Anularea unor acte încheiate de către debitor în perioada de observație în cadrul procedurii insolvenței – calitate procesuală activă pentru creditor

Tribunalul BRAŞOV Sentinţă civilă nr. 539/SIND din data de 28.02.2013

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BRAȘOV

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR.539/SIND

Ședința publică din 28 februarie 2013

Completul compus din:

JUDECĂTOR SINDIC: A. R. A.

Grefier: D. D.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra soluționării cererii formulată de reclamantul SC V. R.SA, în contradictoriu cu pârâții SC H. SRL -în insolventă, SC A. I. SRL, SC C. S. SRL, SC T. C. I. SRL, C.M. C., C. E., C. D., C. E., având ca obiect "acțiune în anulare";.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 14 februarie 2013, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor menționate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, față de lipsa de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 21 februarie 2013, apoi pentru data de 28 februarie 2013.

JUDECĂTORUL SINDIC :

Constată că la data de 04 05 2012 s-a formulat acțiunea reclamantului SC V. R. SA, în calitate de creditor al debitorului SC H. SRL - în insolvență, în contradictoriu cu debitorul SC H. SRL - în insolvență, prin administrator special C. C. B. și cu pârâții SC C. S. SRL, SC T. C. I. SRL, SC A. I. SRL, C. E., C. E., C. M. C. și C. D., având ca obiect anularea unor acte juridice încheiate de către debitor cu pârâții după data deschiderii procedurii insolvenței debitorului.

Prin acțiunea introductivă de instanță reclamantul a solicitat anularea contractelor de ipotecă mobiliară nr. 7558/27 01 2012, nr. 7580/06 02 2012, nr. 7566/01 02 2012, nr. 7592/10 02 2012, nr.7593/10 02 2012 și nr. 7541/18 01 2012, încheiate între debitor și pârâții SC C. S. SRL, SC T. C. I. SRL, SC A.I. SRL, C. E., C. E., C. M. C. și C. D..

În motivarea de fapt a acțiunii reclamantul a arătat că la data de 30 03 2011 s-a deschis procedura generală a insolvenței debitorului, debitorul fiind în perioada de observație. Conform tabelului preliminar rectificativ nr.8 al creditorilor debitorului întocmit de către administratorul judiciar în dosarul de insolvență al debitorului au fost înscriși în categoria creanțelor garantate creditorii SC C.S. SRL, SC T.C.I.SRL, SC A.I. SRL, C.E., C.E., C.M.C și C.D..

Reclamantul a arătat că în perioada ianuarie - februarie 2012, la aproape un an de la deschiderea procedurii insovlenței debitorului, între debitor și pârâții SC C.S. SRL, SC T.C.I.SRL, SC A.I. SRL, C.E., C.E., C.M.C și C.D. s-a încheiat contractele de ipotecă identificate mai sus. Aceste contracte au fost încheiat pentru garantarea unor obligații anterioare ale debitorului față de creditorii pârâți.

Reclamantul a arătat că față de prevederile art.46 alin.1 și art.49 alin. 1 și 2 din Legea nr.85/2006 aceste contracte de ipotecă mobiliară sunt nule de drept. Aceste acte juridice nu au fost autorizate de către administratorul judiciar ori de către judecătorul sindic.

Reclamantul a evocat și prevederile art.80 alin.1 lit.e din Legea nr.85/2006.

Acțiunea a fost corespunzător timbrată cu taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Având în vedere neregularitatea actului de sesizare al instanței, reclamantul a depus la dosar la data de 14 06 2012 o notă de ședință prin care a completat acțiunea cu indicarea pârâților și a domiciliilor, respectiv sediilor acestora.

La data de 25 07 2012 reclamantul a depus la dosarul cauzei și copii ale actelor a căror nulitate o solicită.

La data de 26 09 2012 și respectiv 27 09 2012 reclamantul a mai depus alte înscrisuri în completarea cererii de chemare în judecată.

La data de 21 01 2013 pârâții SC C.S. SRL, SC T.C.I.SRL, SC A.I. SRL, C.E., C.E., C.M.C și C.D. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii.

