Clauze abuzive banci. Jurisprudență Contracte economice

Comentarii

0

Tribunalul BOTOŞANI Decizie nr. 73 din data de 27.01.2014

Dosar nr. XXXX/193/2012 Recurs plângere contravențională

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BOTOȘANI

Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Ședința publică din xx.xx.xxxx

Completul compus din:

Președinte -

Judecător -

Judecător -

Grefier -

DECIZIA NR. XX

Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta S.C. Volksbank România S.A. București în contradictoriu cu intimatul Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Iași, împotriva sentinței civile nr. XXXX din xx.xx.xxxx, pronunțată de Judecătoria Botoșani în dosar nr. XXXX/193/2012 având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat P. A. în substituirea avocatului P. L. pentru recurentă, conform delegației de substituire depusă la dosar, lipsind reprezentantul intimatului. De asemenea s-a prezentat și intervenientul A. D., însă instanța constată că acesta nu are calitate procesuală în cauză, deoarece la prima instanță cererea sa de intervenție a fost respinsă, iar intervenientul nu a recurat soluția de respingere a intervenției.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care instanța constată depusă la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare formulată de către intimat, de care recurenta a avut posibilitatea să ia cunoștință de la dosar, fiind depusă în termenul legal.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în afară de înscrisurile depuse la dosar pe care le încuviințează, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat P. A. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat întrucât sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică, întrucât instanța a dat mai mult decât s-a cerut.

T R I B U N A L U L,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin sesizarea înregistrată la data de xx.xx.xxxx pe rolul Judecătoriei Botoșani sub nr. XXXX/193/2012, petentul COMISARIATUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR BOTOȘANI a solicitat, în contradictoriu cu intimata S.C. VOLKSBANK ROMÂNIA S.A., să se constate conform procesului verbal de constatare seria ANPC nr. XXXXXXX/xx.xx.xxxx, existența clauzelor abuzive din contractul de credit încheiat între intimată și consumatorii A. D. și A. C..

La data de xx.xx.xxxx, petentul a arătat că solicită introducerea în cauză a COMISARIATULUI REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR IAȘI.

La data de xx.xx.xxxx, petentul menționat a formulat precizări la acțiune și a solicitat admiterea cererii de intervenție în nume propriu formulată de A. D. și A. C.. Prin precizări, petentul a solicitat constatarea existenței clauzelor abuzive prevăzute de art. 3 lit.a) rap. la art.3 lit. d) din condițiile speciale, la art. 8.1 lit. c) și lit. d) din condițiile generale, art. 5 lit. a) din condițiile speciale și art. 10.1 și art. 10.2 din condițiile generale ale convențiilor de credit nr. XXXXXXX/xx.xx.xxxx și nr. XXXXXXX/xx.xx.xxxx, aplicarea sancțiunii contravenționale pentru instituția bancară conform art. 13 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, restituirea costurilor achitate în plus de consumatorii petiționari și încasată prin contracte de credit de către intimată, precum și eliminarea acestor clauze abuzive.

