Anulare Hotărâre AGA. Calitate procesuală activă a reclamantului care îndeplineşte funcţia de administrator. Decizie adoptată valabil la a doua întrunire a AGA, nefiind necesară unanimitatea de voturi.

Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 111 din data de 03.03.2015

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava - secția civilă și înregistrată sub nr. 3880/86/2014, din data de 16 mai 2014, reclamantul I.A.Ș., în contradictoriu cu pârâții M.D.K., P.R. și SC B.I.SRL a solicitat anularea Hotărârii Adunării Generale a Asociaților SC B.I SRL nr. 1 din data de 17 ianuarie 2014.

În susținerea cererii, reclamantul a arătat că în anul 2005, împreună cu ICM a înființat societatea comercială BI SRL și întrucât, chiar de la înființare societatea a înregistrat profit, având o expansiune uimitoare, a fost acceptată intrarea în societate a numiților MD și PR, cetățeni britanici, precum și a lui MC, modificându-se astfel și tipul de capital al societății, respectiv autohton+străin.

Aceste mențiuni au fost înregistrate la Oficiul Registrului Comerțului prin încheierea nr. 6095 din 20.12.2005 a judecătorului delegat, prin aceeași încheiere dispunându-se și înregistrarea mențiunii privind retragerea din societate a asociatei ICM.

Prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaților SC BI SRL nr. 1 din data de 17.01.2014 s-a hotărât revocarea din funcția de administrator a reclamantului și numirea în calitate de nou administrator a domnului PR., hotărârea fiind adoptată cu încălcarea dispozițiilor legale imperative ale Legii nr. 31/1990 și lovită de nulitate absolută.

Astfel, în primul rând, a arătat că, convocarea și ținerea adunării generale s-a făcut de către o altă persoană decât administratorul acesteia, în condițiile în care această hotărâre a fost adoptată fără convocarea celorlalți doi asociați, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

În conformitate cu dispozițiile art. 195 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, un asociat sau un număr de asociați, ce reprezintă cel puțin o pătrime din capitalul social, va putea cere convocarea adunării generale, arătând scopul acestei convocări.

Or, în cazul de față, administratorul statutar al SC BI SRL la acel moment era reclamantul, fără a exista alte persoane desemnate în acest sens. Mai mult decât atât, legea prevede dreptul asociatului deținând cel puțin o pătrime din părțile sociale de a solicita administratorului, printr-o cerere, convocarea AGA, dar fără a-i acorda dreptul de a proceda singur la convocarea acesteia, cum s-a întâmplat în cazul de față.

În acest sens a statuat și doctrina în materie "convocarea se face fie din inițiativa administratorilor, în îndeplinirea obligațiilor lor statutare, fie la cererea motivată (arătând scopul convocării) formulată de un asociat sau un grup de asociați care deține părți sociale reprezentând cel puțin o pătrime din capitalul social. Legea nr. 31/1990 nu oferă soluții pentru ipoteza în care administratorii refuză să își îndeplinească obligația de convocare, chiar și atunci când au primit cererea unor asociați îndreptățiți în acest sens. Întrucât Legea nr. 31/1990 nu dă acestora din urmă dreptul de a convoca adunarea, ci numai pe cel de a cere convocarea adunării, singura perspectivă deschisă rămâne aceea a formulării unei acțiuni prin care aceștia să ceară instanței să dispună convocarea adunării generale.

În consecință, pârâții aveau dreptul de a solicita reclamantului, în calitate de administrator al societății, convocarea AGA, iar în cazul în care acesta nu ar fi dat curs acestei solicitări, aceștia aveau dreptul de a se adresa instanțelor competente spre a-și exercita acest drept.

Așadar, ca urmare a faptului că nici reclamantul și nici o instanță nu a fost sesizată cu privire la convocarea AGA, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, Hotărârea AGA SC BI SRL nr. 1/17.01.2014 este lovită de nulitate absolută.

Faptul că actul constitutiv al societății nu conține nici o prevedere referitoare la posibilitatea convocării AGA de către alte persoane, fie ele și asociați, decât administratorul statutar al societății, vor fi aplicabile dispozițiile Legii nr. 31/1990 care conferă posibilitatea asociaților de a solicita administratorului convocarea AGA cu arătarea scopului pentru care doresc convocarea acesteia, iar în cazul în care acesta nu dă curs solicitării asociaților, aceștia se pot adresa cu o cerere în instanță prin care să solicite obligarea administratorului la a convoca AGA, de asemenea, cu arătarea scopului pentru care se dorește convocarea Adunării.

Or, în cazul de fată, pârâții, în mod abuziv și nelegal, au procedat la convocarea AGA fără a solicita, în prealabil, administratorului IAȘ convocarea AGA și fără a avea o hotărâre judecătorească prin care administratorul SC BI SRL să fi fost obligat la convocarea acesteia, eludând prevederile art. 195 alin. 2 din Legea nr. 31/1990.

În al doilea rând, reclamantul a invocat lipsa convocării asociaților pentru AGA din data de 17.01.2014, conform dispozițiilor art. 195 alin. 3 Legea nr. 31/1990. În condițiile în care Actul constitutiv al societății nu conține nici o dispoziție referitoare la forma în care poate fi convocată AGA, convocarea se va realiza în forma impusă de dispozițiile art. 195 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 teza a II - a, respectiv prin scrisoare recomandată transmisă asociaților prin scrisoare recomandată, cu cel puțin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ținerea acesteia. Însă, în cazul de față, cu toate că există un convocator al AGA depus la Registrul Comerțului, nu există dovada transmiterii efective a acestuia către asociați, ceea ce înseamnă că în acest caz pârâții nu numai că au procedat la convocarea AGA fără a avea acest drept, dar nici măcar nu au respectat normele imperative cu privire la modalitatea realizării convocării prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Dovada transmiterii convocatorului în conformitate cu dispozițiile art. 195 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 se poate face numai cu dovada expedierii acestuia eliberată de către Poșta Română sau serviciul de curierat, precum si cu confirmarea de primire/AWB ce atestă primirea corespondenței de către destinatar.

Or, în cazul de față pârâții nu au depus alături de convocator și dovada transmiterii efective și primirii acestuia, ceea ce echivalează cu lipsa convocării reclamantului și a celorlalți asociați pentru AGA din data de 10.01.2014, respectiv 17.01.2014. În acest fel, a fost în imposibilitate de a lua cunoștință despre ținerea AGA și de a-și exprima poziția față de ordinea de zi propusă.

Astfel, pârâții, dând dovada de rea-credință, au refuzat să îl convoace cu toate că știau că potrivit art. 23 din Actul constitutiv al societății hotărârile asociaților se iau în adunarea generală, prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaților și a părților sociale, încălcând dispozițiile imperative ale art. 195 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, ceea face ca Hotărârea AGA în discuție să fie lovită de nulitate absolută.

În al treilea rând, convocarea și ținerea AGA a avut loc la o locație diferita de cea a sediului social al societății, respectiv, după cum reiese din cuprinsul convocatorului depus la Registrul Comerțului, Adunarea Generală a Asociaților SC BRIT IMOBIL SRL din data de 10.01.2014 a avut loc nu la sediul societății din sat Frătăuții Vechi, cum impune art.195 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, ci la sediul SCP ONV situat în București, aspecte care nu fac decât să sublinieze reaua-credință a pârâților și intențiile frauduloase ale acestora, fiind conștienți de faptul că potrivit Actului constitutiv al societății, pentru adoptarea unei hotărâri AGA era obligatoriu ca aceasta să se ia cu majoritatea absolută a asociaților (în cazul de față fiind patru asociați, era obligatoriu ca Hotărârea AGA din data de 17.01.2014 să fie adoptată cu votul a trei dintre aceștia) și a părților sociale, aceste două condiții necesitând a fi întrunite cumulativ.

Or, prin ținerea AGA la o locație diferită de cea a sediului societății, pârâții au eludat dispozițiile imperative ale art. 195 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, cu atât mai mult cu cât aceștia au omis convocarea reclamantului și a asociatului MC, ceea ce face ca Hotărârea AGA luată cu nerespectarea acestor dispoziții imperative ale legii să fie nulă absolut.

În al patrulea arând, în cuprinsul convocatorului AGA din data de 17.01.2014 nu este indicată identitatea persoanei ce se dorește a fi numită în funcția de administrator.

Prevederile art. 195 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 impun obligativitatea inserării în cuprinsul convocatorului AGA a ordinii de zi: convocarea adunării se va face in forma prevăzută in actul constitutiv, iar în lipsa unei dispoziții speciale, prin scrisoare recomandată, cu cel puțin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ținerea acesteia, arătându-se ordinea de zi). Așadar, convocatorul AGA va trebui să prevadă toate punctele de pe ordinea de zi a AGA ce se doresc a fi puse în discuția asociaților.

Insă, deși convocatorul AGA nr. 1 din data de 11.12.2013 depus la Registrul Comerțului prevede la punctul 4 de pe ordinea de zi "numirea unui nou administrator al SC BI SRL Stabilirea duratei mandatului și remunerației noului administrator";, acesta nu indică identitatea persoanei ce se dorește a fi numită în funcția de administrator, aceasta fiind dezvăluită abia cu ocazia ținerii AGA din data de 17.01.2014, numele lui PR fiind menționat în Hotărârea AGA nr. 1 din această dată.

A apreciat reclamantul că identitatea acestuia trebuia menționată în cuprinsul convocatorului AGA, pentru ca să-i poată verifica bonitatea, solvabilitatea și competența, bineînțeles, în cazul în care convocatorul ar fi fost transmis în mod efectiv acestora prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

În aceste condiții, nenominalizarea domnului PR în convocatorul nr. 1/11.12.2013 echivalează cu lipsa unui punct de pe ordinea de zi, încălcându-se astfel prevederile cu caracter imperativ ale art. 195 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, încălcare ce se impune a fi sancționată cu nulitatea absolută a Hotărârii AGA luată în aceste condiții de ilegalitate.

În al cincilea rând, reclamantul a invocat lipsa procurii din partea asociatului MDK., Hotărârea AGA nr. 1/17.01.2014 fiind adoptată de către pârâții MDK și PR reprezentați convențional de către domnul VMAM.

Astfel, pentru ca Registrul Comerțului să poată efectua înregistrarea mențiunii modificărilor aduse prin Hotărârea AGA, trebuiau să fie depuse și împuternicirile/procurile speciale prin care domnul VMAM a fost împuternicit de pârâți să îi reprezinte la ședințele AGA din 10.01.2014, respectiv,17.01.2014.

Însă, deși la Registrul Comerțului a fost depusă doar procura specială din data de 5.12.2013 prin care domnul VMAM era împuternicit de către pârâtul PR să îl reprezinte la ședințele AGA din data de 10.01.2014, respectiv 17.01.2014, acesta l-a reprezentat la cele două ședințe și pe pârâtul MDK, cu toate că nu a avut împuternicire din partea acestuia. Or, dispozițiile art. 125 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 impun că acționarii pot participa și vota în adunarea generală prin reprezentare, în baza unei împuterniciri acordate pentru respectiva adunare generală.

Astfel încât, în condițiile în care domnul VMAM nu a avut împuternicire din partea pârâtului MDK pentru cele două ședințe AGA, acesta nu putea vota în cadrul AGA în numele acestui asociat, încălcarea acestor dispoziții legale imperative fac ca Hotărârea AGA nr. 1/17.01.2014 să fie nulă absolut.

Mai mult decât atât, conform dispozițiilor art. 125 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 procurile vor fi depuse în original cu 48 de ore înainte de adunare sau în termenul prevăzut de actul constitutiv, sub sancțiunea pierderii exercițiului dreptului de vot în acea adunare. Procurile vor fi reținute de societate, făcându-se mențiune despre aceasta în procesul verbal.

