Accident de muncă/accident de traseu. Jurisprudență Societăţi comerciale

Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 2092/R din data de 25.11.2013

Asupra recursului de față;

Constată că, prin sentința civilă nr.402/26.02.2013, Tribunalul Brașov a dispus următoarele:

A respins cererea de chemare în judecată formulată, precizată și completată de reclamantele B.L. și B.T.- prin curator B.L. - și intervenienții B.L. și B.Ge. în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A. B., ca nefondată.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut urmatoarele:

Prin procesul verbal de cercetare a accidentului colectiv de muncă de circulație ce a avut loc în Emiratele Arabe Unite la data de 24.09.2010 întocmit de Inspectoratul Teritorial de Muncă București (f.133-144, vol.II) societatea pârâtă a fost sancționată contravențional pentru încălcarea prevederilor art.13 lit.f, d și m din Legea nr.319/2006, reținându-se că aceasta se face vinovată de faptul că: "din documentele prezentate, victima B.G., nu a fost instruită privind cerințele specifice referitoare la circulația pe drumurile publice și anume, respectarea regimului de viteză și purtarea centurii de siguranță de către conducătorul auto, inclusiv toți pasagerii din autovehicul"; (lit.f); pentru lucrătorul B.G. nu s-a întocmit fișa postului aferentă postului de muncă ocupat de acesta la Sucursala din Emiratele Arabe Unite. Acest fapt a fost stabilit prin actul adițional nr. D96/19.07.2010, în care s-a stabilit că lucrătorul are obligația < să lucreze la toată gama de lucrări angajate de societate:…șoferie…>";(lit.d); "societatea nu a prezentat fișele individuale de instruire în domeniul securității și sănătății în muncă pentru lucrătorii detașați, astfel că nu ne putem pronunța asupra modului în care s-a efectuat instruirea lucrătorilor"; (lit.m).

Însă, deopotrivă, s-a reținut că B.G., în calitatea sa de conducător auto, " nu s-a asigurat și nu a impus și celorlalți pasageri să se asigure cu centurile de siguranță cu care era dotat autovehiculul. Prin acest fapt nu s-au respectat prevederile instrucțiunilor proprii de securitate și sănătate în muncă…precum și planul de prevenire și protecție…Astfel, s-au încălcat prevederile art.13 lit f din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006…În plus, circulând cu neatenție, nu a respectat prevederile art.22 din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006…";.

Cauza producerii accidentului consemnată de Inspectoratul Teritorial de Muncă București în acest proces verbal a fost aceea reținută și de organele abilitate ale Procuraturii Publice, Procuratura Al Dhafra, anume că "s-a produs în condițiile circulației pe un drum public și s-a datorat faptului că < a condus mașina cu nepăsare și într-o manieră care este periculoasă față de public și fără a acorda atenție condițiilor generale ale drumului din fața sa>";…

Din analiza tuturor probelor anterior prezentate, legate cu susținerea reclamantelor în sensul că societatea pârâtă este culpabilă pentru producerea accidentului în care și-a pierdut viața B.G. deoarece nu i-a asigurat acestuia instruirea necesară și nu i-a predat instrucțiunile de conducere a autovehiculului în condiții specifice Emiratelor Arabe Unite, nu s-a asigurat și nu a controlat cunoașterea și aplicarea de către toți lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire și protecție stabilit, precum și a prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, instanța reține că această susținere nu este fondată.

Instanța nu poate reține vreo culpă în sarcina pârâtei pentru că aceasta nu l-ar fi instruit pe B.G. în legătură cu circulația pe drumurile publice și anume respectarea regimului de viteză și purtarea centurii de siguranță de către conducătorul auto, inclusiv toți pasagerii din autovehicul, câtă vreme acesta deținea permis de conducere categoriile B, C, D, E, emis la data de 26.05.2006, cu valabilitate administrativă până la data de 26.05.2016, astfel cum rezultă din adresa nr.48065/22.12.2010 eliberată de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor Brașov (f.149, vol.VI), ori aspectele legate de respectarea regimului de viteză și purtarea centurii de siguranță sunt cunoscute chiar și de către conducătorii auto începători, ori cu atât mai mult sunt cunoscute de către cei cu experiență, fără a fi necesară o instruire specială în acest sens.

Instanța apreciază că nu se poate reține culpa pârâtei în producerea accidentului în care și-a pierdut viața autorul reclamantelor și al intervenienților pentru faptul că aceasta nu ar fi întocmit fișa postului pentru dl. B.G. și nu a prezentat fișele individuale de instruire în domeniul securității și sănătății în muncă pentru lucrătorii detașați în Emiratele Arabe Unite, câtă vreme atribuțiile și obligațiile salariatului B.G. erau inserate în mod detaliat în actul adițional nr.96/19.07.2010, fiind cunoscute și însușite de către salariat prin semnarea respectivului act

În legătură cu susținerea reclamantelor referitoare la culpa societății pârâte determinată de modul în care a înțeles să încheie asigurarea de răspundere civilă privitoare la defunctul B.G. și la faptul că, urmare decesului acestuia, familia lui trebuia să beneficieze de respectiva asigurare, iar nu alte persoane, instanța constată următoarele:

Răspunzând la întrebările nr.17 și 18 din interogatoriul formulat de reclamante (f.53-54, vol.II), pârâta S.C. E S.A. a arătat că polițele de asigurare ale lucrării s-au încheiat cu Emirates Insurance Co., conform contractului TRANSCO, și a încheiat asigurările obligatorii pentru salariații detașați acolo conform legii din Abu Dhabi cu Al DHAFRA Insurance Company P.S.C., polița domnului B.G. având numărul EMIP/2010/113370 din 14.07.2010.

Pârâta a mai arătat că toate polițele sunt valabile 90 de zile de la emitere și pot fi prelungite, polițele pentru B.G. și B.Ș., persoane decedate urmare accidentului produs în data de 24.09.2010, fiind emise odată cu solicitarea pentru obținerea vizei de intrare în Emiratele Arabe Unite.

În baza deconturilor depuse de E - Sucursala Abu Dhabi în decembrie 2010 la societatea de asigurări, s-au recuperat de către E. 7.000+7.000=14.000 Dhs (aproximativ 3.800 USD) pentru repatrierea celor 2 morți și 22.842 Dhs (aproximativ 6.200 USD) pentru spitalizarea lui Ș.I.. Suma maximă acoperită a fost de 150.000 Dhs (aproximativ 40.000 USD).