În motivarea cererii, petentul a arătat că instituția bancară a inserat în contractele standard preformulate, clauze care prin natura lor creează în detrimentul consumatorilor dezechilibre semnificative între drepturile și obligațiile părților, dar și efecte care lezează în mod direct interesul economic al împrumutaților, că petiționarii s-au adresat către CJPC, sesizând că anumite prevederi ar fi contrare intereselor lor economice și dispozițiilor Legii nr. 193/2000, aceștia arătând în plângerea lor că aceste clauze continuă să producă efecte juridice în defavoarea consumatorilor, însă exclusiv în favoarea băncii, caracterul abuziv rezultând atât din maniera de impunere efectivă al unor valori ale dobânzilor și comisioanelor fără acordul prealabil al împrumutaților situează instituția de creditare pe o poziție dominantă în raport cu consumatorul și pe o poziție inegală, de forță față de aceștia, că își impune voința comerciantul printr-un contract de adeziune, ne-negociabil, conținutul acestuia fiind prestabilit în mod unilateral prin voința profesionistului. De asemenea, petentul mai arată că clauzele pe care petiționarii le sesizează ca fiind abuzive sunt cuprinse atât în condițiile speciale, cât și în condițiile generale ale convențiilor, că clauza inserată la art. 3 lit. a) din condițiile speciale, deși se specifică faptul că dobânda este prevăzută ar fi fixă, intimata ajustează această dobândă în mod periodic, modificând-o doar crescător, nu și descrescător, invocând ca și motiv al majorărilor, creșteri datorate unor schimbări semnificative pe piață ce nu se detaliază în mod concret în contracte și nu se raportează în mod concret la nici un indice de referință fix și verificabil, banca comunicând doar decizia sa unilaterală de majorare împrumutatului, stabilindu-i noua rată a dobânzii fără a avea în prealabil acceptul acestuia, că intimata nu a redus dobânda, comisioanele sau spezele în condițiile scăderii dobânzilor de politică monetară ale BNR operând creșteri ale dobânzilor, comisioanelor și spezelor și nereducând dobânda în momentul în care indicele EURIBOR a scăzut prejudiciind împrumutații. Totodată, petentul mai arată că, prin clauza inserată la art. 5 lit. a), instituția bancară a inserat perceperea unui comision de risc ce s-ar datora sub forma unui procent aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență pe toată perioada de derulare a convențiilor, clauză ce este abuzivă întrucât este nenegociată, înscrisă într-un contract standard, preformulat și dovada dezechilibrului juridic între părți, favorabilă doar uneia și defavorabilă celeilalte, dovada negocierii efective a fiecărei clauze revenind intimatei, că riscul pe care banca îl inserează a fi acoperit prin acest comision este justificat de bancă cum că ar fi perceput pentru recuperarea creditului pus la dispoziție, creditul în sine fiind garantat prin garanție imobiliară și constituirea dreptului de gaj asupra bunurilor imobile în favoarea băncii, că riscul devine astfel garantat prin ipoteca de rang I constituită în favoarea băncii, și suplimentar este achitat prin impunere și nu negociere, fiind abuzivă la perceperea comisionului de risc dubla asigurare a creditului, că formulările cuprinse în clauzele de la art. 8.1 lit. c) și a) din condițiile generale, respectiv "situație neprevăzută";, "să devină improbabil";, "garantat necorespunzător"; sunt contexte utilizate departe de a oferi posibilitatea reală unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv, clauzele oferind băncii dreptul exclusiv și discreționar de a declara soldul creditului scadent anticipat. De asemenea, petentul mai arată că, potrivit clauzelor prevăzute la art. 10.1 și art. 10.2 din condițiile generale, în situația în care din diferite motive arătate de această dată într-un mod ceva mai clar, costurile băncii cresc, această creștere este suportată exclusiv de către client fără ca banca să suporte vreo parte din risc.

În dovedirea sesizării, petentul a depus la dosar înscrisuri ( filele 81-129).

Legal citată, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat, pe cale de excepție, prescripția dreptului de a sancționa contravenția, iar, cu privire la fondul cauzei, respingerea sesizării ca neîntemeiată. În motivarea excepției, intimata a arătat că este incident art. 13 alin.1 din O.G nr. 2/2001 ce stabilește că aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei. Cu privire la fondul cauzei, intimata a arătat că nu există un dezechilibru între cele două părți conform prevederilor punctului 1 lit. a) din anexa Legii nr. 193/2000, iar prevederile contractuale nu îngrădesc în nici un mod posibilitatea clienților de a solicita rezilierea contractului, că art. 3 lit. d) este clauza ce face parte din chiar miezul obiectului convenției de credit încheiate, prețul unui contract fiind principalul element pe care un consumator trebuie să îl ia în calcul atunci când încheie un contract, iar rata dobânzii este elementul cheie despre care Banca își informează clienții de la primul contact referitor la încheierea unui contract de credit, că, având în vedere că toți clienții au semnat convenția de credit și au stabilit împreună cu reprezentantul Băncii, condițiile speciale aferente fiecărui contract în parte, nu se poate considera ca aceste clauze nu au fost negociate, fiind obligatorii pentru părți, că singurele clauze cu privire la care legiuitorul prezumă lipsa negocierii, răsturnând în acest sens sarcina probei sunt cele cuprinse în secțiunea contractului ce are natura unui contract standard preformulat, respectiv condițiile generale ale contractului, că riscul bancar este o noțiune inerentă activității de creditare ce are la rândul său sorginte economică și se transpune în variate tehnici juridice, precum împrumutul, descoperitul de cont, acceptare, aval, garanție autonomă, cauțiune. De asemenea, intimata mai arată că rațiunea economică a comisionului de risc/administrare nu este una care reflectă un dezechilibru între obligațiile părților, ci mai degrabă o modalitate de asigurare a echilibrului contractual la evoluția stării financiare a clientului, că, la fel, instituirea comisionului/dobânzii de penalizare, inaplicabil în cazul îndeplinirii obligațiilor de plată are rolul de a conștientiza clienții asupra consecințelor care decurg din neplata ratelor neputând fi interpretat în sensul stabilirii unui anatocism, că anularea clauzelor indicate nu poate produce efecte retroactive, respectiv efectul restituirii sumelor deja achitate.

