Contestaţie la tabelul preliminar al creanţelor. Aplicarea art. 70 din Legea inbsolvenţei
Comentarii |
|
Tribunalul Specializat ARGEŞ Sentinţă civilă nr. 922/F din data de 04.07.2014
Conform art. 70 din Legea insolvenței " O creanță a unui creditor cu mai mulți debitori solidari va fi înscrisă în toate tabelele de creanțe ale debitorilor cu valoarea nominală, până va fi complet acoperită. Nici o reducere a sumei creanței prevăzute în tabelul de creanțe nu va fi făcută în vreunul dintre tabelele de creanțe ale debitorilor, până ce creditorul nu a fost deplin satisfăcut, în numerar sau în bunuri...";
Regimul creanțelor cu mai mulți debitori solidari, astfel cum este precizat la art 70 din legea 85/2006 reia practic prevederile articolului 1043 din vechiul cod civil, conform căruia acțiunea intentată contra unuia dintre debitori nu poprește pe creditor de a exercita asemenea acțiune si în contra celorlalți debitori, fiind însă adaptate special pentru procedura specială de valorificare a creanțelor în procedura insolvenței
Textul este aplicabil în speță, iar în situația dată, deschiderea procedurii insolvenței , atât față de împrumutat, cât și față de garant, conduce la înscrierea creanțelor în toate tabelele .
Sentința nr. 922/F/04.07.2014 pronunțată în dosar nr. 70/1259/2014/a1
Deliberând asupra cauzei de față, constată:
Prin încheierea din data de ...2014, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în forma simplificată, a debitoarei SC T AG SRL , a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar provizoriu M SPRL, cu atribuțiile prevăzute de art.25 din lege, a dispus asupra termenelor prevăzute de art. 61 din lege.
A. La data de ...2014, în termenul prevăzut de art. 73 din Legea nr. 85/2006, s-a formulat de către credirul P SA contestație împotriva tabelului preliminar, în care s-a solicitat modificarea tabelului preliminar de creanțe în sensul înregistrării integrale în categoria creanțelor garantate a creanței în cuantum total de 25.414.302.61 lei.
În motivarea contestației , s-a arătat că prin declarația de creanță formulată în cadrul dosarului nr. ...a solicitat înscrierea în tabelul preliminar de creanțe cu suma de 25.414.302,61 lei însă lichidatorul judiciar al debitoarei a înscris contestatoarea în tabelul preliminar de creanțe al debitoarei cu 1.440.173,24 lei creanță garantată admisă conform prevederilor articolului 72 din legea B5/2006 actualizată, și 23.974.129.37 lei creanță admisă provizoriu, fiind considerată creanță sub condiție suspensivă , apreciind că această creanță este condiționată de executarea în prealabil a debitorului principal A SA, în temeiul art. 64 al 4 și 5 din legea 85/2006 actualizată.
S-a precizat că prin cererea de creanță a invocat ca temei al înscrierii în tabelul de creanțe mai multe contracte de credit ....
S-a susținut că în cauză există solidaritate a datoriilor debitoarei, T AG SRL și a debitoarei A S.A. din procedura de insolventă care face obiectul dosarului nr. ...2012, ceea ce face aplicabile prevederile art. 70 din Legea insolvenței , iar de altă parte , în cauză nu sunt aplicabile prevederile art.64 alin.4 din Legea nr.85/2006,
B. La data de ...2014, s-a înregistrat la instanță contestația împotriva tabelului preliminar, formulată de creditorul SC S SA prin care s-a solicitat modificarea tabelului preliminar de creanțe în sensul diminuării creanței P SA la suma de 1.050.000 lei, înscrisă în categoria creanțelor sub condiție , până la momentul clarificării titlurilor.
În motivarea contestației s-a arătat că în evidența contabilă a debitorului SC T AG SRL, creditorul P SA figurează cu sume rezultate din mai multe contracte de credit acordate mai multor societăți, din care exclusiv suma de 1.440.173,24 lei, aparține debitorului.
S-a susținut că în mod real, între SC T AG SRL și creditorul P SA a existat un singur contract de credit, nr. X, celelalte două contracte de credit, , fiind încheiate de SC A SA, societate care în prezent este în procedura insolvenței , toate sumele rezultate din respectivele contracte, fiind înscrise în tabelul preliminar al acelei proceduri.
Examinând probatoriul administrat în cauză, instanța a reținut existența contractelor de credit nr ....
La capitolul VI pct. 6.2 din contractele de credit menționate - partea generală, se stabilește că " Garanții se obligă în solidar și indivizibil cu împrumutatul la plata tuturor sumelor datorate băncii în baza Contractului și declară în mod expres , prin semnarea contractului, că renunță la beneficiile discuțiunii și diviziunii.