Pârâta a mai menționat faptul că accidentul în Abu Dhabi a fost considerat de circulație și nu de muncă, așa cum legea din Abu Dhabi definește accidentul de muncă, ceea ce rezultă din toate documentele locale, în timp ce în România a fost raportat, cercetat și declarat de Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București ca accident colectiv de muncă de circulație și ca atare înregistrat de S.C. E S.A. București.

În ce privește susținerea reclamantelor din cererea de chemare în judecată referitoare la faptul că pentru accidentul în care și-a pierdut viața dl. B.G., autorul reclamantelor și al intervenienților, se face vinovată pârâta S.C. E S.A. întrucât aceasta nu și-a respectat obligațiile privind programul de lucru și, respectiv, programul de odihnă al lucrătorilor, ținând cont de condițiile specifice zonei de lucru din Emiratele Arabe Unite, cu temperaturi de peste 50¤C, instanța constată următoarele:

În fișa personală completată de B.G. la data de 22.06.2010 în vederea întocmirii dosarului necesar aprobării detașării sale în Emiratele Arabe Unite acesta a arătat că, în anul 2005 a desfășurat activitate la sucursala externă din Iordania, iar în anul 2008 la cea din Emiratele Arabe Unite, astfel că a cunoscut condițiile în care urma să-și desfășoare activitatea pentru care a optat. În aceeași fișă a declarat că nu a avut probleme de sănătate în țară sau în străinătate și că suportă clima caldă și condițiile de șantier extern (f.64-66, vol.II).

I s-a făcut control medical de către Departamentul de Sănătate Publică și Cercetare din Abu Dhabi pe data de 01.08.2010, iar Autoritatea de Sănătate l-a declarat "Apt"; (răspuns la întrebarea nr.4).

Programul de lucru era stabilit de Sucursala Abu Dhabi cu echipele din șantier și era adaptat condițiilor locale și programului din Emiratele Arabe Unite - Abu Dhabi, în care vinerea este ziua liberă de regulă.

Munca suplimentară - care nu poate fi efectuată fără acordul salariatului - se compensează prin ore libere plătite, după efectuarea acestora până la 31 martie 2011 pentru activitatea suplimentară prestată în anul 2010 (conform Legii nr.329/2009…) sau prin plată.

Durata timpului de muncă - ce include și orele suplimentare - nu a fost mai mare de 48 de ore pe săptămână în medie pentru domnul B.G., care a venit în Abu Dhabi în 20.07.2010";.

Martorul Ș.I. a arătat în declarația sa că ziua în care s-a produs accidentul era o zi de vineri, zi care, în mod obișnuit era liberă însă, pentru că trebuiau a fi montate niște cleme pe stâlpi, cu o zi înainte, au fost întrebați cei care doresc să iasă la lucru deoarece în ziua liberă numai cei care doreau ieșeau la muncă. Pentru activitatea efectuată în ziua liberă se primeau bani în plus, aproximativ 50 dolari, sumă ce se achita fie în ziua respectivă, fie în ziua imediat următoare. salariații pârâtei, detașați în Emiratele Arabe Unite, lucrau în ziua de vineri, care era zi liberă, numai dacă își dădeau acordul în acest sens, iar pentru munca desfășurată în ziua respectivă primeau în plus bani, peste sumele prevăzute în contract, ori premii în bani. Chiar dacă martorul N.E. a declarat că domnului B.G. i s-ar fi solicitat de către un membru din conducerea societății pârâte, în mod imperativ, ca în ziua de vineri 24.09.2010 să iasă la lucru împreună cu alți muncitori, sau că alteori salariații care refuzau să lucreze în ziua liberă erau amenințați că vor fi trimiși în țară pe banii lor, sau li se adresau cuvinte injurioase, niciunul dintre salariații care au refuzat să lucreze în ziua liberă nu a suportat alte consecințe ale refuzului său decât acelea că nu a mai beneficiat de plățile suplimentare ce se acordau pentru activitatea desfășurată în ziua respectivă sau de premiile ce se acordau pentru efectuarea în termen sau înainte de termenul fixat a lucrării ce trebuia executată.

De altfel, chiar și în declarațiile date în dosarul de cercetare penală nr.5177/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, angajații pârâtei T.I., A.C. (f.185-189, vol.V), Ș.I., D.G., B.V., B.C., S.T. (f.111-116, vol. VII) au arătat faptul că, în ziua liberă, numai salariații care își dădeau acordul în sensul de a lucra în ziua respectivă, ieșeau să lucreze, iar pentru această activitate primeau sume de bani în plus față de cele prevăzute în contract.

Așa fiind, instanța nu poate reține vreo culpă în sarcina pârâtei în legătură cu programul de muncă impus de societatea pârâtă salariaților detașați în Emiratele Arabe Unite și care ar fi condus la producerea accidentului în care și-a pierdut viața dl. B.G., astfel cum susțin reclamantele în cererea de chemare în judecată. Nici o probă administrată în cauză nu a relevat faptul că autorul reclamantelor și al intervenienților, dl. B.G., ar fi fost forțat să lucreze în zilele sale libere, ori dacă acesta a făcut-o, cu siguranță a fost recompensat financiar, așa cum se întâmpla cu toți salariații pârâtei care prestau activitate în ziua de repaus săptămânal.

De altfel, așa cum rezultă și din răspunsul pârâtei la întrebarea nr.20 din interogatoriul administrat la solicitarea reclamantelor, B.G. a primit pentru activitatea desfășurată în Abu Dhabi, indemnizația în USD conform contractului și actului adițional, salariul în lei în țară și, suplimentar față de contract, pentru lunile iulie și august suma de 812 USD, iar pentru luna septembrie, suplimentar față de contract, suma de 200 USD (f.54-55, vol. II).

