pretenţii. Decizia nr. 182/2013. Tribunalul TULCEA
Comentarii |
|
Decizia nr. 182/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 4609/327/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 182/2013
Ședința publică de la 05 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. M.
Judecător: L. N.
Grefier: B. F. V.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelanta - pârâtă . sediul în Tulcea, .. 3, jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 3029/17.09.2013 pronunțată de judecătoria Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă . LICHIDATOR JUDICIAR MAESTRO S.P.R.L., cu sediul în C., . nr. 24, jud. C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează, că apelul este declarat în termen, motivat, netimbrat, intimata a depus întâmpinare ce a fost comunicată apelantei, precum și că s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă, după care;
Instanța, constată că în mod corect cererea de exercitare a căii de atac formulată de apelanta - pârâtă . fost calificată ca fiind apel și nu recurs, cum a fost denumită de apelanta – pârâtă.
De asemenea, instanța invocă din oficiu excepția de netimbrare a apelului.
Văzând că nu mai sunt motive de amânare, instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției de netimbrare a apelului.
TRIBUNALUL:
Asupra apelului civil de față:
P. cererea adresată Judecătoriei Tulcea la data de 10.07.2012 și înregistrată sub nr. de dosar_, reclamanta .>, prin lichidator judiciar MAESTRO SPRL, a solicitat în contradictoriu cu pârâta .>, obligarea acesteia la plata sumei totale de 193.846,66 lei, din care suma de 90.695,71 lei reprezentând contravaloare prestare de servicii cu mijloace de mecanizare conform contractului nr. 19/08.01.2003 și suma de 103.150,95 lei reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 31.10.2011, precum și penalități contractuale de 0,15% pe zi de întârziere, în continuare, până la data plații efective a creanței principale.
Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare, nu a solicitat probe în apărare și nu s-a prezentat în instanță, însă prin reprezentant a invocat excepția de litispendență, argumentând faptul că pe rolul instanței se află dosarul nr._ cu identitate de părți, obiect și cauză.
La data de 22.01.2013, reclamanta a formulat o cerere de micșorare a câtimii obiectului acțiunii, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei totale de 143.846,66 lei, din care suma de 40.695,71 lei reprezentând contravaloare prestare de servicii cu mijloace de mecanizare conform contractului nr. 19/08.01.2003, suma de 103.150,95 lei reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 31.10.2011 și penalități contractuale de 0,15% pe zi de întârziere, în continuare, până la data plății efective a creanței principale.
Referitor la excepția de litispendență invocată de pârâtă, instanța constată că aceasta nu este întemeiată deoarece pricinile trebuie să se afle în același timp pe rolul unor instanțe deopotrivă competente.
Soluționându-se cauza prin sentința civilă nr. 3029/17.09.2013, Judecătoria Tulcea a respins ca nefondată excepția litispendenței invocată de pârâta .>, a admis acțiunea formulată de reclamanta .>prin lichidator judiciar MAESTRO SPRL, în contradictoriu cu pârâta .> a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 40.695,71 lei reprezentând contravaloare prestare servicii de mecanizare conform Contractului nr. 19/08.01.2003 și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 103.150,95 lei reprezentând penalități calculate până la data de 31.10.2011 și penalități contractuale de 0,15% pe zi de întârziere, în continuare până la data plății efective a creanței principale.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că între .>, în calitate de prestator și .> în calitate de beneficiară, s-a încheiat Contractul de prestări servicii nr. 19/08.01.2003, având ca obiect prestarea de servicii cu mijloace de mecanizare (transport auto și utilaje de construcții).
Conform art. 3.1, contractul a fost încheiat pe o durată nelimitată începând cu data de 01.01.2003.
S-a mai reținut că în baza contractului, reclamanta a emis facturile fiscale nr. 58/31.05.2009, nr. 200/31.07.2010, nr. 208/31.08.2010, nr. 213/30.09.2010, nr. 224/31.10.2011 și nr. 227/30.11.2010, care nu au fost achitate decât parțial de către pârâtă și cu depășirea termenului de 30 zile prevăzut de art. 4 din contract.
Conform art. 18.1 din contract, neachitarea debitelor în termen de 30 zile de la data scadentă prevăzută în contract, se penalizează cu 0,15% pentru fiecare zi de întârziere.
La debitul restant și ca urmare a neachitării facturilor în termen, reclamanta a calculat la data de 31.10.2011 penalități de întârziere în sumă de 103.150,95 lei.
Analizând facturile invocate de reclamantă în susținerea cereri sale, instanța a constatat că acestea au semnătura de primire și ștampila societății pârâte, fiind acceptate la plată și achitate în parte.
Potrivit art. 46 din Codul comercial, obligațiunile comerciale si liberațiunile se probează cu „acte autentice, acte sub semnătura privata, facturi acceptate […]”.
Potrivit art. 969 Cod civil, „Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Ele se pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege.”
Potrivit art. 1073 Cod civil, „Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.”
În cauză, reclamanta a făcut dovada pretențiilor sale cu facturile fiscale acceptate la plată de către pârâtă și recunoscute de către aceasta.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților, instanța a reținut faptul că părțile pot conveni anticipat prin convenție asupra cuantumului despăgubirilor datorate, anticipând echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitor.
Apărările pârâtei cu privire la faptul că facturile emise de reclamantă nu sunt aferente contractului de prestări servicii nr. 19/08.01.2003, nu pot fi primite în condițiile în care contractul era încheiat pe durată nedeterminată și nu s-a făcut dovada rezilierii, iar serviciile oferite de reclamantă au ca obiect prestații auto.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel .>
Fiind înregistrată cauza la data de 05 noiembrie 2013 la Tribunalul Tulcea, s-a acordat termen la 05 decembrie 2013, pentru când apelanta - pârâtă a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în valoare de 1837 lei.
La termenul din data de 05 decembrie 2013, apelanta – pârâtă nu a făcut dovada plății taxei de timbru datorată.
Potrivit art.20 din Lg.146/1996, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în momentul înregistrării cererii, instanța va pune în vedere solicitantului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Potrivit art.9 alin.2 din OG nr.32/18.08.1995 aprobată prin Legea nr.123/9 iulie 1997, rezultă că în cazul nerespectării dispozițiilor cu privire la plata timbrului judiciar, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare, referitoare la taxa de timbru.
Având în vedere faptul că, deși apelanta - pârâtă a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru datorată, aceasta nu s-a conformat, urmează a se constata că nu se poate trece la examinarea apelului și pe cale de consecință urmează a fi anulat apelul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează cererea de apel formulată de apelanta - pârâtă . sediul în Tulcea, .. 3, jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 3029/17.09.2013 pronunțată de judecătoria Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă . LICHIDATOR JUDICIAR MAESTRO S.P.R.L., cu sediul în C., . nr. 24, jud. C., având ca obiect pretenții, ca netimbrată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 05 decembrie 2013.
Președinte, Judecător, Grefier,
M. V. L. N. B. F. V.
Red. Jud. MV/10.12.2013
Tehnored. Gref. BFV/10.12.2013/4 ex.
.>
← Dizolvare societate. registrul comerţului. Sentința nr.... | Încuviinţare efectuare expertiză. Art.136 - L.31/1990; art.7... → |
---|