Lichidatorul judiciar a reținut în tabelul preliminar întreagă creanța solicitată ( sub aspectul cuantumului și al rangului de preferință -creanță garantată ) și a apreciat că exclusiv pentru suma de 1.440.173,24 lei creditorul deține o creanță garantată necondiționată, restul sumei fiind înscrisă ca și creanță garantată, sub condiție, în condițiile art. 64 alin.4 din legea insolvenței.
Modalitatea în care creanța acestui creditor a fost înscrisă în tabel face obiectul ambelor contestații, prima vizând inaplicabilitatea art. 64 alin.4 din legea insolvenței , în condițiile în care creanța este solidară și sunt aplicabile prevederile art. 70 din legea insolvenței, cea de-a doua vizând lipsa caracterului cert , lichid și exigibil al datoriilor, inexistența solidarității între T AG SRL , în calitate de garant și A SA , în calitate de împrumutat.
S-a reținut că în speță, înscrisurile prezentate drept temei al cererii creditorului P SA, respectiv contractele de credit menționate, constituie titlu executoriu, potrivit art. 56 din Legea nr.58/1998 modificată, și respectiv art.17 Titlul VI din legea nr.99/1999, texte în vigoare la data încheierii contractelor de credit bancar și aplicabile în condițiile reglementate de art. 6 alin.2 din NCC - conform căruia "contractele de credit bancar precum și garanțiile reale și personale constituite în scopul garantării creditului, constituie titluri executorii";.
În ceea ce privește caracterul de creanță garantată, instanța reține că potrivit contractelor s-a instituit garanție reală mobiliară asupra soldurilor conturilor curente deschise de garant la bancă, astfel cum au fost individualizate .
Potrivit art.9 alin.1 și 2 din Legea nr.99/1999, modificată și completată prin Legea nr.161/2003, garanția reală constituie un drept real și acordă creditorului garantat dreptul de a-și satisface creanța cu bunul afectat garanției înaintea oricărui creditor negarantat și înaintea altor creditori ale căror garanții reale sau drepturi asupra bunului afectat garanției au un grad de prioritate inferior.
Contractele care, din punct de vedere al validității, întrunesc condițiile prevăzute de art.14 și urm. din Legea nr.99/1999 și, conform art.17 din lege constituie titlu executoriu, au rang de prioritate stabilit conform titlului VI din actul normativ invocat.
Prin urmare, având în vedere că încetarea garanției reale are loc în cazurile expres reglementate de art.27 din Legea nr.99/1999, înscrierea creanțelor în tabelul preliminar al creanțelor privind pe debitorul principal nu conduce la stingerea dreptului creditorului .
Din interpretarea literală a art.121 din legea nr.85/2006 rezultă că în categoria creditorilor garantați legiuitorul a înțeles să cuprindă orice creditor care are înscris în favoarea sa "ipoteci, gajuri sau alte garanții reale mobiliare ori drepturi de retenție.
Potrivit principiului de drept "accesorium sequitur principale";, atâta vreme cât contractele principale de credit sunt în ființă și sumele datorate în temeiul acestora nu sunt rambursate în totalitate, nici garanția reală asupra disponibilităților bănești din cont nu-și poate înceta efectele.
Garanția reală mobiliară este constituită valabil prin contractul de credit menționat mai sus, iar art 3 pct. 9 din legea 85/2006 stabilește următoarele: "creanțele garantate sunt creanțele persoanelor care beneficiază de o garanție reală asupra bunurilor din patrimoniul debitorului indiferent dacă acesta este debitor principal sau terț garantat față de persoanele beneficiare ale garanțiilor reale";.
În ceea ce privește afectarea creanței de o condiție suspensivă, instanța reține următoarele:
În toate cele trei contracte, astfel cum au fost modificate prin acte adiționale, se menționează în partea introductivă că împrumutatul și garantul se obligă " în mod irevocabil si necondiționat, împreună și separat, să plătească toate sumele datorate de împrumutat față de bancă, în temeiul sau în legătură cu prezentul contract, dacă împrumutatul nu își execută obligațiile la termen";
Tot astfel , se stabilește , la art. VI pct. 6.2 din contracte- partea generală că " Garanții se obligă în solidar și indivizibil cu împrumutatul la plata tuturor sumelor datorate băncii în baza Contractului și declară în mod expres , prin semnarea contractului, că renunță la beneficiile discuțiunii și diviziunii.
Codul civil anterior, aplicabil speței, în art. 1017 stabilește că dreptul afectat de o condiție suspensivă se naște doar de la momentul îndeplinirii evenimentului viitor și incert prefigurat de către părți.
