Anulare acte frauduloase încheiate cu 3 (trei) ani anterior deschiderii procedurii insolvenţei
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 1827 din data de 27.10.2014
Legea nr. 85/2006
Anulare acte frauduloase încheiate cu 3 (trei) ani anterior deschiderii procedurii insolvenței
Intervalul de timp dinaintea deschiderii procedurii insolvenței, poartă în doctrină și jurisprudența denumirea de "perioadă suspectă"; deoarece în intervalul premergător deschiderii procedurii există un potențial ridicat de fraudare a creditorilor.
Nu se poate susține că terților contractanți nu li s-a dovedit intenția frauduloasă la încheierea actului de vânzare-cumpărare cu debitoarea, operațiunile succesive încheiate de aceștia, nefiind încheiate în calitate de profesioniști, comercianți, care sunt abilitate prin obiectul de activitate să desfășoare activități cu scop speculativ, ci în calitate de persoane fizice care nu desfășoară în mod normal astfel de operațiuni.
- Articolul 79 Legea nr. 85/2006
- Articolul 80 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006
- Articolul 85 alin. 3 din Legea nr. 85/2006
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ,
DECIZIA CIVILĂ NR.1827 din 27.10.2014)
Deliberând asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 2776 din 11.03.2014 Tribunalul București - Secția a VII - a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de BDO B. R. SPRL în calitate de lichidator judiciar al debitoarei L. I. SRL în contradictoriu cu pârâții SC L. I. SRL prin curator special P. G., D.C.D. și M. L..
În motivarea hotărârii judecătorul - sindic a reținut că reclamantul a invocat drept motiv de nelegalitate intenția părților contractante de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice fel drepturile.
A apreciat instanța de fond că reclamantul nu a fost probat că, toate părțile implicate în vânzarea-cumpărarea imobilului au fost de rea-credință în sensul că au avut cunoștință de starea de insolvență ce urma a fi creată societății debitoare, pentru prețul stipulat în contract.
Astfel, a considerat judecătorul - sindic, chiar dacă, la data semnării actului juridic de vânzare, societatea debitoare era implicată în multiple litigii, această situație nu poate constitui un argument suficient pentru a înfrânge principiul libertății contractuale ce guvernează raporturile comerciale.
De asemenea, în condițiile în care în schimbul vânzării a fost stipulat un preț real, în cauză nu a fost probată intenția de fraudă a societății debitoare și nici a pârâților D. C. D. și M.L..
Faptul că la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare, societatea debitoare datora sume semnificative băncilor, nu constituie un motiv suficient pentru a proba frauda la lege, invocată de reclamant, iar aspectele ulterioare, respectiv cesiunea de creanță, sunt acte juridice fără relevanță asupra valabilității actului de vânzare ce formează obiectul prezentei acțiuni.
Față de cele reținute instanța de fond a concluzionat că niciunul din motivele de nulitate invocate de reclamant în cuprinsul cererii introductive nu sunt de natură să atragă nulitatea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1205/14.09.2009.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs BDO B. R. SPRL, lichidator judiciar al debitoarei SC L. I. SRL, recursul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a V a Civilă, sub nr. 1839/3/2012, din 8.09.2014.
În motivarea recursului s-a arătat că intenția de fraudă a părților nu a fost prezumată prin raportare la lipsa din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare a elementului "preț";, așa cum, eronat, a reținut judecătorul - sindic, ci prin raportare la modalitatea de plată a prețului vânzării care a fost achitat integral prin compensare cu creanța pe care cumpărătorii o au față de societatea vânzătoare în baza contractului de cesiune de creanță încheiat la data de 10.09.2009, între dl. L. Marius, în calitate de cedent și cumpărătorii D.C.D. și M. L., în calitate de cesionari.
Opțiunea debitoarei SC L. I. SRL, prin asociat unic și administrator statutar, L. M., de a nu încasa prețul bunurilor vândute, ci de a "achita";, în mod preferențial, creanța celor doi pârâți - cumpărători, prin remiterea către aceștia a bunurilor ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, apare ca o liberalitate efectuată de către debitoare în favoarea acestora, în vederea fraudării intereselor altor creditori, operațiune ce contravine legii și trebuie sancționată cu nulitatea absolută, a susținut recurentul.