În dovedirea cererii, intimata a depus la dosar înscrisuri ( filele 164-289).

La termenul de judecată din data de xx.xx.xxxx, numiții A. D. și A. C. au formulat cerere de intervenție în interes propriu prin care au solicitat admiterea sesizării formulate de OJPC Botoșani prin procesul verbal seria ANPC nr. XXXXXXX, aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 193/2000, constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 3 lit. d), pct. 4 lit. a) , b), art. 5 lit. a), pct. 6 par. 2 și 8 lit. c) și lit. d) ale secțiunii 8 și pct. 10.2 al secțiunii 10 din convențiile de credit, precum și restituirea sumei totale de 5.790,53 CHF încasate cu titlu de comision de risc de la data încheierii convențiilor și până la data de 31.12.2012.

La termenul de judecată din data de xx.xx.xxxx, instanța a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție în interes propriu pentru argumentele expuse în încheierea de ședință din acea dată ( fila 133).

La termenul de judecată din data de xx.xx.xxxx, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale active a petentului pentru cererea de restituire a costurilor achitate în plus de către consumatori.

Prin sentința civilă nr. XXXX din xx.xx.xxxx, Judecătoria Botoșani a admis excepția lipsei calității procesuale active a petentei pentru cererea de restituire a costurilor achitate în plus de către consumatori, invocată din oficiu; a respins această cerere ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă; a respins excepția prescripției dreptului de a sancționa contravenția invocată de către intimată prin întâmpinare ca neîntemeiată; a admis în parte sesizarea privind pe petentul COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR IAȘI, în contradictoriu cu intimata S.C. VOLKSBANK ROMÂNIA S.A. BUCUREȘTI; a constatat existența clauzelor abuzive inserate la punctul 3 lit. d) și punctul 5 lit. a) - condiții speciale, precum și secțiunea 8 lit. c) și d) și secțiunea 10 pct. 1 și pct. 2 - condiții generale, clauze inserate în convențiile de credit nr. XXXXXXX/xx.xx.xxxx și nr. XXXXXXX/xx.xx.xxxx încheiate cu consumatorii A. D. și A. C.; a dispus aplicarea sancțiunii contravenționale a amenzii în cuantum de 1.000 lei contravenientei SC VOLKSBANK ROMÂNIA SA pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 193/2000; a obligat contravenienta la modificarea contractelor menționate anterior în sensul înlăturării clauzelor constatate ca fiind abuzive.

În ceea ce privește prima excepție, instanța de fond reține că, în raport de prevederile art. 8 și urm. din Legea nr. 193/2000, petentul din prezenta cauză are competențe strict legate de verificarea modului în care profesioniștii respectă prevederile legii cu privire la clauzele inserate în contractele pe care aceștia le încheie în mod obișnuit cu un consumator, respectiv aceste contracte să nu cuprindă clauze de natura celor menționate în art. 4 din Legea nr. 193/2000, petentul având doar competența de a încheia procese verbale prin care sunt consemnate faptele constatate în raport de cele arătate anterior. Prin urmare, în nici un caz, petentul nu are calitatea procesuală activă de a solicita în numele consumatorilor eventualele sume de bani pe care aceștia le-ar fi achitat în temeiul clauzelor pe care petentul le-ar fi reținut ca fiind abuzive, constatarea caracterului abuziv fiind atributul exclusiv al instanței. De altfel, art. 14 din Legea nr. 193/2000 stabilește în favoarea consumatorilor prejudiciați prin contractele încheiate cu încălcarea prevederilor legale posibilitatea de a se adresa organelor judiciare, inclusiv cu privire la restituirea unor costuri. În orice caz, petentul nu are calitate procesuală activă pentru a pretinde restituirea acestor costuri, cu atât mai mult cu cât legea nu-i conferă această posibilitate și nici nu este persoana care să le fi achitat. Prin urmare, excepția invocată este întemeiată și instanța urmează să o admită și să respingă cererea de restituire a costurilor achitate în plus de către consumatori ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

În ceea ce privește cea de-a doua excepție, prima instanță reține că, în conformitate cu prevederile art. 13 alin. 1 și 2 din OG nr. 2/2001, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei, în cazul contravențiilor continue, termenul de 6 luni curgând de la data constatării faptei, contravenția fiind continuă în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp. Cum obligația intimatei de a nu stipula clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii conform art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000 este continuă, încălcarea acestei obligații este una ce durează în timp, respectiv pe tot parcursul executării contractelor de credit, astfel încât termenul de 6 luni pentru aplicarea amenzii contravenționale se calculează de la data constatării faptei, respectiv xx.xx.xxxx în prezenta cauză. Astfel, excepția invocată de intimată prin întâmpinare este neîntemeiată și instanța o va respinge ca atare.