În speță, nu s-a dovedit îndeplinirea condiției referitoare la fapta ilicită și personală a angajatorului și nici culpa acestuia pentru antrenarea răspunderii sale patrimoniale. Pe cale de consecință, nu se poate vorbi în cauză despre existența unui prejudiciu patrimonial cauzat salariatului și, evident, nici de existența raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită a angajatorului și prejudiciu.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în termen, motivat B.Ge., intervenientul principal, B.L. și B.T., în calitate de recurente reclamante, toți fiind succesorii defunctului B.G., în calitate de fiu, soție și fiica. Recursurile sunt formulate în termen, motivate și întemeiate în drept pe dispozițiile art.3041 Cod procedură civilă , raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Prin recursul formulat de intervenientul principal B.Ge., se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și admiterea acțiunii formulate și completate de B.L. în calitate de soție și de B.T. în calitate de fiică cât și intervenienții în nume propriu, fii defunctului și drept consecință se solicită obligarea intimate parate S.C. E S.A. la plata sumei de 1.000.000 euro, la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale urmare a decesului tatălui, soțului recurentelor reclamante, obligarea intimatei pârâte la plata unei prestații periodice pentru B.T., fiica defunctului, pentru tot restul vieții, în valoare de 200 euro lunar, având în vedere starea de handicap grad I cu însoțitor a acesteia.

Critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie. Arată că în mod greșit instanța de fond a înlăturat existența faptei ilicite săvârșite de intimata pârâtă.

Se susține că înscrisurile depuse în probațiune emanând de la autoritățile arabe au fost evaluate și li s-a acordat forța probantă deși nu au dobândit forța executorie pe teritoriul României prin procedura exequatorului. De aceea susține că trebuie înlăturat ca probă înscrisul întocmit de autoritățile arabe prin care s-a stabilit cauza și vina în producerea accidentului.

Nu s-a folosit o traducere efectuată de către un traducător autorizat de Ministerul Justiției. din România.

Instanța de fond nu a ținut cont de susținerile intervenientului principal B.Ge. cu privire la unele neconcordanțe din conținutul actului adițional la contractul individual de muncă al defunctului care ar fi condus instanța la reținerea unei alte stări de fapt.

Din probele administrate nu rezultă că defunctul B.G. care deținea permis de conducere categoria B, C, D, E, emis de autoritățile din România avea dreptul să conducă autovehicule pe teritoriul E.A.U.

Instanța nu a analizat incidența dispozițiilor art. 13 litera f din Legea nr. 319/2006, care ar fi justificat existența faptei ilicite săvârșite de intimată tocmai prin nerespectarea informării angajaților asupra normelor de sănătate și securitate în muncă.

Deși defunctul său tată avea funcția de tehnician și-a îndeplinit și celelalte atribuții din actul adițional, respectiv cea de șofer, cu toate că nu avea fișa postului întocmită pentru această funcție. Chiar ITM București reține în procesul verbal de cercetare a accidentului de munca nr.13056/11.03.2011 că "nu s-a întocmit fișa postului aferentă postului de muncă ocupat de acesta la sucursala intimatei din Emiratele Arabe.

Declarația martorului S.T. a fost valorificată de către instanța de fond în favoarea intimatei, deși acest martor, vicepreședinte în cadrul intimatei a sosit în Emiratele Arabe, la sucursală, la 5 zile după producerea accidentului, nefiind acolo la momentul producerii accidentului. Această declarație este contrazisă de declarația martorului D sub aspectul unor stări de fapt referitoare la justificarea instructajului de sănătate și securitate în muncă (SSM).

Nu s-a făcut instructajul victimei cu privire la cerințele de circulație pe drumurile publice, respectarea regimului vitezei, purtarea centurii de siguranță. Nu s-a justificat existența unui examen medical al victimei pentru funcția de șofer, cerință prevăzută de pct. 4 litera e din anexa I la H.G 355/2007.

Asigurarea medicală încheiată pentru victimă naște în patrimoniul moștenitorilor un drept de creanța și doar aceștia puteau sa administreze sumele de bani ce reveneau din asigurarea acestuia.

Nu s-au solicitat de către moștenitori slujbele religioase, așa încât costul lor trebuia suportat efectiv de angajator și nu dedus din valoarea asigurării încasate.

Recurentul susține astfel efectuarea unor cheltuieli voluptuorii de către angajator care nu trebuiau scăzute din valoarea asigurării, în acest fel o parte din sumă se putea întoarce în favoarea moștenitorilor. Așa este și despăgubirea pentru avarierea mașinii Toyota, care trebuia suportată efectiv de firma de asigurare CASCO

Susține că s-a valorificat ca înscris ‘ fișa personală " - fila 64 vol. II dosar fond deși semnătura de pe acesta nu-i aparține victimei.

În mod greșit instanța de fond a interpretat unele probe ajungând la concluzia că defunctul nu a fost forțat să lucreze în ziua accidentului care potrivit legii arabe era declarată zi liberă, deci nelucrătoare. Trebuie valorificată cu aceeași forța probantă și declarația martorului V.I. care declarase că de 5 săptămâni defunctul B.G. nu a avut nicio zi liberă. Reiese așadar conform și susținerilor procesului verbal ITM că au fost încălcate dispozițiile art. 116 din Legea 53/2003 în vigoare la data producerii accidentului de muncă.

Sumele declarate cu titlu de "plăți suplimentare"; nu pot fi justificate legal ca venituri pentru orele lucrate de defunct, deoarece nu se poate verifica cuantumul lor, respectiv timpul efectiv lucrat suplimentar de defunct.

Toate aceste susțineri au fost invocate la fond și constituie argumente în justificarea faptei ilicite în atitudinea angajatorului față de angajații săi, ilicit care să determine posibilitatea aplicării răspunderii patrimoniale a angajatorului.

Prin recursul formulat de recurentele reclamante B.L. și B.T. se solicită admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței și admiterea cererii formulate de către acestea. În drept se invocă aceleași dispoziții legale ca și în recursul intervenientului. Susținerile și criticile recurentelor vizează considerentele pentru care instanța de fond a înlăturat răspunderea patrimonială a angajatorului, pentru reținerea greșită a inexistenței culpei acestuia.

Sentința este nelegală pentru că se bazează pe neaplicarea dispozițiilor art. 269 Codul muncii în forma în vigoare la data producerii accidentului și a art. 44 din Legea 319/2006.

Privitor la condiția existenței faptei ilicite,condiție esențială pentru atragerea răspunderii angajatorului, instanța în mod greșit a reținut că nu este îndeplinită.

Fapta ilicită a angajatorului rezultă din lipsa instructajului specific.

