Acţiune în anularea unei clauze abuzive din contractul de credit.
| Comentarii |
|
Obligarea instituţiei de credit la plata de despăgubiri cu titlu de plată nedatorată. Menţinerea convenţiei de credit după înlăturarea clauzei abuzive
Legea nr. 193/2000, art. 4, art. 6
Este abuzivă clauza din contractul de credit conform căreia „banca îşi rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piaţa monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii", banca modificând unilateral rata dobânzii, fără informarea în mod transparent şi complet a consumatorului cu privire la cauzele ce au determinat o asemenea măsură.
împrejurarea că o anumită perioadă consumatorul a plătit ratele către bancă nu constituie o dovadă a faptului că majorarea ratei reprezintă o sumă datorată băncii, acest aspect neputând fi analizat decât în funcţie de aprecierea clauzei ca fiind abuzivă sau nu.
în temeiul art. 6 din Legea nr. 193/2000, instanţa poate menţine celelalte prevederi ale convenţiei de credit, dacă după înlăturarea clauzei abuzive contractul mai poate continua şi dacă există acordul consumatorului în acest sens.
Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, decizia civilă nr. 1491 din 17 decembrie 2010, nepublicată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la data 26.02.2009, reclamantul D.F. a chemat în judecată pe pârâta V.R. SA, solicitând instanţei anularea prevederilor art. 3 lit. d din condiţiile speciale ale convenţiei de credit nr. 0079345/18.12.2006 ca fiind abuzive, obligarea pârâtei la plata sumei de 3.161,12 lei (echivalentul a 736 euro) cu titlu de plată nedatorată, reprezentând majorări ale sumelor de plată stabilite faţă de scadenţarul iniţial, ce au fost calculate conform articolului menţionat, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Reclamantul a mai solicitat în plus să se ia act, în baza art. 6 din Legea nr. 193/2000, că îşi manifestă acordul ca acest contract de împrumut să se deruleze în continuare, după înlăturarea clauzei abuzive de la art. 3 lit. d din condiţiile speciale.
Prin sentinţa civilă nr. 5960/23.06.2009, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis cererea formulată de reclamantul D.F. şi a anulat prevederile art. 3 lit. d din condiţiile speciale ale convenţiei de credit nr. 0079345/18.12.2009 încheiată între reclamant şi pârâtă, a menţinut celelalte dispoziţii ale convenţiei de credit menţionate, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 3.161,12 (echivalentul în lei al sumei de 736 euro) cu titlu de plată nedatorată, reprezentând majorări ale sumelor de plată stabilite faţă de scadenţarul iniţial pentru perioada 12.11.2007-10.12.2008 şi a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, la data de 18.12.2006, între reclamantul D.F., în calitate de împrumutat, şi pârâta V.R. SA, în calitate de bancă-împrumutătoare, s-a încheiat convenţia de credit nr. 0079345, având ca obiect acordarea unui împrumut în cuantum de 52.500 de euro, pentru o perioadă de 360 de luni. Contractului i-a fost ataşat un grafic de rambursare, în care părţile au prevăzut suma de plată lunară pe care împrumutatul era obligat să o achite către bancă. Scadenţarul a fost respectat timp de 10 rate, iar începând cu cea de-a 11-a rată, scadentă la data de 12.11.2007, banca-pârâtă a modificat substanţial scadenţarul, prin majorarea dobânzii percepute. Pentru cea de-a 11-a rată, suma datorată a crescut semnificativ, de la 455,52 euro la 507,86 euro, deci cu 52,34 euro.
Banca a arătat că rata dobânzii curente a fost majorată de la 5,95% pe an la 7,45 % pe an, cu aplicarea în acest sens a prevederilor contractului de credit. Reclamantul a învederat instanţei că, pe lângă majorarea dobânzii percepute, a avut loc şi o majorare a altor comisioane, însă niciuna dintre părţi nu a formulat niciun fel de apărări pe acest aspect.
Faţă de majorarea dobânzii şi, implicit, a sumelor datorate, reclamantul a solicitat să se constate că art. 3 lit. d din condiţiile speciale ale convenţiei de credit nr. 0079345/18.12.2009 reprezintă o clauză abuzivă şi prin urmare lovită de nulitate.
Instanţa de fond a reţinut că, potrivit secţiunii 3, art. 3.1., intitulat „Dobânda curentă", pct. 2 din condiţiile generale ale convenţiei, „rata dobânzii curente este fixă sau variabilă, exprimată în forme procentuale (ex. x%), valoarea sa fiind menţionată în condiţiile speciale".
