Încetarea acţiunii judiciare în cazul deschiderii procedurii insolvenţei privind pe angajator

Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 373/A din data de 14.05.2015

 Legea nr. 85/2014 : art. 75 alin. 1.

Potrivit dispozițiilor art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, acțiunea judiciară încetează.

Constatând că, în cauză, a rămas definitivă hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței privind pe intimată, în temeiul textului legal anterior menționat, s-a dispus încetarea judecării apelului declarat în cauză.

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 697 din 08 mai 2014, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr. 309/102/2014 s-a respins acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul L. I. M. L. din Depoul Tg.-Mureș, în numele membrilor de sindicat A. A., A. E. E., B. I., C. I. G., D. V. D., G. M., H. C., L. L., M. M., P. I., P. B., P. I., R. A., R. A., R. L., S. C., S. D., S. M., S. T., Sa. T., S. V., S. M., V. V. și F. G., în contradictoriu cu pârâta S.C. Î. R. L. U. ";C. I."; S.A..

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că începând cu data de 01.01.2011, situația juridică salarială a membrilor de sindicat a fost guvernată de prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate (neexistând contracte colective la nivel superior), iar în aceste contracte nu mai există o determinare, o formulă de calcul, a salariilor de bază prin raportarea claselor de salarizare la valoarea clasei 1 de salarizare și la coeficienți de ierarhizare, ci se prevede în Anexa 1 în mod expres valoarea salariilor de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare.

În privința acestui aspect, prevederile contractelor colective de muncă la nivel de unitate sunt clare, nesusceptibile de interpretări în sensul susținut de către reclamant. Anexele 1 ale acestor contracte nici nu conțin elementul "coeficient de ierarhizare";, ci se prevăd în mod neechivoc chiar valorile salariilor de bază pentru fiecare clasă de salarizare, nelăsându-se loc de alte interpretări din partea instanței.

S-a mai reținut că părțile nu au convenit la aplicarea prin chiar contractele colective de muncă, la stabilirea salariilor de bază prin raportare la coeficienți de ierarhizare și valoarea clasei 1 de salarizare, acest mod de determinare a salariilor de bază urmând a fi negociat la următoarele discuții privind un nou Contract colectiv de muncă. Neaplicarea lor prin Contractul colectiv de muncă în discuție este de altfel exclusă în mod expres de însuși textul expres al articolului 102, respectiv 97: "care, pe durata valabilității prezentului Contract colectiv de muncă, nu se acordă";. Expresă, și totodată inclusă pentru a întări voința părților și a exclude alte posibilități de interpretare, este "NOTA"; de la sfârșitul Capitolului XI din Contractul colectiv de muncă pe anii 2012-2014: "Orice referire cuprinsă oriunde în textul prezentului contract, cu privire la drepturile menționate în prezentul capitol, nu este aplicabilă pe durata de valabilitate a acestui contract, scopul menționării acestor drepturi fiind exclusiv acela de a stabili în sarcina părților obligația negocierii acestora cu ocazia încheierii viitorului contract colectiv de muncă";.

În privința capetelor subsidiare de cerere, instanța a reținut că nu există nicio prevedere conform căreia drepturile salariale ale angajaților unității pârâte se stabilesc prin aplicarea coeficientului corespunzător clasei de salarizare la o sumă care să reprezinte salariul de bază brut minim pe țară, cu atât mai mult, cu cât astfel cum s-a arătat mai sus, elementul "coeficient de ierarhizare"; nici nu mai este aplicabil, nu mai există ca valoare determinată, sau, cel puțin, determinabilă.

Reclamantul Sindicatul L. I. M. L. din Depoul Tg.-Mureș a declarat apel împotriva acestei hotărâri, solicitând schimbarea ei integral, în sensul admiterii acțiunii formulate.

În drept, s-au invocat prevederile art. 461 alin. 2, art. 466 alin. 1, art. 470-482 din Noul Cod de procedură civilă.

Intimata S.C. Î. R. L. U. ";C. I."; S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că hotărârea atacată este legală și temeinică.

Apelantul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat argumentele expuse în apelul promovat.

La data de 23.02.2015 F. S., în calitate de administrator judiciar al pârâtei S.C. Î. R. L. U. ";C. I."; S.A a depus la dosarul cauzei un înscris, prin care a arătat că față de pârâtă s-a deschis procedura insolvenței, solicitând a se constata suspendarea de drept a judecării dosarului.

Potrivit adresei din data de 20.04.2015 emise de Tribunalul București - Secția a VII-a civilă prin Încheierea din data de 03.09.2014, pronunțată în dosarul nr. 28428/3/2014 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței privind pe S.C. Î. R. L. U. ";C. I."; S.A., încheierea fiind definitivă prin neapelare la data de 25.09.2014.

Potrivit dispozițiilor art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, acțiunea judiciară încetează.

Constatând că, în cauză, la data de 25.09.2014 a rămas definitivă hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței privind pe intimata S.C. Î. R. L. U. ";C. I."; S.A., în temeiul textului legal anterior menționat, Curtea a urmat a dispune încetarea judecării apelului declarat în cauză.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Încetarea acţiunii judiciare în cazul deschiderii procedurii insolvenţei privind pe angajator