Asupra fondului, prima instanță reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria ANPC nr. XXXXXXX/xx.xx.xxxx emis de ANPC-CJPC Botoșani, s-a reținut în sarcina intimatei că au fost inserate clauze abuzive la pct. 5 lit. a), art. 3 lit. d) din Condiții speciale, art. 4 lit. a) Condiții speciale, pct. 8 lit. c) și d) și secțiunea 10 pct. 10.2 din condițiile generale din convențiile de credit nr. XXXXXXX/xx.xx.xxxx și nr. XXXXXXX/xx.xx.xxxx încheiate cu consumatorii A. D. și A. C..

Convențiile de credit anterior menționate intră sub incidența dispozițiilor Legii nr. 193/2000 fiind încheiate de împrumutați în calitate de consumatori și de bancă în calitate de comerciant.

În ceea ce privește mențiunile obligatorii ale procesului verbal conform art. 16 din OG nr. 2/2001, instanța de fond constată că procesul verbal îndeplinește condițiile menționate în acest articol.

Cu privire la clauza inserată la pct. 3 lit. d) din condițiile speciale, prima instanță reține următoarele:

Conform prevederilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. În acest sens, conform dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv, iar, în situația în care comerciantul pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens ( potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 3 teza ultimă din Legea nr. 193/2000). De asemenea, potrivit alin. 1, lit. a) din Anexa 1 prevăzută în Lege, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract; prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii, plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare fără o notificare prealabilă dacă există o motivație întemeiată în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

De asemenea, instanța de fond mai reține și că, raportând clauza cuprinsă la punctul 3 lit. d) din condițiile speciale ale convenției încheiate între părți la prevederile art. 4 și alin. 1 lit. a) din Anexa la Lg. nr. 193/2000, această clauză apare ca fiind abuzivă pentru următoarele considerente:

Clauza prevăzută în art.3 lit. d) dă dreptul băncii de a modifica această dobândă în condițiile unor schimbări semnificative pe piața monetară, lăsând la aprecierea băncii care modificări sunt semnificative pentru a determina modificarea ratei dobânzii ceea ce vine în contradicție cu prevederile alin. 1 lit. a) paragraf 2 din anexa 1 la Legea nr. 193/2000. Astfel, conform acestui alineat, banca are dreptul de a modifica rata dobânzii fără ca o clauză care să prevadă acest drept să fie considerată abuzivă dacă există o motivație întemeiată ceea ce presupune o situație clar descrisă care să permită consumatorului să cunoască, din momentul încheierii contractului că dobânda se va majora în situația producerii ei și, eventual, să poată fi verificată dacă în realitate aceasta s-a produs. Ori, motivul unei schimbări semnificative pe piața monetară nu îndeplinește această condiție neexistând posibilitatea de a se aprecia dacă este întemeiat sau nu ori posibilitatea de a stabili dacă s-a produs sau nu. De asemenea, chiar dacă schimbările semnificative pe piața monetară ar putea fi apreciate drept un motiv întemeiat pentru modificarea de către bancă a ratei dobânzii, prima instanță reține că, în conformitate cu prevederile alin. 1 lit. a) din Anexa 1 la Lg. nr. 193/2000, partea contractantă ar trebui să aibă posibilitatea de reziliere a contractului, posibilitate pe care, în baza clauzei supuse analizei, nu o are în condițiile în care banca se limitează doar a comunica împrumutatului noua rată a dobânzii ce se va aplica de la data comunicării, ceea ce în mod automat înseamnă aplicarea ratei dobânzii modificate.

Pentru argumentele expuse anterior, instanța de fond a constatat ca fiind abuzivă clauza contractuală inserată în condițiile speciale la pct. 3 lit. d) ale convențiilor de credit nr. XXXXXXX/xx.xx.xxxx și nr. XXXXXXX/xx.xx.xxxx încheiate cu consumatorii A. D. și A. C..