În motivarea întâmpinării pârâții au arătat că au formulat cereri de creanță în dosarul de insolvență al debitorului ce au fost admise de către administratorul judiciar, fiind înscriși în tabelul preliminar rectificat al creanțelor debitorului.

Pârâții au arătat că convențiile a căror anulare se solicită s-au încheiat după data deschiderii procedurii insolvenței debitorului, însă în baza unei promisiuni anterioare a debitorului de a garanta obligațiile sale asumate față de debitor. Aceste promisiuni, ce reprezintă convenții anterioare deschiderii procedurii insolvenței debitorului au generat obligații ce se impuneau a fi îndeplinite de către debitor și după data deschiderii procedurii insolvenței debitorului.

Convențiile a căror anulare se solicită de către reclamant au fost încheiate de către debitor în perioada de observație a acestuia, debitorului nefiindu-i ridicat dreptul de administrare.

Pârâții au arătat că aceste convenții nu se circumscriu prevederilor art.49, respectiv art.46 din Legea nr.85/2006 referitoare la actele și operațiunile curente ale debitorului, fiind încheiate pentru îndeplinirea unor obligații asumate de către debitor anterior deschiderii procedurii insolvenței acestuia.

Debitorul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii. În motivare debitorul a arătat că anterior deschierii procedurii insolvenței debitorului în vederea desfășurării de operațiuni comerciale debitorul a încheiat cu societăți bancare contracte de credit. În vederea garantării acestor credite debitorul a produs garanțiile prin asumarea acestora de către pârâți. Ca urmare a garantării obligațiilor debitorului față de bănci de către pârâți, debitorul și-a asumat obligația de a garanta la rândul său obligațiile sale față de pârâți. Aceste situații sunt cunoscute de către reclamant, deoarece pentru creditele acordate debitorului împrumuturile au fost garantate cu bunuri care fac parte din patrimoniul pârâților, ori în acest caz reclamantul are cunoștință că debitorul are astfel obligația corelativă față de pârâți.

Debitorul a arătat că aceste convenții nu pot fi calificate acte frauduloase, deoarece au fost încheiate ca urmare a angajamentelor debitorului asumate față de pârâți anterior deschiderii procedurii insolvenței debitorului.

Debitorul a detaliat pe larg aspecte legate de încheierea contractelor a căror anulare se solicită.

Administratorul judiciar al debitorului a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.

În motivare administratorul judiciar a arătat căci contractele a căror nulitate se solicită s-a încheiat în baza convențiilor încheiate între debitor și pârâți în perioada 2008-2010, astfel încât acestea nu pot fi încadrate în categoria actelor și operațiunilor curente, ci în categoria obligațiilor asumate de către debitor anterior deschiderii procedurii insolvenței debitorului.

Administratorul judiciar a detaliat pe larg situația creditelor debitorului acordate de către reclamant și aspecte legate de încheierea acestor convenții.

La termenul de judecată din 24 01 2013 instanța de judecată a pus în discuția părților din oficiu excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.

Analizând actele și lucrările dosarului judecătorul sindic reține următoarele:

Prioritar, conform art.137 din codul de procedură civilă, judecătorul sindic califică întemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului pentru următoarele considerente:

Față de debitorul SC H. SRL s-a deschis procedura generală a insolvenței în dosarul nr.1845/62/2011.

Administratorul judiciar desemnat este practicianul în insolvență B. SPRL.

Procedura insolvenței debitorului se află în faza de observație a debitorului.

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea unor acte încheiate de către debitor după data procedurii insolvenței debitorului, în perioada de observație a acestuia.

Reclamantul are calitatea de creditor al debitorului, acesta este o societate comercială bancară, deci un profesionist în lumina Noului cod civil. Acesta a fost reprezentat în instanță de o persoană ce are studii juridice.

Întrebat în instanță, la termenul de judecată din 14 02 2012, reclamantul a arătat că temeiul acțiunii în constituie prevederile art.46 din Legea nr.85/2006.

