Actiune in constatarea darii in plata . Jurisprudență Contracte economice
| Comentarii |
|
Judecătoria SINAIA Hotărâre nr. 1007 din data de 17.11.2017
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia la data de 23 mai 2017 reclamantul N. I.M. a chemat in judecata pe parata "P BANK ROMÂNIA" S.A., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța sa se constate stinse datoriile izvorâte din contractul de credit nr. 42330000000028867/05.05.2008.
În motivarea cererii se arată de reclamant că la 05 mai 2008 a încheiat cu parata P BANK ROMÂNIA S.A. București - Sucursala Olteniei contractul de credit pentru nevoi personale, prin care banca i-a acordat creditul in suma de 288.500 CHF, pentru o perioada de 10 ani, garantat cu contractul de ipoteca asupra imobilului situat in orașul Sinaia, str. Călțunașilor nr.6, lotul 145, județul Prahova, format din teren in suprafața de 499 mp si construcția edificata pe acesta, cu o suprafața construita la sol de 162 mp si o suprafața desfășurata de 340,69 mp.
Când i-a acordat creditul, Banca a analizat cererea sa si a socotit ca fiind suficient de acoperitoare garanția cuprinsa in contractul de ipoteca, ca urmare a evaluării făcute prin evaluator autorizat, la suma de 655.683 CHF.
Susține reclamantul că și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin graficul de rambursare până la momentul in care datorita devalorizării brutale a monedei naționale-leul față de francul elvețian, nu a mai putut plăti ratele respective, situația sa fiind deja dificila ca urmare a încadrării in grad de handicap accentuat, sub nr.3217/27.03.2009.
De aceea, conform procesului verbal încheiat la 17.10.2016 de S.C.P.E.J. "PAVEL SI MUSAT" a fost executat silit asupra imobilului situat in orașul Sinaia, str Călțunașilor nr.6, lotul 145, județul Prahova, format din teren si construcție, adus in garanție.
Precizează ca evaluarea imobilului, adus ca garanție imobiliara, la momentul acordării creditului, a fost asumata de banca, iar evaluatorul a fost numit si agreat de către aceasta, iar banca nu a solicitat niciodată garanții imobiliare suplimentare, considerând garanția ipotecara suficienta, îndestulătoare pentru acoperirea creditului acordat.
Prin notificarea emisa prin Cabinet de Avocat "Iuliana Steriu" si inreg. sub nr.20007050417/05.04.2017, a solicitat paratei-creditoare ca, in temeiul art.8 din Legea nr.77/2016, sa se prezinte la notar si sa constatate ca fiind stinse datoriile izvorâte din contractul de credit nr. 42330000000028867/05.05.2008, fără ca parata-creditoare "P. BANK ROMÂNIA" S.A. București să dea curs notificării, după cum rezulta din încheierea de certificare de fapte nr.61 din 04 mai 2017, emisa de Biroul Notarilor Publici "Rotarescu si Stefanescu" din mun. București.
Asa cum a subliniat teoria judiciara, atunci când cei care sunt executați silit li se refuza de către banca sistarea executării, se pot adresa instanței cu o cerere de constatare a stingerii datoriei, pentru ca "pentru acești debitori starea de impreviziune este evidenta, notorie, nemaifiind vorba de a o proba".
In drept, disp.art.8 din Legea nr.77/2016.
Pârâta P. BANK ROMÂNIA S.A. a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța în soluționarea prezentei cauze, să se dispună:
- sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a Legii nr. 77/2016 și suspendarea judecării prezentei cauze în temeiul art.413 alin.1 și 2 C.pr.civ;
- anularea cererii de chemare în judecată ca informă;
- respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, având în vedere faptul că aceasta nu îndeplinește cerințele Legii nr. 77/2016, reclamantul neavând dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractul de credit nr. 42330000000028867/05.05.2008;
- obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării se arată de pârâtă că a încheiat, în calitate de creditoare cu N. I.M., în calitate de împrumutat și N. M., în calitate de garant ipotecat, contractul de credit nr. 4233000000002867/05.05.2008, în baza căruia banca a acordat reclamantului un credit în valoare de 288.500 CHF, destinat refinanțării unui credit de nevoi personale cu garanție reală.
Creditul a fost garantat cu ipotecă asupra imobilului situat în Sinaia, Str. Călțunașilor, nr. 6, Lot 145, Jud. Prahova, compus din teren în suprafață de 499 mp. și construcția edificată pe acesta, conform contractului de ipotecă nr. 1080/05.05.2008.
Raportat la faptul că reclamantul nu și-a respectat obligațiile asumate prin contractul de credit și nu a achitat sumele datorate, a declarat scadent anticipat creditul și a demarat procedura de executare silită, în vederea recuperării sumelor datorate de reclamant, fiind deschis dosarul de executare nr. 1631/2013 instrumentat de Societatea Civilă Profesională a Executorilor Judecătorești "Pavel și Mușat";.