Motivarea soluției adoptate s-a raportat la îndeplinirea condițiilor pentru atragerea răspunderii angajatorului (fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăție).

Privitor la condiția faptei ilicite, condiție esențială pentru atragerea răspunderii angajatorului, instanța reține că nu este îndeplinită.

Printre documentele depuse de către pârâtă în probațiune (atât la ITM București, cât și la dosarul cauzei) se afla numai niște așa zise instructaje de securitate în muncă (nesemnate de către angajați de luare la cunoștința), tematica de instruire periodică în domeniul SSM al lucrătorilor pe anul 2010 (nesemnată de către angajați de luare la cunoștința), instrucțiune proprie SSM conducători auto (valabilă octombrie 2009 și nesemnată de către angajați de luare la cunoștința).

Or, aceste înscrisuri nu fac referiri specifice privind modul de lucru specifice și instructajele persoanelor detașate în Emiratele Arabe Unite și nu au fost aduse niciodată la cunoștința celor care au lucrat acolo, nepurtând semnătura acestora, fiind întocmite pro causa.

Din cuprinsul procesului verbal de cercetare a accidentului nr.13056/11.03.2011, întocmit de ITM București, rezultă că: societatea nu a prezentat fisele individuale de instruire în domeniul securității și sănătății în munca pentru lucrătorii detașați, încălcând astfel prevederile art. 13 lit. m din Legea nr. 319/2006." (pag. 7, par. 5).

Instanța de fond nu face nicio referire pertinenta cu privire la lipsa fișei

postului pentru postul de muncă al defunctului B.G. din E.A.U.

Din nou în mod surprinzător, justifică instanța aceasta lipsa (esențiala în orice raport de muncă) prin aceea ca "atribuțiile și obligațiile salariatului B.G. erau inserate în mod detaliat în Actul adițional nr. 96/19.07.2010."

Actul adițional la contractul de muncă (sunt mari îndoieli dacă acesta a fost semnat de către B.G.) nu poate suplini ținerea și existența celorlalte înscrisuri pe care angajatorii sunt obligați potrivit legii să le întocmească în astfel de situații.

Din cuprinsul procesului verbal de cercetare a accidentului nr.13056/11.03.2011, întocmit de ITM București, rezulta ca: pentru lucrătorul B.G. nu s-a întocmit fișa postului aferentă postului de muncă ocupat de acesta la Sucursala din E.A.U.", ceea ce constituie o încălcare a art. 13 lit. d din L. Nr. 319/2006 (pag. 7, par. 3).

Privitor la instructajul specific conducătorilor auto în țările arabe, instanța a arătat

ca nu poate fi reținuta "vreo culpă în sarcina pârâtei pentru că aceasta nu l-ar fi instruit pe

B.G. în legătură cu circulația pe drumurile publice și anume respectarea regimului de viteză și purtarea centurii de siguranță de către conducătorul auto, inclusiv toți pasagerii din autovehicul, câtă vreme acesta deținea permis de conducere categoriile B,C,D,E, emis la data de 26.05.2006, cu valabilitate administrativă până la data de 26.05.2016, astfel cum rezultă din adresa nr.48065722.12.2010 eliberată de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor Brașov, ori aspectele legate de respectarea regimului de viteză și purtarea centurii de siguranță sunt cunoscute chiar și de către conducătorii auto începători, ori cu atât mai mult sunt cunoscute de către cei cu experiență, fără a fi necesară o instruire specială în acest sens." (pag. 9 par. 1 din sentința).

Asemenea justificări nu pot fi reținute.

Din cuprinsul procesului verbal de cercetare a accidentului nr.13056/11.03.2011, întocmit de ITM București, rezultă că "victima B.G. nu a fost instruită privind cerințele specifice referitoare la circulația pe drumurile publice și anume respectarea regimului de viteza si purtarea centurii de siguranța de către conducătorul auto, inclusiv toți pasagerii din autovehicul, "(pag. 7, par. 1).

Referitor la nerespectarea timpului de lucru si neefectuarea pontajului în data de 24 septembrie 2010, I.T.M. București constată în procesul verbal de cercetare nr.13056/11.03.2011 (a se vedea pag.7, pct. 1.3) că din fișele de pontaj pentru lunile august și septembrie 2010 se reține faptul că nu se respectă repausul săptămânal potrivit dispozițiilor codului muncii român, fapt ce ar fi putut determina distragerea atenției de la conducerea autovehiculului datorită oboselii acumulate.

Fișele de pontaj ale angajaților depuse la dosar de către parata (vol.I la paginile 145, 150, 151) relevă o altă încălcare gravă a legii de către angajator: nepontarea lui B.G. și a celorlalți angajați în data de 24.09.2010 ca prezenți la lucru, încălcându-se astfel dispozițiile art. 116 din Legea nr. 53/2003.

În ceea ce privește reținerea vreunei minime vinovații a defunctului B.G. în producerea accidentului, vinovăție care să fie aptă să excludă o răspundere a angajatorului, o atare posibilitate este exclusă în primul rând prin raportare la evidenta nesocotire a obligațiilor legale de către angajator (conform celor evidențiate mai sus), iar în al doilea rând prin raportare la inexistenta unor probe relevante și concludente care să confirme fără dubiu împrejurările producerii accidentului și ale decesului angajatului.

Nu există nicio probă concludentă care să releve pretinsa neatenție a defunctului B.G., în condițiile în care nu există nici măcar o expertiză care să fi lămurit dinamica de producere a accidentului.

Faptele care sunt considerate ca fiind cauza producerii evenimentului se pot reține în sarcina unui lucrător numai în cazul în care angajatorul a făcut dovada că și-a respectat obligația de a implementa măsurile prevăzute la art.7 alin.(1) și (2) din Legea SSM nr. 319/2006 " adică și obligația informării și instruirii lucrătorilor .

Există probe suficiente care conformă faptul că programul de muncă al angajaților din EAU era unul infernal și în condiții extreme și mai ales faptul că angajaților li se impunea să muncească chiar și în zilele libere.

Privitor la asigurarea încheiată pe numele defunctului B.G., instanța de fond, deși nu face nicio apreciere proprie, ci reia niște răspunsuri date la interogatoriu de către societatea pârâtă, lasă să se înțeleagă că nu exista nicio problemă în faptul că S.C. E S.A. București a încasat sumele provenite din asigurare.