În ceea ce privește clauza contractuală inserată la pct. 5 lit. a) din convenție referitoare la comisionul de risc de 0,1% aplicat la soldul creditului plătibil lunar în zile de scadență pe toată perioada de derulare a convenției de credit, prima instanță reține că, fiind vorba de un contract standard preformulat, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, aceasta clauză contractuală nu a fost negociată direct cu consumatorii, ea fiind stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, aspect confirmat și de către intimată prin întâmpinare, care a arătat doar că împrumutații au semnat convenția și că ar fi stabilit împreună cu reprezentantul Băncii condițiile speciale ale convenției, fără a proba însă că această clauză ar fi fost negociată direct conform art. 4 alin. 3 teza a II-a din Legea nr. 193/2000. În același timp, intimata nu a probat nici faptul că perceperea comisionului de risc este justificată în condițiile în care creditele acordate sunt garantate cu ipotecă de prim rang asupra bunurilor imobile ale părților din contract ( apartament și o suprafață de teren) conform pct. 7 din condițiile speciale ale convențiilor. În plus, instanța de fond reține că, deși intimata invocă faptul că acesta ar reprezenta parte din prețul contractului și ar acoperi și alte riscuri decât cele de neplată, în realitate, conform punctului 3.5 din secțiunea 3 a condițiilor speciale ale convenției, acesta este perceput de către bancă, pentru punerea la dispoziție a creditului și nu pentru acoperirea riscurilor menționate de către intimată prin întâmpinare. Ori, în raport de această motivație nedetaliată, prima instanță reține că această clauză contractuală ( pct. 5 lit. a) cade sub incidența prevederilor art. 4 din Legea nr. 193/2000, fiind creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților prin perceperea comisionului de risc atâta timp cât consumatorii au garantat riscurile creditelor contractate printr-o ipotecă de prim rang. Astfel, instanța de fond a constatat drept abuzivă și clauza contractuală inserată la punctul 5 a) din convențiile de credit nr. XXXXXXX/xx.xx.xxxx și nr. XXXXXXX/xx.xx.xxxx încheiate cu consumatorii A. D. și A. C..

De asemenea, în ceea ce privește clauza inserată în secțiunea 8 lit. c) și d) din condițiile generale, prima instanță reține că, în conformitate cu prevederile acesteia, în orice moment, banca va avea dreptul pe baza unei notificări trimise împrumutatului și garantului să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate Băncii conform Convenției în cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia Băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform convenției, respectiv în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia Băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător. Raportând dispozițiile acestei clauze la prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000 alin. 1 lit. a) din Anexa 1 la Legea nr. 193/2000, instanța de fond reține că această clauză conferă intimatei posibilitatea de a modifica unilateral clauzele contractuale fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract, lăsând la latitudinea băncii intimate care este acea situație neprevăzută din care se poate deduce că împrumutatul nu mai poate îndeplini obligațiile sau că nu mai este garantat necorespunzător și, prin urmare, banca poate declara soldul creditului scadent anticipat. Pe cale de consecință, această clauză contravine prevederilor legii menționate anterior și creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.

Pe de altă parte, prima instanță mai reține și că formulările cuprinse în clauza supusă analizei, respectiv " situație neprevăzută"; , "în opinia Băncii";, " să devină improbabil";, "garantat corespunzător";, nu conferă posibilitatea reală de a aprecia asupra temeiniciei unui astfel de motiv, ea excluzând prin modul în care este formulată posibilitatea verificării îndeplinirii condițiilor pe care le cuprinde. Pe cale de consecință, instanța de fond a constatat că este abuzivă clauza inserată în secțiunea 8 lit. c) și d) din convențiile de credit nr. XXXXXXX/xx.xx.xxxx și nr. XXXXXXX/xx.xx.xxxx încheiate cu consumatorii A. D. și A. C..

În ceea ce privește clauza inserată în secțiunea 10, pct. 10.2 din condițiile generale, prima instanță reține că aceasta prevede că, în oricare dintre cazurile menționate la pct. 10.1 ( instanța reținând acest punct doar prin raportarea punctului 10.2 la dispozițiile punctului 10.1 fără a considera că acesta din urmă este abuziv prin sine însuși), costurile Băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziție a oricărui credit cresc, împrumutatul va plăti băncii în termen de 15 zile de la data la care a fost notificat în scris, sumele suplimentare, astfel încât să compenseze Banca pentru creșterea costurilor sau altor rambursări. În temeiul acestei clauze, instanța de fond reține că, în situația în care din diferite motive, precizate la pct. 10.1 din condițiile generale, costurile Băncii, oricare ar fi ele, cresc, această creștere este suportată exclusiv de client; ori, în mod evident, această clauză creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, fiind abuzivă, conform prevederilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000. În baza acestei clauze, practic clientul este obligat să acopere toată suma ce ar rezulta din eventuala creștere a costurilor Băncii, fără ca aceasta să suporte orice fel de risc.

