Procedura insolvenţei. Contestaţie împotriva tabelului preliminar al creanţelor. Creanţe sub condiţie suspensivă art. 64 alin. 4 din Legea nr. 85/2006. Faţă de clauza din contractul de credit, creanţa creditorului asociat este o creanţă sub condiţia suspe

Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 2129/R din data de 04.12.2013

Prin sentința civilă nr. 2020/ 25 septembrie 2013 Tribunalul Brașov a respins excepția lipsei de interes a creditoarei B.R. S.A., în formularea contestației.

A admis contestația formulată de creditoarea B.R. S.A. împotriva tabelului preliminar al creanțelor debitoarei S.C. M.C. S.R.L.

A dispus înscrierea sub condiție suspensivă a creanței creditorului G.J..

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele considerente:

Excepția lipsei de interes în formularea contestației invocată de către administratorul judiciar a fost respinsă în condițiile în care prin prezenta contestație se contestă o creanță care conferă creditorului care o deține exercitarea tuturor drepturilor care decurg din înscrierea acestei creanțe în tabelul creditorilor.

Cu privire la fondul contestației se constată faptul că prin clauza inserată în cuprinsul art. 9 pct. 2 al Contractului de credit bancar pentru linie de credit nr. 08060251/21.06.2006 a fost instituită o condiție suspensivă, care condiționează achitarea de către debitoare către acționarii săi a oricăror sume de un eveniment viitor și nesigur ca realizare, respectiv achitarea de către debitoare a împrumutului acordat de către bancă.

Prin urmare, în condițiile în care această condiție, a achitării creditului, nu s-a împlinit, creanța asociatului debitoarei, indiferent de natura acesteia, urmează a fi înscrisă provizoriu în tabelul preliminar, conform art. 64 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, la categoria creanțe sub condiție.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs lichidatorul judiciar C. S.P.R.L. prin care a solicitat modificarea în sensul respingerii contestației

În motivarea recursului se arată, în esență, următoarele :

Creanța s-a născut anterior deschiderii procedurii și întrucât contestatorul are calitatea și de asociat a fost înscrisă în temeiul art. 123 pct. 9 din Legea nr. 85/2006 la categoria creanțe chirografare subordonate.

Înscrierea la categoria prevăzută de art. 123 pct. 9 din Legea nr. 85/2006, creanțe chirografare subordonate, astfel cum s-a dispus de către administratorul judiciar, are ca efect distribuirea de sume după ce toate celelalte creanțe prevăzute la art. 123 pct. 1-8 au fost achitate integral, în timp ce pentru creanțele înscrise provizoriu sub condiție, în cazul unor distribuiri parțiale conform art. 127 din lege urmează a se efectua provizioane.

Prin decizia civilă nr. 2129/4.12. 2013 Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:

Creanța creditorului G.J. de 91.200 lei rezultă dintr-un contract de împrumut încheiat cu debitoarea S.C. M.C. S.R.L. la 4.01.2011 pentru perioada 1.01.2011-31.12.2014 și este o creanță sub condiție suspensivă față de dispozițiile art. 9 pct. 2 din contractul de credit 08060251/21.06.2006 încheiat între creditoarea B.R. S.A. și debitoare potrivit căruia împrumutatul se obligă ca pe parcursul derulării liniei de credit să subordoneze toate datoriile sale către asociați, datoriei împrumutatului față de bancă, condiția suspensivă fiind restituirea împrumutului acordat de către bancă debitoarei.

Sunt aplicabile dispozițiile art. 64 al. 5 din Legea nr. 85/2006, respectiv creditorul va fi îndreptățit să voteze și să participe la distribuiri numai după îndeplinirea condiției achitării împrumutului de către debitoare.

Chiar dacă o creanță subordonată se distribuie după plata celorlalte creanțe de la pct. 1-8 din art. 123 pct. 9 din Legea nr. 85/2006, aceasta poate participa la distribuiri parțiale, ceea ce ar încălca clauza art. 9 pct. 2 din contractul de credit 08060251/21.06.2006 încheiat între creditoarea B.R. S.A. și debitoare.

Creanța creditorului G.J. este afectată de o condiție suspensivă, motiv pentru care le sunt aplicabile dispozițiile art. 64 al. 5 din Legea nr. 85/2006, respectiv vor fi îndreptățiți să voteze și să participe la distribuiri numai după îndeplinirea condiției respective.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Contestaţie împotriva tabelului preliminar al creanţelor. Creanţe sub condiţie suspensivă art. 64 alin. 4 din Legea nr. 85/2006. Faţă de clauza din contractul de credit, creanţa creditorului asociat este o creanţă sub condiţia suspe