Chiar dacă dispozițiile legale citate fac referire la societățile pe acțiuni, aceste dispoziții sunt aplicabile în egală măsură și societăților cu răspundere limitată în condițiile în care și în cazul SRL-urilor este permis asociaților să participe și să voteze în AGA prin reprezentare, din moment ce legea nu conține prevederi exprese în acest sens în cazul SRL-urilor.

Faptul că deși actul constitutiv al societății nu conține nici o prevedere referitoare la posibilitatea depunerii procurilor într-un anumit termen, prin convocatorul AGA nr. 1/11.12.2013 se prevede că acestea vor fi depuse în original, cu cel puțin 24 de ore înainte de AGA la sediul SCP ONV din București. Astfel se pot observa aici trei încălcări ale dispozițiilor art. 125 alin. 3 din Legea nr. 31/1990. În primul rând, deși legea impune ca procurile să fie depuse cu 48 ore înainte de adunare (în cazul de față actul constitutiv neprevăzând un alt termen) sub sancțiunea pierderii exercițiului de vot în acea adunare, prin convocatorul nr. 1/11.12.2013 se prevede ca acestea să fie depuse cu 24 de ore înainte de adunare.

Mai mult decât atât, procura specială dată de către pârâtul PR nu poartă nici un număr de înregistrare din data în care a fost depusă pentru a putea aprecia dacă aceasta a fost sau nu depusă în termenul legal de 48 ore, în caz contrar mandatarul pierzând exercițiul de vot.

În al doilea rând, așa cum impun dispozițiile legale citate, procurile vor trebui depuse la sediul societății, unde, de altfel, trebuie să se țină AGA, întrucât acestea vor fi reținute de societate.

Or, prin același convocator se impune ca aceste procuri să fie depuse la o altă locație decât sediul societății, respectiv la sediul SCP ONV din București, ceea ce contravine normelor imperative citate.

În al treilea rând, în cuprinsul procesului verbal al AGA trebuie să se facă mențiunea cu privire la reținerea procurilor de către societate, obligație care din nou a fost încălcată întrucât în cuprinsul procesului-verbal al AGA din data de 10.01.2014 nu se face nici un fel de mențiune cu privire la acest aspect. De altfel, în condițiile în care procura a fost depusă la sediul SCP ONV nici nu era posibilă efectuarea mențiunii în procesul-verbal cu privire la ținerea acesteia de către societate.

În al șaselea rând, reclamantul a invocat lipsa cvorumului. Astfel, în concordanță cu dispozițiile art. 192 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaților, în afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel.

În cazul de față, actul constitutiv al SC BI SRL prevede la art. 23 că hotărârile asociaților se iau în Adunarea generală, prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaților si a părților sociale și așa cum rezultă și din actul constitutiv, societatea are patru asociați, respectiv MDK cu o cotă de participare de 47,5%, PR cu o cotă de participare de 47,5%, IAȘ cu o cotă de participare de 2,5% și MC cu o cotă de participare de 2,5%., or Hotărârea AGA nr. 1/17.01.2014 a fost adoptată cu votul doar a pârâților MDK și PR, în condițiile în care prin aceasta a fost modificat actul constitutiv al societății, ceea ce însemnă că era necesară întrunirea, cumulativ, atât a majorității absolute a asociaților, cât și a părților sociale.

Or, în cazul de fată, deși a fost întrunită condiția cu privire la majoritatea absolută a părților sociale, nu a fost întrunită și condiția cu privire la majoritatea absolută a asociaților întrucât au votat doar doi asociați iar majoritatea absolută este definită ca reprezentând jumătate plus unu din numărul de asociați, ceea ce face ca hotărârea astfel adoptată să fie nulă absolut. Majoritatea absolută înseamnă jumătate plus unu din numărul de asociați și jumătate plus unu din părțile sociale.

În al șaptelea rând, lipsește procesul verbal al AGA din data de 17 ianuarie 2014, un astfel de înscris nefiind depus de către pârâți la Registrul Comerțului. Astfel, pârâții au depus doar procesul verbal al AGA din data de 10.01.2014 prin care s-a consemnat faptul că ședința se va ține din nou la data de 17.01.2014, fără ca la această AGA din 17.01.2014 să se încheie un proces verbal prin care să se consemneze cele discutate în cadrul ședinței.

Prin Hotărârea AGA în discuție se încearcă, practic, eludarea voinței comune a asociaților și preluarea controlului societății într-un mod abuziv și contrar intereselor societății, în condițiile în care până la această dată societatea desfășoară o activitate lucrativă cu o balanță pozitivă, înregistrând profit și neexistând probleme de nici un fel în desfășurarea activității acesteia.

Prin întâmpinare, pârâții au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a asociaților PR și MDK; excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată; excepția prescripției dreptului de a formula cererea de chemare în judecată; excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților PR și MDK, asociați ai SC BI SRL, iar pe fondul cauzei, au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, pentru următoarele motive:

SC BI SRL, persoană juridică română, având sediul social în Sat Frătâuții Vechi, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului Suceava sub nr. J33/1533/2005 a fost înființată la data de 07.12.2005, având ca asociați pe reclamantul IAȘ și pe soția acestuia, numita ICM.

Conform actului adițional la statutul societății încheiat la data de 12.12.2005, structura acționariatului societății s-a modificat ca urmare a cesiunilor părților sociale efectuate, fiind următoarea : PR, asociat cu o cotă de participare la capitalul social de 47,5 %; MDK, asociat cu o cotă de participare la capitalul social de 47,5 %; IAȘ, asociat cu o cotă de participare la capitalul social de 2,5 %; MC, asociat cu o cotă de participare la capitalul social de 2.5%.

Reclamantul a deținut calitatea de administrator al societății încă de la momentul înființării acesteia. Ulterior achiziționării părților sociale de către pârâți și dobândirii calității de asociați majoritari, acesta a insistat să se ocupe de conducerea exclusivă a societății în calitate de administrator cu puteri depline.

În momentul în care pârâții, în calitate de asociați majoritari, au solicitat informații cu privire la gestiunea societății, modul în care au fost folosite sumele de bani cu care au împrumutat societatea, s-au lovit de refuzul nejustificat al administratorului, fapt ce i-a determinat să creadă că acesta a efectuat mai multe operațiuni ilegale, folosind sumele împrumutate societății de asociați în interes personal, operațiuni de care nu puteau avea cunoștință atâta timp cât se aflau în Marea Britanie, iar reclamantul era unicul administrator. De asemenea, solicitarea adresată reclamantului de a proceda la restituirea împrumuturilor societare a rămas fără nici un răspuns.

Pârâții au inițiat demersuri specifice cu scopul de a verifica modul în care acesta și-a îndeplinit mandatul de administrator și a gestionat activitatea societății, constatând că reclamantul nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile care îi incumbă în calitatea sa de administrator, potrivit dispozițiilor legii nr. 31/1990 a societăților comerciale și ale actului constitutiv. Astfel, gestionarea activității sociale s-a realizat încă de la înființarea societății în mod defectuos, administratorul neasigurând derularea activității în mod corespunzător în vederea îndeplinirii obiectului de activitate, depășindu-șl în mod repetat și profund abuziv mandatul.

În această ordine de idei, reclamantul a retras în repetate rânduri sume de bani din fondurile societății, astfel cum rezultă din extrasul de cont emis în data de 04.06.2014 atașat întâmpinării, dispunând de acestea în interes personal și nu a întreprins demersurile specifice în scopul realizării interesului social potrivit obiectului de activitate.

În perioada martie 2013 - iulie 2013, reclamantul a retras în mod constant din contul bancar al societății, sume semnificative de bani, totalizând un cuantum de aproximativ 210.000 lei, astfel, fostul administrator a utilizat, în mod fraudulos, creditul societății în folosul său propriu.

De asemenea, s-au realizat transferuri bancare privind sume considerabile către SC C SRL, societate al cărei administrator era reclamantul, fără a exista vreo cauză legitimă a acestor plăți efectuate de către SC BI SRL.

Pârâții nu au fost niciodată încunoștințați despre derularea unor raporturi comerciale cu SC E SRL și nici despre intenția administratorului de a emite bilete la ordin pentru o valoare al cărui cuantum depășește cu mult limita obișnuită. Administratorul SC E SRL, dl. IFO, a refuzat să ofere informații cu privire la pretinsa relație contractuala desfășurată cu SC BI SRL și nici nu a dat curs solicitării de a înainta o copie a contractului.

Încă din luna noiembrie a anului 2013, reclamantul a fost notificat cu privire la solicitarea asociaților ce dețin majoritatea capitalului social (95%), dl MDK și dl PR, de a-și îndeplini obligațiile ce îi revin în calitatea sa de administrator în temeiul art. 195 alin. l din Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale, privind convocarea adunării generale a asociaților cel puțin o dată în cursul fiecărui an.

Prin convocatorul nr. 1/11.12.2013 s-a solicitat întrunirea Adunării Generale a Asociaților în data de 10.01.2014, făcându-se mențiune expresă cu privire la întrunirea acesteia în data de 17.01.2014 în ipoteza în care la data propusă inițial nu ar fi îndeplinite cerințele de cvorum. Convocatorul preciza în mod neechivoc data, ora, locul ținerii Adunării Generale a Asociaților și ordinea de zi a acesteia în mod detaliat.

În data de 17.01.2014 s-a întrunit AGA în urma imposibilității ținerii AGA în data de 10.01.2014.

Cu unanimitatea de voturi a asociaților prezenți, s-a decis, revocarea din funcție a administratorului IAȘ, retragerea dreptului acestuia de semnătură în bancă și contractarea unui auditor financiar în vederea efectuării unul audit intern al situației financiare a SC BI SRL.

Prin încheierea Oficiului Registrului Comerțului Suceava din data de 31.03.2014, a fost admisă cererea pârâtei SC BI SRL privind publicarea în Monitorul Oficial al României Hotărârea Adunării Generale a Asociaților nr. 01/17.01.2014, partea a IV-a și actualizarea actului constitutiv.

Solicitările repetate ale asociaților majoritari ai societății pentru convocarea Adunării Generale a Asociaților în vederea revocării administratorului IAȘ din funcție, au avut la bază conduita reprobabilă a acestuia din urmă, legată de neîndeplinirea responsabilităților sale și suspiciunile notabile pe care le-a trezit în privința administrării frauduloase a fondurilor societății.

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, pârâții au arătat următoarele :

Prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaților SC BI SRL nr. l din data de 17.01.2014, s-a decis, între altele, revocarea reclamantului din calitatea sa de administrator al societății, ocazie cu care i s-a retras dreptul de semnătură în bancă, ca urmare a activităților frauduloase desfășurate în prejudiciul societății.

Potrivit art. 196 din Legea 31/1990, dispozițiile prevăzute pentru societățile pe acțiuni în ce privește dreptul de a ataca hotărârile adunării generale, se aplică și societăților cu răspundere limitată. În materia societăților pe acțiuni, regimul juridic incident atacării hotărârilor adunării generale a asociaților este guvernat de art. 132 din Legea nr. 31/1990.

Potrivit art. 132 alin. 4 din Legea societăților comerciale, administratorii nu au posibilitatea de a ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcție. Această interdicție vizează în mod expres folosirea căii de atac a acțiunii în anulare/constatarea nulității. În jurisprudență s-a statuat cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 132 alin. 4, anterior menționate, și în cazul administratorilor unei societăți cu răspundere limitată.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a asociaților MDK și PR, pârâții au arătat următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 132 alin. 5 din Legea societăților comerciale nr. 31/1990, acțiunea în anularea hotărârilor adunării generale a asociaților se soluționează în contradictoriu cu societatea. În nici un caz, în ipoteza în care sunt atacate hotărârile adunării generale a asociaților nu este posibilă antrenarea în litigiul respectiv a asociaților. Astfel, legea specială in materia societăților comerciale instituie în mod expres calitatea procesuală pasivă exclusivă a societății, în privința cererilor ce au ca obiect anularea hotărârilor organului deliberativ.