Prin urmare, instanța de fond a constatat ca fiind abuzivă clauza inserată în secțiunea 10, pct. 10.2. din condițiile generale ale convențiilor de credit nr. XXXXXXX/xx.xx.xxxx și nr. XXXXXXX/xx.xx.xxxx încheiate cu consumatorii A. D. și A. C., pct. 10.1 fiind reținut doar prin prisma faptului că pct. 10.2 se raportează la acesta din urmă.

Ca urmare a constatării drept abuzive a clauzelor menționate anterior, prima instanță a admis în parte sesizarea, a constatat ca abuzive clauzele inserate la pct. 3 lit. d) și pct. 5 lit. a) din condițiile speciale precum și secțiunea 8 lit. c) și d) și secțiunea 10 pct. 2 din condițiile generale, clauze inserate în convențiile de credit menționate anterior și a obligat contravenienta la modificarea clauzelor menționate anterior în sensul înlăturării lor.

În baza art. 13 și art. 16 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 instanța de fond a dispus aplicarea sancțiunii contravenționale a amenzii în cuantum de 1.000 lei contravenientei SC VOLKSBANK ROMÂNIA SA pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, recurenta S.C. Volksbank România S.A. București, întemeiat pe disp. art. 304 pct. 6 și 9 din Codul de procedura civilă.

Recurenta a apreciat ca in mod nelegal instanța a respins excepția invocata, că și soluția pe fond este nelegala, considerând că este legal perceput comisionul de risc.

A arătat că instanța a trecut cu ușurința, fara a le analiza cu argumente pertinente, îndeplinirea cumulativă a condițiilor care relevă caracterul abuziv al unei clauze incluse într-un contract încheiat cu consumatorii, si anume: clauza să nu fi fost negociată direct cu consumatorul; clauza să fie contrară bunei-credințe; prin ea însăși, sau împreună cu alte prevederi din contract, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.

Că debitorul a semnat în cunoștință de cauză clauze referitoare la modificarea ratei dobânzii și nu poate susține că Banca a ascuns această clauză în cuprinsul Condițiilor Generale, preformulate, deoarece ea se afla în cadrul Condițiilor Speciale, în cadrul special destinat determinării dobânzii.

Referitor la garanția reala imobiliara si cesionarea poliței de asigurare a subliniat ca garanția nu este în măsură să asigure recuperarea sumelor acordate de către Bancă. în procesul de analiză, trebuie avut în vedere că garanțiile reprezintă ultima sursă de rambursare a unui credit, băncile neavând ca obiectiv acumularea unor proprietăți imobiliare în contul creanțelor. Garanția, de cele mai multe ori, este menită să acopere exclusiv valoarea sumei împrumutate, din aceasta scăzându-se costurile pe care Banca le înregistrează cu executarea acesteia.

Că prețul unui serviciu, asa cum este si comisionul perceput de către Banca, nu poate face obiectul analizei clin perspective caracterului abuziv. Clauzele ce pot fi analizate sunt cele de detaliu, cele care "scapă" unui consumator mediu si nu cele esențiale, cele care stabilesc contraprestatia pe care trebuie s-o plătească fiecare consumator. Este de notorietate faptul ca intr-un contract de credit prețul este constituit din dobânda si comisioane, toate incluse in cuantumul dobânzii anuale efective -DAE, iar prețul unui contract este principalul element pe care un consumator trebuie să îl ia în calcul atunci când încheie un contract.

În ceea ce privește caracterul abuziv al clauzei privind variația dobânzii, recurenta a precizat că instanța de fond nu a reținut ca rata dobânzii este elementul cheie despre care Banca își informează Clienții de la primul contact referitor la încheierea unui contract de credit, fiind principalul criteriu al reglării concurenței între bănci.

În consecință, modalitatea de determinare a acesteia nu poate fi analizată din perspectiva clauzelor abuzive, în acest sens convergând atât dispozițiile din legislația națională, cât mai ales prevederile comunitare. Pe de alta parte, modul general in care clauza a fost formulata nu este de natura sa conduca la ideea lipsei bunei-credinte, având in vedere ca ea nu intervine decât in situații excepționale (care in mod firesc nu au cum sa fie expres evidențiate, dat fiind caracterul imprevizibil al unei asemenea situații.