La data de 19.04.2016 în cadrul procedurii de executare silită, imobilul a fost adjudecat de pârâtă la licitație publică, la prețul total de 678.000 lei.
Contestă pârâta dreptul debitorilor de a obține stingerea debitului, în baza prevederilor Legii nr. 77/2016, apreciind că Legea nr.77/2016 este neconstituțională, sens în care solicită instanței să sesizeze Curtea Constituțională cu această excepție a neconstituționalității întregii Legi nr.77/2016 și în special a art.3, art. 4, art. 5 alin.(3), art. 8 alin. (5) și a art.11 din Lege.
Invocă pârâta și excepția nulității relative a cererii de chemare în judecată, apreciind că nu respectă cerințele art. 194 Cod procedură civilă, în sensul că nu detaliază condițiile admisibilitate a unei astfel de cereri.
În conformitate cu prevederile art. 5 (1) coroborate cu prevederile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 și art. 194 Cod procedură civilă, consumatorul care formulează o cerere de chemare în judecată are obligația de a detalia și condițiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt acestea reglementate la art.4 și art. 8 din lege, solicitând instanței de judecată ca, în temeiul art. 194 alin. (1) lit. d, art. 200 alin. (3) si art. 22 alin. (2) N.C.P.C. să pună în vedere reclamantului să facă dovada îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 77/2016.
Pârâta susține și excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată ca urmare a neîndeplinirii condițiilor cumulative trasate de Legea nr. 77/2016, invocând și excepția lipsei coparticipării procesuale active față de împrejurarea că prin Contractul de credit a acordat d-lui N. I M., în calitate de împrumutat și d-nei N.M., în calitate de garant ipotecar, un credit în valoare de 288.500 CHF, iar în cadrul contractului avea calitatea de garant ipotecar și dna. N. M. (art. 1.1. din contract).
Așadar, pentru ca această notificare să își producă efectele, era necesar ca împrumutatul principal (consumatorul principal în accepțiunea Legii nr. 77/2016), precum și garantul ipotecar mai sus amintit să își exprime acordul cu privire la transmiterea notificării privind darea în plată a imobilului cu care a fost garantat creditul, cerință ce în fapt nu este îndeplinită, lipsind cu desăvârșire atât acordul debitorului, cât și orice referire legată de acest acord.
Prin urmare, chiar dacă celelalte condiții prevăzute de Legea 77/2016 ar fi fost îndeplinite, procedura dării în plată cu privire la imobile nu poate fi realizată în lipsa acordului expres al consumatorului principal din contractul de credit și nici al garanților ipotecari.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de finalitatea urmărită, respectiv stingerea debitelor reclamantului și garantului ipotecar față de pârâtă, nu este îndeplinită cerința coparticipării procesuale active obligatorii, care impune ca orice cerere de privind încetarea efectelor unui act juridic să se judece în contradictoriu cu toate părțile contractante, fiind inadmisibil ca pentru unele dintre acestea actul să producă anumite consecințe juridice, iar pentru celelalte părți, care nu au fost parte în litigiu, actul să producă efecte juridice diferite.
Conform art. 59 N.C.P.C, mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligație comună sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură (litisconsorțiu procesual).
În raport de aceste norme legale, pentru justa soluționare a prezentei cauze trebuie făcută o distincție între litisconsorțiul facultativ și cel necesar (obligatoriu), deoarece într-o acțiune de constatare a caracterului abuziv al clauzelor unui act juridic, instanța trebuie să constate nevalabilitatea clauzelor actului juridic față de toate părțile și, întrucât pronunțarea unei hotărâri uniforme reprezintă o necesitate obiectivă, în speța de față litisconsorțiul este necesar, obligatoriu și unitar.
În acest sens, urmează a se observa că exista obligația formulării cererii de chemare în judecată de către cei doi titulari ai raportului juridic obligațional ce a luat naștere prin încheierea contractului, respectiv atât dl. N.I.M., cât și dna. N.M., deoarece drepturile și obligațiile părților derivând din contract sunt indivizibile și coparticiparea procesuală activă este obligatorie, ignorarea acestui aspect fiind de natură să conducă la admiterea excepției lipsei coparticipării procesuale active obligatorii, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă.
În susținerea neîndeplinirii condițiilor de admisibilitate trasate de Legea nr. 77/2016, pârâta arată că, potrivit art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, în situația în care creditorul nu se conformează dispozițiilor legii, în sensul că acesta din urmă nu dă curs notificării formulate de debitor în temeiul Legii nr. 77/2016, debitorul supus procedurii de executare silită are dreptul de a cere instanței să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractul de credit și transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului ipotecat către creditor.
Din analiza prevederilor art. 8 și interpretarea teleologică și sistemică a Legii nr. 77/2016, reies cele două condiții cumulative pentru ca debitorul aflat în procedură de executare silită să poată sesiza instanța:
a) debitorul să fi formulat o notificare de dare în plată, în baza art. 5 din Legea nr. 77/2016.