Acțiunea în anulare este introdusă împotriva societății, care are calitatea de pârâtă. Modificarea nu face decât să consacre legislativ practica judiciară în această materie. Introducerea acțiunii în anulare/nulitate împotriva societății este logică, deoarece hotărârea adunării generale atacate în instanță reprezintă o manifestare a voinței sociale a societății care, până la proba contrară, este prezumată valabilă.

Prin urmare, având în vedere și prevederile art. 196 din materia societăților comerciale care prevăd aplicarea corespunzătoare a reglementării privind societățile pe acțiuni, se impune constatarea, fără putință de tăgadă, a lipsei calității procesuale pasive a asociaților SC BI SRL - PR și MDK.

Cu privire la excepția prescripției dreptului de a formula acțiunea în constatarea nulității, pârâții a arătat că prevederile art. 196 din Legea 31/1990 instituie un termen de prescripție a dreptului de a cere anularea sau constatarea nulității hotărârii adunării generale a asociaților de 15 zile, termen care curge de la data momentul luării la cunoștință de hotărârea vizată.

Având în vedere că reclamantul, în calitate de fost administrator al societății, fusese numit prin actul constitutiv al SC BI SRL revocarea acestuia și numirea unei alte persoane în calitatea de administrator a impus modificarea actului constitutiv. Ca atare, a fost depusă la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava Hotărârea AGA nr. 1/17.01.2014 și actul constitutiv în forma actualizată la data de 17.01.2014. Prin urmare, rezultatul dezbaterilor AGA din data de 17.01.2014, sub aspectul revocării reclamantului din funcția de administrator a fost făcut public în Monitorul Oficial al României nr. 2307/23.04.2014, partea a IV-a.

Ca atare, termenul de prescripție de 15 zile pentru formularea acțiunii în constatarea nulității hotărârii adunării generale a asociaților a început să curgă, în cauza dedusă judecății, de la data de 23.04.2014, cererea de chemare în judecată a reclamantului fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 16.05.2014. În concluzie, acțiunea formulată de reclamant, nefundamentându-se pe motive de nulitate absolută, se impune a fi respinsă ca prescrisă.

Pe fondul cauzei, pârâții au arătat că în calitate de asociați majoritari, în repetate rânduri i-au solicitat reclamantului să convoace adunarea generală a asociaților în vederea luării la cunoștință și dezbaterii problemelor esențiale care vizau desfășurarea activității societății, solicitări cărora nu li s-a dat curs de către acesta. Având în vedere refuzul acestuia, asociații au formulat în mod oficial o solicitare de convocare a adunării generale a asociaților prin intermediul notificării nr. 1220/13.11.2013.

Reclamantul nu a dat curs notificării nr. 1220/13.11.2013 (care a refuzat primirea plicului), săvârșind pe această cale infracțiunea prevăzută de art. 275 alin. l pct. 2 prin încălcarea îndatoririi impuse de prevederile art. 195 din Legea nr. 31/1990.

Ca urmare a refuzului nejustificat al reclamantului de a convoca adunarea generală a asociaților, societatea nu mai putea funcționa în mod legitim, asociații neavând posibilitatea de a-și exprima voința în legătură cu nici un aspect privind derularea activității societare și neputând verifica modul în care acesta și-a îndeplinit mandatul actele încheiate în numele și pe seama societății etc.

Potrivit art. 195 din Legea nr. 31/1990, în împrejurarea în care administratorul nu își îndeplinește obligația de convocare a adunării generale a asociaților, un asociat sau un număr de asociați care dețin cei puțin o pătrime din capitalul social vor putea cere convocarea adunării generale. Ca atare, pentru asociatul sau asociații care reprezintă cel puțin o pătrime din capitalul social, convocarea adunării este o facultate, scopul acestui text de lege fiind acela de a pune la îndemâna asociaților posibilitatea convocării adunării atunci administratorii nu o fac.

Afirmația reclamantului din cuprinsul cererii de chemare în judecată, potrivit căreia singura posibilitate în vederea întrunirii adunării generale a asociaților este de a obține o hotărâre judecătorească în acest sens, este profund neîntemeiată și ilogică. Astfel, cu rea credință reclamantul își invocă propria turpitudine, recunoscând încălcarea prevederilor legale cu bună știință, astfel încât nu poate pe această cate să solicite protecția legii.

În ceea ce privește societățile cu răspundere limitată, Legea nr. 31/1990 nu prevede în nici o dispoziție legală opțiunea asociaților de a solicita instanței convocarea adunării generale, în ipoteza în care administratorul refuză să își îndeplinească această obligație.

Prevederile art. 119 alin. 3, invocate în mod eronat de reclamant prin cererea de chemare în judecată guvernează, în mod expres, regimul adunărilor generale ale societăților pe acțiuni. În materia societăților cu răspundere limitată nu există nici o normă care să trimită la prevederile art. 119 din Legea societăților comerciale, astfel încât, aplicarea acestor prevederi prin analogie ar constitui o adăugare nepermisă la lege.

Au mai arătat pârâții că administrarea societății pe parcursul derulării mandatului reclamantului s-a realizat în mod deficitar, patrimoniul social fiind în mod semnificativ prejudiciat în urma retragerii de fonduri din contul societății cu depășirea limitelor mandatului de administrare și în acest sens, societatea a formulat și o plângere penală împotriva fostului administrator, prin care solicită antrenarea răspunderii penale a acestuia pentru faptele ilicite săvârșite în perioada în care a deținut calitatea de administrator.

Pe cale de consecință, este evidentă necesitatea asociaților majoritari, PR și MDK de a convoca adunarea generală a asociaților, întemeindu-se pe prevederile art. 195 alin. 2, în vederea identificării ansamblului problemelor cu care se confrunta societatea și dezbaterii acestora în vederea adoptării soluției optime pentru activitatea sociala.

Prin Convocatorul nr. 1/11.12.2013 s-a solicitat întrunirea Adunării Generale a Asociaților în data de 10.01.2014, făcându-se mențiune expresă cu privire la întrunirea acesteia în data de 17.01.2014 în ipoteza în care la data propusă inițial nu ar fi îndeplinite cerințele de cvorum impuse de Legea nr. 31/1990 și de actul constitutiv.

Comunicarea convocatorului s-a realizat cu respectarea prevederilor legale și a intereselor tuturor asociaților, acesta fiind transmis atât prin intermediul e-mail la adresele personale ale asociaților IAȘ și MC, cât și cu respectarea formalismului impus de dispozițiile art. 195 alin. 3.

Astfel, comunicarea față de dl MC s-a realizat prin intermediul unui serviciu de curierat rapid, dovada constituind-o formularul AWB seria 2346350600002 din cuprinsul căruia reiese în mod neechivoc primirea convocatorului nr. 1/11.12.2013 (primirea fiind confirmată de semnătura d-lui M).

Asociatului IAȘ i-a fost transmis convocatorul nr. 1/11.12.2013 prin intermediul BEJ M, în data de 12.12.2013, potrivit vizei aplicate pe exemplarul convocatorului și a confirmării de predare a actelor de procedură.

Susținerea reclamantului potrivit căreia convocatorul nu o fost depus la Registrul Comerțului este vădit nefondată, nici o dispoziție legală neinstituind o asemenea obligație.

Referitor la valabilitatea întrunirii adunării generale a asociaților, sub aspectul locației, prevederile art. 195 alin. 1 impun obligația în sarcina administratorului de a convoca adunarea generală a asociaților la sediul social. În ceea ce privește convocarea adunării generale în situația excepțională de la alin. 2 al art. 195, cerința întrunirii la sediul social nu este incidentă, aceasta fiind o dispoziție restrictivă, de excepție, care nu poate fi aplicabilă prin analogie. În plus, având în vedere că în convocatorul nr. 1/11.12.2013 au fost menționate în mod neechivoc data, ora și locul întrunirii Adunării Generale a Asociaților, atât cu privire la prima ședință convocată, cât și la cea de-a doua, nu ar putea fi invocată neîntrunirea Adunării Generale la sediul social ca un motiv de invalidare a Hotărârii.

În doctrina de specialitate se apreciază că Adunarea generală ar putea fi convocată și în alt loc decât la sediul social, în anumite ipoteze: dacă este în interesul societății sau daca asociații își exprimă acordul expres sau tacit cu privire la aceasta. Sediul SC BI SRL este stabilit la domiciliul reclamantului. Astfel întrunirea adunării generale a asociaților la sediul social, fiind esențială în vederea desfășurării activității societății, ar fi fost în contradicție flagrantă cu interesele sociale. În acest sens, invocarea obligativității ținerii adunării generale la sediul social, în condițiile în care acesta este reprezentat de domiciliul legal al reclamantului, ar fi constituit o nouă încercare de blocare a întrunirii adunării generale din partea fostului administrator.

Un motiv de nulitate absolută ar putea constitui luarea hotărârii în alt loc și la alt termen decât cel arătat în convocare, însă susținerea potrivit căreia hotărârea adunării generale a asociaților este nulă doar pentru că nu a fost ținută la sediul social, deși locația întrunirii era menționată expres în convocator, este profund neîntemeiată și presupune un formalism excesiv.

În convocator este necesar să fie menționată ordinea de zi a adunării generale a asociaților, însă punctele de pe ordinea de zi nu pot fi prezentate în mod detaliat, având în vedere că aspectele problematice cu privire la fiecare punct vor reieși numai în urma dezbaterilor.

Astfel, persoana desemnată ca nou administrator al societății nu era cunoscută la data realizării și transmiterii convocatorului. În urma consultării ordinii de zi a adunării generale și în urma analizării problemelor supuse dezbaterii în ansamblul lor, s-a decis propunerea domnului PR pentru funcția de administrator, acesta fiind și confirmat ulterior prin exprimarea votului asociaților prezenți la adunarea generală, prin împuternicit cu procură specială.

În cuprinsul procurilor speciale acordate de asociații PR și MDK pentru adunarea generală a asociaților se menționează în mod expres modul în care împuternicitul urma să voteze cu privire la fiecare punct înscris pe ordinea de zi, inclusiv cu privire la persoana care era propusă să dețină calitatea de nou administrator. În plus, numirea d-lui PR, asociat deținător a 47,5% din capitalul social al SC BI SRL, în calitate de administrator nu este de natură a aduce vreo vătămare. În acest sens, s-a păstrat caracterul intuitu personae al societății.

Mandatul special acordat d-lui VMAM privea și dreptul de a decide în legătură cu fiecare punct de pe ordinea de zi, fiind menționată în mod neechivoc modalitatea în care urma să voteze reprezentantul d-lui MDK pentru fiecare aspect ce urma a fi dezbătut.

După cum reține și reclamantul în cuprinsul cererii, în materia societăților cu răspundere limitată nu există o prevedere legală care să impună sau, cel puțin, să recomande depunerea procurilor cu 48 ore înaintea întrunirii adunării generale a asociaților. Dispozițiile art. 125 alin. 3 din Legea 31/1990 reglementează anumite îndatoriri speciale referitoare la exercitarea votului prin reprezentant, aplicabile exclusiv în privința societăților pe acțiuni.

Or, în lipsa vreunei dispoziții care să permită aplicarea prin analogie a acestor dispoziții imperative speciale și în cazul societăților cu răspundere limitată, art. 125 alin. 3 din Legea 31/1990 nu poate fi invocat în speță

În orice caz, procurile asociaților PR și MDK au fost depuse cu 24 de ore înainte de data primei adunări generale a asociaților convocate din data de 10.01.2014, la sediul SCA ONV, locație la care urma să fie întrunită adunarea, potrivit convocatorului 1/11.12.2013.