Potrivit pct. 3 lit. a din condiţiile speciale ale convenţiei, rata dobânzii curente este fixă de 5,95% pe an. Potrivit lit. d a aceluiaşi punct, cu privire la care reclamantul a solicitat să se constate că reprezintă o clauză abuzivă lovită de nulitate, „banca îşi rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piaţa monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii. Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării".
Instanţa de fond a apreciat că, potrivit raportului dintre clauzele generale/speciale, pct. 3 lit. a din condiţiile speciale are prevalenţă asupra art. 3.2.1 din condiţiile generale, acestea din urmă trimiţând ele însele, pentru lămurirea clauzelor contractuale, la regulile speciale.
Astfel, s-a reţinut că dacă V.R. SA poate acorda, potrivit regulilor generale, împrumuturi fie cu rată fixă, fie cu rată variabilă, în cazul reclamantului, părţile au încheiat un contract cu rata dobânzii fixă, de 5,95% pe an.
După concluzia logică de interpretare menţionată mai sus, art. 3 lit. d din condiţiile speciale prevede că banca îşi rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piaţa monetară. Instanţa a reţinut că banca nu a inserat şi interpretat această clauză în contextul schimbărilor intervenite pe piaţa monetară, ci a nesocotit drepturile consumatorului, prin introducerea unei clauze abuzive.
Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului (ca o aplicaţie a principiului de drept comun in dubio pro reo, art. 983 C. civ. 1864). Cu toate acestea, banca a interpretat art. 3 lit. d din Condiţiile Speciale în sensul dreptului său de a modifica unilateral rata dobânzii, fără informarea în mod transparent şi complet a consumatorului cu privire la cauzele ce au determinat o asemenea măsură.
Un probatoriu cu privire la ultimul aspect nu a fost propus în faţa instanţei, în condiţiile în care „schimbările semnificative pe piaţa monetară" nu reprezintă elemente de notorietate - modificarea ratei dobânzii de la 5,95% la 7,45% pe an având loc la data de 10.10.2007, potrivit antetului scadenţarului.
Banca a susţinut în notificarea trimisă clientului că a avut loc o creştere continuă a indicelui de referinţă Euribor, de aproximativ 1%, fapt ce a determinat creşterea dobânzii, însă reclamantul a depus la dosar un grafic cu valoarea Euribor, necontestat de pârâtă, din care rezultă că au existat perioade de scădere semnificativă a nivelului Euribor, fără ca aceasta să se reflecte în nivelul ratei dobânzii, în plus, în calitatea sa de profesionist, deşi trecuseră deja 4 luni de la data înregistrării cererii de chemare în judecată, pârâta a arătat în răspunsul la interogatoriu că „este în curs de a finaliza analizele realizate pentru a determina impactul reducerii indicelui Euribor în contextul actual şi pentru a-şi informa în mod corespunzător clienţii".
Instanţa de fond a înlăturat apărările pârâtei potrivit cărora modificarea unilaterală a contractului este în concordanţă cu teza finală a lit. a din Anexa Legii nr. 193/2000. Potrivit textului invocat, în forma de la data încheierii contractului, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care „dau dreptul comerciantului de a modifica, în mod unilateral, clauzele contractuale, fără a avea un motiv specificat în contract şi acceptat de consumator prin semnarea acestuia". Or, legea are în vederea indicarea/specificarea expresă în contract a „motivului" în funcţie de care poate avea loc modificarea unilaterală a contractului, iar nu indicarea sa pur generică. Deşi în Condiţiile Generale Banca a definit nu mai puţin de 28 de termeni (a se vedea secţiunea I, denumită marginal „Definiţii"), dintre care unii de notorietate (de exemplu, „USD, Dolari") - nu a indicat ce se înţelege prin „schimbări semnificative pe piaţa monetară".
Această sintagmă din Convenţia părţilor nu se încadrează în exigenţele lit. a din Anexă, dat fiind că modificarea dobânzii nu a fost raportată la un indicator precis, individualizat. Piaţa financiară evoluează diferit în funcţie de indicele la care ne raportăm, iar Banca va putea invoca de fiecare dată că s-a raportat la alt indicator, favorabil intereselor sale.