Art. 8 alin. (1) din lege dă posibilitatea debitorilor de a sesiza instanța numai în ipoteza în care creditorul nu a respectat prevederile legii și, recepționând o notificare privind darea în plată, a refuzat să îi dea curs.
Acest drept de a sesiza instanța cu o cerere în constatarea stingerii debitelor și transferului dreptului de proprietate către creditor se naște, deci, numai ulterior formulării unei notificări privind darea în plată și refuzului corelativ al creditorului.
Conform art. 8 alin. (5) "Dreptul de a cere instanței să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractul de credit aparține și consumatorului care a fost supus unei executări silite..."
De vreme ce legiuitorul a ales să plaseze acest text în cuprinsul aceluiași articol și nu a înțeles să facă o derogare expresă în ceea ce privește condițiile de naștere a acestui drept, este evident faptul că necesitatea urmării tuturor etapelor prevăzute de lege se aplică inclusiv debitorilor aflați în executare silită.
O interpretare contrară, în sensul că debitorii aflați într-o procedură execuțională nu ar fi obligați să notifice creditorului intenția de a da în plată imobilul ipotecat, ar crea o situație discriminatorie între diferitele categorii de creditori: pe când creditorii ai căror debitori nu se află în procedură de executare ar putea negocia cu aceștia posibilitatea salvgardării contractului de credit sau ar putea accepta în plată imobilul, cu costuri logistice minime, creditorul al cărui debitor este executat silit s-ar vedea lipsit de această posibilitate, fiind obligat să se apere în procedura contencioasă, fără să fi exprimat anterior un refuz privind acceptarea procedurii de dare în plată.
Afirmă pârâta că notificarea transmisă de reclamant la data de 22.02.2017 nu îndeplinește cerințele Legii nr. 77/2016, sub următoarele aspecte: este formulată exclusiv de către reclamant, fără a fi semnată de către garantul N.M., care deține calitatea de coproprietar al imobilului; notificarea nu a fost transmisă prin mijloacele prevăzute de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, nefiind comunicată prin intermediul unui executor judecătoresc, avocat sau notar public; notificarea nu a fost însoțită de cazierul judiciar pentru fiecare dintre debitori, în vederea dovedirii îndeplinirii condițiilor trasate de art. 4 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 77/2016.
b) bunul imobil să se afle în patrimoniul debitorului executat silit.
Conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, instanța are posibilitatea de a pronunța "o hotărâre prin care să se constate stingerea obligațiilor născute din contractul de credit ipotecar și să se transmită dreptul de proprietate către creditor".
Aplicând metoda de interpretare sistemică, ipoteza reglementată la alin. 5 al aceluiași articol dă dreptul debitorului de a obține, pe cale judecătorească, stingerea debitului și transferul dreptului de proprietate, în mod cumulativ.
Or, în ipoteza în care debitorul aflat în procedură de executare silită nu mai este proprietarul imobilului pe care dorește să îl dea în plată, acesta nu are posibilitatea de a beneficia de procedura reglementată de Legea nr. 77/2016.
La aceeași concluzie se ajunge și prin metoda interpretării teleologice a acestor prevederi legale - însuși actul normativ face trimitere la procedura dării în plată, iar rațiunea adoptării acestuia, cel puțin la nivel declarativ, este aceea a protejării debitorilor pe fondul căderii pieței imobiliare și scăderii valorilor imobilelor aduse în garanție.
Or, în ipoteza în care debitorul nu mai este proprietarul imobilului ce a fost adus în garanție, acesta ar putea solicita, cel mult, încheierea unui acord de iertare de datorie și un act de dare în plată.
Întreaga reglementare a Legii nr. 77/2016 vizează exclusiv ipoteza în care debitorul oferă creditorului imobilul adus în garanție, pentru a obține stingerea tuturor debitelor și nu situația în care creditorul, ale cărui drepturi sunt oricum profund lezate în cursul acestei proceduri, să fie obligat să renunțe la dreptul său de creanță fără nicio contraprestație sau compensație.
Afirmă pârâta că în prezenta speță nu sunt îndeplinite condițiile cumulative trasate de Legea nr. 77/2016 pentru admisibilitatea demersului procesual promovat de reclamant, întrucât acesta nu întrunește cerința referitoare la imobilul ipotecat, întrucât nu mai este proprietarul imobilului ca urmare a adjudecării acestuia la licitație publică, în cadrul procedurii de executare silită.
Această soluție a fost confirmată prin Decizia nr. 638 și Decizia nr. 639, ambele pronunțate de Curtea Constituțională la data de 27.10.2016, instanța de control constituțional statuând că efectul principal al Legii nr. 77/2016 condiționează stingerea tuturor datoriilor consumatorilor de transmiterea voluntară a dreptului de proprietate asupra imobilului ipotecat în favoarea creditorului.