În concluzie, votul d-lui MDK din AGA din 17.01.2014 a fost exprimat în mod valabil de către reprezentantul convențional al acestuia, cu respectarea limitelor mandatului și fără a fi încălcată vreo cerință legală în acest sens.

Potrivit art. 197 din Legea 31/1990, care prevede regulile în materia administrării societăților cu răspundere limitată, sunt aplicabile în mod corespunzător dispozițiile art. 75, 76, 77 alin. l și art. 79 din sfera de reglementare a societăților în nume colectiv.

Astfel, în materia regimului juridic aplicabil administratorilor, prevederile art. 77 se vor aplica prioritar, având caracter de lex specialia, față de prevederile generale care guvernează funcționarea societăților cu răspundere limitată.

Ca atare, asociații pot decide cu majoritatea absolută a capitalului social în privința numirii sau limitării puterilor și însărcinărilor administratorilor, conform art.77 alin. l.

De asemenea, art. 194 din Legea societăților comerciale instituie în competența adunării generale a asociaților competența desemnării și revocării administratorilor societății cu răspundere limitată, fiind necesară exprimarea votului reprezentând majoritatea absolută a asociaților și a părților sociale. Cu toate acestea, în cazul în care adunarea generala nu poate decide în mod valabil din cauza neîntrunirii majorității cerute, adunarea convocată din nou poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociați și partea din capitalul social reprezentată de asociații prezenți, conform art. 193 alin. 3.

În contextul prezentat, prin convocatorul nr. 1/11.12.2013 s-a solicitat întrunirea Adunării Generale a Asociaților în data de 10.01.2014, dată la care nu s-a întrunit cvorumul necesar ținerii adunării generale. Ca atare, la data de 17.01.2014, potrivit mențiunilor din cuprinsul convocatorului, a avut loc adunarea generală a asociaților la care au participat asociații majoritari PR și MDK, prin reprezentant convențional. Chiar în situația în care s-ar fi ținut prima adunare generală convocată asociatul administrator IAȘ nu ar fi putut participa la dezbateri și vota, având în vedere conflictul vădit dintre interesele acestuia și cele ale SC BI SRL.

La data de 17.01.2014, Adunarea Generală a Asociaților SC BI SRL s-a întrunit în mod valabil, în temeiul art. 193 alin. 3, fiind adoptată Hotărârea nr.1. Existența Hotărârii Adunării Generale a Asociaților confirmă prin mențiunile sale îndeplinirea tuturor cerințelor pentru validitatea sa, astfel încât încheierea în mod suplimentar a unui proces-verbal se dovedește redundantă.

Prin urmare, lipsa încheierii unui proces verbal al adunării generale a asociaților unei societăți cu răspundere limitată, în condițiile în care în cadrul respectivei adunări s-a adoptat o hotărâre și nu există nici o prevedere imperativă care să instituie obligativitatea întocmirii procesului-verbal, nu poate constitui în mod fundamentat o cauză de nulitate a Hotărârii Adunării Generale a Asociaților nr.1/17 01.2014.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a domnului VMAM și, în consecință, și a SCA ONV și a solicitat respingerea apărărilor formulate prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, întrucât au fost formulate de către o persoană fără calitate de reprezentant; excepția tardivității formulării întâmpinării de către pârâți și, în consecință, în temeiul dispozițiilor ari. 208 alin. 2 Cod procedură civilă decăderea pârâților din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții.

Totodată, a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților PR și MDK, ca neîntemeiată și nefondată; respingerea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și nefondată; respingerea excepției prescripției dreptului de a formula cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată și nefondată iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea apărărilor formulate de către pârâți prin întâmpinare ca neîntemeiate și nefondate.

Referitor la excepția lipsei calității de reprezentant a domnului VMAM și în consecință și a SCA ONV și respingerea apărărilor formulate prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei întrucât au fost formulate de către o persoană fără calitate de reprezentant, a arătat că întâmpinarea pârâților a fost formulată de către VMAM, prin societatea de cabinete de avocați asociate ONV din București, anexând acestei întâmpinări procura generală nr. 1/28.04.2014 și împuternicirea avocațială prin care domnul VMAM, împuternicit de către pârâți prin procura generală nr. 1/28.04.2014, împuternicește pe VM, CL, VB și alții.

Or, conform dispozițiilor art. 29 alin. 1 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, avocatul înscris în tabloul baroului are dreptul să asiste și să reprezinte orice persoană fizică sau juridică în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă care dobândește dată certă prin înregistrarea în registrul oficial de evidență iar, în temeiul contractului de asistență juridică încheiat cu clientul, acesta va depune în dovedirea calității de reprezentant o împuternicire astfel încât, în nici un caz avocatul nu poate prezenta o procură generală în încercarea de a-și dovedi calitatea de reprezentant al părții, legea de organizare și exercitare a profesiei de avocat prevăzând în mod limitativ doar posibilitatea reprezentării în temeiul contractului de asistență juridică încheiat în formă scrisă.

Pentru ca o persoană să poată reprezenta pe o alta într-un dosar aflat pe rolul instanțelor de judecată, aceasta are nevoie de o procură specială în acest sens în care să fie specificat în mod expres numărul dosarului și instanța în fața căreia acesta a fost împuternicit să reprezinte. Mai mult decât atât, în cazul în care domnul VMAM ar reprezenta pârâții în calitate de mandatar, va trebui să prezinte, în original, o procură specială din partea fiecăruia dintre pârâții persoane fizice prin care acesta să fie împuternicit să le reprezinte interesele într-un anume dosar, al cărui număr trebuie să fie specificat in mod expres.

Prin urmare, procura generală nr. 1/28.04.2014 nu poate face în nici un fel dovada calității de reprezentant al pârâților în persoana domnului avocat VMAM.

Referitor la excepția tardivității formulării întâmpinării de către pârâți, reclamantul a arătat că, conform dispozițiilor imperative ale art. 208 alin. 2 Cod procedură civilă, nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții. în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel.

Astfel, în ceea ce privește întâmpinarea formulată de către pârâta SC BI SRL, aceasta trebuia formulată și depusă la dosarul cauzei până cel târziu la data de 18.06.2014, având în vedere că cererea de chemare în judecată i-a fost comunicată la data de 23.05.2014. Cu toate acestea, întâmpinarea formulată de către aceasta a fost depusă la dosarul cauzei abia la data de 25.06.2014, mult mai târziu decât termenul la care trebuia să fie depusă.

Cu privire la întâmpinările depuse de ceilalți doi pârâți a solicitat decăderea acestora din dreptul de a mai propune probe.

A solicitat respingerea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, motivat de faptul că nu a atacat Hotărârea AGA nr. 1/17.01.2014 cu privire la revocarea sa din funcția de administrator al SC BI SRL, ci a invocat motive de nulitate absolută a acestei hotărâri în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 care prevede că, atunci când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acțiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată și de orice persoană interesată.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților PR și MDK, a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată și nefondată, motivat de faptul că a formulat acțiunea în anularea Hotărârii AGA nr. 1/17.01.2014 în contradictoriu atât cu societatea SC BI SRL, cât și cu asociații PR și MDK, aceștia fiind cei care au inițiat convocarea adunării, fiind și singurii care au participat la această adunare, adoptând hotărârea atacată.

Astfel, chiar dacă dispozițiile art. 132 alin. 5 din Legea societăților nr. 31/1990 prevede că acțiunea în anularea hotărârilor adunării generale a asociaților se soluționează în contradictoriu cu societatea, totuși aceste dispoziții legale nu impun ca această acțiune să se soluționeze numai în contradictoriu cu societatea. Mai mult decât atât, se impune ca acțiunea să fie soluționată și în contradictoriu cu aceștia pentru a le fi opozabilă, având în vedere calitatea acestora de asociați ai SC BI SRL

Cu privire la excepția prescripției dreptului de a formula cererea de chemare în judecată, a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată și nefondată.

În primul rând, termenul instituit de dispozițiile art. 196 din Legea 31/1990 este un termen de decădere și nu de prescripție cum în mod greșit a apreciat apărătorul pârâților prin întâmpinarea formulată. Termenele de prescripție prevăzute de Codul civil pot fi de 3 ani, de 10 ani, de 2 ani sau de 1 an, neexistând termene de prescripție de 15 zile. Așadar, apărătorul pârâților confundă termenele de decădere cu cele de prescripție, cel mai probabil acesta a vrut să invoce excepția tardivității formulării acțiunii, și nu excepția prescripției dreptului de a formula acțiunea în constatarea nulității Hotărârii nr. 1/17.01.2014.

Prin acțiunea introductivă a invocat motive de nulitate absolută referitoare la încălcarea dispozițiilor imperative ce reglementează modalitatea convocării AGA, persoana care poate convoca AGA, cvorumul necesar adoptării AGA, etc., astfel încât, în conformitate cu dispozițiile art. 132 alin. 3 din Legea 31/1990 coroborat cu art. 196 din aceeași lege când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acțiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată și de orice persoană interesată.

Referitor la fondul cauzei, a arătat că, chiar dacă prin întâmpinarea formulată pârâții susțin că i-au solicitat prin adresa nr. 1220/13.11.2013 convocarea AGA si că nu ar fi dat curs acestei solicitări, acest fapt nu îi îndreptățea pe aceștia să procedeze ei înșiși la convocarea AGA, ci trebuiau să se adreseze instanțelor judecătorești competențe pentru a obține o hotărâre judecătorească prin care să fie obligat la convocarea AGA, având în vedere faptul că actul constitutiv al SC BI SRL nu conține nici o prevedere referitoare la posibilitatea convocării AGA de către alte persoane, fie ele și asociați, decât administratorul statutar la societății, drept pentru care vor fi aplicabile dispozițiile Legii nr. 31/1990.

După cum prevăd dispozițiile art. 195 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 convocarea adunării se va face în forma prevăzută în actul constitutiv, iar în lipsa unei dispoziții speciale, prin scrisoare recomandată, cu cel puțin 10 zile înainte de ziua fixată pentru tinerea acesteia arătându-se ordinea de zi. Cum în actul constitutiv al SC BI SRL nu este prevăzută o modalitate specială de convocare a adunării generale a asociaților, aceasta urma a se realiza prin scrisoare recomandată conform dispozițiilor legale citate însă, în ceea ce privește transmiterea convocatorului nr. 1/11.12.2013, nu au fost respectate sub nici o formă dispozițiile art. 195 alin. 3 din Legea societăților, înscrisurile depuse la dosar de către pârâți nefiind în măsură să facă dovada contrarie.

Astfel, depun pârâții copie după confirmare de predare a actelor de procedură., realizată de către BEJ M cu sediul în Bolintin Vale, din care reiese că a fost comunicată notificarea nr. 155/12.12.2013 (deci nu convocatorul nr. 1/11.12.2013) numitului ACD (si nu subsemnatului IAȘ sau asociatului MC). Mai mult decât atât, chiar și în ipoteza în care convocatorul nr. 1/11.12.2013 ar fi fost comunicat în această formă, ne-am fi aflat, de asemenea, în situația unei convocări nelegale întrucât art. 195 alin. 3 din Legea societăților prevede în mod clar obligativitatea transmiterii convocatorului prin scrisoare recomandată și nu în altă variantă.