în ceea ce priveşte apărarea pârâtei potrivit căreia din dispoziţiile lit. a a alin. 2 din lista Anexă la Legea nr. 193/2000 ar rezulta că regulile interdicţiei modificării unilaterale a contractului nu s-ar aplica furnizorilor de servicii financiare, instanţa de fond a constatat, pe de o parte, că
prevederile respective nu erau în vigoare la data încheierii contractului de împrumut, 18.12.2006, ci au fost introduse în Legea nr. 193/2000 abia prin Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor (ce a transpus prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, astfel încât Banca nu ar putea invoca acele dispoziţii pentru a îşi justifica măsurile luate, iar pe de altă parte, aplicând legea în lumina textului şi finalităţii directivei, din interpretarea sistematică a lit. a rezultă că alin. 2 nu constituie o dispoziţie derogatorie de la alin. 1, dat fiind că legea menţine în sarcina furnizorului de servicii financiare obligaţia de a „îşi rezerva dreptul de a modifica rata dobânzii", în condiţiile unei „motivaţii întemeiate" şi implicit de a o subsuma îndeplinirii celorlalte condiţii.
în plus, s-a arătat că alin. 2 menţionează în teza finală libertatea consumatorului de a rezilia imediat contractul, însă părţile nu au prevăzut în contract o asemenea posibilitate şi nici Banca nu l-a notificat pe consumator în consecinţă. Banca nu poate invoca o dispoziţie contractuală numai în privinţa drepturilor pe care i le-ar recunoaşte, fără a-şi îndeplini în mod corespunzător propriile obligaţii, legale sau contractuale.
Clauzele contractuale („rezervarea dreptului") şi definirea termenilor („motivaţiile întemeiate") trebuie formulate într-un astfel de mod încât să ofere posibilitatea unui observator obiectiv de a aprecia asupra temeiniciei motivelor de modificare unilaterală a contractului. Astfel cum este formulat, art. 3 lit. d îi oferă Băncii dreptul exclusiv şi discreţionar de a modifica dobânda, iar clauza analizată este ab initio abuzivă, întrucât exclude, prin modul în care este formulată, posibilitatea verificării îndeplinirii condiţiilor pe care le cuprinde.
împrejurarea că art. 3 lit. d nu ar fi fost negociată direct cu recla-mantul-consumator nu constituie, prin ea însăşi, un motiv de nulitate a clauzei şi de apreciere a ei ca fiind abuzivă. Legea prevede o asemenea sancţiune numai în cazul în care consumatorul este vătămat în derularea raporturilor comerciale. Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
în ceea ce priveşte dezechilibrul semnificativ dintre părţi, instanţa a reţinut că, pe lângă scăderea semnificativă a nivelului Euribor, care nu s-a reflectat în favoarea consumatorului în nivelul ratei dobânzii, nu rezultă din niciun înscris de la dosar că Banca şi-ar fi asumat în egală măsură un minim risc decurgând din evoluţia pieţei monetare; în măsura în care Banca interpretează clauzele contractuale în sensul că orice schimbare a împrejurărilor care au stat la baza încheierii contractului se reflectă în nivelul dobânzii, ea îl lipseşte pe consumator de orice pre-vizibilitate, iar interpretarea sa excede limitele teoriei impreviziunii şi este contrară cerinţelor bunei-credinţe.
în consecinţă, instanţa de fond a reţinut că art. 3 lit. d din Condiţiile speciale ale Convenţiei de credit nr. 0079345/18.12.2009 reprezintă o clauză ce încalcă drepturile consumatorului care a intrat în raporturi contractuale cu pârâta V.R. SA în cadrul unui contract de împrumut cu dobânda fixă, ca modalitate răspândită de acordare a creditelor.
în consecinţă, instanţa de fond a admis cererea reclamantului, a anulat clauza atacată şi a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 3.161,12 lei (echivalentul în lei al sumei de 736 euro) cu titlu de plată nedatorată, reprezentând majorări ale sumelor de plată stabilite faţă de scadenţarul iniţial pentru perioada 12.11.2007-10.12.2008.
în temeiul art. 6 din Legea nr. 193/2000, instanţa de fond a reţinut că art. 3 lit. d din Condiţiile Speciale nu va mai produce efecte asupra consumatorului şi, având în vedere că după eliminarea acestuia contractul mai poate continua, şi reţinând şi acordul consumatorului în acelaşi sens, instanţa a menţinut celelalte dispoziţii ale convenţiei de credit menţionate. (...)
împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta SC V.R. SA la data de 24.11.2009. (...)
Analizând sentinţa recurată din perspectiva motivelor de recurs formulate şi prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 3041 C. proc. civ. invocate de SC V.R. SA, tribunalul a constatat că recursul este nefondat şi l-a respins pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs referitor la încălcarea de către instanţa de fond a principiului rolului activ nu a putut fi primit în contextul în care recurenta nu a indicat ce alte probe sau măsuri ar fi putut fi ordonate de instanţa de fond în vederea stabilirii corecte a faptelor şi pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice. Recurenta nu a indicat, de asemenea, în ce constă greşeala comisă de instanţa de fond în procesul de aflare a adevărului în cauză.