Afirmă pârâta că aspectele reținute în considerentele deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională sunt general obligatorii, conform Deciziei Plenului Curții Constituționale nr.1/1995, Deciziei nr.1.415/4.11.2009, Deciziei nr. 11/15/01.2015.
Astfel, acțiunea reclamantului, prin care se tinde la stingerea debitului față de bancă, întemeiată pe prevederile Legii nr. 77/2016, este inadmisibilă, de vreme ce nu suntem în prezența unui transfer patrimonial asupra imobilului.
Astfel, în ipoteza în care bunul ipotecat a fost adjudecat la licitație în cadrul executării silite, Legea nr. 77/2016 nu poate reprezenta un temei formal al acțiunii prin care se tinde la stingerea debitelor rămase ulterior valorificării imobilului ipotecat.
Având în vedere aspectele anterior învederate, este fără putință de tăgadă ca nu au fost respectate dispozițiile imperative ale Legii nr. 77/2016 privind semnarea notificării de către consumator, prin urmare solicită respingerea cererii de chemare în judecată și repunerea părților în situația anterioară (filele 35-56).
Reclamantul NI.M. a formulat răspuns la întâmpinarea paratei P.BANK ROMÂNIA S.A. București, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor acesteia, considerând ca sesizarea Curții Constituționale ne se mai impune in cazul de fata, întrucât prin Decizia nr.623/2016 s-a constatat ca prevederile art.8 din Legea nr.77/2016, care interesează cauza de față, au fost declarate constituționale, in măsura in care instanța judecătoreasca verifica condițiile referitoare la existenta impreviziunii.
Susține că aceste condiții au fost îndeplinite, întrucât a dovedit cu înscrisurile depuse la dosar ca, in calitate de consumator, cat si creditorul (Banca) fac parte din categoriile prevăzute de art.1 alin.1 din lege, ca apartamentul cu care a garantat împrumutul a avut destinația de locuința si nu de spațiu comercial, ca suma împrumutata nu depășește echivalentul lei al sumei de 250.000 Euro, la cursul BNR si ca nu a fost condamnat pentru infracțiuni in legătura cu creditul acordat.
Relativ la excepția nulității relative a cererii de chemare in judecata, consideră că este o apărare formala, de complezență, întrucât prin notificarea emisa prin Cabinet de Avocat "Iuliana Steriu";, având nr. 20007050417/05.04.2017, a solicitat paratei-creditoare ca, in temeiul art.8 din Legea nr.77/2016, sa se prezinte la notar si sa constatate ca fiind stinse datoriile izvorâte din contractul de credit nr.42330000000028867/05.05.2008, prin care banca i-a acordat un credit pentru nevoi personale in suma de 288.500 CHF pentru o perioada ție 10 ani, garantat cu ipoteca.
Parata nu a dat curs notificării, după cum rezulta din încheierea de certificare de fapte nr.61 din 04 mai 2017, emisa de Biroul Notarilor Publici "Rotărescu si Stefanescu" București.
Fiind in culpa, prin neprezentarea nejustificata la notar, parata se face ca nu înțelege ceea ce este evident si probat cu înscrisuri, adică faptul ca reclamantul are calitatea de consumator si ca imobilul executat a avut destinația de locuința.
De aceea, s-a adresat instanței de judecata, făcând dovada cu înscrisuri privind îndeplinirea condițiilor cerute de lege.
Față de excepția inadmisibilității cererii de chemare in judecata, întrucât notificarea nu-si putea produce efectele, fiind necesar ca atât împrumutatul principal, N.I.M., cat si garantul ipotecar, respectiv soția sa, N.M. sa-si exprime acordul cu privire la darea in plata a imobilului cu care a fost garantat creditul, reclamantul arată că potrivit art.8 alin.5 din Legea nr.77/2016, dreptul de a cere stingerea datoriilor izvorâte din contract aparține consumatorului care a fost supus executării silite a imobilului ipotecat, iar potrivit art.1800 din Codul civil din 1864 raportat la art.168 din Legea nr.71/2011, ipotecile se sting "prin stingerea obligației principale".
Daca Banca ar fi fost de buna credința, odată ce a primit notificarea, trebuia sa-si exprime poziția, in sensul acceptării sau nu a invitației la notar, cu motivarea de rigoare a refuzului sau. Dar nu a fost așa, din rea credința si din poziția de forța afișată si cu acest prilej.
De asemenea, solicită ca, in condițiile art.204 alin. 1 din Codul de procedura civila, hotărârea sa fie data in contradictoriu si eu garantul ipotecar, N.M., domiciliata in orașul S. str. Călțunașilor nr.6, jud. Prahova (filele 31-33).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
La data de 05.05.2008 între pârâta creditoare PI BANK ROMANIA SA, N.I.M., în calitate de împrumutat și N.M. în calitate de garant, s-a încheiat contractul de credit nr. 42330000000028867, având ca obiect un împrumut în valoare de 288.500 CHF, reprezentând "credit pentru nevoi personale";, astfel cum se menționează în art. 2.1 din contract (filele 14-17).