De asemenea, pârâții au depus la dosarul cauzei AWB-ul nr. 2317350600001 emis de către Fan Courier, care atestă transmiterea notificării nr. 122/13.11-2013, deci a notificării prin care pârâții îi solicitau convocarea AGA SC BI SRL pentru data de 02.12.2013, și nu a convocatorului nr. 1/11.12.2013 prin care a fost convocată AGA din data de 10.01.2014 respectiv 17.01.2014 ce face obiectul prezentului dosar. În ceea ce privește AWB-ul nr. 2346350600002 depus de către pârâți, prin care ar fi fost transmis domnului MC convocatorul nr. 1/11.12.2013, din cuprinsul acestuia nu reiese data la care acesta ar fi primit acest convocator și nici faptul că această corespondență ar fi fost transmisă de către pârâții PR sau MDK, ci ca expeditor apare ONV SCA, acesta neavând nici o calitate care să îi permită convocarea AGA SC BI SRL.

Totodată, au mai fost depuse și o serie de e-mailuri care, la fel ca și celelalte înscrisuri depuse, nu fac în nici un fel dovada convocării pentru AGA din data de 17.01.2014, dar au menirea de a bulversa și induce în eroare instanța de judecată.

A mai precizat faptul că, dispozițiile art. 105 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 nu permit convocarea AGA prin intermediul e-mailului ci doar prin scrisoare recomandată fiind vorba despre dispoziții imperative, astfel încât chiar si în ipoteza în care pârâții ar fi dovedit transmiterea convocatorului nr. l/ll.l2.2013 prin intermediul e-mailului acest fapt nu ar fi putut echivala cu o legală convocarea a AGA SC BI SRL din data de 17.01.2014.

Astfel, pârâții, dând dovada de rea-credință, au refuzat să-l convoace cu toate că știau că potrivit art. 23 din Actul constitutiv al SC BI SRL "hotărârile asociaților se iau în Adunarea generală, prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaților și a părților sociale, încălcând dispozițiile imperative ale art. 195 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, ceea ce face ca Hotărârea AGA nr. 1/17.01.2014 să fie lovită de nulitate absolută.

Cu privire la convocarea și ținerea AGA la o locație diferită de cea a sediului social al societății, reclamantul a arătat că nu pot fi primite susținerile pârâților conform cărora în lipsa opoziției din partea sa și a asociatului MC (cu privire la locația ținerii AGA), s-a apreciat că un acord tacit din partea noastră cu privire la locație în condițiile în care nici măcar nu a fost convocat pentru această adunare astfel încât nu a avut cunoștință despre convocator si conținutul acestuia.

Susținerea pârâților conform cărei la momentul întocmirii convocatorului nu era cunoscută identitatea persoanei ce urma a fi numită ca administrator se contrazice cu susținerea acestora conform căreia în cuprinsul procurilor acordate de asociații PR și MDK din data de 05.12.2013, în condițiile în care convocatorul este din data de 11.12.2013, pentru adunarea generală a asociaților se menționează în mod expres modul în care împuternicitul urma să voteze cu privire la fiecare punct înscris pe ordinea de zi, inclusiv cu privire la persoana care era propusă să dețină calitatea de administrator, identitatea acesteia fiind menționată în mod expres în cuprinsul împuternicirii.

Or, prin procura respectivă, pârâții l-au împuternicit pe domnul VMAM să întreprindă toate demersurile necesare în vederea convocării AGA, astfel încât la momentul întocmirii convocatorului din data de 11.12.2013, în mod evident era cunoscută identitatea persoanei ce se dorea a fi numită ca administrator al SC BI SRL.

Prin urmare, sunt total eronate și neadevărate susținerile pârâților conform cărora abia în urma consultării ordinii de zi și a analizării problemelor supuse dezbaterii s-a decis propunerea domnului PR pentru funcția de administrator al SC BI SRL, întrucât în primul rând, a fost imposibilă dezbaterea punctelor de pe ordinea de zi în condițiile în care cei doi asociați au fost reprezentați de o singură persoană, respectiv domnul MAM, care ar fi fost în imposibilitate de a dezbate de unul singur ordinea de zi propusă, iar, în al doilea rând, votul era prevăzut în cuprinsul împuternicirii acordate acestuia de către pârâți.

În aceste condiții, nenominalizarea domnului PR în convocatorul nr. 1/11.12.2013 echivalează cu lipsa unui punct de pe ordinea de zi, încălcându-se astfel prevederile cu caracter imperativ ale art. 195 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, încălcare ce se impune a fi sancționată cu nulitatea absolută a Hotărârii AGA luată în aceste condiții de ilegalitate.

Hotărârea AGA SC BI SRL nr. 1/17.01.2014 a fost adoptată de către pârâții MDK și PR, reprezentați convențional de către domnul VMAM.

Astfel, pentru ca Registrul Comerțului să poată efectua înregistrarea mențiunii modificărilor aduse prin Hotărârea AGA trebuiau să fie depuse și împuternicirile/procurile speciale prin care domnul VMAM a fost împuternicit de pârâți să îi reprezinte la ședințele AGA SC BI SRL din 10.01.2014, respectiv 17.01.2014.

A admite susținerile pârâților că în materia SRL-urilor nu este aplicabilă prevederea art. 125 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 care impune depunerea procurilor cu 48 de ore înaintea întrunirii AGA înseamnă a ajunge la concluzia că în materia SRL-urilor nu este aplicabilă nici prevederea art. 125 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 care permite participarea și votarea în AGA prin reprezentare în baza unei procuri întrucât nici în acest caz nu există vreo dispoziție care să permită aplicarea prin analogie a acestor dispoziții imperative speciale și în cazul SRL-urilor.

Referitor la lipsa cvorumului, pârâții înșiși recunosc prin întâmpinare că potrivit art. 197 alin. 3 și art. 77 alin. 1 din Legea 51/1990 hotărârile AGA având ca obiect numirea, revocarea administratorilor unui SRL se adoptă cu acordul asociaților reprezentând majoritatea absolută a capitalului social, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Or, actul constitutiv al SC BI SRL prevede la art. 23 că hotărârile asociaților se iau în Adunarea generală. prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaților și a părților sociale.

Așa cum rezultă și din actul constitutiv, SC BI SRL are patru asociați, iar Hotărârea AGA SC BRIT IMOBIL SRL nr. 1/17.01.2014 a fost adoptată cu votul doar a pârâților MDK și PR, în condițiile în care prin aceasta a fost modificat actul constitutiv al societății, ceea ce însemnă că pentru aceasta era necesară întrunirea, cumulativ, atât a majorității absolute a asociaților, cât și a părților sociale. Or, în cazul de față, deși a fost întrunită condiția cu privire la majoritatea absolută a părților sociale, nu a fost întrunită și condiția cu privire la majoritatea absolută a asociaților întrucât au votat doar doi asociați iar majoritatea absolută este definită ca reprezentând jumătate plus unu din numărul de asociați, ceea ce face ca hotărârea astfel adoptată să fie nulă absolut.

Un alt motiv de nulitate absolută a Hotărârii AGA îl constituie lipsa procesului verbal din data de 17.01.2014, un astfel de înscris nefiind depus de către pârâți la Registrul Comerțului, aceștia depunând doar procesul verbal al AGA din data de 10.01.2014 prin care s-a consemnat faptul că ședința se va ține din nou la data de 17.01.2014, fără ca la această AGA din 17.01.2014 să se încheie un proces verbal prin care să se consemneze cele discutate în cadrul ședinței.

Prin sentința civilă nr.1477 din 16 septembrie 2014, Tribunalul Suceava - secția civilă, a respins, ca nefondate, excepțiile invocate de părți; a admis cererea privind constatarea nulității absolute a Hotărârii Adunării Generale a Asociaților SC BI SRL nr. 1/17.01.2014 și a actelor subsecvente acesteia, formulată de reclamantul IAȘ prin mandatar PC, în contradictoriu cu pârâții MDK, PR, SC BI SRL și a anulat Hotărârea Adunării Generale a Asociaților SC BI SRL nr. 1/17.01.2014.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, analizând excepțiile invocate, că acestea sunt nefondate.

Astfel, prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a domnului VMAM și, în consecință, și a SCA ONV, precum și excepția tardivității formulării întâmpinării de către pârâți.

Referitor la prima excepție, Tribunalul a arătat că potrivit procurii generale nr. 1 din 28 aprilie 2014, autentificată sub nr. 1553/28.04.2014 de către BNP C, S și Asociații, SC BI SRL, prin reprezentantul legal al acesteia, PR, în calitate de administrator, i-a conferit domnului VMAM un mandat în sensul reprezentării societății în fața oricăror persoane fizice și juridice, inclusiv instanțe judecătorești, putând lua orice măsuri în vederea susținerii și apărării drepturilor societății, menționându-se expres posibilitatea intentării de acțiuni civile și a efectuării oricărui act de procedură în cadrul unor astfel de acțiuni.

De asemenea, domnul VM a fost împuternicit ca în îndeplinirea mandatului acordat să semneze în numele societății și al asociaților PR și MDK oriunde ar fi necesar, semnătura fiind pe deplin opozabilă mandanților.

În temeiul procurii generale acordate în vederea asigurării bunei funcționări a societății, mandatarul VM a încheiat cu societatea de avocatură ONV un contract de asistență juridică în scopul protejării drepturilor și intereselor legitime ale societății.

Potrivit art. 126 din Statutul profesiei de avocat, avocatul se legitimează față de terți prin împuternicirea avocațială. În lipsa unor prevederi contrare, avocatul este împuternicit să efectueze orice act specific profesiei, pe care îl consideră necesar pentru realizarea intereselor clientului.

Mai mult decât atât, pentru activitățile prevăzute expres în cuprinsul obiectului contractului de asistență juridică, acesta reprezintă un mandat special, în puterea căruia avocatul poate încheia, sub semnătură privată sau în formă autentică, acte de conservare, administrare ori dispoziție în numele și pe seama clientului.

Ca atare, este evident faptul că nu poate fi pusă la îndoială calitatea de reprezentant a SCA ONV, cu justificarea că nu ar fi fost depus la dosarul cauzei contractul de asistență juridică.

Cu toate acestea, la dosarul cauzei a fost depus în copie și contractul de asistență juridică în discuție (filele 268/ 270).

Referitor la excepția tardivității formulării întâmpinării, Tribunalul a constatat că nici aceasta nu este dată. Cererea de chemare în judecată a fost comunicată către societate la sediul din Frătăuții Vechi, însă, după cum se observă, acesta este și domiciliul reclamantului, iar semnătura de primire aparține unei rude a acestuia. Or, nu se poate invoca tardivitatea formulării întâmpinării atâta timp cât noul administrator desemnat nu avea cunoștință de formularea unei cereri de chemare în judecată.

Referitor la excepțiile invocate de pârâți, Tribunalul a apreciat că nici acestea nu sunt fondate.

Cu privire la excepția inadmisibilității cererii, s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, administratorii nu pot ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcție, însă, în cazul în care administratorul revocat este și acționar al societății, devin aplicabile dispozițiile art. 132 alin. (3) din aceeași lege, conform cărora atunci "când se invoca motive de nulitate absolută dreptul la acțiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată de orice persoană interesată";. Pe cale de consecință, nu poate fi îngrădit dreptul acționarului, care a fost revocat din funcția de administrator, de a ataca hotărârea AGA pentru alte motive decât cele ce vizează propria revocare, în caz contrar fiind încălcat principiul liberului acces la justiție, așa cum este el reglementat prin dispozițiile art. 21 alin. (1) si (2) din Constituția României.