Aprecierea instanţei de fond potrivit căreia art. 3 lit. d din condiţiile speciale ale convenţiei de credit este o clauză care încalcă drepturile consumatorului, deşi în opinia recurentei aceasta nu intră în contradicţie cu art. 3 lit. a, nu constituie o încălcare a principiului consacrat de art. 129 alin. 5 C. proc. civ., ci reprezintă concluzia la care instanţa de fond a ajuns în urma analizării celor două clauze.
în ceea ce priveşte problema în sine a contradicţiei celor două clauze, cuprinse în art. 3 lit. d din condiţiile speciale şi în art. 3 lit. a, tribunalul a constatat că prin art. 3 lit. a din condiţiile speciale părţile au convenit ca reclamantul să plătească o dobândă fixă, de 5,95 % pe an, în timp ce la art. 3 lit. d s-a prevăzut că „banca îşi rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piaţa monetară". Este evident că prevederile art. 3 lit. d sunt în contradicţie cu cele ale art. 3 lit. a şi că sunt abuzive în condiţiile în care contractul nu defineşte situaţiile ce reprezintă „schimbări semnificative pe piaţa monetară", nu prevede că aceste „schimbări semnificative pe piaţa monetară" pot opera modificări ale dobânzii şi în favoarea clientului şi nu prevăd posibilitatea clientului nemulţumit de această modificare a ratei dobânzii de a rezilia contractul.
Tribunalul a constatat că posibilitatea rezilierii contractului nu este superfluă, astfel cum a susţinut recurenta, deoarece potrivit art. 969
C. civ., contractul este obligatoriu între părţi, iar rezilierea nu se poate solicita, potrivit art. 1020-1021 C. civ., decât pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor de către cealaltă parte.
S-a apreciat că nu poate fi primită afirmaţia recurentei potrivit căreia instanţa de fond nu a făcut o interpretare corectă a prevederilor Legii nr. 193/2000 care prevăd că sunt valabile şi acceptate clauzele în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată. Din analiza sentinţei atacate rezultă că instanţa de fond a avut în vedere lit. a din anexa Legii nr. 193/2000 la care recurenta face referire, însă a constatat că, în lipsa definirii noţiunii de „schimbări semnificative pe piaţa monetară" în contract, nu se poate ajunge la concluzia potrivit căreia schimbarea ratei dobânzii ar avea o motivaţie bine întemeiată. Constatarea instanţei de fond potrivit căreia variaţia indicelui Euribor nu constituie un motiv bine întemeiat pentru schimbarea ratei dobânzii este susţinută şi de faptul că
banca nu a scăzut nivelul ratei dobânzii în perioadele de timp în care acest indice a scăzut.
în ceea ce priveşte susţinerea recurentei referitoare la nesocotirea dreptului la un proces echitabil, s-a constatat că banca nu a indicat elemente concrete din care să rezulte în ce a constat atitudinea parţială şi discriminatorie a instanţei de fond şi nici care sunt probele propuse de pârâtă şi a căror administrare a fost respinsă de instanţa de fond.
Aprecierea recurentei potrivit căreia instanţa de fond nu ar fi avut în vedere prevederile exprese ale convenţiei de credit care prevăd dreptul băncii de a revizui rata dobânzii curente potrivit Condiţiilor speciale ale convenţiei de la pct. 3 lit. d este contrazisă de conţinutul considerentelor sentinţei recurate, în care această clauză este analizată şi apreciată ca abuzivă de instanţa de fond. (...)
împrejurarea că în perioada noiembrie 2007-2009 reclamantul a plătit ratele către bancă, nu constituie o dovadă a faptului că majorarea ratei reprezintă o sumă datorată băncii, acest aspect neputând fi analizat decât în funcţie de aprecierea clauzei ca fiind abuzivă sau nu.
Susţinerile potrivit cărora banca a avut un motiv întemeiat pentru reglementarea art. 3 lit. d din Convenţia de credit şi că aceasta a acţionat cu bună-credinţă, clauza contractuală fiind fundamentată din punct de vedere economic şi contractual şi fiind expres permisă de Legea nr. 193/2000, sunt contrazise de împrejurarea că în contract nu sunt definite situaţiile în care recurenta putea să modifice această rată a dobânzii, o dovadă în plus fiind şi constatarea faptului că scăderea indicelui Euribor nu a condus la modificarea ratei dobânzii în favoarea intimatului-reclamant.
| ← Practică comercială înşelătoare. Proces-verbal de... | Contestaţie la tabelul preliminar al creanţelor. Aplicarea... → |
|---|