Creditul a fost garantat cu ipoteca instituită asupra imobilului situat în or. Sinaia, str. Călțunașilor nr. 6, compus din teren în suprafață de 499 mp și construcția edificată pe acest teren în suprafață construită la sol de 162 mp și suprafață desfășurată de 340,69 mp, potrivit contractului de ipotecă autentificat sub nr. 1080/05.05.2008 de BNP Asociați Rotărescu Elena și Ștefănescu Alina Rozalia din București, încheiat între creditoare, pe de o parte și debitorul N.I.M. și garantul N.M. pe de lată parte (filele 20-21, 23).
La data de 22.02.2017 debitorul N.I.M. și garantul N. M. au transmis către creditoarea P Bank Romania SA notificarea (f. 93-94) prin care i-au comunicat faptul că vor proceda la darea în plată a imobilului ipotecat situat în or. Sinaia, str. Călțunașilor nr.6, în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, apreciind că îndeplinesc cerințele prev. de art.4 din Legea nr. 77/2016.
În cuprinsul notificării reclamanții debitori au arătat că invită pe reprezentantul băncii să se prezinte la sediul BNP Asociați Rotărescu Elena și Ștefănescu Alina Rozalia din București, la data de 21.03.2017, orele 10-12 sau în ziua de 23.03.2017-24.03.2017, între orele 10-12, în vederea încheierii actului translativ de proprietate.
La data de 05.04.2017 debitorii au transmis o nouă notificare înregistrată sub nr. 20007050417, prin intermediul Cabinet Avocat Steriu Iuliana (filele 20-21), prin care i-a comunicat băncii creditoare intenția de a stinge datoria izvorâtă din contractul de credit sus-menționat prin darea în plată a imobilului ipotecat și au invitat banca să se prezinte la data de 04.05.2017, între orele 10-12 si în 05.05.2017, în același interval orar, în vederea încheierii actului translativ de proprietate.
La data de 04.05.2017 debitorii s-au prezentat la sediul BNP Asociați Rotărescu Elena și Ștefănescu Alina Rozalia din București pentru semnarea actului de dare în plată, fără ca reprezentantul băncii să se prezinte, astfel cum reiese din încheierea de certificare de fapte nr.61 din 04.05.2017 emisă de notar public Rotărescu Elena (f. 22).
Potrivit art. 11 din Legea nr. 77/2016 "În vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât și contractelor încheiate după această dată";, respectiv atât contractelor încheiate sub imperiul vechiului Cod Civil, cât si contractelor încheiate sub imperiul Noului Cod Civil.
Conform art. 5 alin. 1 din Legea nr. 77/2016, în vederea aplicării acestei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind și condițiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4.
Art. 4 din Legea nr. 77/2016 prevede că pentru stingerea creanței izvorând dintr-un contract de credit și a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții:
a) creditorul și consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislația specială;
b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depășea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Națională a României în ziua încheierii contractului de credit;
c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puțin un imobil având destinația de locuință;
d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracțiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.
(2) În situația în care executarea obligațiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri, în vederea aplicării procedurii prevăzute de prezenta lege debitorul va oferi în plată toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului.";
În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea 77/2016 instanța reține următoarele:
Reclamanții debitori N.I.M. și N.M. au calitatea de consumatori, astfel cum aceasta a fost definită în cuprinsul disp. art. 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 și art. 2.2 din OG 21/1992, în conformitate cu care "prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale";.
În acest sens, examinând cuprinsul contractului de credit, se constată că nu rezultă că împrumutul ar fi fost contractat în vederea realizării vreunui obiect de activitate de natură comercială, industrială sau producție, artizanală sau liberală, iar pârâta este o instituție de credit.
La momentul încheierii contractului de credit suma împrumutată a fost de 288.500 CHF (1 CHF=2,22 lei la data contractării), situându-se așadar sub pragul valoric de 250.000 euro (1 euro=3,63 lei la data contractării), prevăzut de art. 4 alin. 1 lit. b din Legea 77/2016.
Totodată, acesta a fost garantat cu un imobil cu destinația de locuință, iar banca nu a contestat destinația imobilului, cu atât mai mult cu cât aceasta este în prezent proprietara imobilului, ca urmare a adjudecării acestuia la data de 19.04.2016, în cadrul procedurilor de executare silită a contractului de credit, executare ce a făcut obiectul dosarului nr. 1631/2013 al SCPEJ Pavel și Mușat din Ploiești, fiind emis actul de adjudecare din data de 20.05.2016 (filele 89-92).
Cu privire la cerința prev. de art. 4 lit.d) din lege - "consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracțiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi";, se reține că ea implică dovedirea unui fapt negativ, probă care se poate face prin dovedirea faptului pozitiv contrar. Or, nu s-a susținut și, cu atât mai mult, nu s-a dovedit de către creditoare că cei doi debitori ar fi fost condamnați definitiv pentru infracțiuni în legătură cu creditul, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza în care ar fi fost săvârșită o astfel de infracțiune, creditoarea ar fi cunoscut existența ei, întrucât ea ar fi fost vătămată prin comiterea respectivei fapte.
