Modificarea unilaterală a Contractului Individual de Muncă determinată de incompatibilitatea deţinerii funcţiei în condiţiile începerii urmăririi penale

Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 2010/R din data de 06.11.2013

Asupra recursului de față:

Constată că prin sentința civilă nr.837/M din 23 aprilie 2013 Tribunalul Brașov a respins contestația formulată și precizată de contestatorul B.G.D. în contradictoriu cu intimata SNTC "CFR C."; SA, împotriva Deciziei nr.A1/344/13.11.2012.

A respins cererea contestatorului de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța astfel instanța a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.12.2012 contestatorul B.G.D. a chemat în judecată pe intimata SNTC "CFR C."; SA, solicitând anularea deciziei nr. A1/344/13.11.2012 ca netemeinică și nelegală; cu cheltuieli de judecată.

La solicitarea instanței, contestatorul a precizat contestația formulată (f.14) arătând că solicită și reintegrarea sa în funcția deținută anterior în situația în care, până la data soluționării cauzei, va opera efectiv încetarea contractului său de muncă în temeiul deciziei atacate.

Contestatorul B.G.D. are calitatea de angajat al societății intimate, îndeplinind funcția de conductor tren.

La data de 13.11.2012 intimata a emis decizia nr. A1/344, prin care se propune contestatorului un loc de muncă vacant, respectiv acela de muncitor necalificat categoria de lucrări ,,obișnuite";, din cadrul Stației Brașov.

În art.1 al deciziei se arată că motivul care determină modificarea elementelor contractului individual de muncă este determinat de incompatibilitatea deținerii funcției de conductor tren în condițiile începerii urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu în formă continuată. La adoptarea acestei decizii, intimata a avut în vedere că împotriva contestatorului s-a început urmărirea penală în dosarul penal nr. 520/P/2011 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov pentru săvârșirea infracțiunilor menționate, dar și pentru punerea în executare a dispozițiilor minutei încheierii penale nr.97/R/07.11.2012 a Curții de Apel Brașov în dosarul nr.11709/64/2012 care dispun ca inculpatul B.G.D. să nu desfășoare activitatea și funcția de conductor tren în exercitarea căreia a săvârșit fapta.

În art.3 al deciziei se arată că la data comunicării acestei decizii, contestatorul urmează să-și manifeste expres consimțământul cu privire la noul loc de muncă oferit, iar în cazul în care nu-și manifestă expres consimțământul, urmează ca la expirarea termenului de 20 de zile lucrătoare de la comunicarea deciziei, raportat la prevederile art.58 și art.61 lit. a din Legea nr.53/2003, să înceteze contractul individual de muncă al acestuia.

Ca urmare a emiterii acestei decizii, intimata întocmește și actul adițional la contractul individual de muncă nr. A1/344/1/13.11.2012 pentru funcția de muncitor necalificat categoria de lucrări ,,obișnuite";, cu un salariul de bază de 749 lei, corespunzător clasei de salarizare 5, un spor de vechime de 25%, un spor pentru condiții de muncă feroviară de 7%, durata concediului de odihnă fiind de 27 zile lucrătoare, act adițional care urma să intre în vigoare la 14.11.2012(f.45-46).

Coroborând starea de fapt anterior expusă cu normele de drept relevante, instanța reține că actul juridic atacat în speță nu este o decizie de aplicare a unei alte sancțiuni disciplinare contestatorului, ci constituie un act juridic unilateral emis de către angajator în considerarea prevederilor art.17 alin.1, 3 și 5 coroborat cu art.41 alin.1 și 3 din Codul muncii, prin care informează angajatul cu privire la intenția sa de modificare a unor elemente ale contractului individual de muncă și anume felul muncii, locul muncii, salariul.

Nefiind un act de sancționare disciplinară, decizia în discuție nu intră sub incidența niciunuia dintre temeiurile de drept invocate de către contestator în susținerea cererii sale de constare a nulității, respectiv de anulare a sa, nu este supusă condițiilor de valabilitate impuse de acestea. Motivele de nulitate absolută ori relativă susținute de către contestator sunt complet străine de actul juridic atacat, de normele juridice cărora sub incidența cărora se află acesta.

Prin urmare, cererea de constatare a nulității absolute a Deciziei nr.A1/344/13.11.2012 și cererea de anulare a acesteia sunt vădit nefondate, astfel că aceste capete de cerere urmează a fi respinse, soluție ce atrage, pe cale de consecință, și respingerea petitului din precizarea contestației privind reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior emiterii deciziei contestate, deoarece, prin decizia contestată, nu s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă a contestatorului ca sancțiune disciplinară.

Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurentul B.G.D. criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs sentința este criticată pentru faptul că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că efectele deciziei atacate vizau în mod clar pierderea calității de salariat de către recurent.

Se mai arată că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că modificarea unilaterală a contractului de muncă se poate face doar cu caracter de excepție în condițiile codului muncii și în nici un caz nu poate conduce la pierderea calității de salariat.

În continuarea motivelor de recurs se mai arată că recurentul a solicitat și a dovedit faptul că emiterea deciziei atacate s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale în materie cu referire la art. 41 din Codul muncii și că nu există situația unei forțe majore, a unei sancțiuni disciplinare sau a unor măsuri de protecție salarială, modificarea unilaterală fiind abuzivă, încălcând orice principii de dreptul muncii.

