Anulare act fraudulos-art.80 alin.1 lit.b) şi c) Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei
| Comentarii |
|
Tribunalul VÂLCEA Sentinţă civilă nr. 3332 din data de 11.06.2015
Anulare act fraudulos-art.80 alin.1 lit.b) și c) Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței
Actul săvârșit de către debitoare conduce prin el însuși la destabilizarea bunului mers al societății al societății, fiind un act lezionar încheiat de societatea debitoare în perioada premergătoare deschiderii procedurii insolvenței, fiind astfel îndeplinite condițiile art.80 alin.1 lit.b) din Lege.
Cu privire la incidența dispozițiilor art.80 alin.1 lit.c), instanța constată că legiuitorul a instituit în privința debitorului prezumția de fraudă, prin încheierea actului debitorul acceptând sau urmărind posibilitatea vătămării intereselor creditorilor săi în beneficiul celui cu care a contractat căruia îi transferă o valoare patrimonială.
De asemenea, legiuitorul a prevăzut și complicitatea terțului la fraudă, complicitate care presupune intenția acestuia de a leza interesele creditorilor prin înțelegere cu debitorul.
În speță, pe fondul lipsei lichidităților debitoarei, situație cunoscută de ambele părți contractante, a avut loc înstrăinarea unui activ important pentru desfășurarea activității debitoarei, așa cum s-a descris mai sus.
Ambele părți au urmărit satisfacerea preferențială a creditoarei P SA, în detrimentul celorlalți creditori, fiind cunoscută lipsa lichidităților societății X BĂBENI, în condițiile în care debitoarea nu achitase contravaloarea prestațiilor executate de către pârâtă, începând cu luna august 2010, așa cum reiese din operațiunea de compensare consemnată în actul depus la fila 16 dosar.
SENTINȚA NR.3332 din 11 iunie 2014 TRIBUNALUL VÂLCEA-SECȚIA II CIVILĂ
La data de 06.03.2012 reclamanta A I SPRL, în calitate de administrator judiciar al debitoarei X SA, în contradictoriu cu pârâtele X SA, prin administrator special CF și P SA a solicitat, potrivit dispozițiilor art.46 și 49 din Legea 85/2006, constatarea nulității facturii /01.11.2011 și a tuturor actelor subsecvente, respectiv operațiunile de compensare a datoriilor reciproce concretizate prin Ordinele de compensare cu repunerea părților în situația anterioară, în sensul restituirii de către pârâta P SA în averea debitoarei a bunurilor ce au făcut obiectul vânzării, respectiv "linia electrică aeriană de medie tensiune ca racord de rezervă din ….cu o lungime de 1,9 km, linia subterană de medie tensiune de 20 kv cu o lungime de 75 m, aferentă liniei ….. celula de medie tensiune și punctul de măsură aferent intrare …., celula de medie tensiune plecare spre TRAFO 41.000 kva, linie electrică subterană de 200m și punct TRAFO 1000kVA.";
În subsidiar, în temeiul dispozițiilor art.79 și 80 alin.1 lit.b) și c) din Legea 85/2006, se solicită anularea facturii fiscale sus-menționate și a tuturor actelor subsecvente și repunerea părților în situația anterioară.
În motivare se arată că în data de 04.11.2011 debitoarea a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței pentru datorii de 9.000.000 lei, cerere admisă prin sentința 2180/09.11.2011.
Societatea pârâtă P SA asigura serviciile de pază a debitoarei, având o creanță anterioară deschiderii procedurii de circa 120.000 lei, pentru care a fost emis un bilet la ordin avalizat în nume personal și de directorul societății-M I.
Se menționează că, după data deschiderii procedurii, pârâta PSA, în scopul stingerii creanței sale prin compensare, a propus debitoarei să cumpere activul descris anterior, sub amenințarea executării biletului la ordin față de directorul debitoarei și retragerea personalului de pază.
Sub această presiune, fără o analiză tehnico-legală, debitoarea a vândut activul, prilej cu care a fost emisă factura fiscală din data de 10.11.2011 antedatată cu 01.11.2011, la propunerea pârâtei P SA.
De asemenea, se arată că la cererea aceleiași societăți a fost înregistrat, la aceeași dată, și Raportul de evaluare nr.220 întocmit de P MA, raport prin care s-a stabilit un preț derizoriu.
Prin urmare, s-au emis cele două ordine de compensare la data de 16.11.2011.
Față de această operațiune, prin Decizia 1/03.01.2012, administratorul special a constituit o comisie de cercetare a modului de vânzare, raport din care s-au reținut următoarele:
Activul ce a constituit obiectul tranzacției și al cărui preț real era de circa 400.000 lei față de prețul vânzării de 131.379,97 lei reprezintă racordul pentru debitoare și celelalte firme cărora debitoarea le asigura furnizarea energiei electrice, activ ce era închiriat firmei E SA, conform Contractului /12.08.2008, cu termen de valabilitate 01.05.2015.
Având în vedere cele arătate, în opinia reclamantei, vânzarea a avut loc ulterior deschiderii procedurii, condiții în care devin incidente prevederile art.46 și art.49 din Legea 85/2006, astfel că se solicită, în principal,constatarea nulității facturii fiscale sus-menționate și a actelor subsecvente și repunerea părților în situația anterioară.
În subsidiar, în situația în care instanța va considera că tranzacția a avut loc anterior deschiderii procedurii, la data de 01.11.2011, se solicită aplicarea dispozițiilor art.79 și art.80 alin.1 lit.b) și c) din Legea 85/2006, plecând de la data încheierii tranzacției, prețul vânzării, precum și modalitatea de achitare a prețului vânzării, la care se adaugă intenția părților de a sustrage bunurile de la urmărirea de către creditori sau de a le leza interesele.
