Acţiune în angajarea răspunderii patrimoniale întemeiată pe dispoziţiile articolului 138 din legea nr. 85/2006.

Jurisprudenţă şi speţe de drept comercial

Curtea de Apel BUCUREŞTI Hotărâre nr. 285 din data de 07.02.2013

Curtea reține că, în raport de dispozițiile art.138 alin.1 si 3, art.140, art.142 din Legea insolvenței, cererea de atragere a răspunderii patrimoniale nu poate fi formulata decât până la închiderea procedurii ulterior acestui moment fiind posibila doar executarea silita a hotărârii pronunțate în temeiul art.138 din lege.

- Art.138, articolul 139, articolul 140 și articolul 142 din Legea nr.85/2006

De la momentul închiderii procedurii 05.12.2012, judecătorul sindic a fost descărcat de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, așa încât nu mai poate dispune asupra unei cererii întemeiate pe dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, iar părțile nu mai au dreptul de a sesiza judecătorul sindic cu soluționarea vreunei cereri specifice procedurii de insolvență, după închiderea procedurii.

Față de dispozițiile art.140 din Legea nr.85/2006 intrată în vigoare la 20.07.2006 , conform cărora sumele depuse potrivit art.138 alin.1 vor intra în averea debitoarei și vor fi destinate acoperirii pasivului, Curtea arată că acțiunea având ca obiect răspunderea patrimonială a administratorilor societății debitoare trebuie formulată în cadrul procedurii prevăzute de legea insolvenței pentru realizarea scopului acestei proceduri și având în vedere destinația sumelor de bani ce ar fi obținute prin exercitarea acestei acțiuni.

Nici dispozițiile art.138 alin.5 din lege nu vin în contradicție cu această interpretare , deoarece aceste dispoziții reglementează doar judecarea separată a cererii introdusă în temeiul alin.1, dar nu oferă posibilitatea formulării unei asemenea cereri , oricând după închiderea procedurii.

Împrejurarea ca potrivit art.139 din Legea insolvenței, acțiunea prevăzută la art.138 se prescrie în termen de 3 ani, care curge de la data la care a fost cunoscuta sau trebuia cunoscuta persoana care a cauzat apariția stării de insolvența, dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunțării deschiderii procedurii nu reprezintă un argument legal care sa conducă la concluzia ca această cerere poate fi formulata si după închiderea procedurii.

(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ,

DECIZIA CIVILĂ NR.285 din 07.02. 2013)

Deliberând asupra recursului civil constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 8585/ 10.09.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă a fost admisă cererea lichidatorului judiciar L.L.R. SPRL împotriva pârâților S. A. și F. G. în calitate de administratori ai SC N. P. E. SRL ; au fost obligați pârâții S. A. și F. G. să suporte din averea personală pasivul debitoarei SC N. P. E. SRL în cuantum de 236.242,72 lei.

Pentru a pronunța această soluție judecătorul sindic a reținut:"; Pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 din lege în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție. Pe lângă condițiile generale, art. 138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.

Din informațiile furnizate de ORC București și din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâții S. A. și F. G au fost asociați și administratori ai debitorului SC N. P. E. SRL.

În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege.

În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care acesta le au față de debitoare.

Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a)-g) ale art.138 din lege.

Din formularea textului alin.1 al art.138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană "care a cauzat"; starea de insolvență prin una din faptele enumerate.

Lichidatorul judiciar face o analiză economico financiară profesionistă care scoate la iveală modul cum pârâții au reușit să folosească averea debitorului pentru sine sau în folosul unui terț.

Astfel, conform datelor înregistrate bilanțier rezultă că administratorul statutar a ridicat sume importante cu titlu de avans spre decontare din casieria societății, sume ce nu au fost justificate pe parcursul mai multor ani. Astfel, în anul 2007 înregistrările în casă și conturi la bănci care arată disponibilități bănești ale societății în suma de 237.115 lei, în anul 2008 lichiditățile erau de 30.986 lei, iar la 31.12.2009 disponibilitățile bănești înregistrau valoarea de 39.895 lei. în realitate, aceste sume sunt evidențiate doar contabil, fără să se regăsească fizic în trezoreria societății. Până la 31.12.2009 sumele nu au fost recuperate de la titularul avansului spre decontare, aspect esențial ce a condus la incapacitatea de plată a societății.