Cât privește proba relei credințe a părților contractante, pe care instanța de fond consideră că nu a fost efectuată în cauză, recurentul apreciază că în cauză s-a probat incidența dispozițiilor art. 79 și art. 80 alin. 1 lit. c din Legea nr.85/2006.
Astfel, actul a cărui anulare se solicită a fost încheiat în septembrie 2009, an ce se circumscrie perioadei de 3 ani anterioară deschiderii procedurii de insolvență împotriva L. I. SRL perioadă considerată "suspectă"; în doctrină.
Cât privește complicitatea la fraudă a părților implicate, acesta rezultă cu prisosință din împrejurarea că pârâții au convenit ca plata prețului bunurilor ce fac obiectul contractului de vânzare-cumpărare să se efectueze prin compensare, și nu prin creditarea efectivă a contului bancar al societății debitoare cu contravaloarea activelor, înțelegând astfel că, pe de o parte, să protejeze interesele pârâților-cumpărători, care au beneficiar de un tratament preferențial, și, pe de altă parte, să efectueze drepturile celorlalți creditori ai L. I. SRL, prin diminuarea patrimoniului societății debitoare și prin sustragerea acestor bunuri de la urmărirea creditorilor interesați sau de a le leza în orice alt fel drepturile.
Intenția de fraudare a intereselor celorlalți creditori rezultă, a mai susținut recurentul, și din faptul că la momentul la care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare a cărui anulare se solicită, societatea debitoare datora deja sume semnificative băncilor care au finanțat activitatea acesteia, instituții care au fost, ulterior, înscrise la masa credală cu suma totală de aproximativ 30 mil. lei, în aceeași situație aflându-se și alți parteneri contractuali ai societății debitoare, care nu a avut privilegiul de a-și încasa creanțele înainte de deschiderea procedurii insolvenței L. I. SRL.
În drept, art. 304 pct. 9 , art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă (1865).
Intimații pârâți nu au formulat întâmpinări.
Nu au fost solicitate probe în recurs, în sensul dispozițiilor art. 305 Cod procedură civilă.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, constată recursul fondat pentru considerentele ce succed.
Intervalul de timp dinaintea deschiderii procedurii insolvenței, stabilit de legiuitor în funcție de anumite criterii, care precede sau însoțește imposibilitatea debitorului de a achita datoriile exigibile cu sumele de bani disponibile, poartă în doctrină și jurisprudență denumirea de "perioadă suspectă";, deoarece în intervalul premergător deschiderii procedurii insolvenței există un potențial ridicat de fraudare a creditorilor, care este "valorificat"; de multe ori.
Prin art. 79 din Legea nr. 85/2006 legiuitorul a reglementat un instrument juridic menit să desființeze actele juridice frauduloase perfectate în perioada suspectă.
Scopul legii se referă la refacerea activului patrimonial, astfel încât creditorii să suporte proporțional riscul insolvenței debitorului.
Printre condițiile de admisibilitate a acestei acțiuni specifice se numără: - actul juridic a cărui anulare se solicită trebuie să fie un act fraudulos, cerință care impune ca prin actul contestat debitorul să fi urmărit fraudarea intereselor creditorilor înscriși la masa credală, respectiv debitorul să urmărească sau să conștientizeze că actul săvârșit va conduce total sau parțial la destabilizarea activității sale, patrimoniul său putând ajunge într-o stare de insuficiență de fonduri bănești disponibile; - actul juridic încheiat să aibă ca efect prejudicierea creditorilor; - actul a cărui anulare se solicită să fi fost încheiat în perioada suspectă, perioadă în care unii debitori, simț I. apropierea stării de încetare de plăți, încearcă să diminueze efectele negative pentru sine ale insolvenței, externalizând fraudulos sau prin mijloace ruinătoare activele de care dispun, își diminuează pasivul în dauna unora dintre creditori, efectuează plăți fără contraprestație, constituie unele garanții pentru creanțe neprioritare etc.
Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1205 din 14.09.3009, de către B.N.P. P. R.A., încheiat între SC L. I. SRL, prin asociat unic și administrator statutar M. L., în calitate de vânzător, și D. C. - D. și M. L., în calitate de cumpărători, având ca obiect vânzarea a 7 imobile compuse din teren-curți construcții în suprafețe de 1.027 m.p., 479 m.p., 1541 m.p., 339 m.p., 2.282 m.p., 1228 m.p. și construcțiile edificate pe aceste terenuri (hale industriale) și 3 imobile teren-drum în suprafețe de 587 m.p., 404 m.p. și 1.439 m.p. situate în București, str. Preciziei nr. 3P, sector 6, este un act încheiat în perioada suspectă, procedura insolvenței debitoarei SC L. I. SRL fi I. deschisă prin sentința C.nr. 5863 din 28.09.2010, pronunțată în dosarul nr. 30455/3/209, de Tribunalul București - Secția a VII - a Comercială, iar, ulterior, prin sentința C.nr. 2610 din 5.04.2011, pronunțată în același dosar, fi I. deschisă procedura falimentului debitoarei.
Totalul creanțelor debitoarei, potrivit Tabelului definitiv consolidat (f.45-47, dos. T.B.) este de 3.885.420,69 Euro - creanțe garantate aparținând băncilor finanțatoare, 14.563.439,73 lei - creanțe garantate, 874.681,94 lei-creanțe bugetare, 6.171.988,22 lei,-creanțe chirografare, un total de 36.688.773,87 lei și 3.885.420,69 euro.
În această situație este evident că atât debitorul care are instituită prin lege o prezumție de fraudă în privința sa, dar și cumpărătorii, au intenționat prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare să sustragă bunurile imobilele urmăririi, fiind animați de intenția de a-i leza pe creditori prin sustragerea bunurilor din sfera celor urmăribile în temeiul gajului general al creditorilor.
Astfel, debitoarea și-a vândut bunurile cu care figura în patrimoniu, fără ca aceste vânzări să se încadreze în noțiunea de activitate curentă a societății.
Totodată, la data vânzării, 14.09.2009, societatea debitoare avea datorii considerabile la băncile finanțatoare ale activității acesteia, precum și față de proprii parteneri contractuali, aspecte cunoscute de către administratorul statuar al debitoarei, dl. M. L..
Susținerile recurentului în sensul că modalitatea de plată a prețului convenit prin contractul de vânzare-cumpărare este frauduloasă și este de natură a proba conivența terților cumpărători (concertul fraudulos) este fondată.
Astfel, după cum rezultă din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1205 din 14.09.2009 (fila 12, dosar T.B.), prețul vânzării, stabilit la 970.000 Euro a fost achitat integral prin compensare cu creanța pe care cumpărătorii o dețineau față de societatea debitoare vânzătoare în baza contractului de cesiune de creanță încheiat la data de 10.09.2009 între dl. L. M., administrator statutar al societății debitoare, în calitate de cedent și cumpărătorii D. C. D. și M. L., în calitate de cesionari.
Așadar, rezultă fără echivoc faptul că intimații cumpărători nu au virat sumele de bani reprezentând prețul vânzării în contul debitoarei, ci în contul administratorului statutar și, totodată, asociat unic al societății debitoare, în acest mod M. L. recuperându-și practic, sumele de bani cu care acesta își creditase propria societate, prin cele două împrumuturi acordate la 12.09.2008 (900.00 Euro) și 31.10.2008 (70.000 Euro), (f.135-135, 138 dos. T.B.).
Prin cele două contracte de împrumut (credit) încheiate între M. L. și SC L. I.- prin același M. L., sub nr. 1 din 12.09.2008 și nr. 12/31.01.2008, asociatul unic și administrator statutar M. L. și-a împrumutat propria firmă cu suma totală de 970.000 Euro, prin contractul nr. 12 din 31.01.2008 menționându-se expres că împrumutul este acordat "în vederea achitării obligațiilor curente și investițiilor strict necesare societății în lipsa lichidităților";.