De altfel, se constata ca legea nu face vorbire despre depunerea vreunui cazier judiciar pentru a proba ca intimații nu ar fi fost condamnați printr-o hotărâre definitivă pentru infracțiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea legii.
Instanța mai reține că prima notificare expediată de debitorul N.I.M. și garantul N.M. la data de 22.02.2017 NU respectă condițiile prevăzute de art. 5 din Legea 77/2016, respectiv NU a fost transmisă prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, chiar dacă detaliază condițiile de admisibilitate ale cererii, astfel cum sunt prevăzute de art. 4 din lege.
De asemenea, notificarea, deși este semnată atât de debitorul N.I.M, cât și de garantul N.M, soția sa, nu respectă nici cerința celor 30 de zile libere, ea fiind recepționată de creditoare la data de 22.02.2017, potrivit codului de bare aplicat pe antetul notificării, iar primul termen pentru prezentarea la biroul notarial a fost fixat la data de 21.03.2017.
Datorită acestui fapt, debitorul N.I.M și garantul N.M. aleg să transmită a doua notificare băncii creditoare, cea din data de 05.04.2017, prin intermediul Cabinet Avocat Steriu Iuliana, în care, de asemenea, au detaliat condițiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt prevăzute de art. 4 din lege.
Instanța apreciază neîntemeiat motivul invocat de creditoare prin întâmpinarea depusă la dosar, în sensul că notificarea nu îndeplinește cerințele legale, câtă vreme prin cea de-a doua notificare din data de 05.04.2017 debitorul N.I.M și garantul N.M. și-au exercitat dreptul potestativ prevăzut de art. 3 din Legea 77/2016, respectiv de a stinge datoria izvorâtă din contractul de credit prin darea în plată a imobilului ipotecat, fără a se putea aprecia că este inadmisibilă o a doua notificare, câtă vreme textul legal nu prevede un termen pentru exercitarea acestui drept și nici nu interzice formularea mai multor notificări, cu atât mai mult cu cât pârâta creditoare nu a contestat îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de Legea nr. 77/2016 în termenul legal de 10 zile de la comunicare, astfel cum dispune art. 7 alin.1 din lege.
Cu privire la analizarea îndeplinirii condițiilor de fond ale notificării emise, prin aplicarea teoriei impreviziunii, se rețin considerentele Deciziei Curții Constituționale 623/25.10.2016 (pct. 120), în conformitate cu care: "în aceste condiții, Curtea constată că prevederile art. 11 teza întâi raportate la cele ale art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 și art. 8 din Legea nr. 77/2016 sunt constituționale numai în măsura în care instanța judecătorească, în condițiile manifestării opoziției creditorului, poate și trebuie să facă aplicarea teoriei impreviziunii la contractele în derulare. Astfel, din punct de vedere procedural, instanța judecătorească, în condițiile formulării contestației de către creditor sau a acțiunii în constatare de către debitor, va verifica îndeplinirea condiției notificării creditorului conform celor prevăzute de Legea nr. 77/2016, îndeplinirea criteriilor prevăzute de art. 4 din lege, aplicând în mod obligatoriu teoria impreviziunii în cadrul art. 7 din lege, respectiv art. 8 ori în cadrul art. 9 din aceeași lege";.
Totodată, vor fi avute în vedere și considerentele expuse la par. 119 din aceeași decizie, prin care se arată: " (…)singura interpretare care se subsumează cadrului constituțional în ipoteza unei reglementări generale a impreviziunii în executarea contractelor de credit este cea potrivit căreia instanța judecătorească, în lipsa acordului dintre părți, are competența și obligația să aplice impreviziunea în cazul în care constată că sunt îndeplinite condițiile existenței acesteia. Curtea mai reiterează faptul că, față de cadrul legal existent la data încheierii contractelor de credit, prevederile legale criticate trebuie să se aplice doar debitorilor care, deși au acționat cu bună-credință, în conformitate cu prevederile art. 57 din Constituție, nu își mai pot îndeplini obligațiile ce rezultă din contractele de credit în urma intervenirii unui eveniment exterior și pe care nu l-au putut prevedea la data încheierii contractului de credit.
Deși impreviziunea nu a fost reglementată în mod expres prin dispozițiile Codului civil din 1864, în practica judiciară aceasta a fost aplicată prin prisma dispozițiilor art. 970 C.Civ., în conformitate cu care "convențiile trebuie executate cu bună-credință...ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările ce obiceiul, echitatea sau lege dă obligației, după natura sa";.