Cu privire la excepția prescripției (tardivității) formulării cererii de chemare în judecată, Tribunalul a reținut că nici aceasta nu este întemeiată, având în vedere că reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile referitoare la nulitatea absolută astfel cum este reglementată de art. 132 alin. (3) din aceeași lege, conform cărora atunci "când se invoca motive de nulitate absolută dreptul la acțiune este imprescriptibilă";.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților PR și MDK s-a reținut că dispozițiile art. 132 al. 5 din Legea nr. 31/1990 prevăd faptul că cererea în anulare a hotărârii AGA se va soluționa în contradictoriu cu societatea, reprezentată prin consiliul de administrație, respectiv prin directorat. În opinia Tribunalului, această normă nu are caracter restrictiv, reclamantul putând chema în judecată în același timp și pe asociații care au adoptat hotărârea atacată, dorindu-se ca față de aceștia hotărârea ce se va pronunța să capete un caracter doar de opozabilitate. De altfel , interesul celor doi pârâți este acela de a lua la cunoștință de formularea unei cererii de anulare a hotărârii AGA.

Examinând fondul cauzei, Tribunalul a constatat că cererea de chemare în judecată este întemeiată.

Potrivit art.192 alin.2 din legea nr.31/1990, pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv al unei societăți cu răspundere limitată este necesar votul tuturor asociaților, în afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel.

În cauză, prin hotărârea AGA atacată a fost revocat din funcția de administrator d-nul Isopescul Adrian Ștefan și s-a dispus numirea în această funcție a asociatului PR. Actul constitutiv al societății nu conține vreo derogare expresă de la prevederile legale, astfel că ipoteza reglementată de teza finală a art.192 alin.2 nu este întrunită. Este adevărat că, potrivit art.193 alin.3 din legea nr.31/1990, dacă adunarea legal constituită nu poate lua o hotărâre valabilă din cauza neîntrunirii majorității cerute, adunarea convocată din nou poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociați și partea din capitalul social reprezentată de asociații prezenți. Textul are în vedere, așadar, ipoteza neîntrunirii majorității, fără a se referi la situația în care unanimitatea nu ar putea fi întrunită.

Or, potrivit art.192 din legea nr.31/1990, majoritatea si unanimitatea sunt cerute in ipoteze diferite. Astfel, potrivit art.192 alin.1 din legea nr.31/1990, adunarea generală decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaților și a părților sociale, în afară de cazul când în actul constitutiv se prevede altfel. Este vorba, în aceasta situație, de hotărârile adunării generale care nu au ca obiect modificarea actului constitutiv. Pentru aceste din urma hotărâri, art.192 alin.2 impune cerința de a fi adoptate cu unanimitate: pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv al unei societăți cu răspundere limitată este necesar votul tuturor asociaților, în afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel pârâți SC BI SRL, PR și MDK, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului, pârâții au arătat că în mod greșit instanța de judecată a respins excepția inadmisibilității acțiunii în anularea Hotărârii Adunării Generale a Asociaților SC BI SRL nr. 1 din data de 17.01.2014.

Potrivit art. 132 alin.(4) din Legea societăților comerciale, administratorii nu au posibilitatea de a ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcție. Această interdicție vizează în mod expres folosirea căii de atac a acțiunii în anulare/constatarea nulității.

În jurisprudență s-a statuat cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 132 alin (4), anterior menționate, și în cazul administratorilor unei societăți cu răspundere limitată.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că "în conformitate cu art.194, desemnarea sau revocarea administratorilor unei societăți cu răspundere limitată constituie atributul exclusiv al adunării generale a asociaților, iar potrivit art.196 din același titlu, în ce privește dreptul de a ataca hotărârile adunării generale, se aplică și societăților cu răspundere limitată, dispozițiile prevăzute pentru societățile pe acțiuni, reglementate ta art. 132 din lege. Or, potrivit art. 132 alin.4 "administratorii nu pot ataca hotărârile adunării generale privitoare la revocarea lor din funcție";.

Legea societăților comerciale nu recunoaște legitimare procesuală asociatului administrator pentru contestarea hotărârii adunării generale a asociaților pentru că în caz contrar s-ar înfrânge interdicția de a nu vota în situația în care s-ar afla în conflict de interese având în vedere că se pune în discuție propria gestiune.

Asociatul administrator are obligația legală de a se abține de la vot atunci când se află în conflict de interese sub sancțiunea săvârșiri infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 275 alin. 1 lit. a din Legea 31/1990, caz în care voința societară se formează în lipsa votului exprimat de acesta.

Mai mult decât atât, asociatul administrator nu justifică niciun interes în promovarea unei astfel de acțiuni în anularea hotărârii adunării generale a asociaților prin care s-a decis revocarea din funcția de administrator în afara de cel al "reintegrării"sale în poziția deținuta anterior momentului adoptării hotărârii adunării generale a asociaților a cărei anulare se solicită în prezenta cauza. Tribunalul nu are decât să statueze asupra alocării eventualelor daune-interese ce se cuvin administratorului revocat, bineînțeles doar în cazul unei revocări fără justă cauză si intempestivă, acesta fiind unicul interes pe care asociatul administrator revocat din funcție ar putea să îl justifice.

Contractul de mandat care guvernează relația dintre societate, reprezentată prin adunarea generală a asociaților, și administratorul desemnat este unul cu un puternic caracter intuitu personae. Administratorul este desemnat și îi sunt încredințate atribuțiile legate de conducerea societății tocmai în considerarea calităților și capacităților profesionale despre care se presupune că le deține la un anumit moment.

Or, în cazul de fața, în condițiile în care adunarea generală a asociaților a decis în ședința din data de 17.01.2014 retragere mandatului încredințat administratorului, repunerea administratorului în situația anterioara adoptării Hotărârii Adunării Generale a Asociaților SC BI SRL nr. 1 din data de 17.01.2014 nu numai ca nu ar servi intereselor societății, ci dimpotrivă, i-ar aduce grave prejudicii (luând în considerare ansamblul de fapte vătămătoare săvârșite de acesta în scopul sărăcirii patrimoniului societății).

Au mai arătat apelanții că în mod greșit instanța de judecată a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a asociaților PR și MDK.

Prevederile art. 132 alin. (5) din Legea societăților comerciale nr. 31/1990 stabilesc în mod neechivoc faptul că "acțiunea în anularea hotărârilor adunării generate a asociaților se soluționează în contradictoriu cu societatea".

Ca atare, legea societăților institute în mod expres calitatea procesuală pasivă exclusivă a societății în privința cererilor ce au ca obiect anularea hotărârilor organului deliberativ.

Mai mult decât atât, prin interpretarea sa, instanța de fond a statuat în mod abuziv, depășind ipoteza normei legale incidente (instanța de judecată a adăugat la lege). Motivarea legată de asigurarea opozabilității considerentelor și a sentinței civile pronunțate, în integralitatea sa, sunt lipsite de relevanță față de soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a apelanților-pârâți RP și MDK.

Sentința apelată este nelegală și în raport de dispozițiile art. 132 alin. 10 din Legea 31/1990 care prevăd modalitatea specifică prin care se asigură opozabilitatea hotărârii față de asociații într-o acțiune de natura celei ce face obiectul prezentei cauze, și anume pe calea publicării hotărârii judecătorești în Registrul Comerțului și în Monitorul Oficial partea a IV-a.

În acest context soluția instanței de respingere a excepției lipsei calității procesual pasive a asociaților justificată de necesitatea asigurării opozabilității hotărârii judecătorești față de cei doi asociați pârâți are un caracter redundant și profund eronat prin raportare la dispozițiile exprese ale art. 132 alin. 10 din Legea 31/1990.

Au mai susținut apelanții că, în mod greșit instanța de judecată a admis acțiunea privind constatarea nulității absolute a Hotărârii Adunării Generale a Asociaților SC BI SRL nr. 1/17.01.2014, ca urmare a interpretării greșite a normelor de drept incidente speței, precum și a ansamblului materialului probator administrat în cauză.

Apelanții-pârâți, PR și MDK, în calitate de asociați majoritari, în repetate rânduri au solicitat administratorului IAȘ (intimatul-reclamant) să convoace adunarea generală a asociaților pentru a putea la cunoștință și supune dezbaterii problemele esențiale care vizau desfășurarea activității sociale, solicitări cărora nu li s-a dat curs.

Având în vedere refuzul manifest ce viza îndeplinirea obligației instituite de art. 195 alin. 1 din Legea 3l/1990 de către administratorul societății, la data de 13.11.2013, asociații PR și MDK au formulat în mod oficial o solicitare de convocare a adunării generale a asociaților prin intermediul Notificării nr. 1220/13.11.2013.

Administratorul IAȘ nu a dat curs Notificării nr. 1220/13.11.2013 (refuzând primirea plicului). Pe această cale administratorul societății a săvârșit infracțiunea prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 275 alin. 1 pct. 2 (încălcarea îndatoririi impuse de prevederile art. 195 din Legea nr. 31/1990).

Ca urmare, asociații societății au făcut aplicarea art. 195 din Legea nr. 31/1990, care prevede că, în împrejurarea în care administratorul nu își îndeplinește obligația de convocare a adunării generale a asociaților, un asociat sau un număr de asociați care dețin cel puțin o pătrime din capitalul social vor putea cere convocarea adunării generale.

Ca atare, pentru asociatul sau asociații care reprezintă cel puțin o pătrime din capitalul social, convocarea adunării este o facultate, scopul acestui text de lege fiind acela de a pune la îndemâna asociaților posibilitatea convocării adunării atunci când administratorii nu o fac.

Susținând faptul că singura posibilitate în vederea întrunirii adunării generale a asociaților este de a obține o hotărâre judecătorească, intimatul reclamant și-a invocat propria turpitudine, recunoscând încălcarea prevederilor legale cu bună știință si intenția vădită de a bloca activitatea societății.

În ceea ce privește societățile cu răspundere limitată, Legea nr. 31/1990 nu conține nicio dispoziție legală care să se refere la opțiunea asociaților de a solicita instanței convocarea adunării generale, în ipoteza în care administratorul refuză să își îndeplinească aceasta obligație.

Prevederile art. 119 alin. 3 invocate în mod eronat de intimatul reclamant prin cererea de chemare în judecată, guvernează, în mod expres, regimul adunărilor generale ale societăților pe acțiuni, în materia societăților cu răspundere limitata nu există nicio normă care să trimită la prevederile art. 119 din Legea societăților comerciale, astfel încât, aplicarea acestor prevederi prin analogie ar constitui o adăugare nepermisă la lege.

Cu privire la revocarea valabilă a administratorului, apelanții au arătat că potrivit art. 197 din Legea 31/1990 care prevede regulile în materia administrării societăților cu răspundere limitată, sunt aplicabile în mod corespunzător dispozițiile art. 75, 76, 77 alin. (1) și art. 79 din sfera de reglementare a societăților în nume colectiv.

Astfel, în materia regimului juridic aplicabil administratorilor, prevederile art. 77 se vor aplica prioritar, având caracter de lex specialia, față de prevederile generale care guvernează funcționarea societăților cu răspundere limitată.

Ca atare, asociații pot decide cu majoritatea absolută a capitalului social în privința numirii sau limitării puterilor șl însărcinărilor administratorilor, conform art. 77 alin. 1 din legea societăților comerciale.

De asemenea, art. 194 din Legea societăților comerciale instituie în sfera atribuțiilor adunării generale a asociaților competența desemnării și revocării administratorilor societății cu răspundere limitată, fiind necesară exprimarea votului reprezentând majoritatea absolută a asociaților și a părților sociale.

Cu toate acestea, în cazul în care adunarea generală nu poate decide în mod valabil din cauza neîntrunirii majorității cerute, adunarea convocată din nou poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociați șt partea din capitalul social reprezentată de asociații prezenți, conform art. 193 alin.(3).

În contextul prezentat, prin Convocatorul nr. 1/11.12.2013 s-a solicitat întrunirea Adunării Generale a Asociaților în data de 10.01.2014, dată la care nu s-a întrunit cvorumul necesar ținerii adunării generale. Ca atare, la data de 17.01.2014, potrivit mențiunilor din cuprinsul Convocatorului, a avut loc adunarea generală a asociaților la care au participat asociații majoritari, PR și MDK, prin reprezentant convențional.