Astfel, se arată că persoana care a participat la încheierea tranzacției, M I, cunoștea starea incertă și dezechilibrul puternic pe care îl înregistra debitoarea, la data vânzării, ca urmare a datoriilor scadente de peste 9.590.000 lei, conform tabelului de creanțe refăcut, dar și faptul că activul nu putea fi vândut din punct de vedere tehnic, întrucât este racordul electric de rezervă al debitoarei, iar E SA, avea drept de preempțiune în cazul vânzării, așa cum era stipulat în contractul de închiriere.
Se menționează că explicația dată ulterior de MI, în sensul că tranzacția s-a încheiat sub presiunea executării biletului la ordin avalizat personal, nu este considerată de către reclamantă decât un aspect ce conduce la concluzia încheierii tranzacției în detrimentul debitoarei și în fraudarea celorlalți creditori ai acesteia.
Prin urmare, se solicită anularea actelor frauduloase și repunerea părților în situația anterioară, fiind subliniat faptul că pârâta P SA intenționează să dezafecteze această rețea de alimentare, așa cum reiese din adresa 57/04.01.2012 transmisă chiriașului E SA, împrejurare care ar aduce grave prejudicii debitoarei.
Prin întâmpinare pârâta P SA a arătat că între debitoare și pârâtă au existat raporturi contractuale din anul 2008, raporturi în baza cărora s-a născut o creanță de 103.848,20 lei, așa cum s-a arătat și în notificarea din data de 21.04.2011.
Se arată că propunerea de vânzare a liniei PAL a venit din partea administratorului debitoarei, MI, care a menționat că linia nu mai era în folosință, deoarece debitoarea se alimenta prin încă două linii.
Întrucât creanța nu a fost achitată, pârâta a introdus cerere de emitere a ordonanței de plată, conform OUG 119/2007, debitoarea solicitându-i să renunțe la judecată, fiind emis biletul la ordin…., prezentat unității bancare, bilet nul, condiții în care suma nu a putut fi încasată.
Prin urmare, debitoarea a fost notificată din nou, la data de 03.08.2011, astfel că a fost emis un alt bilet la ordin predat pârâtei la data de 16.09.2011
….., bilet refuzat la plată de bancă.
În aceste condiții, a fost emisă Notificarea …/21.10.2011, prin care se anunța rezilierea contractului de pază, situația față de care debitoarea a propus vânzarea în contrapartidă a activului Linie PAL cu anexele sale, propunere cu care pârâta a fost de acord, deoarece societatea OC SA, la care avea datorii societatea pârâtă, era dispusă să închirieze sau să cumpere acest activ.
Pârâta precizează că a luat cunoștință de Raportul de evaluare la data de 27.10.2011, astfel că s-a încheiat Contractul de vânzare-cumpărare 775/28.10.2011, la prețul negociat de 131.379,97 lei.
Ulterior, la data de 01.11.2011 au fost întocmite: Procesul-verbal de predare -primire; Acordul ..; Factura fiscală …, factură transmisă de NI, director la OC SA, unitate ce are o secție de producție în cadrul debitoarei și al cărei sediu se află în aceeași clădire cu societatea pârâtă.
Pârâta subliniază faptul că ulterior deschiderii procedurii insolvenței, aceasta nu a fost notificată de către administratorul judiciar/administratorul special în legătură cu tranzacția descrisă mai sus.
Pârâta explică introducerea prezentei cereri, ca urmare a relațiilor contractuale dintre pârâtă și E SRL, căreia i s-a cerut o chirie lunară care să acopere, din punct de vedere fiscal, contravaloarea amortizării și să participe la întreținerea și repararea activului, aceasta funcționând în momentul de față în condiții de pericol.
Referitor la cererea principală, se arată că solicitarea de intrarea în insolvență a fost a debitoarei, iar nu a unui creditor, solicitare ulterioară încheierii tranzacției, bunul vândut nefiind un racord de rezervă, atât timp cât nu mai era folosit, ci închiriat pentru suma de 100 lei/lunar, iar terenul pe care se află bunul nu mai este în proprietatea debitoarei.
Mai mult, se arată că prin Acordul /01.11.2011, se stabilise că în caz de faliment/insolvență debitoarea putea utiliza acest bun, în condiții de necesitate, iar prin vânzarea acestui bun, debitoarea a fost degrevată de cheltuieli pe care nu le mai putea oricum suporta.
În ceea ce privește cererea subsidiară, se arată că pârâta este o societate autorizată de Ministerul de Interne a asigura paza și protecția armate, pază în baza căreia debitoarea își putea desfășura activitatea.
De asemenea, se subliniază că activul vândut nu mai era folosit din anul 2008, dată de la care nu a mai fost efectuată nicio revizie, condiții în care bunul nu a fost vândut în scop fraudării celorlalți creditori, cedarea activului către pârâtă permițând continuarea furnizării serviciilor de pază armate, esențiale pentru buna funcționare a societății debitoare.
Totodată, se arată că această vânzare a dus la diminuarea datoriilor cu suma de 131.379,97 lei, ce mărește posibilitatea de reorganizare și care a degrevat debitoarea de costurile de achiziție a terenului pe care se află amplasat activul, precum și de costurile de reparație și întreținere a liniei electrice.
Referitor la prețul vânzării, sunt invocate aceleași aspecte, la care se adaugă faptul că valoarea de piață a bunului este dată de capacitatea de valorificare a elementelor componente și nu de bun întreg.