De asemenea, conform celor înscrise în Raportul asupra cauzelor întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59, cauzele stării de incapacitate de plată ale debitoarei au fost generate de intenția administratorilor statutari, pârâți în prezenta cauză, de a sustrage de la controlul creditorilor actele și faptele de comerț înfăptuite, de a se sustrage de la orice fel de răspundere în raport cu prejudiciile create statului prin creditorii înscriși la masa credală.

Astfel, aceștia nu solicitat aplicarea dispozițiilor din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, au data dovadă de lipsă de interes pentru încasarea sumelor cuvenite societății, precum și blocarea unor sume importante în stocuri, acțiuni cu impact negativ asupra lichidității societății și implicit asupra capacității de plată a acesteia, au angajat cheltuieli peste nivelul veniturilor totale ceea ce a determinat pierderi financiare și implicit diminuarea lichidităților bănești, toate imputabile administratorilor statutari pârâți în prezenta cauză.

În Raportul asupra cauzelor lichidatorul judiciar a indicat drept vinovat de starea de incapacitate de plată a debitoarei pe pârâții S. A. și F. G

Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.

Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.

Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.

Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

Lichidatorul a afirmat și dovedit că pârâții se fac vinovați de fapta prevăzută de art. 138 lit. a) din Legea nr. 85/2006, deoarece a utilizat fondurile debitoarei în interesul lor său sau al unui terț.

Examinând incidența acestui text de lege, judecătorul sindic apreciază că atât timp cât în bilanțul semnat de pârâți există disponibilități bănești de 39.895 lei și stocuri de mărfuri de 277.969 lei, lipsa lor în fapt, coroborată cu nedovedirea modalității ieșirii lor din patrimoniu are semnificația folosirii lor de către pârâți în interes personal sau al unui terț.

Lipsa documentelor contabile, ulterior datei de 31.12.2009, când a fost întocmită ultima raportare contabilă coroborată cu imposibilitatea identificării în fapt a bunurilor, este de natură să nască prezumția folosirii acestora într-un alt interes decât cel societar.

Potrivit art. 1199 C.civ., "prezumțiile sunt consecințele ce legea sau magistratul trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut".

Este cunoscut că în patrimoniul debitoarei erau disponibilități bănești de 39.895 lei și stocuri de mărfuri de 277.969 lei, după cum este cunoscut și că în patrimoniul societății falite nu au fost identificate bunuri sau sume de bani, iar cele două autoturisme aflate încă în patrimoniul debitorului la data de 21 iulie 2011, așa cum rezultă din adresa nr.257577/SPC emisă de SPCRPCIV, nu au fost predate lichidatorului judiciar.

Aceste fapte cunoscute, coroborate cu lipsa înregistrărilor contabile ulterior datei de 31.12.2009, referitor la destinația pe care au avut-o aceste bunuri, în care să fie expusă modalitatea de ieșire din patrimoniu, sunt de natură să nască prezumția folosirii lor în alt interes decât cel societar.

În această ordine de idei, judecătorul sindic subliniază că doar pârâtul ar fi putut proba modalitatea în care sumele de bani au ieșit din patrimoniul falitei și că, din punct de vedere procedural, nu este legal să se impună lichidatorului să administreze o asemenea dovadă - aceasta fiind, de altfel, imposibil de administrat, atât timp cât nu se poate face proba faptului negativ, ci doar a celui pozitiv contrar.

Reținând, așadar, că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația legală de a depune la organul fiscale raportările contabile ulterior datei de 31.12.2009, dar și că o asemenea împrejurare, care se coroborează cu imposibilitatea identificării în fapt a bunurilor dobândite cu sumele din conturile debitoarei, naște prezumția folosirii acestora într-un alt interes decât cel societar, judecătorul sindic constată că în sarcina pârâților se întrunesc faptele prevăzute de art. 138 lit. a) din Legea nr. 85/2006.

Aceste fapte au determinat apariția stării de insolvență, legătura de cauzalitate fiind dată de nerespectarea de către pârâți a unui plan de afaceri, care presupunea ca în patrimoniul societății să se regăsească principalele sale valori și mijloace pentru a-și putea continua activitățile comerciale curente și să-și achita obligațiile; doar un astfel de plan, riguros urmărit, ar fi fost de natură să asigure continuarea unei activități profitabile.

Rămâne în discuție doar nivelul pasivului până la care urmează să fie angajată răspunderea pârâților care nu poate fi decât cel înscris în tabelul definitiv, adică suma de 236.242,72 lei, datorată către cinci creditori.