Astfel, potrivit dispozițiilor excepționale ale alin. 3 al art. 193, Adunarea Generală a Asociaților SC BI SRL s-a întrunit în mod legal a doua oară, la data de 17.01.2014, deciziile acesteia fiind adoptate în mod valabil, cu votul asociaților prezenți (95% din capitalul social).

De asemenea, Legea societăților comerciale, în art. 193 alin, 2, prevede obligația asociatului de a se abține de la vot în deliberările adunării generale a asociaților în doua situații: cu privire la aporturile în natură ale respectivului asociat, adunarea generala fiind chemată să se pronunțe asupra valorii sau utilității acestui aport pentru societate și cu privire la actele juridice încheiate între respectivul asociat si societate. Interdicția fiind stabilită pentru a se evita apariția unul conflict de interese.

Astfel, cea de-a doua interdicție este incidență în speța, asociatul IAȘ fiind parte în contractul de mandat încheiat între el șl SC BI SRL, la momentul numirii sale în calitate de administrator prin actul constitutiv.

Prin urmare, chiar în situația în care s-ar fi ținut prima adunare generală convocată, asociatul administrator IAȘ nu ar fi putut participa la dezbateri și vota, având în vedere conflictul vădit dintre interesele acestuia și cele ale SC BI SRL.

În concluzie, Hotărârea Adunării Generale a Asociaților din data de 17.04.2014, este valabilă sub aspectul deciziei de revocare a reclamantului administrator, în condițiile în care adunarea generală s-a întrunit valabil la a doua convocare, iar asociatul administrator se afla într-un vădit conflict de interese cu societatea, regula privind unanimitatea necesara pentru modificarea actului constitutiv nefiind aplicabilă în privința numirii și revocării administratorilor, în temeiul art. 77 din Legea 31/1990.

În ceea ce privește comunicarea Convocatorului, aceasta s-a realizat cu respectarea prevederilor legale și a intereselor tuturor asociaților, fiind transmis atât pe calea corespondenței e-mall la adresele personale ale asociaților IAȘ și MC, cât și cu respectarea formalismului impus de dispozițiile art. 195 alin. 3.

În ce privește valabilitatea întrunirii adunării generale a asociaților, sub aspectul locației, apelanții au arătat că prevederile art. 195 alin. 1 se referă la convocarea adunării generale a asociaților la sediul social. În ceea ce privește convocarea adunării generale în situația excepțională de la art. 195 alin. 2, au apreciat că cerința întrunirii la sediul social nu este incidentă, aceasta fiind o dispoziție restrictivă, de excepție, care nu poate fi aplicabilă prin analogie.

În plus, având în vedere că în Convocatorul nr. 1/11.12.2013 au fost menționate în mod neechivoc data, ora și locul întrunirii Adunării Generale a Asociaților, atât cu privire la prima ședință convocată, cât și la cea de-a doua, nu putea fi invocată neîntrunirea Adunării Generale la sediul social ca un motiv de invalidare a hotărârii.

În doctrina de specialitate se apreciază că Adunarea generală ar putea fi convocată și în alt loc decât la sediul social în anumite ipoteze: dacă este în interesul societății sau dacă asociații își exprimă acordul expres sau tacit cu privire la aceasta.

Sediul SC BI SRL este stabilit la domiciliul intimatului-reclamant IAȘ. Astfel întrunirea adunării generale a asociaților la sediul social, fiind esențială în vederea desfășurării activității societății, ar fi fost în contradicție flagrantă cu interesele sociale.

De altfel, lipsa opoziției din partea asociaților echivalează cu un acord tacit al acestora în privința locului propus pentru ținerea Adunării Generale a Asociaților.

Au mai susținut apelanții că, persona desemnată ca nou administrator al societății nu era cunoscută la data realizării și transmiterii convocatorului. În urma consultării ordinii de zi a adunării generale și în urma analizării problemelor supuse dezbaterii în ansamblul lor, s-a decis propunerea d-lui PR pentru funcția de administrator, acesta fiind și confirmat ulterior prin exprimarea votului asociaților prezenți la adunarea generală, prin împuternicit cu procură specială.

În cuprinsul procurilor speciale acordate de asociații PR și MDK pentru adunarea generală a asociaților se menționează în mod expres modul în care împuternicitul urma să voteze cu privire la fiecare punct înscris pe ordinea de zi inclusiv cu privire la persoana care era propusă să dețină calitatea de nou administrator.

În plus, numirea d-lui PR, asociat deținător a 47,5% din capitalul social al SC BI SRL, în calitate de administrator nu a fost de natură a aduce vreo vătămare, cu privire la o astfel de vătămare nefiind administrată nicio probă de către intimatul-reclamant cu ocazia dezbaterii fondului cauzei.

Prin urmare, apreciază că cerințele cu privire la conținutul explicit al tuturor problemelor ce fac obiectul ordinii de zi au fost îndeplinite. Mențiunile excepționale din art. 117 alin.6 din Legea societăților comerciale, cu privire la datele de identificare a membrilor consiliului de administrație sau a consiliului de supraveghere, se referă strict la societatea pe acțiuni. În privința societății cu răspundere limitată nu există vreo normă de trimitere către prevederile speciale ale art 117 anterior menționate, astfel încât analogia nu poate fi întemeiată.

Susținerile potrivit cărora asociatul MDK nu ar fi fost reprezentat convențional în mod valabil în Adunarea Generală a Asociaților din data de 17.01.2014 sunt ireale și nefondate.

Astfel, asociatul MDK l-a mandatat pe împuternicitul său, dl VMAM în vederea reprezentării sale la ședința Adunării Generale a asociaților din data de 10.01.2014 și la cea din 17.01,2014, în ipoteza în care prima adunare nu se putea întruni. În acest sens, a fost întocmită o procură specială la data de 05.12.2013.

Totodată, mandatul special acordat d-lui VMAM privea și dreptul de a decide în legătură cu fiecare punct de pe ordinea de zi, fiind menționată în mod neechivoc modalitatea în care urma să voteze reprezentantul asociatului MDK pentru fiecare aspect ce urma a fi dezbătut.

Dispozițiile art. 125 alin. 3 din Legea 31/1990 reglementează anumite îndatoriri speciale referitoare la exercitarea votului prin reprezentant, aplicabile exclusiv în privința societăților pe acțiuni.

Or, în lipsa vreunei dispoziții care să permită aplicarea prin analogie a acestor dispoziții imperative speciale și în cazul societăților cu răspundere limitată, art. 125 alin. 3 din Legea 31/1990 nu poate fi invocat în speță.

În orice caz, procurile asociaților PR și MDK au fost depuse cu 24 de ore înainte de data primei adunări generale a asociaților convocate din data de 10.01.2014, la sediul SCA ONV, locație la care urma să fie întrunită adunarea, potrivit Convocatorului 1/11.12.2013, putând fi consultate de orice persoană interesată.

Au mai susținut apelanții că, potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 în privința societății cu răspundere limitată nu există obligația de a întocmi un proces-verbal al adunării generale, în situația unor societăți de persoane, formalismul specific societăților de capitaluri fiind astfel atenuat.

Cu toate acestea, societatea s-a dovedit diligentă, încheind un proces verbal în data de 10.01.2014 la ora 12:00 pentru adunarea generală care fusese convocată pentru momentul respectiv, prin care s-a constatat prezența asociaților PR și MDK, prin reprezentant convențional, lipsa celorlalți asociați, dl MC și dl IAȘ, concluzionând în sensul în care adunarea generală s-a amânat pentru data de 17.01.2014, conform mențiunilor Convocatorului nr.1/11.12.2013.

La data de 17.01.2014, Adunarea Generală a Asociaților SC BI SRL s-a întrunit în mod valabil, în temeiul art. 193 alin. 3, fiind adoptată Hotărârea nr. l. Existența Hotărârii Adunării Generale a Asociaților confirmă prin mențiunile sale îndeplinirea tuturor cerințelor pentru validitatea sa, astfel încât încheierea în mod suplimentar a unul proces-verbal s-ar fi dovedit redundantă și lipsită de orice logică.

Prin urmare, lipsa încheierii unui proces-verbal al adunării generale a asociaților unei societăți cu răspundere limitată, în condițiile în care în cadrul respectivei adunări s-a adoptat o hotărâre și nu există nicio prevedere imperativă care să instituie obligativitatea întocmirii acestui înscris pentru societățile cu răspundere limitată, nu poate constitui în mod fundamentat o cauză de nulitate a Hotărârii Adunării Generale a Asociaților SC BI SRL nr.1/17.01.2014.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamantul IAȘ, a solicitat admiterea excepției lipsei calității de reprezentant al S.C. BI S.R.L, a apelant-părâtului PR, precum și a mandatarului VAM și în consecință, respingerea cererii de apel formulată în cauză de către S.C. BI S.R.L. ca fiind formulată de o persoană ce nu deține calitatea de reprezentant legal.

Astfel, prin sentința civilă nr.1478/16.09,2014 pronunțată de către Tribunalul Suceava în dosarul nr. 3959/86/2014 s-a dispus admiterea cererii privind suspendarea provizorie a Hotărârii Adunării Generale a Asociaților S.C. BI S.R.L. nr. 1/17.01.2014, până la soluționarea definitivă a acțiunii în constatarea nulității absolute a acestei hotărâri .

Ca urmare, de la data 16.09.2014 deține din nou funcția de administrator al S.C. BI S.R.L., și nu apelantul PR, astfel încât exercitarea cererii de apel în prezenta cauză din partea S.C. BI S.R.L. putea fi făcută numai prin administratorul acesteia, nu și de către alte persoane, fie ele chiar și asociați ai acestei societăți.

Astfel, împuternicirea dată de către PR în calitate de administrator al S.C. BI S.R.L. în ceea ce privește administrarea acestei societăți nu mai era valabilă, astfel încât formularea unei acțiuni în numele societăți de către orice altă persoană decât administratorul acesteia, urmează a fi respinsă.

În ce privește respingerea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și nefondată, a arătat că nu a atacat Hotărârea AGA cu privire la revocarea sa din funcția de administrator al S.C. BI S.R.L., ci a invocat motive de nulitate absolută a acestei hotărâri în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 care prevede că atunci când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acțiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulata de orice persoană interesată.

Prin urmare, nu poate fi îngrădit dreptul acționarului care a fost revocat din funcția de administrator de a ataca hotărârea AGA pentru alte motive decât cele ce vizează propria revocare, în caz contrar fiind încălcat principiul liberului acces la justiție, așa cum este reglementat prin dispozițiile art. 21 alin. 1 și 2 din Constituția României.

A mai arătat reclamantul intimat că în mod corect prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a paraților PR și MDK, ca neîntemeiată și nefondată.

Instanța a apreciat și interpretat în mod just că dispozițiile art. 132 alin.5 din Legea 31/1990 nu au caracter restrictiv, reclamantul putând chema în judecată și pe asociații care au adoptat hotărârea AGA atacată, dorindu-se ca față de aceștia hotărârea ce se va pronunța să capete un caracter de opozabilitate, fiind în interesul acestora să ia la cunoștință de formularea cererii în anularea hotărârii AGA.

Așadar, aceste dispoziții legale invocate de către apelant-pârâții PR și MDK în susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestora nu trebuie interpretate în mod restrictiv întrucât intenția legiuitorului nu a fost aceea de a conferi calitate procesuală pasivă doar societății, ci a dorit să sublinieze faptul că astfel de acțiuni se vor soluționa și în contradictoriu cu societatea.