De asemenea, susținerea creditoarei făcută prin întâmpinare, în sensul că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative trasate de Legea nr. 77/2016 pentru admisibilitatea demersului procesual promovat de reclamant, dat fiind faptul că acesta nu întrunește cerința referitoare la imobilul ipotecat, întrucât nu mai este proprietarul imobilului ca urmare a adjudecării acestuia la licitație publică, în cadrul procedurii de executare silită, soluție confirmată prin Decizia nr. 638 și Decizia nr. 639, ambele pronunțate de Curtea Constituțională la data de 27.10.2016, nu poate fi reținută ca întemeiată, câtă vreme, sub acest aspect Curtea Constituțională a statuat fără echivoc prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017 că indiferent dacă bunul imobil constituit drept garanție pentru executarea contractului de credit a fost vândut anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016, "legiuitorul ordinar a recurs la o ficțiune juridică, în sensul că datoriile rezultate din contractul de credit sunt considerate stinse, chiar dacă bunul imobil aferent garanției a fost vândut la un preț mai mic decât valoarea datoriei debitorului către instituția de credit. Practic, legiuitorul a apreciat, în contextul impreviziunii, că sumele de bani plătite în mod voluntar în executarea contractului, cele obținute din adjudecarea bunului, indiferent de data la care aceasta a avut loc, precum și, după caz, de sumele rezultate din urmărirea silită a altor bunuri ale debitorului până la data formulării notificării acoperă valoarea datoriilor aferente contractului de credit. O asemenea ficțiune juridică, departe de a fi arbitrară, valorifică un element accesoriu al contractului de credit, ipoteca, definită, în cazul de față, ca fiind un drept real asupra unui bun imobil afectat restituirii sumei de bani împrumutate, și este de natură să asigure echilibrul contractual dintre părți în limitele riscului inerent unui contract de credit, eliminând din sfera raporturilor dintre debitor și creditor riscul supraadăugat.";
În cuprinsul aceleiași Decizii nr. 95/2017 se reține la par. "44. Cu privire la criticile de neconstituționalitate, formulate din perspectiva art. 44 din Constituție, a dispozițiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispozițiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, Curtea reține că mecanismul procedural reglementat de legiuitorul ordinar în vederea aplicării art. 8 alin. (5) din lege are în vedere, ca și în cazul art. 8 alin. (1) din aceeași lege, două etape cu o semnificație deosebită în economia acesteia. Astfel, o primă etapă, obligatorie, se subsumează unei negocieri directe între părți și privește procedura notificării reglementate de art. 5 alin. (1) din lege, părțile putând, ele însele, să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractul de credit, prin darea în plată a imobilului. Această etapă se aplică și trebuie parcursă indiferent că bunul imobil ipotecat a fost sau nu vândut în cadrul unei proceduri execuționale la data intrării în vigoare a legii. Cea de-a doua etapă, judiciară, facultativă prin natura sa, vizează intervenția instanțelor judecătorești la cererea debitorilor, în vederea aplicării Legii nr. 77/2016, respectiv constatarea stingerii datoriei izvorâte din contractul de credit. Astfel, debitorul obligațiilor de plată a sumelor de bani în cadrul unui contract de credit trebuie să parcurgă, în mod obligatoriu, prima etapă procedurală, în sensul ajungerii la un consens cu creditorul și al evitării, pe cât posibil, a intervenției în cadrul raporturilor contractuale a instanței judecătorești. Legiuitorul a reglementat acest mecanism procedural în două etape pentru a da posibilitatea încetării contractului, ca rezultat al acordului de voință al părților, fără intervenția instanțelor judecătorești, apelarea la forța de constrângere a statului realizându-se, în mod evident, numai atunci când părțile nu ajung la un consens.";
La par. se statuează că "48. Prin urmare, Curtea constată că textul criticat nu încalcă art. 44 din Constituție, în măsura în care acesta este aplicat în condițiile intervenirii impreviziunii. În caz contrar, s-ar accepta, pe de o parte, ruina debitorului și îmbogățirea fără justă cauză a creditorului, contractul de credit nemaiputând constitui temeiul îmbogățirii acestuia, ci situația imprevizibilă intervenită, iar, pe de altă parte, s-ar crea o vădită inegalitate între debitorii care, având în vedere aceeași situație de impreviziune, au reușit să reziste acesteia pe un interval temporal mai extins sau mai restrâns. Or, acest criteriu, coroborat cu data intrării în vigoare a legii, este unul artificial și arbitrar, întrucât impreviziunea trebuie evaluată în exclusivitate în funcție de echilibrul contractual dintre părți, fiind, așadar, o chestiune ce ține de dezechilibrarea prestațiilor la care acestea s-au obligat datorită unui element exterior conduitei lor a cărui amploare nu putea fi prevăzută. Așadar, stingerea datoriei prin darea în plată a imobilului ipotecat reprezintă o ficțiune juridică aplicabilă tuturor procedurilor de executare silită începute anterior sau ulterior intrării în vigoare a legii, indiferent că bunul aferent garanției a fost vândut în cadrul acestei proceduri anterior/ulterior intrării în vigoare a legii, singura condiție impusă de legiuitor fiind ca acestea să fie în curs la data depunerii notificării. Așa fiind, ca urmare a stingerii datoriilor prin darea în plată a bunului în condițiile legii criticate, executarea contractului încetează.";
Prin urmare, în vederea aplicării teoriei impreviziunii, instanța va analiza întrunirea cumulativă a următoarelor condiții:
- schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului;
- schimbarea împrejurărilor, precum și întinderea acesteia nu au fost și nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului;
- debitorul nu și-a asumat riscul schimbării împrejurărilor și nici nu putea fi în mod rezonabil considerat că și-ar fi asumat acest risc;
- debitorul a încercat renegocierea în vederea adaptării rezonabile și echitabile a contractului manifestate într-un termen rezonabil și cu bună credință.