În aceste condiții instanța va admite cererea lichidatorului judiciar L.L. R. SPRL și va obliga pârâții S. A. și F. G să suporte din averea personală pasivul debitoarei SC N. P.E. SRL în cuantum de 236.242,72 lei.";

Împotriva acestei sentințe și împotriva încheierii pronunțată de judecătorul sindic în data de 04.05.2012 au formulat recurs pârâții S. A. și F. G. solicitând recalificarea căii de atac ca fiind apel, admiterea cererii, anularea sentinței civile nr. 8585/10.09.2012; anularea încheierii din 04.05.2012 cu admiterea excepției inadmisibilității cererii de atragere a răspunderii materiale a pârâților; în subsidiar, în cazul respingerii excepției inadmisibilității, respingerea cererii de atragere a răspunderii ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac au arătat în esență, că cererea de atragere a răspunderii a fost formulată de către lichidator ulterior pronunțării sentinței prin care s-a dispus închiderea procedurii ceea ce face ca această cerere să fie inadmisibilă.

În ceea ce privește soluția judecătorului sindic de obligare a pârâților să suporte pasivul în cuantum de 236.242,72 lei recurenții au arătat că în cauză nu a fost dovedită existența cumulativă a celor patru elemente ale răspunderii civile delictuale.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 8 alin.1 , art. 12 din Legea nr. 85/2006, art. 138 din Legea nr. 85/2006, art. 1169 și art. 1999 C.civ., art. 14 alin.2 C.civ., art. 6 coroborat cu art. 136 și art. 140 din Legea nr. 85/2006.

La termenul de judecată din data de 10.01.2013 instanța a respins cererea de recalificare a căii de atac pentru considerentele reținute în încheierea de ședință de la acel termen de judecată.

Analizând hotărârea atacată și încheierea din data de 04.05.2012, prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:

Prin încheierea din data de 04.05.2012 a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii de atragere a răspunderii, judecătorul sindic reținând că în art. 139 din Legea nr. 85/2006 nu se arată dacă trebuie introdusă acțiunea înainte de închiderea procedurii și nici dacă poate fi promovată în termenul de prescripție, după închiderea procedurii.Cum legea nu distinge, raportat la momentul închiderii procedurii, când poate fi introdusă cererea prevăzută de art. 138, ci prevede doar un termen de prescripție în care cererea trebuie introdusă, nici judecătorul nu trebuie să distingă.

Prin sentința civilă nr. 9272/05.12.2012 Tribunalul București Secția a VII-a Comerciala a dispus închiderea procedurii debitoarei în temeiul art.131 din Legea insolvenței, precum si radierea societății din Registrul Comerțului.

Din analizarea actelor dosarului de faliment se reține că pe parcursul procedurii de lichidare judiciară judecătorul sindic nu a fost sesizat cu o cerere privind angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere. Tribunalul a fost sesizat de către lichidatorului judiciar L.L.R. SPRL cu o cerere pentru angajarea răspunderii administratorilor, ulterior închiderii procedurii de faliment, respectiv la data de 06.12.2012.(f.1 dosar 2693/3/2011/a1), ulterior închiderii procedurii.

Sigur că în cadrul termenului de prescripție prevăzut de art.139 din Legea insolvenței aceasta cerere poate fi formulata oricând, însa condiția care trebuie îndeplinită aceea ca procedura sa nu se fi închis, întrucât, așa cum s-a menționat, după închiderea procedurii legea prevede doar posibilitatea executării silite a hotărârii obținute în temeiul art.138 din lege.

Pentru acestea considerente, constată întemeiat recursul formulat împotriva încheierii de ședință din 04.05.2012; în temeiul art. 304 pct. 9, art. 312 alin.1, 3 C.proc.civ. va admite recursul formulat împotriva încheierii de ședință pronunțată în data de 04.05.2012, va modifica în tot încheierea recurată în sensul că va admite excepția inadmisibilității cererii.

Pe cale de consecință a admis recursul formulat împotriva sentinței civilă nr. 8585/ 10.09.2012 pronunțată de Tribunalul București, a modificat în tot în sensul că a respinge cererea ca inadmisibilă.

← Obligaţia de timbrare a căii de atac exercitată de o...		Legea nr. 85/2006, art. 7 alin. 3. Jurisprudență Faliment →

Acţiune în angajarea răspunderii patrimoniale întemeiată pe dispoziţiile articolului 138 din legea nr. 85/2006.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Acţiune în angajarea răspunderii patrimoniale întemeiată pe dispoziţiile articolului 138 din legea nr. 85/2006.