Instanța de fond omite faptul că asigurarea era încheiată pe numele angajatului, neavând niciun drept de a încasa bani în baza poliței fără consimțământul familiei defunctului și fără a da nicio explicație acestora.

B.G. a lăsat în urmă sa o fiica (B.T.), încadrată cu handicap de grad I cu însoțitor, (Decizia de încadrare în grad de handicap nr. 2580/13.03.2008), a cărei boala s-a agravat în urma decesului tatălui, manifestând stări accentuate de întârziere mintală, epilepsie, tulburări psihice.

Față de faptul că după decesul tatălui sau nu a mai suportat alt însoțitor decât în persoana mamei sale, B.L., aceasta din urma a fost obligată să renunțe la serviciul său pentru a se dedica exclusiv îngrijirii fiicei.

Renunțând la serviciu, singura sursă de venit a reclamantei B.L. o reprezintă pensia de urmaș (conform Deciziei nr. 289973/09.02.2012 a CAS Brașov) si alocația fetei.

B.G. a mai lăsat în urma sa doi fii (B.Ge. și B.L.), pentru care dispariția tatălui lor a reprezentat nu doar o traumă, ci și o cauză a apariției unor boli grave (probleme cardiace, hepatitei C, atac de panică).

Intimata S.C E S.A a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursurilor și menținerea sentinței ca legală și temeinică. Se arată că vina în producerea accidentului este exclusivă a defunctului, iar acest aspect este stabilit de autoritățile arabe care au încheiat procesul verbal de cercetare a accidentului cât și soluția din dosarul penal în care s-a cercetat producerea accidentului. Nici instructajul privitor la purtarea centurii de siguranța și nici lipsa fișei postului pentru funcția de șofer nu pot constitui cauze în producerea acestui accident. Chiar dacă ar fi purtat centura de siguranță, chiar dacă există fișa postului individuală pentru funcția de șofer, nu putea fi înlăturată producerea accidentului din moment ce acesta s-a datorat vitezei de 120 KMh conform planșelor foto de la locul accidentului care indică acul de kilometraj blocat la această viteză, conducerii cu neatenție, nepăsare și într-o manieră periculoasă față de public așa cum s-a reținut de autoritățile procuraturii publice Al Dhafra.

Susținerile recurenților cu privire la necesitatea unui permis de conducere valabil pe teritoriul arab nu sunt legale, existând compatibilitatea permiselor romanești de conducere valabile pe teritoriu României și pe teritoriile altor state cum este și cel în cauză, compatibilitate recunoscută prin Convenția asupra circulației rutiere încheiată la Viena la 8 .11.1968, ratificată de România.

Intimata susține informarea defunctului cu privire la activitățile ce urma să le desfășoare, acestea fiind inserate în actul adițional, printre atribuții fiind și cea de șofer. I s-a acordat o mașina performantă, cu aer condiționat cu care se deplasa la serviciu și apoi în campusul unde se odihnea. Nu se poate interpreta o " facilitate " acordată de angajator ca drept obligație suplimentară.

Angajații intimatei nu sunt forțați să lucreze în zile libere. Este opțiunea acestora și sunt remunerați pentru aceasta. Chiar și defunctul și-a dat acordul pentru a lucra în acea zi întrucât trebuia întocmită recepția lucrării și retușate câteva aspecte ce țineau de poziționarea unor cleme la firele de fibră optică pe stâlpi.

Procesul verbal întocmit de ITM nu poate fi absolutizat sub aspect probator, el fiind contestat, iar litigiul este pe rolul Tribunalului București - dosar 20712/3/2012.

Nu se poate reține nici starea de oboseală ca drept cauză în producerea accidentului, deoarece, defunctul ca șef de echipă nu avea o activitate extenuantă, ci avea rolul de a coordona activitatea lucrătorilor din subordine, iar în ziua accidentului echipa sa a lucrat aproape 4-6 ore.

În cadrul recursului s-a solicitat verificarea de scripte cu privire la înscrisul intitulat act adițional la contractul de muncă datat 20.07.2010, contestându-se semnătura defunctului B.G. și scrisul cu referire expresă la data inserată la finalul acestui act adițional. Se susține că trebuie făcute verificări cu privire la data acestui contract având în vedere că a fost depus în probațiune la dosar în copii fără a avea data inserată. Se mai susține că semnătura de pe acest act adițional nu-i aparține numitului B.G.

În scopul administrării procedurii prevăzute de art. 177 alin. 2 Cod procedură civilă s-a depus în probațiune un înscris intitulat cerere cumpărare apartament - locuința de serviciu din 27.01.2010, însă acest înscris nu va fi folosit ca înscris de comparație nefiind înregistrat la intimată, neexistând astfel certitudinea că provine chiar de la defunct și datează de la momentul înscris pe cerere.

Se vor folosi scripte de comparație celelalte înscrisuri prezentate de părți la judecată în fond a cauzei, dar și în cadrul recursului în original ,conținând " memoriu de activitate din 22.06.2010 semnat de defunctul B.G., act adițional la Contractul Individual de Muncă datat 9.12.2008, cerere plecare în străinătate înregistrată la intimata, formulată, scrisă și semnată de defunctul B.G. în 25.11.2008, fișa persoanei testate pentru plecarea în străinătate datată 25.11.2008, cerere modificare funcție tehnician datată 10.10.2006, semnată de B.G., negociere de salariu din 12.10.2005, înregistrată la intimată, declarație defunct B.G. din 17.11.2004 privind starea de sănătate, cerere mărire salariu din 03.12.2002 formulată și semnată de B.G., înregistrată la intimată.

Din analiza scrisului și semnăturii defunctului B.G. de pe înscrisurile de comparație se poate concluziona ușor, fără dubii,că semnătura de pe actul adițional la Contractul Individual de Muncă datat 20.07.2010 îi aparține defunctului B.G.

