Anulare act administrativ-fiscal. Decizie de suspendare a soluționării contestației
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Sentinţă civilă nr. 5 din data de 10.01.2014
Anulare act administrativ-fiscal. Decizie de suspendare a soluționării contestației. Analizarea, în mod concret, a existenței interdependenței între faptele pentru care organul fiscal a sesizat organele de cercetare penală și obligațiile fiscale stabilite în sarcina reclamantei. Scopul suspendării. Lipsa relevanței neînceperii urmăririi penale pentru aprecierea legalității măsurii suspendării.
- O.G. nr. 92/2003, art. 214 alin. 1 lit. a, art. 108 alin. 1, 2
Numai în funcție de stabilirea faptelor de către organele de cercetare penală se poate asigura soluționarea legală și temeinică a contestației, deoarece soluționarea laturii penale a cauzei poate determina adoptarea unor soluții diferite în ceea ce privește menținerea sau anularea obligațiilor fiscale stabilite prin decizia de impunere.
Scopul suspendării soluționării contestației este acela de a clarifica și elimina toate bănuielile, respectiv indiciile privind săvârșirea faptei penale a cărei constatare ar avea o directă influență asupra soluției date în procedura administrativă, prealabil emiterii deciziei administrativ-fiscale. Legiuitorul acordă prioritate organului de cercetare penală, în cazul existenței unei legături dintre potențialul caracter penal al faptei și soluția organului administrativ, potrivit principiului "penalul ține în loc civilul";.
Neînceperea urmăririi penale nu constituie un aspect care să intereseze legalitatea măsurii suspendării, în condițiile în care art. 214 Cod procedură fiscală impune, cu titlu de condiții necesare pentru a se putea dispune suspendarea, existența unei sesizări a organelor de cercetare penală, din partea organului care a efectuat activitatea de control, cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă, fără a se condiționa dispunerea suspendării de începerea urmării penale.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 8.7.2013, reclamanta SC F. I. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta MFP-ANAF (1) anularea Deciziei nr. 195/28.6.2013 prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației pentru suma de 21.244.017 lei stabilită în baza Deciziei de impunere privind obligații fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 287/17.4.2013 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. 237/17.4.2013, ca fiind nelegală și netemeinică; (2) anularea măsurii suspendării soluționării contestației pentru suma de 21.244.017 lei; (3) trimiterea cauzei la pârâtă pentru soluționarea contestației și pentru aceste debite fiscale; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii s-a argumentat că decizia de suspendare a soluționării contestației este nelegală, în speță nefiind îndeplinite condițiile reglementate de art. 214 Cod procedură fiscală, din moment ce este obligatoriu ca, anterior, organele de inspecție fiscală să fi întocmit procesul verbal reglementat de art. 108 alin. 2 Cod procedură fiscală și să se comunice acest fapt organelor competente în soluționarea contestației, la întocmirea referatului cu propunerile de soluționare a contestației. S-a opinat că la aceste înscrisuri nu s-a făcut nicio trimitere în Decizia atacată, lucru care confirmă faptul că nu există aceste două acte.
S-a apreciat că nu este îndeplinita niciuna dintre condițiile sine qua non necesare pentru suspendarea soluționării contestației, în sensul că: nu există la dosar nicio dovada că s-a dispus începerea urmăririi penale; urmărirea penală nici nu s-a dispus deoarece administratorul statutar al subscrisei nu a fost audiat niciodată cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune - deși audierea este o condiție obligatorie, fără de care nu poate fi dispusa începerea urmăririi penale; presupusa infracțiune de evaziune fiscală nu are nicio înrâurire hotărâtoare asupra soluționării contestației, deoarece neregularitățile facturilor fiscale emise de diferite societăți nu sunt imputabile reclamantei.
Reclamanta a subliniat că poate justifica primirea bunurilor achiziționate în baza facturilor fiscale întrucât acele bunuri reprezentau marfa achiziționată care a intrat pe stoc de marfă, astfel cum rezultă din copiile facturilor de achiziție a acestor mărfuri (facturi pe care organele de control le-au eliminat valoric ca fiind cheltuieli nedeductibile fiscal). S-a arătat că la fiecare factură s-a atașat nota de recepție care este document contabil justificativ întocmit cu ocazia fiecărei achiziții si care dovedește irefutabil intrarea bunului facturat în patrimoniu, în timp ce din jurnalul de cumpărări si jurnalul de vânzări aferente perioade verificate reiese că ceea s-a achiziționat s-a și vândut, fiind încasate venituri, la care s-a plătit impozit pe profit.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei în data de 9.8.2013 (f. 24-28), pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că între obligațiile stabilite prin decizia de angajare a răspunderii solidare a reclamantei și cauza ce face obiectul dosarului penal deschis la sesizarea organelor de inspecția fiscală există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei în procedura administrativă, astfel că s-a dat o corectă aplicare art. 214 alin. 1 lit. a din Codul de procedură fiscală.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut că prin Decizia nr. 195/28.6.2013, emisă de pârâtă, s-a dispus suspendarea soluționării contestației formulate de reclamanta S.C. F. I. S.R.L., în ceea ce privește obligațiile fiscale stabilite prin Decizia de impunere nr. F-MS 287/17.4.2013 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată în sumă totală de 21.244.017 lei, reprezentând impozit pe profit, taxă pe valoarea adăugată și accesorii, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală, respectiv în dosarul penal instrumentat de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș, în baza procesului verbal nr. 212/17.4.2013, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea cu caracter definitiv a motivului care a determinat suspendarea, în condițiile legii.