Rezultă că o condiție suspensivă este eminamente o clauză contractuală sau, în mod excepțional, o prevedere a unui act juridic unilateral, fiind astfel o manifestare de voință intrinsecă izvorului de obligații din care derivă. A doua consecință privește însuși efectul condiției suspensive, respectiv nașterea dreptului subiectiv civil, care în procedura insolvenței este însăși creanța solicitată a fi înscrisă în tabelul de creanțe.
Astfel fiind, creanțele a căror valorificare este condiționată de executarea în. prealabil a debitorului principal la care se refera art. 64 aln. 5 din legea insolvenței , sunt cele care potrivit legii, sau convenției părților ar avea prevăzută această conditionalitate.
Din conținutul contractelor, astfel cum au fost analizate, rezultă că obligațiile sunt solidare, între împrumutat și garant, astfel că dispozițiile art. 70 din Legea insolvenței sunt aplicabile.
Conform art. 70 din Legea insolvenței " O creanță a unui creditor cu mai mulți debitori solidari va fi înscrisă în toate tabelele de creanțe ale debitorilor cu valoarea nominală, până va fi complet acoperită. Nici o reducere a sumei creanței prevăzute în tabelul de creanțe nu va fi făcută în vreunul dintre tabelele de creanțe ale debitorilor, până ce creditorul nu a fost deplin satisfăcut, în numerar sau în bunuri...";
Regimul creanțelor cu mai mulți debitori solidari, astfel cum este precizat la art 70 din legea 85/2006 reia practic prevederile articolului 1043 din vechiul cod civil, conform căruia acțiunea intentată contra unuia dintre debitori nu poprește pe creditor de a exercita asemenea acțiune si în contra celorlalți debitori, fiind însă adaptate special pentru procedura specială de valorificare a creanțelor în procedura insolvenței
Textul este aplicabil în speță, iar în situația dată, deschiderea procedurii insolvenței , atât față de împrumutat, cât și față de garant, conduce la înscrierea creanțelor în toate tabelele .
Cu privire la cuantumul creanțelor, instanța va avea în vedere rapoartele de expertiză extrajudiciară, depuse la dosarul cauzei efectuate în dosarele .... prin care experții judiciari desemnați în cauzele de insolvență privind pe debitorii SC A SA și SC C SRL , au analizat aceleași contracte, și au stabilit asupra unor creanțe certe, lichide și exigibile ale creditorului P SA , până la data deschiderii procedurii fiecăruia dintre debitorii menționați.
Cele două rapoarte au concluzionat că între cele trei societăți - SC A SA , SC C SRL și SC T AG SRL există o strânsă interdependență, întrucât cele trei societăți sunt atât debitoare în relația cu banca, cât și garante una pentru alta , în contractele de credit încheiate cu banca, astfel cum au fost analizate.
Diferențele rezultate din cererea de creanță depusă în prezenta cauză , față de sumele rezultate din rapoartele de expertiză vizează accesoriile aferente perioadei ulterioare, până la deschiderea procedurii față de debitoarea SC T AG SRL , care au fost supuse verificării administratorului judiciar în condițiile art. 66 din legea insolvenței, și admise.
De reținut , cu privire la aceste accesorii , este faptul că certitudinea creanței, decurgând din aplicarea clauzei privind aplicarea accesoriilor (dobânzi, comisioane, etc) este dat tocmai de stipularea acestora în contracte.
Art. 379 alin.3 Cod de procedură civilă , aplicabil speței, definește creanța certă ca fiind aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta. Potrivit aliniatului următor, creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată sau determinabilă, cu ajutorul actelor de creanță sau a altor acte.
În speță, înscrisurile prezentate drept temei al cererii de înscriere a creanței creditorului Piraeus Bank Romania SA , cuprind date cu privire la aplicarea accesoriilor, iar potrivit art. 969 Cod civil, convențiile legal făcute, au putere de lege între părțile contractante ; semnătura face deplină credință , până la proba contrară , despre existența consimțământului părții care l-a semnat, cu privire la conținutul actului.
Pentru considerentele mai sus arătate, instanța va dispune administratorului judiciar înscrierea în tabelul de creanțe a creditorului Piraeus Bank Romania SA cu suma acceptată , de 25.414.302,61 lei, în categoria creanțelor garantate, fără reținerea condiției suspensive .
În temeiul art. 73 din Legea nr. 85/2006 s-a admis contestația , s-a dispus lichidatorului judiciar înscrierea în tabelul de creanțe a creditorului P SA cu suma acceptată , de 25.414.302,61 lei, în categoria creanțelor garantate, fără reținerea condiției suspensive.
← plângere contravenţională. Jurisprudență Societăţi comerciale | Condiţii de confirmare a planului de reorganizare. Aplicarea... → |
---|