În ceea ce privește veridicitatea datei de 20.07.2010 înscrisă pe actul adițional la Contractul Individual de Muncă contestat, instanța constată că este reală, în concordanță cu starea de fapt și cu ordinea derulării evenimentelor. Astfel, actul adițional a fost încheiat după ce defunctul a încheiat fișa personală pentru lucrări în străinătate, după ce a încheiat fișa personala din 22.06.2010 în scopul plecării la munca în străinătate,după întocmirea memoriului de activitate și imediat după ce angajatorul, întocmind toate formalitățile pentru plecarea la lucru în Emiratele Arabe Unite a emis decizia 96/19.07.2010. Prin această decizie directorul general al intimatei a desemnat persoanele angajate la intimată care se vor deplasa la sucursala E - Emiratele Arabe Unite, începând cu 20.07.2010 printre care și defunctul B.G.

Dacă această decizie este datată 19.07.2010, este real ca formă scrisă actului adițional la Contractul Individual de Muncă să dateze 20.07.2010, imediat după încuviințarea detașării de către angajator.

Față de aceste considerente instanța constată că înscrisul supus procedurii verificării de scripte întrunește condițiile legale pentru a fi valorificat ca probă, dată fiind și veridicitatea semnăturii fostului angajat B.G. și a datei încheierii acestuia.

Analizând recursurile formulate împotriva sentinței instanței de fond, instanța constată că, deși motivele de recurs sunt expuse n cadrul a doua cereri de recurs, ele coincid, conțin aceleași critici, care grupate, tind să modifice soluția instanței de fond sub aspectul antrenării răspunderii angajatorului pentru producerea accidentului de muncă și pentru susținerea despăgubirilor morale pretinse de soția defunctului B.G. și de către fiica acestuia.

Raportat la motivele de recurs invocate, dar și față de dispozițiile art.3041 Cod procedură civilă, instanța constată că sentința de fond a dat prevalență anumitor înscrisuri în justificarea apărărilor angajatorului, fără analiza și susținerile reclamanților prin raportare la temeiul drept al cererii expus în scris în " răspunsul la întâmpinare"; -fila 65 vol. I dosar fond.

Astfel, probatoriul invocat de ambele părți - moștenitorii defunctului B.G. și angajator - cât și susținerile acestora conduc instanța la constatarea întrunirii condițiilor unei răspunderi patrimoniale a angajatorului ,chiar dacă acestuia nu-i pot fi imputate în întregime faptele cauzatoare de prejudiciu.

Având în vedere că instanța de fond a analizat amănunțit fiecare faptă invocată de reclamanți ca fiind cauzatoare de prejudiciu și determinantă în opinia reclamanților în producerea accidentului de munca din 24.09.2010, instanța de recurs, se va raporta doar la acele fapte ale angajatorului cu implicații în producerea accidentului de munca ce antrenează aplicarea art. 269 Codul muncii și art. 44 din Legea speciala 319/2006.

Este vorba așadar de un concurs de împrejurări care au determinat producerea accidentului, care în cea mai mare parte nu-i sunt imputabile angajatorului așa cum susțin recurenții reclamanți și intervenient, ci angajatului,însă au fost stimulate în producerea lor și de comportamentul angajatorului care nu manifestat suficientă diligență în aplicarea dispozițiilor Legii 319/2006, uzând de timpul liber al angajaților, depășind repetat programul de lucru în scopul realizării performanței de a-și onora lucrarea contractată înainte de termenul stipulat cu beneficiarul din Emiratele Arabe Unite. Se poate reține ca fondată susținerea recurenților că în producerea accidentului de muncă din 24.09.2010, ce întrunește condițiile unui accident de traseu conform art.30 alin.1 litera g din Legea 319/2006, oboseala defunctului B.G., în calitate de șofer la acel moment, ar constitui o împrejurare ce și-a dat concursul în producerea accidentului . Într-adevăr din înscrisurile emise de organele abilitate ale UEA să investigheze accidentul de circulație din 24.09.2010 rezultă cu claritatea că vinovat de producerea acestui accident calificat ca accident de circulație pe teritoriul UAE este B.G. care a condus imprudent, cu nepăsare și într-o manieră periculoasă față de public și fără a acorda atenție condițiilor generale ale drumului. Este important a se stabili dacă starea de oboseală invocată de recurenți a fost un stimul în producerea acestui accident.

Nu poate fi reținută viteza excesivă ca și factor determinant în producerea accidentului deoarece nu este indicată în niciun act oficial emis de autoritățile arabe care au făcut constatări la fața locului, au întocmit schița accidentului - fila 29 dosar fond vol. VI ( răspunsul polițistului care a întocmit schița accidentului: "nu există niciun indiciu care să ne arate cu ce viteză mergea mașina)- sau au constatat cazul penal expirat prin decesul acuzatului - fila 119 vol. IV fond, decizia de închidere a cazului penal 405/2010 emisă de Procuratura Delhi - fila 202 vol. IV dosar fond. Viteza de 120km/h rezultă din declarațiile martorilor, din planșele foto, de acea instanța nu dă prevalență acestor marturii, înscrisuri sub acest aspect, contra înscrisurilor oficiale mai sus amintite. Acesta este un detaliu tehnic ce ar trebui specificat obligatoriu, daca ar fi real, atunci când se produce un accident rutier, de acea, în lipsa menționării de către oficialitățile arabe a vitezei ca factor determinant în producerea accidentului, nu se poate proba această împrejurare de fapt exclusiv cu martori. Cu toate acestea, starea celui care a condus mașina de serviciu la acel moment poate fi probată cu martori, deoarece vizează împrejurări de fapt percepute în mod direct de colegii defunctului care-l însoțeau. În declarația martorului Ș.I. se specifică "presupun că l-a obosit drumul făcut de la autoturismul împotmolit în nisip până la ceilalți membrii ai echipei";. Starea de oboseală a șoferului de la acel moment rezultă și din actul emis de oficialitățile arabe cu ocazia investigării accidentului - fila 12 dosar fond vol. VI : " șoferul a adormit la volan și nu a fost atent la parapeții de ciment…";