Valoarea de expertiză a fost stabilită la suma de 23.741 lei, valoare egală cu valoarea amortizării bunului în 20 de ani, pentru o chirie de 100 lei/lună.
Cum prețul oferit de pârâtă este de 5,53 ori mai mare decât valoarea estimată, iar modul de plată, prin compensare reprezintă regula în ceea ce privește derularea raporturilor juridice dintre cele două societăți, compensare admisă și de dispozițiile art.52 din Legea 85/2006 se arată că nu este vorba despre fraudarea intereselor creditorilor societății debitoarei, ci ne aflăm în prezența unei convenții încheiate conform dispozițiilor art.970,980 și 981 Cod civil.
Prin urmare, se solicită respingerea cererii.
La data de 18.09.2012 reclamanta a precizat obiectul cererii, solicitându-se în principal și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare 775/28.10.2012, iar în subsidiar anularea acestui contract, față de apărările din întâmpinarea depusă, în care a fost menționat acest înscris, act înregistrat numai de către societatea pârâtă, iar nu și de către debitoare.
Este amintită declarația dată de MI din care rezultă că la data încheierii tranzacției au fost încheiate numai Procesul-verbal de predare-primire /01.11.2011 și Acordul dintre părți /01.11.2011.
În plus, se arată că în cuprinsul facturii fiscale nu este menționat acest document, ceea ce dovedește că la acea dată nu exista contractul sus-menționat.
De asemenea, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care se arată că istoricul creanței deținute de către pârâtă nu se deosebește de cel al creanțelor înscrise în tabelul creditorilor, creditori care au deținut, la rândul lor titluri executorii încă din prima parte a anului 2011.
Totodată, se reiau cele susținute în cererea de precizare referitor la apariția contractului de vânzare-cumpărare, despre care se susține că este întocmit după introducerea prezentei cereri, având în vedere că acesta vizează aspecte menționate în Raportul Comisiei de cercetare și cuprinde neconcordanțe în raport de conținutul facturii 3409/01.11.2011(factură în care nu este trecut acest contract și în care apare ca modalitate de plată "cu OP";, iar în contract"; prin compensare";).
Astfel, se arată că nu are relevanță faptul că pârâta a menționat că a luat cunoștință de raportul de evaluare la data de 27.10.2011, data reală a întocmirii raportului fiind 10.11.2011, așa cum rezultă și din Nota explicativă a lui MI.
De asemenea, este subliniat faptul că valoarea derizorie stabilită de evaluator dovedește că acesta a stabilit o valoare pentru un bun dezafectat, ce putea fi valorificat ca materiale recuperabile, în realitate fiind vorba despre o rețea electrică în funcționare, mai precis de un racord de rezervă, potrivit Inventarului …/27.01.2001 și Procesului-verbal de recepție din anul 1984.
În ceea ce privește petitul subsidiar, se menționează că suma datorată pârâtei nu este o creanță prioritară, ci una chirografară, iar plata prin compensare s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor Legii 85/2006.
De asemenea, este considerată greșită aprecierea pârâtei referitoare la valoarea și utilitatea rețelei electrice vândute, care este unicul racord electric de rezervă care nu poate fi înstrăinat, datorită obiectului de activitate al societății debitoare-depozitare și delaborare muniție, armament etc, care impune cu necesitate existența în patrimoniu a acestei linii pentru protejarea și asigurarea funcționării continue și în siguranță a sistemelor de alarmă, în caz de avarii pe linia principală de alimentare cu energie electrică.
Totodată, se precizează faptul că închirierea racordului s-a făcut tocmai cu scopul menținerii lui în funcțiune și folosirii în caz de necesitate.
În final, se arată că aprecierea pârâtei că la momentul încheierii contractului nu cunoștea despre situația concretă a debitoarei este contrazisă de conținutul propriei întâmpinări, potrivit căreia pârâta deținea facturi fiscale scadente și neîncasate din august 2010, condiții în care se solicită admiterea cererii, așa cum a fost precizată.
Au fost audiați martorii BV, MG și MI, pentru reclamantă, martori care au declarat că tranzacția a avut loc pe data de 09.11.2010, MG-fost inginer șef și M I-fost director general, unicul acționar al societății și președintele Asociației salariaților, arătând că în fapt a avut loc o vânzare ce cuprindea atât rețeaua de rezervă care alimenta societatea debitoare, în caz de avarie a liniei principale, cât și elemente comune cu stația principală: celule de intrare și ieșire, cablu subteran și un punct de transformare care nu puteau fi separate de stația principală.
Martorii au declarat că au fost vândute și alte mijloace fixe ce nu sunt cuprinse în contract, ca: separatori, cutii de protecție bară, celulă de măsură și descărcător.
Martorul M a descris modalitatea de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare, contract încheiat sub mare presiune, fiind anunțată Prefectura, pentru asigurarea pazei de către societatea pârâtă, care lăsase fără pază societatea debitoare, condiția impusă chiar de către Prefect pentru reluarea serviciilor fiind plata acestora.
Martorul a vorbit și despre o grevă a salariaților, în aceeași zi fiind încheiate mai multe documente, între care și un contract, despre care a aflat că nu au fost înregistrate în evidența debitoare.
Martorul a precizat că la acel moment nu a cunoscut că linia este una de rezervă și că societatea chiriașă avea un drept de preempțiune, martorul solicitând ridicarea prețului față de raportul de evaluare întocmit de expertul ales de societatea pârâtă.