În ceea ce privește împrejurările avute în vedere, instanța apreciază că acestea trebuie să fie străine executării contractului, și prin urmare străine persoanei creditorului și a debitorului. Instanța constată că debitorii reclamanți nu au făcut dovada intervenției unei circumstanțe extraordinare, de natură a face imposibilă executarea obligației, deși sub acest aspect le revenea sarcina probei.
Așadar, instanța constată că nu s-a dovedit că veniturile debitorilor au suferit modificări față de momentul încheierii convenției de credit, iar faptul că debitorul reclamant N.I.M. a fost încadrat în grad de handicap accentuat prin certificatul nr. 3217/27.03.2009 eliberat de Consiliul Județean Prahova (f. 13), beneficiind de o pensie de invaliditate de 757 lei lunar (f. 12) nu este de natură a dovedi că la momentul încheierii contractului de credit - 05.05.2008, prin care a contractat suma de 288.500 CHF, deținea împreună cu soția sa, garant al creditului, veniturile necesare pentru achitarea unei rate lunare de 1.852,41 CHF, astfel cum a fost stabilită prin scadențarul contractului (f. 66-70), aceste elemente fiind de natură a caracteriza o supraîndatorare asumată a debitorilor încă de la momentul încheierii contractului de credit.
De altfel, instanța apreciază că acest element nu este unul suficient în dovedirea intervenii unei împrejurări exterioare executării contractului, de natură a produce adaptarea efectelor acestuia, concretizate cu darea în plată a imobilului ipotecat.
De altfel, debitorii reclamanți nu au făcut nici dovada faptului că au încercat renegocierea contractului cu banca pentru a adapta rezonabil și echitabil efectele contractului, renegociere manifestată într-un termen rezonabil și cu bună credință.
În ce privește criteriul devalorizării bunului, instanța reține că în par. 122 al Deciziei Curții Constituționale 623/2016 s-a statuat că în condițiile în care art. 11 teza întâi prevede ca un criteriu de sine stătător criteriul devalorizării bunurilor imobile ce fac obiectul garanției aduse de debitor, se ajunge la o încălcare a dreptului de proprietate privată asupra sumelor de bani ale împrumutătorului (instituției de credit), drept prevăzut de art. 44 din Constituție. Curtea a constatat că un astfel de criteriu care a fost prevăzut alternativ cu cel al riscurilor ce izvorăsc din contractul de credit și, deci, folosit de sine stătător este incompatibil cu aplicarea impreviziunii de către instanța judecătorească, astfel cum a fost configurată sub regimul Codului civil din 1864. Faptul că garanția adusă se devalorizează nu are legătură cu executarea contractului de credit.
Cu privire la excepția lipsei coparticipării procesuale active invocată de pârâta-creditor P. BANK ROMANIA SA, față de împrejurarea că prin contractul de credit a acordat reclamantului N.I.M, în calitate de împrumutat și soției acestuia, N.M., în calitate de garant ipotecar, un credit în valoare de 288.500 CHF, iar cererea de chemare în judecată a fost promovată doar de reclamantul N.I.M, se reține că la primul termen de judecată reclamantul a chemat în judecată și pe soția sa, procedând la modificarea în acest sens a cererii sale de chemare în judecată, modificare de care instanța a luat act, constatând incidența și a disp. art. 78 alin.2 Cod proc.civilă, fiind vorba despre o intervenție forțată în proces a unei alte persoane care ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și reclamantul, reglementată de art. 68 Cod proc.civilă.
În consecință, instanța apreciază că nu a fost dovedită condiția impreviziunii de către cei doi debitori reclamanți, pentru considerentele anterior menționate, sens în care va fi respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, cu consecința obligării acestora la plata cheltuielilor de judecată către pârâta P. Bank România S.A., în temeiul art. 453 Cod proc.civilă, constând în onorariul avocatului ales în cuantum de 1.648,23 lei, potrivit dovezilor depuse la dosar (f. 102-104).
| ← Obligarea la virarea soldului disponibil în contul unic de... | Art. 169 din legea nr. 85/2014. Jurisprudență Faliment → |
|---|