La pronunțarea soluției de suspendare a soluționării contestației, organul fiscal a ținut cont de dispozițiile art. 214 alin. 1 lit. a Cod procedură fiscală, potrivit cărora "Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă.";
Primul aspect de nelegalitate al Deciziei atacate, adus în discuție de reclamantă, vizează nesocotirea prevederilor art. 108 alin. 1-2 Cod procedură fiscală, potrivit cărora "Organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecției fiscale și care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracțiuni, în condițiile prevăzute de legea penală. În situațiile prevăzute la alin. (1) organele de inspecție au obligația de a întocmi proces-verbal semnat de organul de inspecție și de către contribuabilul supus inspecției, cu sau fără explicații ori obiecțiuni din partea contribuabilului. În cazul în care cel supus controlului refuză să semneze procesul-verbal, organul de inspecție fiscală va consemna despre aceasta în procesul-verbal. În toate cazurile procesul-verbal va fi comunicat contribuabilului.";
Curtea a reținut că susținerea reclamantei este contrazisă de mențiunile din cuprinsul Deciziei nr. 195/28.6.2013, din moment ce la filele 5-6, 8 ale actului în discuție se arată expres că în urma constatărilor consemnate în Raportul de inspecție fiscală contestat, s-au stabilit diferențe suplimentare de plată în sarcina reclamantei reprezentând impozit pe profit și TVA, rezultate ca urmare a neadmiterii la deducere a cheltuielilor pentru care documentele deținute de societate, respectiv facturile și avizele de însoțire a mărfii, nu au fost în măsură să justifice realitatea tranzacțiilor, iar faptele ar putea întruni elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute la art. 8 alin. 1 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, astfel că a fost întocmit Procesul verbal nr.212/17.4.2013 (f. 145-167) și prin adresa nr. 670/18.4.2013 (f. 177) organele de inspecție fiscală din cadrul D.G.F.P. Mureș - Activitatea de inspecție fiscală au sesizat Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș în vederea efectuării cercetărilor ce se impun pentru constatarea existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale infracțiunii menționate.
Legat de lipsa de interdependență dintre faptele bănuite de organele de inspecția fiscală și obligațiile fiscale stabilite în sarcina reclamantei, Curtea a observat că prin Decizia analizată s-a motivat existența unei strânse legături, argumentare a cărei pertinență este primită de această instanță. Astfel, în cauză se impune stabilirea realității operațiunilor de achiziție a deșeurilor feroase și neferoase efectuate de reclamantă, în condițiile în care societățile furnizoare nu au putut verificate, pentru că nu au funcționat la sediul declarat sau au fost declarate inactive, iar o parte dintre acestea nu au depus declarații informative privind taxele și impozitele, respectiv nu au declarat sau au declarat parțial livrările efectuate. Cum de realitatea tranzacțiilor efectuate de reclamantă, aspect care formează obiectul cercetărilor penale, depinde legalitatea deciziei de impunere contestate, trebuie reținut că numai în funcție de stabilirea faptelor de către organele de cercetare penală se poate asigura soluționarea legală și temeinică a contestației, soluționarea cauzei pe latura penală putând determina adoptarea unor soluții diferite în ceea ce privește menținerea sau anularea obligațiilor fiscale stabilite prin Decizia de impunere nr. 287/17.4.2013.
Curtea a mai reținut că scopul suspendării este acela de a clarifica și elimina toate bănuielile, respectiv indiciile privind săvârșirea unei fapte penale a cărei constatare ar avea o directă influență asupra soluției date în procedura administrativă, prealabil emiterii deciziei administrativ fiscale. În cazul existenței unei legături dintre potențialul caracter penal al faptei și soluția organului administrativ, legiuitorul a înțeles să acorde prioritate organului de cercetare penală, dispoziție apreciată în mai multe rânduri de Curtea Constituțională (spre exemplu, prin Decizia nr. 56 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 204 din 10 aprilie 2013, Decizia nr. 189 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 15 aprilie 2010, și Decizia nr. 63 din 2 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 16 martie 2006) ca fiind o consacrare în materie fiscală a principiului "penalul ține în loc civilul";, soluție legislativă în acord cu garanțiile constituționale, inclusiv cu dreptul de acces la justiție.
Nu are relevanță din perspectiva textului art. 214 alin. 1 Cod procedură fiscală nici împrejurarea dacă cercetările penale privesc partenerii societății reclamante, câtă vreme legătura strânsă dintre posibilul caracter infracțional al faptelor și soluționarea contestației administrative a reclamantei constă în necesitatea de a determina realitatea operațiunilor comerciale înregistrate în contabilitatea reclamantei, cu efect direct asupra cuantumului obligațiilor bugetare.
În fine, neînceperea urmăririi penale nu constituie un aspect care să intereseze legalitatea măsurii suspendării, în condițiile în care art. 214 Cod procedură fiscală impune cu titlu de condiții necesare pentru a se putea dispune suspendarea existența unei sesizări a organelor de cercetare penală, din partea organului care a efectuat activitatea de control, cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă, fără a se condiționa dispunerea suspendării de începerea urmării penale. În același timp, după cum reiese din adresa din 9.1.2014 (f. 207), emisă de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș, în cauză, pin Rezoluția din data de 8.10.2012 s-a confirmat începerea urmăririi penale față de învinuitul F. I., administrator și asociat al societății reclamante, sub aspectul infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, incriminată de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
În concluzie, având în vedere că soluția suspendării contestației este motivată și se înscrie în limitele legale trasate de prevederile art. 214 alin. 1 lit. a Cod procedură fiscală și, observând legătura dintre actul de creanță fiscală emis de pârât și faptele care formează obiectul cauzei penale, precum și întâietatea rezolvării cauzei penale, acțiunea reclamantei este găsită neîntemeiată, urmând să fie respinsă ca atare.
| ← Plângere împotriva rezoluției directorului O.R.C.... | Practică comercială înşelătoare. Proces-verbal de... → |
|---|