În consecință, judecătorul sindic nu este îndreptățit să califice în drept acțiunea împotriva voinței exprese a reclamantului, conform art.112 cu aplicarea art.129 din codul de procedură civilă.

Art.46 alin.1 din Legea nr.85/2006 prevede că în afara cazurilor prevăzute de art.49 sau cele autorizate de judecătorul sindic, toate actele, operațiunile și plățile efectuate de către debitor ulterior deschiderii procedurii insolvenței debitorului sunt nule.

Potrivit art.49 alin.1 din Legea nr.85/2006 pe perioada de observație, debitorul va putea să continue desfășurarea activităților curente și poate efectua plăți către creditorii cunoscuți, care se încadrează în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente sub supravegherea ori sub conducerea administratorului judiciar, după caz.

În cadrul procedurii insolvenței, care reprezintă o procedură de judecată specială, organele care aplică procedura, potrivit prevederilor art.5 alin.2 din Legea nr.85/2006, sunt administratorul judiciar/lichidatorul, judecătorul sindic și instanța de judecată.

În cuprinsul legii insolvenței sunt reglementări exprese privind atribuțiilor organelor care aplică procedura insolvenței debitorului.

Astfel, atribuțiile judecătorului sindic sunt prezentate la art.11 din Legea nr.85/2006, atribuțiile administratorului judiciar al art.20 din Legea nr.85/2006 și atribuțiile lichidatorului la art.25 din Legea nr.85/2006.

Potrivit art.20 alin.1 lit.h din Legea nr.85/2006 administratorul judiciar are atribuția, deci obligația, de a introduce acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de către debitor în dauna drepturilor creditorilor, precum și a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operațiuni comerciale încheiate de către debitor și a constituirii unor garanții acordate de acesta, susceptibile de a prejudicia drepturile creditorilor.

În consecință, administratorul judiciar are atribuția, atunci când constată că sunt incidente prevederile speciale, să promoveze acțiunea în anularea unor acte frauduloase ale debitorului, conform art.79-85 din Legea nr.85/2006, dar tot acesta are obligația de a promova acțiunea întemeiată pe prevederile art.46 cu aplicarea art.49 din Legea nr.85/2006, dacă apreciază că debitorul a încheiat acte susceptibile de a prejudicia drepturile creditorilor.

În speță, actele a căror anulare se solicită se referă la constituirea de garanții de către debitor în favoare pârâților, deci acestea se circumscriu prevederilor art.20 alin.1 lit.h din Legea nr.85/2006.

În ceea ce privesc acțiunile, cererile ori contestațiile ce pot fi promovate în cadrul procedurii insovlenței debitorului, legiuitorul a prevăzut expres și de fiecare dată persoanele, respectiv organele care aplică procedura insolvenței ori participanții la procedură, care justifică calitate procesuală activă. Spre exemplificare, creditorii care sunt participanți la procedura insolvenței au dreptul de a formula opoziție la hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței pronunțată la cererea debitorului, conform art.32 din Legea nr.85/2006, creditorii pot formula contestație împotriva hotărârii adunării creditorilor, conform art.14 alin.7 și 8 din Legea nr.85/2006, creditorii pot formula contestație împotriva măsurilor administratorului judiciar, conform art.21 alin.3 și 4 din Legea nr.85/2006, comitetul creditorilor poate solicita înlocuirea administratorului judiciar conform art.22 alin.2 din Legea nr.85/2006, creditorii pot formula contestație împotriva tabelului preliminar al creanțelor, conform art.73 alin.2 din Legea nr.85/2006, comitetul creditorilor poate formula acțiunea în anularea actelor frauduloase ale debitorului conform art.81 alin.2 din Legea nr.85/2006, comitetul creditorilor, creditorul majoritar ori creditorul mandatat de adunarea creditorilor poate formula acțiunea prevăzută de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, potrivit art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006, administratorul special poate promova contestații, conform art.18 din Legea nr.85/2006, etc.

În consecință, în cadrul procedurii insolvenței participanții, dar și organele care aplică procedura au atribuții și competențe expres prevăzute de legea specială.

