Practică comercială înşelătoare. Proces-verbal de contravenţie. Sarcina probei
| Comentarii |
|
Legea nr. 363/2007, art. 6 lit. b O.G. nr. 2/2001, art. 31-36
Acţiunea profesionistului de a încheia un contract de credit cu o anumită dobândă anuală efectivă în condiţiile în care exista o promoţie afişată într-un loc vizibil în care se menţiona că DAE este zero %, constituie o practică comercială înşelătoare, prin inducerea în eroare a consumatorului mediu la momentul semnării contractului cu privire la cuantumul dobânzii ce urma să i se aplice.
Procesul-verbal de contravenţie, întocmit de un agent al statului, pe baza propriilor constatări, beneficiază de o prezumţie relativă de legalitate şi temeinicie. în aceste condiţii, cum prezumţia poate fi răsturnată, nu este în niciun fel încălcat dreptul contravenientului la apărare şi la un proces echitabil, acestuia revenindu-i sarcina probei contrare.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, decizia civila nr. 80 din 5 ianuarie 2012, nepublicată
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, petenta C. SA, în contradictoriu cu intimatul A.N.P.C.- C.R.P.C. Bucureşti-llfov, a solicitat anularea procesului-verbal seria XXX nr. 0343507/ 28.04.2010 întocmit de intimată. (...)
Prin sentinţa civilă nr. 8059/9.06.2011, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, a fost admisă în parte plângerea, instanţa de fond anulând în parte procesul-verbal de contravenţie, în ceea ce priveşte fapta prevăzută de art. 93 lit. e pct. 2 din O.G. nr. 21/1992 şi sancţionată de art. 50 alin. 1 lit. e din O.G. nr. 21/1992, exonerând petenta de plata amenzii în cuantum de 5.000 lei şi menţinând celelalte dispoziţii ale procesului-verbal de contravenţie.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, prin probele administrate, petenta nu a făcut dovada existenţei unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută în procesul-verbal de contravenţie, nereuşind să răstoarne prezumţia de legalitate şi temeinicie de care se bucură procesul-verbal de contravenţie.
în acest sens, instanţa de fond a apreciat că activitatea petentei de încheiere a unui contract de credit cu un consumator, cu o dobândă anuală efectivă de 57,29%, în condiţiile în care în momentul încheierii contractului exista o promoţie afişată într-un loc vizibil, în care se menţiona că DAE era zero %, constituie o practică comercială înşelătoare.
în privinţa celei de-a doua fapte reţinute în sarcina petentei, respectiv introducerea unei taxe de 2 lei, ce urma a fi achitată odată cu fiecare rambursare aferentă creditului, instanţa de fond a constatat că petenta a făcut dovada existenţei unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută în procesul-verbal, reuşind astfel să răstoarne prezumţia de legalitate şi temeinicie.
Petenta a formulat recurs împotriva acestei sentinţe, solicitând modificarea sentinţei recurate, în sensul admiterii plângerii contravenţionale şi anulării în tot a procesului-verbal de contravenţie, reiterând aspectele învederate în cuprinsul plângerii.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor de recurs formulate, precum şi în raport de actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin procesul-verbal seria XXX nr. 0343507/28.04.2010 întocmit de intimată, s-a reţinut în sarcina recurentei săvârşirea a două fapte contravenţionale, prevăzute de art. 6 lit. b din Legea nr. 363/2007, respectiv de art. 93 lit. e pct. 2 din O.G. nr. 21/1992, fiind aplicată o amendă contravenţională în cuantum total de 20.000 lei.
în sarcina recurentei s-a reţinut, ca urmare a controlului efectuat datorită unei reclamaţii, că a prezentat clientului un produs pentru care DAE era de 57,29 %, deşi în momentul încheierii contractului exista o promoţie afişată într-un loc vizibil, în care se menţiona că DAE era zero %.
în ceea ce priveşte cea de-a doua faptă contravenţională, s-a reţinut că în contractul de credit, la capitolul costuri credite, nu era prevăzut comisionul de 2 lei aplicat de recurentă începând cu data de 11.01.2010.
Tribunalul a analizat recursul formulat în raport de motivele de recurs formulate şi în limitele impuse de principiul non reformotio in pejus, prin urmare nu a putut cenzura în recursul petentei soluţia pronunţată de către instanţa de fond în referire la cea de-a doua faptă, în raport de care plângerea a fost admisă, iar procesul-verbal de contravenţie a fost anulat în parte.