O altă critică vizează faptul că angajatorul poate modifica unilateral doar locul muncii și felul muncii însă nu poate dispune modificarea salariului fără acordul salariatului. În speța de față salariul recurentului a fost diminuat drastic ajungându-se la salariul minim pe economie, dacă acceptă modificarea unilaterală a CIM pentru funcția de muncitor necalificat.

Recurentul mai arată că angajatorul, pe motiv că angajatul este cercetat penal, refuză orice dialog și nu ține cont de faptul că potrivit dispozițiilor. art. 52 Cod procedură penală pe perioada cercetării penale, persoana învinuită se bucură de prezumția de nevinovăție.

Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins iar sentința primei instanțe va fi menținută ca legală și temeinică, în baza dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:

Susținerile recurentului potrivit cărora, ne aflăm în prezența unei abateri disciplinare nu sunt fondate.

Instanța de fond, a reținut în mod corect starea de fapt arătând că este vorba despre o măsură unilaterală dispusă de angajator, în considerarea faptul că angajatul nu mai era compatibil cu funcția pe care o deținea, întrucât împotriva acestuia s-a dispus începerea urmăririi penale în dosarul nr. 520/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.

Astfel, prin decizia nr. A1/344 din 13.11.2012 emisă de angajatorul SNTC "CFR C."; SA, recurentului i s-a propus un alt loc de muncă, motivat de faptul că împotriva acestuia s-a pornit urmărirea penală în dosarul nr. 520/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu în formă continuată și dare de mintă în formă continuată, aspect care atrage aplicarea dispozițiile art. 4 din Legea 22/1969.

Această decizie, are valoarea juridică a unei oferte de loc de muncă, impusă de starea de fapt arătată mai sus și de obligativitatea angajatorului de a respecta dispozițiile art. 4 alin. 2 din legea 22/1969. Potrivit acestui text de lege, "nu poate fi angajat sau trecut în funcția de gestionar cel aflat în curs de urmărire penală sau de judecată pentru săvârșirea vreunei infracțiuni prevăzute în anexa la lege";. În anexa la lege, printre alte infracțiuni se regăsesc și infracțiunile de dare și luare de mită, pentru care s-a pornit urmărirea penală față de recurent.

Termenul de acceptare al ofertei de loc de muncă, fiind de douăzeci de zile de la comunicare, a început să curgă de la data de 14.11.2012, când recurentul a luat cunoștință de decizie și a expirat în data de 05.12.2012.

Unitatea angajatoare a întocmit la data de 01.02.2013, un act adițional la contractul individual de muncă al recurentului, act care nu a fost acceptat de acesta și poartă nr. AN/468/1 februarie 2013 în baza căruia recurentul își desfășoară și în prezent funcția manevrant vagoane în cadrul Stației Brașov (date rezultat din sentința civilă mr. 669/3 aprilie 2013 a Tribunalului Brașov , rămasă irevocabilă prin respingerea recursului în dosarul civil nr. 182/62/2013)

Prin urmare susținerea din recurs potrivit căreia nu s-au purtat discuții între părți și s-a refuzat orice dialog, este o simplă afirmație fără nici un suport real.

Având în vedere toate aceste considerente, criticile aduse în recurs, cu privire la ne legalitatea și nulitatea acestuia pentru nerespectarea art.252 alin.2 lit. a deciziei din 13.11.2012 emisă de SNTFC CFR C., sunt nefondate și în consecință vor fi respinse.

Cu privire la adoptarea măsurii de modificare a contractului individual de muncă prin decizia contestată, emisă la 13.11.2012, înainte de a fi pronunțată Ordonanța procurorului din 07.12.2012, care instituia interdicția de a desfășura funcția, instanța constată că angajatorul putea lua această măsură fără a considera că se încalcă prezumția de nevinovăție. Astfel decizia emisă vizează norme ce reglementează raportul juridic de dreptul muncii dintre angajat și angajator și nu răspunderea penală a angajatului care este instituită de norme specifice dreptului penal ce presupune și analiza prezumției de nevinovăție.

Pe de altă parte măsura dispusă de angajator prin decizia contestată se fundamentează nu neapărat pe săvârșirea unor fapte cu caracter penal, ci pe existența unei incompatibilități între funcția/meseria contestatorului și începerea urmăririi penale. Trebuie remarcat că decizia contestată este emisă după pronunțarea încheierii penale nr. 97/07.11.2012, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. 11709/64/2012 prin care s-a admis recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva încheierii de ședință nr. 37/360.10.2012 prin care erau obligați inculpații (printre care și contestatorul) să nu desfășoare activitatea și funcția în exercițiul căreia au săvârșit fapta .

Așadar existența "incompatibilității"; la care se face mențiune în decizia contestată s-a probat și s-a justificat, fiind constatată anterior emiterii deciziei contestate.

Legat de modul de soluționare al nulității deciziei pe motiv că nu conține descrierea faptei, instanța constată că decizia contestatorului nu este o decizie de sancționare disciplinară care să respecte condițiile "ad validitatem " impuse de art.252 Codul muncii ci are valoarea unei modificări temporare a CIM, în cazul în care până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești asupra răspunderii penale, părțile convin ca salariatul să ocupe o altă funcție la același angajator , în raport cu care nu se manifestă nici un fel de incompatibilitate.

Față de aceste considerente instanța apreciază că toate criticile din recurs sunt nefondate și în consecință vor fi respinse urmând ca sentința primei instanțe să fie menținută ca legală și temeinică.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Modificarea unilaterală a Contractului Individual de Muncă determinată de incompatibilitatea deţinerii funcţiei în condiţiile începerii urmăririi penale