La termenul de judecată din 24 01 2013 judecătorul sindic a întrebat administratorul judiciar al debitorului dacă înțelege să își însușească acțiunea reclamantului, iar acesta a răspuns negativ.

Creditorul reclamant a fost înscris în tabelul preliminar al creanțelor, deci are calitatea de creditor îndreptățit de a participa la procedura insolvenței debitorului, conform art.3.8 din Legea nr.85/2006. În consecință, potrivit acestei prevederi legale acesta are dreptul de a participa și vota în adunarea creditorilor debitorului, de a fi desemnat membru în comitetul creditorilor, de a participa la distribuirile de fonduri rezultate din reorganizarea activității debitorului ori din lichidarea averii debitorului, de a fi notificat ori informat cu privire la desfășurarea procedurii insolvenței și de a participa la orice altă procedură reglementată de prezenta lege.

Judecătorul sindic reține, din economia textelor de lege prezentate, căci reclamantul este creditor îndreptățit să participe la procedura insolvenței debitorului, deci acesta are calitatea de participant la această procedură, beneficiază de drepturile prevăzute de legea insolvenței, însă nu justifică calitatea procesuală activă pentru promovarea acestei acțiuni.

Legea nr.85/2006 este o lege de procedură, deci prevederile acesteia sunt de strictă interpretare și aplicare. Astfel, cât timp legiuitorul a stipulat expres la art.20 alin.1 lit.h din Legea nr.85/2006 căci administratorul judiciar justifică calitatea procesuală activă pentru a promova acțiunea în anulare întemeiată pe prevederile art.46 cu aplicarea art.49 din Legea nr.85/2006, iar legiuitorul nu a înțeles, ca în alte situații prezentate mai sus, să confere dreptul de a promova astfel de acțiuni și creditorilor debitorului, acțiunile promovate de către creditori, întemeiate pe aceste prevederi speciale nu pot fi primite fiind formulate de persoane care nu justifică calitatea procesuală activă.

De altfel, soluția legislativă adoptată apare ca fiind justă și corelată cu celelalte dispoziții prevăzute în legea insolvenței dat fiind că o altă atribuție a administratorului judiciar este aceea de supraveghere ori de conducere a activității debitorului.

Este adevărat că procedura insolvenței se desfășoară în interesul creditorilor, conform art.2 din Legea nr.85/2006, însă aceasta trebuie să se desfășoare cu celeritate și în mod unitar. În acest sens organele care aplică procedura au atribuții care trebuie îndeplinite pentru realizarea scopului procedurii insolvenței.

Administratorul judiciar este un practician în insolvență care îndeplinește în cadrul procedurii insolvenței o funcție publică, iar răspunderea acestuia este reglementată de OUG nr.86/2006.

Față de cele prezentate judecătorul sindic apreciază că acțiunea întemeiată pe prevederile art.46 alin.1 din Legea nr.85/2006 nu poate fi promovată în cadrul procedurii insolvenței debitorului decât de către administratorul judiciar, conform art.20 alin.1 lit.h din Legea nr.85/2006.

În consecință se va admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și prin urmare se va respinge acțiunea.

Se constată că în cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, conform art.274 din codul de procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului SC V. R. SA invocată din oficiu și în consecință:

Respinge acțiunea formulată de către reclamantul SC V. R. SA, în calitate de creditor al debitorului SC H. SRL - în insolvență în contradictoriu cu debitorul SC H. SRL - în insolvență, prin administrator special C. C. B. și cu pârâții SC C.S. SRL, SC T.C.I.SRL, SC A.I. SRL, C.E., C.E., C.M.C și C.D., având ca obiect anularea unor acte juridice încheiate de către debitor cu pârâții după data deschiderii procedurii insolvenței debitorului.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 02 2013.

Judecător sindic , Grefier,

A. R. A. D. D.

Redactat RA 08.03.2013

Dact DD 12.03.2013

11 ex.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Anularea unor acte încheiate de către debitor în perioada de observație în cadrul procedurii insolvenței – calitate procesuală activă pentru creditor