De asemenea, acesta a declarat că modalitatea de plată a serviciilor prestate de către pârâtă era fie prin bilete la ordin, fie prin compensare.
Martorii pârâtei: NI-angajat al O C SA, MM-angajat al pârâtei și P A-fost director general al pârâtei, au declarat că debitoarea înregistra datorii față de societatea pârâtă, condiții în care au încercat să retragă paza, dar la cererea autorităților locale aceasta nu a fost ridicată, fiind vorba despre un obiectiv strategic.
Martorul PA nu și-a amintit de data încheierii contractului, dar a precizat că nu știa la acea dată că societatea este sau nu în faliment, contractul fiind încheiat în urma unor negocieri.
Cu prilejul încheierii contractului, s-a arătat că au fost încheiate mai multe documente, contractul fiind semnat de martorul PA în biroul acestuia, după ce fusese semnat de către directorul debitoarei, contract prezentat de martorul N I.
Acesta din urmă a confirmat faptul că a transmis documente între cele două societăți contractante, între care și contractul de vânzare-cumpărare, fără a putea preciza momentul transmiterii, dacă a fost anterior sau ulterior intrării în insolvență a debitoarei.
Prin interogatoriul luat debitoarei, la cererea pârâtei P SA, s-a arătat că linia electrică ce a format obiectul vânzării este linie de rezervă, permanent cuplată, aceasta fiind o rezervă caldă, ceea ce înseamnă, din punct de vedere energetic, permanent funcțională.
În cauză au fost dispuse expertize tehnice, pentru a se verifica dacă, din punct de vedere tehnic, rețeaua electrică poate fi separată și partajată de rețeaua principală ce alimentează X SA, fără ca aceasta din urmă să fie afectată, pe de o parte și pentru a se stabili valoarea de piață a rețelei electrice vândute, pe de altă parte.
Prima expertiză tehnică a fost efectuată de către expertul specialist în electroenergetică, MI, care a arătat, în raportul depus la dosar, că rețeaua electrică vândută nu reprezintă "Racord de rezervă"; a societății debitoare, fiind de fapt una dintre cele trei surse ce alimentează societatea debitoare, ca atare, această rețea, tehnic, nu poate fi separată și partajată, fără ca alimentarea cu energie electrică, în condiții de siguranță sporită a debitoarei, să fie afectată.
În final, s-a arătat că siguranța sporită în alimentarea cu energie electrică a debitoarei nu este afectată atât timp cât Acordul încheiat între părți(debitoare și societatea pârâtă) nr./01.11.2011, cu privire la apariția unor "probleme tehnice pe cele două linii de alimentare cu energie electrică de medie tensiune(Mecanică 1 și Mecanică 2) este riguros respectat.
S-a reținut în cuprinsul raportului că societatea debitoare are asigurată, din anul 1984, alimentarea cu energie prin căi-circuite aeriene de 20 kv, din care două cu sarcină-Mecanică 1(scos de sub tensiune) și Mecanică 2, amplasate pe o linie aeriană LEA cu dublu circuit, în prezent în sarcină numai Mecanică 2 și unul de rezervă caldă, cu tensiune până la bornele de intrare a celulei de alimentare din această stație.
Al treilea circuit de 1,4 km proprietatea P SA, racordat la linia aeriană ….-PAL , proprietatea furnizorului de electricitate, poate prelua în caz de nevoie, prin manevrarea corespunzătoare a aparatajului din dotare, sarcina oricăruia dintre celelalte două racorduri.
Toate cele trei racorduri au punct terminus Stația de distribuție a debitoarei, care are partea exterioară construită din stâlpi cu aparataj electric și partea interioară în construcția zidită, constituită din două secții de bare echipată cu celule tip IO
Din acest racord se alimentează și un post de transformare aferent Secției de mobilă, proprietatea E SA.
La data expertizei Stația electrică interioară era închisă, alimentarea cu energie electrică a debitoarei făcându-se de la Mecanică 2.
Expertul a reținut în conținutul raportului că la proiectarea și realizarea instalației electrice descrise mai sus s-a avut în vedere realizarea unei instalații de alimentare cu energie electrică, în condiții de siguranță sporită, care să facă posibilă alimentarea consumatorilor prin oricare din cele trei circuite separate, care, la rândul lor, pot fi alimentate din două surse diferite.
Avându-se în vedere că cele două circuite aeriene Mecanică 1 și 2 sunt amplasate pe o singură linie electrică aeriană LEA cu dublu circuit și avarierea unui singur stâlp de susținere al acestei linii ar scoate din funcțiune două linii deodată, rolul celei de al treilea circuit de 20 kv, care este racordat la linia electrică aeriană de 20 kv ….-PAL …., este hotărâtor în alimentarea cu energie electrică în deplină siguranță al acestui obiectiv.
Este menționată și Anexa 4 a Contractului de furnizare a energiei electrice, din care rezultă că al treilea circuit este o cale de alimentare a societății debitoare, circuit folosit ocazional, exclusiv în situația în care cele două linii menționate devin indisponibile.
Părțile nu au formulat obiecțiuni față de acest raport de expertiză.
Expertiza pentru evaluarea liniei electrice descrise anterior a fost efectuată de către un expert cu specializare în energetică, așa cum s-a comunicat de Biroul de Expertize de pe lângă Tribunalul Vâlcea, filele 158-159 dosar.
Expertul CG, în raportul depus la dosar, a arătat că societatea debitoare este o unitate de producție cu obiect de activitate în domeniu special-fabricarea armamentului și muniției, încadrată în categoria consumatorilor de gradul I, consumatori care nu suportă nicio întrerupere în alimentarea cu energie electrică, conform Avizului tehnic de racordare /26.09.1983.