Se constată că M. L., asociat și administrator statutar al SC L. I. SRL, cunoștea situația de încetare de plăți a societății care nu mai dispunea, încă din 31.01.2008, de lichidități pentru a-și achita "obligațiile curente";, și "investițiile necesare societății";.
Întreaga operațiune desfășurată de M. L. pentru încasarea creanței pe care acesta o deținea împotriva propriei societăți, respectiv cesionarea creanței în data de 10.09.2009 către cele două persoane fizice D. C. D. și M. L., care i-au achitat integral, la aceeași dată, 10.09.2009, prețul creanței cesionate (art. 3.2. din contractul de cesiune - F.132, dos. T.B.), s-a realizat efectiv cu concursul cesionarilor, aceștia cunoscând natura creanței cesionate, după cum cunoșteau și faptul că bunurile cumpărate de la societatea debitoare erau afectate de sarcini (având interdicția de vânzare), dar au fost de acord să cumpere în condițiile respective (f.14, dos. T.B.).
Nu se poate susține că terților cocontractanți nu li s-a dovedit intenția frauduloasă la încheierea actului de vânzare-cumpărare cu debitoarea, operațiunile succesive încheiate de aceștia, respectiv contractul de cesiune și contractul de vânzare-cumpărare a unor bunuri imobile (terenuri și hale industriale), nefiind încheiate în calitate de profesioniști, comercianți, care sunt abilitați prin obiectul de activitate să desfășoare activități cu scop speculativ, ci în calitate de persoane fizice, care nu desfășoară în mod normal, astfel de operațiuni.
Cum D. C. D. și M. L. deveniseră "creditori"; ai societății debitoare abia în data de 10.09.2009, plătindu-i asociatului unic și administratorului statutar, propria creanță deținută împotriva firmei sale, recuperarea rapidă a acestei creanțe, la doar 4 zile după nașterea ei, respectiv la 14.09.2009, coroborate cu celelalte aspecte menționate, denotă concertul fraudulos dintre aceștia și debitoarea L. I. SRL, prin administrator statutar și asociat unic, M. L., de a leza, de a frauda interesele creditorilor debitoarei, prin sustragerea bunurilor I., obiect al contractului de vânzare-cumpărare nr. 1205 din 14.09.2009, de la urmărire de către creditori.
Aprecierea judecătorului - sindic în sensul că în cauză nu a fost probată reaua-credință a tuturor părților implicate în vânzarea-cumpărarea imobilelor, implicarea societății debitoare în multiplele litigii la data semnării actului juridic de vânzare-cumpărare, nefiind un argument în acest sens, este eronată, instanța de fond făcând o greșită apreciere a probelor dosarului, precum și o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 79, art. 80 alin. 1 lit. c, art. 85 alin. 3 din lgnr.85/2006, hotărârea pronunțată fi I. nelegală prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Pentru aceste considerente, Curtea, față de dispozițiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, art. 312 alin. 1,3 Cod procedură civilă, a admis recursul. A modificat în tot sentința civilă nr. 2776 din 11.03.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII - a Civilă, în sensul că a admis cererea de chemare în judecată formulată de lichidatorul judiciar BDO B. R. SPRL în contradictoriu cu debitoarea SC L. I. SRL și pârâții D. C. D. ȘI M. L.. A anulat contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub numărul 1205/14.09.2009 de către notar Public P. R. A. A obligat pârâții D. C. D. și M. L. să restituie în patrimoniul debitoarei SC L. I. SRL bunurile imobile care au făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare anulat.
În situația în care respectivele bunuri imobile nu se mai află în patrimoniul pârâților sau nu pot fi identificate, a obligat pârâții la restituirea către debitoare a întregii valori a bunurilor obiect al contractului de vânzare cumpărare, de la data transferului efectuat de către debitoare.
| ← Clauze abuzive banci. Jurisprudență Contracte economice | Legea nr.85/2006. Desfiinţarea hotărârii Adunării creditorilor. → |
|---|