În ceea ce privește fondul cauzei, a arătat că, prin cererea de chemare în judecată a solicitat anularea Hotărârii AGA S.C. BI S.R.L. nr. 1/17.01.2014, invocând o serie de neregularități legate de convocarea și ținerea adunării generale a asociaților, cât și de modul de adoptare a Hotărârii, reiterând susținerile formulate în fața instanței de fond.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor de apel invocate, Curtea a constatat următoarele:

În primul rând, analizând excepția lipsei calității de reprezentant legal al apelantei SC BI SRL, respectiv a asociatului PR, excepție invocată de către intimat, Curtea a reținut că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Prin sentința apelată, respectiv nr.1477 din 16.09.2014 a Tribunalului Suceava, s-a admis acțiunea, dispunându-se anularea Hotărârii Adunării Generale a Asociaților nr. 1/2014 prin care la pct. 2 fostul administrator-intimatul IAȘ a fost revocat din funcție.

Prin Hotărârea nr. 1478 din 16.09.2014, Tribunalul Suceava a admis cererea reclamantului, dispunând suspendarea provizorie a Hotărârii AGA nr. 1 din 17.01.2014, până la soluționarea definitivă a acțiunii în constatarea nulității absolute a acestei hotărâri.

Ca urmare, la data de 7.11.2014, Hotărârea 1478 din 16.09.2014 a Tribunalului Suceava a fost menționată în Registrul Comerțului, reclamantul intimat IAȘ deținând din nou funcția de administrator al SC BI SRL.

Cum apelul de față nu a fost declarat de către SC BI SRL prin administratorul său IAȘ care îndeplinea această funcție la data înregistrării apelului la Tribunalul Suceava, respectiv 4.12.2014 (și nicidecum asociatul PR), excepția lipsei calității de reprezentant al societății invocată de către intimat apare ca întemeiată, urmând a fi admisă, în sensul respingerii ca atare a apelului declarat de SC BI SRL, nefiind valabil nici mandatul încredințat în numele societății de către PR, mandatarului VMAM în declararea apelului de față.

În ceea ce privește motivele de apel invocate de către pârâții asociați PR și MDK, Curtea a constatat următoarele:

Referitor la primul motiv de apel privind greșita soluționare, de către instanța de fond a excepției inadmisibilității acțiunii, Curtea a apreciat că este neîntemeiat, întrucât, pe de o parte Hotărârea AGA nr. 1 din 17.01.2014 cuprinde 5 (cinci) puncte, fiind adoptate mai multe măsuri administrative, doar unul singur vizând revocarea din funcție a reclamantului iar pe de altă parte, reclamantul având și calitatea de acționar, nu a atacat hotărârea menționată cu privire la revocarea sa din funcție, ci a solicitat constatarea nulității absolute pentru alte motive decât cele privind revocarea sa, legate de aspecte formale vizând nelegalitatea procedurii convocării și adoptarea acestei hotărâri, în temeiul art. 132 al. 3 din Legea 31/1990.

În acest sens, s-a pronunțat de altfel și ICCJ- secția a II-a civilă prin decizia nr. 713 din 15.02.2012, invocată de altfel și de reclamant, prin care s-a stipulat expres: "potrivit dispozițiilor art. 132 alin. 4 din Legea nr. 31/1990, membrii consiliului de administrație nu pot ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcție, însă, în cazul în care administratorul revocat este și acționar al societății, devin aplicabile dispozițiile art. 132 alin. 3 din aceeași lege, conform cărora atunci "când se invocă motive de nulitate absolută dreptul la acțiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată de orice persoană interesată";.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de apel referitor la greșita respingere, de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesual-pasive a asociaților PR și MDK, Curtea a constatat de asemenea că este nefundat, întrucât într-adevăr, art. 132 al.5 din Legea 31/1990 instituie în mod imperativ calitatea procesual-pasivă societăților comerciale, fiind astfel obligatorie soluționarea unor astfel de cauze în contradictoriu cu persoana juridică, însă nu se interzice, de plano, în nici un mod, introducerea în cauză a asociaților care au adoptat hotărârea atacată, pentru motive de opozabilitate, fiind în interesul acestora de a lua cunoștință de formularea acțiunii în anulare, respectiv constatarea nulității Hotărârii AGA, de a-și formula apărări, textul legal sus-citat neavând un caracter restrictiv.

Referitor la fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:

Criticile apelanților vizând primul motiv invocat de către reclamantul intimat prin acțiune, respectiv modul de convocare a adunării generale a asociaților, sunt întemeiate.

Astfel, la data de 13.11.2013, asociații PR și MDK, deținători ai 47,5% și respectiv 47,5% din capitalul social al SC BI SRL, în considerarea refuzului nejustificat, manifestat și repetat al reclamantului intimat de a convoca adunarea generală a asociaților au formulat în mod oficial o solicitare de convocare a AGA prin intermediul Notificării nr. 1220 din 13.11.2013, reclamantul-intimat refuzând însă primirea plicului.

În acest context, cei doi asociați apelanți, au dat eficiență disp. art. 195 din legea 31/1990 care prevede că în situația în care administratorul nu își îndeplinește obligația de convocare a AGA, un asociat sau un număr de asociați care dețin cel puțin o pătrime din capitalul social, vor putea cere convocarea adunării generale.

Susținerea reclamantului intimat potrivit căreia față de propriul său refuz de a convoca AGA era necesară intervenția instanței de judecată, nu poate fi primită, întrucât pe de o parte, acesta nu-și poate invoca propria turpitudine iar pe de altă parte, în privința societăților comerciale cu răspundere limitată, legea 31/1990 nu conține nici o normă imperativă în acest sens, art. 119 al. 3 invocat de către reclamantul intimat reglementând expres regimul juridic a Adunării Generale în cazul societăților comerciale pe acțiuni.

În ceea ce privește comunicarea convocatorului este neechivoc faptul că acesta s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor legale, fiind transmis atât prin intermediul corespondenței e-mail la adresele personale ale asociaților IAȘ și MC, cât și cu respectarea formalismului impus prin disp. art. 195 al. 3 din Legea societăților comerciale.

Astfel dovada privind comunicarea față de asociatul MC prin intermediul serviciului de curierat rapid o constituie formularul AWB seria 2346350600002, fiind semnat de către destinatar iar asociatului IAȘ i s-a transmis convocatorul nr.1 din 11.12.2013 prin intermediul BEJ M în data de 12.12.2013 potrivit vizei aplicate pe exemplarul convocatorului și confirmării predării actelor de procedură.

În ceea ce privește locația la care s-a convocat și întrunit adunarea generală a asociaților se poate remarca faptul că într-adevăr, art. 195 al. 1 se referă la sediul social și respectiv localul, însă așa cum arată și apelanții, în doctrină se apreciază că în anumite cazuri, adică dacă este în interesul societății sau dacă asociații își exprimă acordul expres sau tacit, Adunarea generală ar putea fi convocată și în alt loc decât sediul social, cu menționarea expresă în convocator despre aceasta.

În speță, atâta timp cât sediul social al societății este stabilit la domiciliul reclamantului-intimat, apare ca fiind evidentă imposibilitatea ținerii Adunării Generale la domiciliul acestuia dată fiind contradicția manifestă a acestuia cu interesele societății, cu atât mai mult cu cât apelanții au formulat împotriva acestuia o plângere penală ce formează obiectul dosarului nr. 2342/P/2014 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, despre care apelanții arată că s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva intimatului.

Ca urmare, cum nici un asociat nu și-a manifestat prin vreo opoziție dezacordul cu privire la locul întrunirii Adunării generale apare neechivoc acordul tacit al acestora cu privire la locația stabilită și în consecință, doar întrunirea Adunării Generale în alt loc sau în alt local decât cel prevăzut în convocator ar fi putut constitui motiv de nulitate absolută a Hotărârii AGA, ceea ce nu este cazul în speță.

Referitor la cuprinsul convocatorului, respectiv ordinea de zi, aceasta trebuie să fie explicită, în sensul că trebuie să arate toate problemele ce vor face obiectul dezbaterilor adunării iar trimiterile reclamantului intimat la menționarea datelor de identificare a membrilor Consiliului de Administrație sau a Consiliului de Supraveghere prev. de art. 117 al. 6 din Legea nr.31/1990 se referă doar la numirea acestora în cazul societăților pe acțiuni.

De asemenea se poate constata că votul asociatului MDK în Adunarea Generală din 17.01.2014 a fost exprimat în mod valabil prin reprezentant convențional, conform Procurii speciale din 5.12.2013, disp art. 125 al. 3 la care se referă reclamantul intimat, fiind incidente doar în cazul societăților pe acțiuni.

În ceea ce privește valabilitatea votului exprimat, Curtea a constatat că art. 197 al. 3 din Legea 31/1990 face trimitere la disp. art. 75, 76, 77 al. 1 și art. 79, în sensul că anumite dispoziții ce reglementează administrarea societăților în nume colectiv se aplică și societăților cu răspundere limitată.

Ca urmare incidente în cauză apar disp. art. 77 al. 1 care reglementează posibilitatea luării deciziilor în privința numirii sau limitării puterilor și însărcinărilor administratorilor, cu majoritatea absolută a capitalului social.

Așadar, cum în speță, cei doi apelanți care au decis înlocuirea administratorului dețin majoritatea absolută din capitalul social, respectiv 95%, votul lor apare ca fiind valabil exprimat.

De asemenea, Curtea constată incidența în cauză și a art. 93 al. 3 din legea societăților comerciale care se referă la cazul în care Adunarea Generală nu poate decide în mod valabil, din cauza neîntrunirii majorității absolute ( prev. la art. 192 al. 1), astfel încât " adunarea convocată din nou poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociați și partea din capitalul social reprezentată de asociații prezenți";.

Ca urmare, nu este necesară unanimitatea de voturi, idee acreditată eronat de către reclamantul intimat, în cauză nefiind adoptată vreo hotărâre având ca obiect modificarea actului constitutiv, așa cum prevăd disp. art. 192 al. 2.

Așadar, în speță, Adunarea Generală a Asociaților s-a întrunit în mod legal a doua oară, respectiv la data de 17.01.2014, deciziile acesteia fiind adoptate în mod valabil, cu votul tuturor asociaților prezenți, deținători ai 95% din capitalul social.

De remarcat este și faptul că în situația în care s-ar fi ținut prima adunare generală, reclamantul intimat nu ar fi putut participa la dezbateri și vota, având în vedere conflictul vădit de interese ale sale cu cele ale societății , conform interdicției stipulate prin art. 79 din legea nr. 31/1990, aplicabil în cazul societăților cu răspundere limitată, conform art. 197 al. 3 din aceeași lege.

Nici apărarea intimatului privind lipsa unui proces-verbal ce ar fi trebuit încheiat în Adunarea Generală nu poate fi primită, întrucât din cuprinsul dispozițiilor legale ce reglementează Adunarea Generală în cazul societăților cu răspundere limitată prevăzute de Legea 31/1990 nu rezultă obligația de întocmire și a unui proces verbal în afara Hotărârii Adunării Generale a Asociaților, aceasta din urmă cuprinzând, în mod ex-haustiv toate cerințele pentru valabilitatea deciziilor luate.

În consecință, cum motivele de apel invocate sunt pertinente în temeiul art. 480 Cod pr. civilă, apelul pârâților PR și MDK a fost admis, sentința schimbată în parte în sensul respingerii acțiunii ca nefondată, cu menținerea restului dispozițiilor sentinței ca nu sunt contrare prezentei decizii.

Totodată, în temeiul art. 453 Cod pr. civilă, intimatul a fost obligat să le plătească celor doi apelanți suma de 1.200 lei cheltuieli de judecată din ambele instanțe.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Anulare Hotărâre AGA. Calitate procesuală activă a reclamantului care îndeplineşte funcţia de administrator. Decizie adoptată valabil la a doua întrunire a AGA, nefiind necesară unanimitatea de voturi.