S-a reținut că Normativul Prescripții pentru alimentarea cu energie electrică E 28.62, elaborat de Ministerul Energiei prevede că pentru receptoarele de categoria I, sistemul de alimentare va fi astfel conceput încât, în caz de avarie, electroalimentarea să fie menținută sau restabilită imediat.
Cu privire la contractul din litigiu, s-a reținut că, la punctul 7 al contractului(prevederi preluate de Acordul din 01.11.2011), s-a prevăzut că, în cazul în care există probleme tehnice pe cele două linii de alimentare, să se poată face alimentarea, contra cost, din linia PAL și invers, în cazul unor probleme tehnice pe linia PAL a societății pârâte, aceasta să se poată alimenta, contra cost, din cele două linii de medie tensiune, cu acordul scris al pârâtei.
De asemenea, s-a prevăzut că societatea pârâtă poate efectua modificări în stația de conexiuni pentru alimentarea cu energie a proprietății deținute, din linia PAL.
Expertul a identificat bunurile vândute de societatea debitoare, și anume Linia electrică PAL de 1,9 km, linia subterană de 75 metri, celula de medie tensiune intrare linie PAL, celula de medie tensiune plecare TRAFO 1000 KVA, precum și linia electrică subterană de 200 metri, secție tâmplărie, punctul Trafo 1000KVA alimentare secție tâmplărie.
Expertul a concluzionat că, din analiza schemei monofilare, rezultă că TRAFO 1000 KVA, secția tâmplărie, nu se poate alimenta direct și separat din linia electrică aeriană PAL, fiind nevoie de modificări majore în stația electrică de 20 KV a debitoarei și care tehnic nu se pot realiza, deoarece uzina a fost gândită să funcționeze unitar.
De asemenea, expertul a identificat între facturile fiscale emise de CEZ VÂNZARE SA, cantități de energie electrică pe contorul montat pe alimentarea din linia 20 KV PAL, ceea ce înseamnă că au fost situații în care alimentarea de bază din stația M a fost indisponibilă și s-a funcționat pe racordul de rezervă(mai-iunie 2010).
În ceea ce privește evaluarea liniei electrice pusă în funcțiune în anul 1984, este invocat Catalogul privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, act conform căruia durata normală de funcționare reprezintă durata de utilizare în care se recuperează din punct de vedere fiscal valoarea de intrare a mijloacelor fixe pe calea amortizării, durată, care pentru rețelele aeriene pe stâlpi metalici sau beton armat, este de 32-48 ani.
În speță, s-a reținut că instalația electrică are o vechime de 29 de ani, iar raportat la durata de funcționare sus-menționată, s-a stabilit un procent de 60-90% de amortizare și un grad de uzură fizică de circa 45%.
Conform devizelor anexate, expertul a stabilit valorile de înlocuire a bunurilor vândute, și anume 404.104 lei pentru Linia electrică aeriană și bunurile de la punctele 2,3,4 și 6 din Procesul-verbal de predare-primire și de 218.798 lei pentru utilajele cu montaj, total 622.902 lei.
La această sumă s-a aplicat gradul de uzură sus-menționat, fiind stabilită o valoare de piață de 342.596 lei, la data vânzării-28.10.2011.
Față de raportul de evaluare întocmit de expertul observator al pârâtei P SA, s-au formulat obiecțiuni.
Se arată că expertul nu a folosit niciun mijloc tehnic de evaluare pentru stabilirea uzurii liniei electrice, raportat la faptul că aceasta este amplasată pe terenuri proprietatea altor persoane, linia fiind evaluată ca și cum ar fi nouă, expert care de altfel nu avea competență să realizeze lucrarea, deoarece nu este afiliat ANEVAR.
Obiecțiunile au fost admise în parte, potrivit Încheierii din data de 04.12.2013 rectificată prin Încheierea din data de 12.03.2014.
Prin răspunsurile de obiecțiuni se arată că aprecierea gradului de uzură de 45% este apropiat de cel de 50% stabilit de propriul expert observator al pârâtei, pentru estimarea valorii instalațiilor putându-se folosi metoda comparațiilor directe și metoda costului.
Prima metodă presupune comparații pe elemente, metodă ce nu a fost folosită în cazul de față, din cauza lipsei posibilității comparației cu proprietăți similare.
Cea de-a doua metodă presupune că valoarea maximă a unui bun este suma necesară pentru a construi un bun nou cu o utilitate echivalentă, din care trebuie deduse toate formele de depreciere constatate la inspecția proprietății la data evaluării.
Expertul explică modul de calcul, stabilirea valorii de înlocuire fiind făcută prin întocmirea unui deviz concret de construcție la prețurile actuale, iar nu conform unor tabele, așa cum s-a procedat de expertul observator, valoare la care s-a aplicat gradul de uzură fizică.
S-a menționat faptul că, datorită faptului că și în prezent liniile electrice aeriene se realizează cu aceleași tipuri de materiale, nu s-a luat în calcul deprecierea funcțională determinată de progresul tehnic din 1984 până în prezent și nici cel de ordin economic, având în vedere că această linie îndeplinește și astăzi aceeași funcție ca la momentul construirii ei - rezervă în caz de avarie a liniei electrice dublu circuit.
Față de cele arătate, expertul a menționat că unicul tip de depreciere ce poate fi luat în considerare este gradul de uzură fizică, metoda aplicată fiind corectă, din punctul de vedere al expertului.