Starea de oboseală poate constitui o cauză a producerii accidentului soldat cu moartea angajatului B.G., spre deosebire celelalte fapte invocate de recurenți ca stimulente în producerea accidentului, respectiv lipsa instructajului pentru conducerea autovehiculului de teren pe drumurile publice, permis nou conform legislației arabe, nepurtarea centurii de siguranță, lipsa instructajului conducătorului auto cu privire la respectarea limitei de viteza, testarea aptitudinilor medicale pentru funcția de conducător auto, lipsa instructajului angajaților în acest scop sau lipsa fișei postului pentru funcția de șofer, lipsa fișelor individuale de instruire . Toate aceste "cauze"; în producerea accidentului pe care recurenții la pun în sarcina angajatorului ca obligații neîndeplinite sau îndeplinite necorespunzător față de angajați, nu întrunesc condițiile existenței faptei ilicite care să atragă răspunderea patrimonială a angajatorului având în vedere că pentru fiecare din ele intimata E are acoperire juridică și probatorie. De exemplu pentru acuza recurenților că angajatorul nu a pregătit fostului angajat decedat B.G. o fișa a postului cu atribuțiile corespunzătoare postului de șofer, instanța constată că toate drepturile și obligațiile angajatului B.G. au fost inserate în conținutul actului adițional la contractul de munca încheiat în scopul desfășurării raportului de munca pe teritoriul arab. Nu este prevăzută o sancțiune anume pentru lipsa fișei postului, dacă în contractul individual de muncă s-au stipulat toate clauzele contractuale prevăzute expres de art. 17 și 18 din Codul muncii, cum s-a realizat în speță. Tocmai de aceea recurenții, cunoscând puterea doveditoare a actului adițional încheiat în 20.07.2010 între defunctul B.G. și angajator au contestat semnătura angajatului B.G., fără succes însă date fiind și efectele deja produse de acest act adițional. Doar în virtutea acestui act adițional, angajatul a putut intra pe teritoriul arab, străin statelor comunitare care se bucură de libertatea forței de muncă și libera circulație a lucrătorilor intracomunitari.

Instanța de recurs va înlătura toate celelalte susțineri ale recurenților cu privire la faptele angajatorului din sfera ilicitului care, în opinia acestora ar constitui cauze în producerea accidentului de traseu din data de 24.09.2010, considerând argumentele instanței de fond temeinicie și legale,drept pentru care nu le va analiza încă o data detaliat, singura excepție din multitudinea faptelor invocate de recurenți, ca determinantă în atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorului și a aplicării art.44 din Legea 319/2006, va fi reprezentată de modul de respectare a programului de lucru și de respectarea timpului de odihnă de către angajator. Acestea constituie motivele de recurs care au determinat instanța de recurs să modifice sentința de fond în sensul aplicării normelor răspunderii patrimoniale a angajatorului,ele constituind un factor determinant în determinarea stării de oboseală despre care s-a făcut mențiune în înscrisul emis de Ministerul de Interne -Conducerea generala a politiei din Abu Dhabi - Direcția de politie rutiera din zona de vest cu ocazia cercetării accidentului din 24.09.2010- ca posibil motiv în producerea accidentului - fila 12 vol. VI dosar fond.

Starea de oboseală poate avea drept cauza nu doar incidentul din ziua de 24. 09.2010 când B.G. a fost nevoit să parcurgă pe jos o bucată de drum pentru a găsi un utilaj de tractare a mașinii de serviciu pe care o conducea în calitate de maistru coordonator al muncitorilor subordonați cu care venise la serviciu în ziua accidentului, deoarece mașina era împotmolită în nisip, ci și munca desfășurata cu nerespectarea programului de odihnă și a timpului liber. Însuși accidentul cercetat în speță a avut loc într-o zi liberă, defunctul și echipa sa fiind solicitați de inginerul șef să lucreze în acea zi liberă pentru unele lucrări de remediere a instalației pe cabluri. Remunerarea suplimentară a angajaților pentru timpul de muncă lucrat în zilele libere, și acordul acestora pentru lucrul în timpul liber nu pot reprezenta argumente de legalitate pentru solicitarea de către angajator a lucrului în zilele libere. Este cunoscut faptul că angajatorul are obligația de diligență față de angajații săi în scopul respectații timpului de lucru și de odihnă, conform art.114-116 Codul muncii, iar situația de speța nu se încadrează in excepția prevăzuta de art. 121 alin. 2 din C. muncii ( forța majoră sau lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecințelor unui accident).

Într-adevăr, este de apreciat că această echipă de muncitori români a reușit să îndeplinească lucrarea contractată cu partenerul arab chiar înainte de termen, însă răspunderea angajatorului pentru nerespectarea timpului de odihnă nu poate fi înlăturată prin invocarea acordului victimei sau prin invocarea remunerării corespunzătoare.

Gestionarea timpului liber a fost cercetată și în cadrul procesului verbal întocmit de ITM București cu ocazia investigării accidentului de muncă de către autoritățile române reținându-se la pct.1.3 din procesul verbal 13056/11.03.2011 că nu s-a respectat repausul săptămânal, " fapt ce ar fi putut determina distragerea atenției de la conducerea autovehiculului datorita oboselii acumulate. S-a reținut de către ITM București încălcarea dispozițiilor art. 116 din Codul muncii referitoare la îndeplinirea obligației angajatorului de a ține evidența orelor de muncă prestate de fiecare salariat și de a supune controlului inspecției această evidență. S-a menționat în procesul verbal al ITM că nu s-a putut aprecia dacă s-au respectat prevederile referitoare la munca suplimentară conform art. 111 Codul muncii deoarece angajatorul a prezentat pontajele doar pe 2 luni, august și septembrie, însă instanța învestită cu soluționarea prezentei acțiuni în răspundere patrimonială poate folosi orice mijloc de probă pentru cercetarea existenței condițiilor acestui gen de răspundere.

Chiar dacă din pontajele efectuate pe august și septembrie 2010 pentru lucrătorii din echipa inginerului A.C. din care făceau parte și B.G. și Ș.I. și B.Ș. respecta zilele de liber, respectiv ziua de vineri conform tradiției arabe, din statele de plată pe lunile august și septembrie 2010, dar și din răspunsul la interogatoriu dat de intimate rezultă că defunctul a încasat plăți mai mari decât sumele cuvenite potrivit pontajului pe lunile august și septembrie 2010, tocmai pentru munca peste program și în timpul liber, fiind astfel în concordanță și cu declarațiile colegilor defunctului care confirmă acordarea de către angajator a unor "prime"; pentru munca în timpul liber și pentru terminarea lucrării înainte de termen. De exemplu: conform pontajului pe luna septembrie, defunctul are 20 zile lucrate, iar pe statul de plata aferent aceleiași luni sunt marcate ca plătite 28,5 zile, la fel pentru luna august 2010 pentru care s-au plătit 31 de zile, ceea ce denotă că s-a lucrat in fiecare zi din luna august. În acest sens este si declarația martorului V.I. care a declarat că "de 5 săptămâni defunctul B.G. nu a avut nicio zi liberă";.