Prin urmare, tribunalul s-a limitat la a analiza soluţia primei instanţe cu privire la legalitatea şi temeinicia actului contestat, în ceea ce priveşte reţinerea în sarcina recurentei a contravenţiei prevăzute de art. 6 lit. b din Legea nr. 363/2007.
în ceea ce priveşte legalitatea procesului-verbal, tribunalul a reţinut că nu există motive de nulitate, fiind respectate dispoziţiile art. 16 şi art. 17 din O.G. nr. 2/2001, actul conţinând toate menţiunile obligatorii prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii.
Sub aspectul temeiniciei, din analiza materialului probator administrat, tribunalul a constatat că prin probatoriul administrat atât la fond, cât şi în recurs nu a fost combătută prezumţia de legalitate şi temeinicie de care se bucură procesul-verbal.
Problema sarcinii probei în materie contravenţională este controversată, însă din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, tribunalul a reţinut că în cauzele având ca obiect aplicarea unor sancţiuni cu grad redus de gravitate, cum este şi cea de faţă, se impune aplicarea regulilor generale consacrate în materie civilă, astfel de cauze neputând fi asimilate celor cu caracter penal.
Prin urmare, procesul-verbal de contravenţie, întocmit de un agent al statului, pe baza propriilor constatări, beneficiază de o prezumţie relativă de legalitate şi veridicitate, urmând a fi analizat prin coroborare cu celelalte dovezi. în aceste condiţii, cum prezumţia poate fi răsturnată, se reţine că nu este în niciun fel încălcat dreptul contravenientului la apărare şi la un proces echitabil.
De altfel, CEDO a stabilit că folosirea prezumţiilor nu este contrară jurisprudenţei sale.
Dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise de CEDO, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare - cauza Salabiaku v. Franţa, Hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraful 28, cauza Vastberga taxi Aktiebolga şi Vulic v. Suedia, Hotărârea din 23 iulie 2002, paragraful 113. (...)
Persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil, conform art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfăşurare a evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional.
în speţă, agentul intimatei a încheiat procesul-verbal în urma propriilor constatâri, descriind fapta cu suficiente elemente pentru a aprecia întrunirea elementelor constitutive ale contravenţiei şi gravitatea acesteia, deci nu era necesară administrarea de probe suplimentare, în dovedirea vinovăţiei recurentei, ci revenea acesteia obligaţia de a proba o altă situaţie de fapt decât cea constatată personal de un agent al puterii publice. (...)
Astfel, tribunalul a constatat că părţile au încheiat contractul de credit nr. 06300147/4.03.2010, conform clauzelor contractuale dobânda anuală efectivă fiind de 57,29 %.
Deşi la data încheierii contractului, respectiv 4.03.2010, era în vigoare Promoţia Hiper Cârdului de Credit Cora Maşter Card, valabilă în perioada 25.02-8.03.2010, conform căreia DAE era zero %, clientei nu i-a fost aplicată această promoţie, pe motiv că aceasta ar fi făcut cererea pentru acordarea produsului financiar la data de 4.02.2010.
Or, tribunalul a apreciat că relevantă era data încheierii contractului, iar nu data formulării cererii clientului de acordare a produsului de credit.
Astfel, contractul a luat naştere doar în momentul realizării acordului de voinţă între părţi, prin întâlnirea concordantă a ofertei instituţiei de
credit cu acceptarea acesteia de către consumator. Oferta de a contracta şi acceptarea ofertei sunt cele două elemente ale voinţei de a contracta, prin întâlnirea cărora se realizează acordul de voinţă.
Cererea iniţial adresată de către consumator a avut doar semnificaţia unei etape premergătoare, necesare verificării de către instituţia de credit a criteriilor de eligibilitate, însă oferta acesteia din urmă, în lipsa unei dovezi contrarii, s-a materializat efectiv chiar la data perfectării contractului prin acceptarea ei şi semnarea convenţiei bilaterale de către consumator.
Prin urmare, caracteristicile ofertei se analizează la această dată, iar oferta prezentată consumatorului trebuia să coincidă cu oferta generală afişată în loc vizibil la acea dată.
în atare situaţie, în mod corect instanţa de fond a constatat că activitatea petentei a constituit o practică comercială înşelătoare, prin inducerea în eroare a consumatorului mediu la momentul semnării contractului cu privire la cuantumul dobânzii ce urma să i se aplice.
Prin urmare, tribunalul a considerat că motivele de recurs invocate de recurentă nu subzistă, astfel încât, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins, sentinţa recurată fiind legală şi temeinică.
| ← Anulare act administrativ-fiscal. Decizie de suspendare a... | Acţiune în anularea unei clauze abuzive din contractul de credit. → |
|---|