Pârâta a depus punctul de vedere al expertului observator față de răspunsul la obiecțiuni, punct de vedere însușit de către pârâtă, care constituie și obiecțiunile la acest răspuns.
Din raportul depus de pârâtă instanța reține că expertul a arătat că gradul de depreciere este format din uzura fizică, deprecierea funcțională și deprecierea economică, expertul desemnat stabilind deprecierea totală numai raportat la deprecierea fizică, apropiată de cea stabilită de expertul observator.
Se arată că deprecierea funcțională nu este dată nu numai de materialele utilizate, dar și de tehnologiile folosite la confecționarea stâlpilor, a cablurilor, a lucrărilor de construire, al utilajelor utilizate la aceste lucrări.
De asemenea, deprecierea economică este socotită ca referindu-se la gradul în care piața recunoaște valoarea unui activ, depreciere care poate fi pozitivă sau negativă, în raport și de gradul de vandabilitate al unui activ.
Cu privire la metoda costurilor de înlocuire, expertul observator a arătat că aceasta este corectă, însă rezultatul obținut este mult mai mare decât valoarea credibilă, tabelul criticat de către expertul desemnat din oficiu fiind întocmit de editura IROVAL, asociată ANEVAR, care are la bază calcule de deviz corect întocmite.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin sentința nr.2180/09.11.2011 a fost deschisă procedura insolvenței față de societatea debitoare X SA, la cererea debitoarei, înregistrată la data de 04.11.2011.
Societatea debitoare este o unitate de producție cu obiect de activitate-fabricarea armamentului și muniției, condiții în care anterior deschiderii procedurii a încheiat cu societatea pârâtă P SA Contractul de prestări servicii de pază și ordine 1132/21.08.2008, durata contractului fiind prelungită prin acte adiționale. La data deschiderii procedurii prelungirea duratei contractului fusese efectuată prin Actul adițional /04.11.2011(cu 12 luni începând cu data de 01.01.2011).
Societatea pârâtă și-a prestat serviciile conform contractului sus-menționat, pentru plata cărora au fost emise facturi fiscale, la data de 21.04.2011 societatea debitoare înregistrând restanțe în achitarea contravalorii serviciilor prestate în cuantum de 122.830,97 lei, conform operațiunilor de compensare, cuprinse în actele depuse la dosar.
Pe acest fond, părțile în litigiu au hotărât stingerea creanței prin compensare, fiind depus la dosar Contractul de vânzare-cumpărare înregistrat la societatea pârâtă sub numărul …., în data de 28.10.2011, act semnat de reprezentanții legali ai celor două societăți, și anume de MI, în calitate de director economic al debitoarei și de PA, în calitate de director general al societății pârâte.
Cu același prilej au fost încheiate Factura fiscală înregistrată sub numărul /01.11.2011, Procesul-verbal de predare-primire înregistrat sub numărul/01.11.2011, Acordul între părți înregistrat sub numărul /01.11.2011 și, ulterior, Ordinele de compensare … și …./16.11.2011.
Aceste acte au vizat vânzarea de către societatea debitoare, cu prețul de 131.379,97 lei, a racordului medie tensiune compus din: LEA 1,9 KM PAL (compusă din 13 stâlpi beton TCP 15006 și 10 stâlpi beton de TC 15014, conductori 3x1,9 km, 2 separatori și 3 descărcători); LES 75 M, aferentă liniei, celulă intrare linie, celulă plecare linie la TRAFO 1000KVA tâmplărie și linie electrică subterană de 200m și punct TRAFO 1000 KVA.
Între părți s-a stabilit ca în cazul apariției unor probleme tehnice pe cele două linii cu energie medie tensiune Mecanică 1 și Mecanică 2 ale societății debitoare, să se poată face alimentarea, contracost, din linia vândută și invers, potrivit art.7 din contract și Acordului 270/01.11.201.
Descrierea celor trei linii cu energie electrică de medie tensiune este făcută de experții desemnați în cauză.
În sinteză, s-a arătat că societatea debitoare are asigurată, din anul 1984, alimentarea cu energie prin căi-circuite aeriene de 20 kv, din care două cu sarcină-Mecanică 1(scos de sub tensiune) și Mecanică 2, amplasate pe o linie aeriană LEA cu dublu circuit, în prezent în sarcină numai Mecanică 2 și unul de rezervă caldă, cu tensiune până la bornele de intrare a celulei de alimentare din această stație.
Cel din urmă a constituit obiectul vânzării-cumpărării, iar prin interogatoriul luat debitoarei, s-a arătat că această linie electrică este o linie de rezervă, permanent cuplată, fiind o rezervă caldă, ceea ce înseamnă, din punct de vedere energetic, permanent funcțională.
Din acest racord se alimentează și un post de transformare aferent Secției de mobilă, proprietatea E SA.
S-a reținut că la proiectarea și realizarea instalației electrice descrise mai sus s-a avut în vedere realizarea unei instalații de alimentare cu energie electrică, în condiții de siguranță sporită, care să facă posibilă alimentarea consumatorilor prin oricare din cele trei circuite separate.
S-a arătat că, avându-se în vedere că cele două circuite aeriene Mecanică 1 și 2 sunt amplasate pe o singură linie electrică aeriană LEA cu dublu circuit, rolul celui de al treilea circuit de 20 kv, care este racordat la linia electrică aeriană de 20 kv -PAL, este hotărâtor în alimentarea cu energie electrică în deplină siguranță al acestui obiectiv.