Așadar, nu poate fi considerat cauză exoneratoare de răspundere acordul victimei pentru lucrul în timpul liber dacă acest acord se fundamentează pe imposibilitatea unui refuz din partea angajatului, pe imposibilitatea acordării de timp liber în schimb, dar mai ales pe " abuzul de drept"; manifestat de angajator cu privire la gestionarea necorespunzătoare a timpului de lucru și de odihnă, cum s-a demonstrat în speță.

Pentru aceste considerente, instanța de recurs va aplica în sarcina angajatorului prevederile art. 269 Codul muncii și art. 44 din Legea nr. 319/2006, și va modifica în parte sentința, acordând despăgubiri morale și materiale sub forma prestațiilor periodice pentru recurentele - soție supraviețuitoare și fiica defunctului, singurele care au formulat aceste pretenții, intervenientul recurent susținând doar pretențiile mamei și surorii sale.

Cuantumul acestor pretenții cu titlu de despăgubiri va fi diminuat semnificativ având în vedere și răspunderea fostului angajat B.G. în producerea accidentului, care ar fi putut fi evitat de acesta în calitatea sa de șofer al mașinii de serviciu dacă, în ziua respectivă nu si-ar fi dat acordul să lucreze, justificând starea de oboseală sau ar fi cerut ca întoarcerea de la locul unde s-a desfășurat activitatea echipei sale s-ar fi realizat cu o altă mașină. Acesta avea posibilitatea să solicite ca deplasarea să se realizeze cu o altă mașină, invocând starea de oboseală, știut fiind că șoferul răspunde pentru integritatea corporală și viața pasagerilor pe care-i transportă, nefiind necesar să se insereze în scris o astfel de obligație, ea venind de la lege.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Accident de muncă/accident de traseu. Jurisprudență Societăţi comerciale




BURGHIU GEORGE 28.12.2018
CARE SUNTEȚI IDIOȚII CARE TINDEȚI SĂ AFIRMAȚI CĂ ROMÂNIA MAI ARE JUSTIȚIE?!!

În 25.09.2018, după aproape un deceniu de mușamalizări ordinare, un procuror trage concluzia că defunctul BURGHIU GHEORGHE avea pusă centura de siguranță la momentul producerii ACM colectiv mortal din 24.09.2010!

Să vă fie clar că declarațiile martorilor din care magistratul a tras această concluzie abia în 2018, existau ca probe încă din anul 2012 atât in dosarul penal nr.5177/p/2011 mușamalizat sub comanda PRIM PROCUROR Păun EUGEN, cât și în dosarul de sub nasul judecătoarei IRINA MIA IONEL!

Concluziile le trageți
Citește mai mult dumneavoastră, că eu nu mai trăiesc de ceva vreme în “mizerabila” voastră țară!
Răspunde
BURGHIU GEORGE 2.06.2015
Dosarul civil nr.14599/62/2011 a avut ca miza despagubiri morale in valoare de 1 milion de euro.
Abia la recurs, afladu-se ca familia defunctului Burghiu Gheorghe va merge mai departe la CEDO, angajatorul a ajuns la invoiala cu magistratii sa ne dea putina dreptate ca sa nu mai avem motiv sa mergem mai departe.
Asa se face ca judecatorii Curtii de Apel Brasov au acordat despagubiri morale in valoare de 4 000 Euro si 100 euro/luna ptr 2 ani numitei Burghiu Tatiana (26 ani) persoana cu handicap grav de la nastere si pusa sub interdictie judecatoreasca al carui uttore este mama ei. La data
Citește mai mult emiterii Deciziei nr. 2092/R din data de 25.11.2013 numita Burghiu Tatiana nu avea o locuinta personala, ci locuia intr-o camera de 16 metri patrati in Brasov, locuinta din care SC Electromontaj SA Bucuresti (angajatorul tatalui sau) s-a luptat in instanta 4 ani de zile ca sa o evacueze in dosarul civil nr.4552/3/2010 de la Judecatoria Brasov. Deci despagubiri morale in valoare de 6 400 euro intr-un dosar ce miza a fost sute de mii de euro ridicate de angajator din asigurarile angajatilor decedati.... INTREBAREA FIREASCA: Daca Burghiu Tatiana persoana cu handicap a primit doar 6 400 euro despagubiri din partea magistratilor....unde s-au dus restul banilor? ;)
Răspunde
GEORGE BURGHIU 2.06.2015
BURGHIU GHEORGHE a avut pusa centura de siguranta la momentul producerii evenimentului conform celor 5 declararii ale martorilor din dosarul civil, doar ca judecatoarea I.M.I. de la Tribunalul Brasov fiind cumparata de reprezentantii firmei acuzate de nerespectarea art.37 din Legea SSm nr.319/2006 a retinut ceea ce i-a dictat "banul". De retinut ca angajatorul a depus in dosar Actul aditional La C.I.M. al defunctului Burghiu Gheorghe FALSIFICAT si doamna judecatoare nu a reactionat la sesizarea acestei fapte.... In Justitia din Brasov domneste coruptia !!! Atata timp cat angajatul Burghiu
Citește mai mult Gheorghe a placat la munca pe santier intr-o zi libera legala din ORDINUL angajatorului conform Legii SSM nr.319/2006 art.37 vina apartine intai angajatorului si apoi angajatului daca se stabileste ca angajatorul si-a indeplinit atributiile legale! De mentionat ca angajatorul are de unde plati spagile si anume din sumele de bani ridicate din asigurarile celor 2 angajati morti in accidentul de munca colectiv din 24.09.2010 in Emiratele Arabe Unite, sume de bani ce nu au fost inapoiate niciodata mostenitorilor legali din Romania! ACESTA ESTE UN PIC DIN ADEVARUL CARE AR PUNE INTR-O LUMINA MAI BUNA JUSTITIA DIN ROMANIA! Deocamdata putem demostra cu documente ca Justitia din Romania este condusa de INFRACTORI !
Răspunde