A arătat că la încheierea Convenției de Credit, clienților Băncii li se comunică Condițiile Generale și se discută și se negociază Condițiile Speciale, care conțin și obligațiile cele mai importante ale clienților, și care diferențiază un client de altul, o simplă privire asupra Convențiilor de credit atestând această situație.

Că, având în vedere că toți Clienții au semnat Convenția de Credit și au stabilit, împreună cu reprezentantul Băncii, Condițiile Speciale aferente fiecărui contract în parte, nu se poate considera că aceste clauze nu au fost negociate, cum a reținut instanța in sentința, ele fiind obligatorii pentru părți.

Textul art. 1 alin. 1 din Legea 193/2000 obligă la utilizarea unui limbaj clar, "pentru înțelegerea căruia nu este nevoie de cunoștințe de specialitate". Recunoașterea obligației de informare nu are ca efect insă lărgirea obiectului contractului bancar. Astfel, culpa băncii de a nu fi prezumat lipsa de informare a clientului poate fi reținută numai excepțional, întrucât este de neconceput ca banca să aibă obligația de a oferi fiecărui client, în mod individual și pentru fiecare operațiune, toate informațiile juridice și economice pentru protejarea interesului acestuia.

Recurenta a mai învederat că riscul bancar este o noțiune inerentă activității de creditare care are la rândul său sorginte economică, ce presupune emiterea unei cantități de monedă de cont a băncii care acordă creditul.

Prin dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. g) din Normele Băncii naționale Române (BNR) nr. 17 din 18 decembrie 2003), riscul de credit ca principal risc bancar este definit ca fiind riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor preconizate, ca urmare a neîndeplinirii de către clienți a obligațiilor contractuale constând în rambursarea creditului și a costurilor aferente acestuia.

Că exista si alte categorii de risc pe care o banca trebuie sa le ia in calcul (riscul de tara, riscul produsului, riscul persoanei contractante a creditului, riscul devalorizării garanțiilor sau a altor piețe cu implicare directa asupra costurilor de creditare).

Rațiunea economică a comisionului de risc nu este una care reflectă un dezechilibru între obligațiile părților, ci, mai degrabă, o modalitate de asigurare a echilibrului contractual la evoluția stării financiare a Reclamanților.

Concluzionând, a precizat că nu s-a probat in niciun fel ca Banca ar fi viciat prin diferite mijloace consimțământul imprumutatilor in momentul semnării contractului si nici nu s-a probat ca desi aceștia s-au purtat diligent si prudent, nu au inteles termenii contractuali, drept pentru care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței primei instanțe si in rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiata, in cazul in care se va aprecia ca nu operează excepția invocata.

Intimatul Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Iași a formulat întâmpinare în cauză, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.

Recursul formulat, față de motivele invocate, este nefondat.

Soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, aceasta reținând în mod corect situația de fapt rezultată din probele administrate și aplicând în mod corespunzător textele legale incidente.

De asemenea, nu se constată incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod proc. civ., deoarece toate cererile asupra cărora instanța de fond s-a pronunțat au fost formulate prin acțiune și precizările ulterioare, prima instanța nu a reținut ca fiind abuzive alte clauze decât cele indicate de intimatul-reclamant.

Deși recurenta nu a prezentat vreun motiv pentru care susține că excepția prescrierii dreptului de aplicare a sancțiunii amenzii contravenționale nu a fost soluționată corect, tribunalul constată că, din moment ce contractele sunt în derulare, contravenția este una continuă, conform art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, așa încât nu este dată prescrierea dreptului de aplicare a sancțiunii amenzii contravenționale, în raport cu prevederile art. 13 alin. 1 și 2 din OG nr. 2/2001.

În cauză, tribunalul mai reține și că instanța de fond a apreciat în mod corect că sunt abuzive clauzele privind comisionul de risc și modificarea ratei dobânzii - pe care le vizează motivele de recurs - ce au fost inserate în contracte la punctul 3 lit. d) și punctul 5 lit. a) - condiții speciale.

Astfel, art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Așadar, legea nu exclude automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, făcând referire la adecvarea dintre preț și serviciile sau produsele oferite în schimb și la necesitatea exprimării în mod clar și inteligibil a clauzei referitoare la preț.