Al treilea circuit este în fapt o cale de alimentare a societății debitoare, fiind un circuit folosit ocazional, exclusiv în situația în care cele două linii menționate devin indisponibile, societatea debitoare fiind încadrată în categoria consumatorilor de gradul I, consumatori care nu suportă nicio întrerupere în alimentarea cu energie electrică, conform Avizului tehnic de racordare /26.09.1983.
S-a reținut că Normativul Prescripții pentru alimentarea cu energie electrică E 28.62, elaborat de Ministerul Energiei, prevede că pentru receptoarele de categoria I, sistemul de alimentare va fi astfel conceput încât, în caz de avarie, electroalimentarea să fie menținută sau restabilită imediat.
Încheierea contractului de vânzare-cumpărare și a actelor aferente descrise anterior sunt socotite de către reclamantă ca nelegale, sub mai multe aspecte.
În primul rând, s-a susținut că actele au fost încheiate ulterior deschiderii procedurii insolvenței, actele fiind antedatate, potrivit declarațiilor fostului director economic al debitoarei, IM și având în vedere data menționată pe Raportul de evaluare întocmit, la cererea pârâtei, de către inginer MA P, și anume 10.11.2011.
Față de încheierea actelor ulterior deschiderii procedurii, se solicită, pe cale principală, constatarea nulității lor, văzând dispozițiile art.46 alin.1) din Legea 85/2006, conform cărora "; În afara de cazurile prevăzute la art. 49 sau de cele autorizate de judecătorul-sindic, toate actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule.";
În subsidiar, în condițiile în care instanța va aprecia că data încheierii actelor este anterioară deschiderii procedurii insolvenței, reclamanta a invocat dispozițiile art.80 alin.1) lit.b și c din Lege, dispoziții conform cărora "Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin următoarele acte:
b) operațiuni comerciale în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii;
c) acte încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenția tuturor părților implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile.";
S-a reținut că acțiunea reclamantei este întemeiată, în temeiul dispozițiilor art.80 alin.1 lit.b) și c) din Legea 85/2006, potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare:
Cu privire la incidența dispozițiilor art.46 și 49 din Legea 85/2006, instanța constată că, în speță, reclamanta nu a făcut dovada încheierii contractului de vânzare-cumpărare, a facturii fiscale, a Procesului-verbal de predare-primire și a Acordului 270/01.11.2011, la o dată ulterioară deschiderii procedurii insolvenței față de societatea debitoare, prin sentința nr.2180/09.11.2011, mai precis la data de 10.11.2011.
În speță, actele sus-menționate sunt înscrisuri sub semnătură privată încheiate de o societate, în desfășurarea activității sale, condiții în care există prezumția că actele ar fi fost făcute la data consemnată în cuprinsul acestora, prezumție ce poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă de către partea care contestă data înscrisului.
Deși reclamanta a susținut antedatarea actelor sus-menționate, din ansamblul probelor administrate în cauză nu rezultă faptul că aceste înscrisuri ar fi fost încheiate la data de 10.11.2011, în mod neîndoielnic.
Astfel, singurele probe care arată faptul că aceste acte ar fi fost încheiate la data de 10.11.2011 sunt declarațiile extrajudiciare și judiciare ale martorului I M(fost director economic al societății debitoare).
Instanța a apreciat că aceste declarații sunt subiective, având în vedere cele relatate de către martor, în sensul că actele au fost încheiate sub presiunea pârâtei, care l-a amenințat cu executarea biletului la ordin avalizat de către martor, în condițiile în care debitoarea nu deținea mijloace bănești în conturi, pentru achitarea datoriei, la acea dată, de 122.830,97 lei.
S-a reținut că aceste declarații nu se coroborează că celelalte probe administrate în cauză, restul martorilor audiați nu au relatat nimic în legătură cu data încheierii actelor de vânzare-cumpărare, cu excepția martorului MG, care însă a arătat numai că la data de 09.11.2012 a fost chemat de directorul M pentru a-și exprima opinia din punct de vedere tehnic în legătură cu vânzarea activului descris anterior.
Cele arătate nu conduc la concluzia încheierii actelor la o dată ulterioară 09.11.2011, opinia unui specialist din cadrul societății administrate de martorul IM putând fi solicitată și ulterior perfectării contractului de vânzare-cumpărare.
În plus, reclamanta a invocat data menționată în Raportul de evaluare întocmit de către expertul MA P, și anume data de 10.11.2011.
Data înregistrării acestui raport nu poate conduce la concluzia încheierii actelor la data de 10.11.2011, atât timp cât la dosar există și adresa din 27.10.2011 emisă de același expert către OC SA, prin care se comunică prețul de 23.741 lei, preț cuprins și în raportul sus-arătat.
Prin această adresă, expertul a menționat că "Raportul de evaluare vă va fi transmis după achitarea tarifului de evaluare.";
Prin urmare, concluzia care se desprinde este că raportul de evaluare a fost întocmit anterior datei de 27.10.2011, iar înregistrarea acestuia ulterior, la data de 10.11.2011, dovedește faptul achitării tarifului de evaluare solicitat de expert.
În ceea ce privește emiterea ulterioară a ordinelor de compensare, la data de 16.11.2011, această împrejurare nu este de natură a demonstra, prin ea însăși, a încheierii actelor de vânzare-cumpărare la data de 10.11.2011
Față de cele expuse mai sus, instanța a concluzionat că cererea întemeiată pe dispozițiile art.46 și 49 din Legea 85/2006 apare ca neîntemeiată, în speță nefăcându-se dovada efectuării unor operațiuni de către debitoare, ulterior deschiderii procedurii insolvenței.
Cu privire la cererea subsidiară, așa cum a fost precizată ulterior, instanța a constatat următoarele:
Reclamanta a invocat existența unei operațiuni comerciale în care prestația debitoarei a depășit vădit pe cea primită, în sensul că prețul stabilit prin contractul de vânzare-cumpărare în cuantum de 131.379,97 lei, achitat prin compensare de către pârâtă, nu corespunde prețului real al liniei electrice aeriene vândute, preț stabilit prin expertiza dispusă în cauză ca fiind de 342.596 lei.
Instanța a constatat existența unei discrepanțe vădite între cele două prestații, pentru considerentele următoare:
Așa cum reiese atât din expertiza tehnică întocmită de către expertul MI, cât și de către expertul CG, linia aeriană ce a constituit obiectul vânzării-cumpărării nu poate fi separată și partajată de rețeaua electrică principală ce alimentează societatea debitoare, în condițiile în care aceasta reprezintă una dintre cele trei surse ce alimentează societatea, mai precis o sursă de rezervă care asigură funcționarea în condiții de siguranță a debitoarei, care are ca obiect fabricarea armamentului și muniției.
Față de această împrejurare, nu se poate stabili gradul în care piața ar putea recunoaște valoarea acestui activ și nici gradul de vandabilitate a unui asemenea activ, în condițiile funcționării societății debitoare și desfășurării activității potrivit obiectului său de activitate.
În consecință, metoda costurilor de înlocuire menționată atât de expertul desemnat de către instanță, cât și de către expertul parte al societății pârâte, nu poate conduce la stabilirea prețului real de circulație, la data vânzării activului, la data de 01.11.2011.
Aceasta este și explicația discrepanței dintre prețurile stabilite atât de experți, cât și de către părți, în urma negocierii.
În concret, s-a reținut că expertul MA P a stabilit o valoare de piață de 23.741 lei, expertul CG o valoare de piață de 342.596 lei, iar părțile au stabilit un preț de 131.379,97 lei.
Prețul a fost stabilit în urma negocierilor dintre părți, elementul determinant în stabilirea acestuia fiind în fapt cuantumul creanței deținute de către pârâta P SA, creanță în cuantum de 122.830,97 lei, iar nu prețul de circulație al unui astfel de activ pe piață.
Prin urmare, debitoarea a vândut un activ, cu valoare patrimonială, dar al cărui preț de circulație nu putea fi stabilit la data perfectării actului de vânzare-cumpărare, pentru considerentele expuse mai sus.
Cu toate acestea, disproporția vădită dintre cele două prestații constă în faptul înstrăinării de către debitoare a unui activ indispensabil desfășurării în condiții de maximă siguranță a activității debitoarei, debitoarea fiind un consumator de gradul I, ce nu suportă nicio întrerupere în alimentarea cu energie electrică, conform Avizului tehnic de racordare /26.09.1983.
Acordul încheiat între părți /01.11.2011 nu este de natură a asigura desfășurarea corespunzătoare a activității debitoarei, atât timp cât modalitatea de exploatare a liniei aeriene vândute este la discreția P SA, în calitatea sa de proprietar, care poate dispune juridic de bunul ce a constituit obiectul vânzării, așa cum reiese din adresa /04.01.2012(amenințarea locatarului cu demontarea stâlpilor și a rețelei aferente), precum și din apărările din întâmpinare(intenția vânzării liniei către OC SA).
Actul săvârșit de către debitoare conduce prin el însuși la destabilizarea bunului mers al societății al societății, fiind un act lezionar încheiat de societatea debitoare în perioada premergătoare deschiderii procedurii insolvenței, fiind astfel îndeplinite condițiile art.80 alin.1 lit.b) din Lege.
Cu privire la incidența dispozițiilor art.80 alin.1 lit.c), instanța a constatat că legiuitorul a instituit în privința debitorului prezumția de fraudă, prin încheierea actului debitorul acceptând sau urmărind posibilitatea vătămării intereselor creditorilor săi în beneficiul celui cu care a contractat căruia îi transferă o valoare patrimonială.
De asemenea, s-a reținut că legiuitorul a prevăzut și complicitatea terțului la fraudă, complicitate care presupune intenția acestuia de a leza interesele creditorilor prin înțelegere cu debitorul.
În speță, pe fondul lipsei lichidităților debitoarei, situație cunoscută de ambele părți contractante, a avut loc înstrăinarea unui activ important pentru desfășurarea activității debitoarei, așa cum s-a descris mai sus.
Ambele părți au urmărit satisfacerea preferențială a creditoarei P SA, în detrimentul celorlalți creditori, fiind cunoscută lipsa lichidităților societății X, în condițiile în care debitoarea nu achitase contravaloarea prestațiilor executate de către pârâtă, începând cu luna august 2010, așa cum reiese din operațiunea de compensare consemnată în actul depus la fila 16 dosar.
Apărările pârâtei din întâmpinare nu au fost primite, neprezentând relevanță juridică faptul stingerii creanței în cuantum de 131.379,97 lei prin compensare și nici eliminarea cheltuielilor de întreținere a liniei aeriene vândute.
Față de cele expuse mai sus, instanța a admis cererea reclamantei, așa cum a fost precizată, în temeiul dispozițiilor art.80 alin.1 lit.b) și c) din Legea 85/2006, cu consecința readucerii bunurilor vândute în patrimoniul debitoarei.
| ← Încetarea acţiunii judiciare în cazul deschiderii procedurii... | Confirmare plan reorganizare judiciară-art.100 şi art.101 din... → |
|---|