În speță, din modul în care este definit comisionul de risc (art. 3.5 din secțiunea 3 intitulată "costuri"; în condițiile generale), și anume acel comision perceput pentru punerea la dispoziție a creditului (dar și din lipsa oricăror alte informări, justificări cu privire la perceperea acestui comision) rezultă că definiția sa este identică cu cea a dobânzii curente, oferită de art. 3.1, respectiv că pentru același serviciu se percep două costuri, fără a se face distincție între ele - într-un mod clar și inteligibil, cum prevede legea, așa încât tribunalul apreciază că această clauză poate fi analizată.

Aceeași este și situația clauzei care dă dreptul băncii, în condițiile unor schimbări semnificative pe piața monetară, de a interveni în mod unilateral contractul sub aspectul dobânzii, clauza nefiind raportată la un indicator precis individualizat, fiind specificat doar un factor de ordin generic.

Astfel, potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, clauzele abuzive sunt acele clauze care nu au fost negociate direct cu consumatorul și care, prin ele însele sau împreună cu alte prevederi din contract creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante.

În condițiile în care contractul de credit este unul preformulat de bancă, standardizat, în care consumatorul nu are posibilitatea să intervină, putând doar să adere sau nu la el, tribunalul constată că banca nu a probat că a negociat efectiv și direct cu consumatorul clauzele pe care Comisariatul le-a apreciat ca fiind abuzive, deși această probă îi incumba, potrivit art. 4 alin. 3 din lege, prezumția relativă instituită de lege nefiind răsturnată.

În lumina acestor dispoziții legale tribunalul apreciază că cele două clauze contractuale sunt abuzive întrucât nu au fost negociate direct cu consumatorul (contractul de credit fiind un contract de adeziune), sunt contrare cerințelor bunei-credințe, iar stipularea lor a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Aceasta în condițiile în care banca nu a justificat în ce măsură există criterii obiective care stau la baza perceperii comisionului de risc, nefiind precizat riscul pentru a cărui acoperire este perceput, iar împotriva riscului de neplată banca a perceput garanții reale imobiliare, asigurându-și mecanisme de protecție împotriva acestui risc și, totodată, art. 4 din condițiile speciale ale contractelor stipulează și comisioane de penalizare, în situația neplății la scadență a ratelor lunare, și, pe de altă parte, funcția și destinația comisionului de risc nu au fost evidențiate în contract, iar orice consumator în situația aceasta este într-o poziție dezavantajată față de bancă și într-o imposibilitate reală de a negocia acest comision.

De asemenea, modificarea ratei dobânzii pune sub semnul întrebării echilibrul contractual, deoarece oferă băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente fără ca noul nivel al dobânzii să fie negociat cu consumatorul.

În mod corect a reținut prima instanță că nu sunt aplicabile disp. alin. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, deoarece prin "motiv prevăzut în contract"; în sensul legii se înțelege o situație clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să știe, de la început, că dacă acea situație se va produce, va trebui să suporte o dobândă mărită, și, mai mult, în eventualitatea unui litigiu, ea trebuie să poată fi verificată de către instanță, or, motivul unei "schimbări semnificative pe piața monetară"; nu îndeplinește cerințele menționate, fiind vorba despre o apreciere subiectivă, și nu este prevăzută în contract nici posibilitatea rezilierii contractului.

Contrar celor susținute de recurentă, se constată că pentru modificarea ratei dobânzii nu există alte prevederi în condițiile speciale ale contractului care să lămurească condițiile în care se revizuiește dobânda.

Tribunalul consideră drept neîntemeiată critica recurentei potrivit căreia este greu de cuantificat din punct de vedere obiectiv care sunt elementele concrete în baza cărora apar schimbări semnificative pe piața monetară, ceea ce duce la imposibilitatea menționării acestora în cuprinsul clauzelor contractuale, apreciind că dificultatea stabilirii unor criterii obiective nu reprezintă un motiv întemeiat pentru ca ele să nu fie cel puțin enumerate.

Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt date alte motive de recurs de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta S.C. Volksbank România S.A. București, cu sediul în mun. București, șos. Pipera, nr. 42, et. 3-8 și 10, sector 2 în contradictoriu cu intimatul Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Iași, cu sediul în mun. Iași, str. Toma Cozma, nr. 11, jud. Iași, împotriva sentinței civile nr. XXXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Botoșani.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din xx.xx.xxxx.

Președinte, Judecători, Grefier,

← Anulare decizie de eliberare din functie urmare a reorganizarii...		Anulare acte frauduloase încheiate cu 3 (trei) ani anterior... →

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Anulare decizie de eliberare din functie urmare a reorganizarii institutiei